..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 noiembrie 2022

Un răspuns de la Toni Victor Moldovan

 

Toni Victor Moldovan

Întrebare (de la Francesca Francesca Frances)
"Sufletul" la ce se refera în materia dvs.?
Caci Sufletul e energie pura cu un cod unic pe care nu-l pot reproduce entitățile, nici Horusii, nici HorusRa... nici Yahweh, cu suita lui de îngeri din Zohar. 
Nu poate fi copiat și nici reprodus Codul Sufletului din noi. Nu poate fi distrus.
El e asemeni celei care l-a născut din ea, Sursa Primordiala.
Și e etern ca Ea.
Toate aceste entități nu pot decât să influențeze corpul fizic . Pentru ca e opera lor, e capcana prin care ei atrag și sechestrează sufletele.
,,Carcasele", adică corpurile noastre fizice sunt capcane pentru suflete. Sunt făcute de entități, după cum scrieți și dvs., folosind inginerie genetică înaltă. Structura sufletului e fotonică. Și la asta ei nu dețin tehnologie !
Ce meioză are loc la nivel de suflet ? Sufletul nu are ADN.
Sufletul e FOTONIC. E DE LUMINĂ, aură, ca Sursa Primordială.
ASTA SE VEDE CLAR IN ASTRAL.
Îl văd în hipnoregresie...
Sufletul doar poate fi rupt, pentru ca e secționabil. Poți avea mai multe părți subliminale care să coexiste în același timp, pe diferite linii temporale, dar ele se reunesc imediat, prin intenție conștientă în Sinele energetic.
„Computerul genetic despre care vorbiți se referă la corpul energetic al sufletului, care este Sinele energetic ?”
Că doar Sinele arată în energetic, în 4 D, ca și corpul de carne din 3D,...doar că e energetic.
Când murim și ieșim din 3D, sufletul, care e în noi în timpul vieții, se întoarce în Sinele energetic din 4 D.
La Sinele energetic va referiți ?
Cumva, acest computer creează holograme energetice care să atragă sufletul să locuiască în ele ?
Ori, toată construcția este schema, harta, cartea mașinii corpului fizic și energetic, care creează corpul fizic?
Adică carcasa de carne pe care o avem aici, în încarnarea de pe Terra.
Și s-a transmis și încrustat în piatră asa, în mod secret, greu lizibil, ezoteric, ca să-și transmită cumva lor, ca într-o arhivă, biblioteca pentru urmașii lor, speciilor lor, cum să facă și în viitor corpurile-capcană pentru suflete...corpurile în care trăim noi ?”
 
Răspuns: Stimată Francesca Francesca Frances,
Inițial am vrut să nu răspund provocării, căci mi se pare inutil, și, pentru mine, timpul este extrem de limitat... Inutil, pentru că... am înțeles, că ceea ce am scris eu nu este nevoie să citiți deoarece știți totul, având acces telepatic, prin tehnici de regresie hipnotică la dimensiunile 3D, 4D, 7D etc. Ați observat din ceea ce am postat până acum că nu dau doi bani nici pe Mama Primordială, nici pe Tatăl Primordial, nici pe Sursă sau Surse, nici pe Matrix, nici pe ideea sufletelor întoarse la Sursă, care este o metaforă bine explicată în PT (Programul Terra) în Egiptul Antic, după cum nici măcar pe ideea că extratereștrii suntem noi, cei veniți din viitor, nici măcar pe gândirea pozitivă, care ne ferește de toate relele, inclusiv de extratereștrii cei răi, ori de Putin sau de Biden.
Nu înțeleg de ce imediat cum expun ceva trebuie ca cineva să vină cu maldărul de cărți sau de link-uri ca să mă învețe cum este bine, ca să-mi fac lecțiile conform unora care nu au deschis nici o carte scrisă de mine. 
Pentru mine, ceea ce postați Dv nu are nici un pic de logică; nu se potrivește cu sistemul meu de gândire și cu ceea ce am învățat eu. Cred, mai degrabă, în textele vechi pe care le-am pătruns cu ajutorul științelor moderne atât cât am putut, și în ideile extrase și puse cap la cap în logica mea, care mi s-a părut important de comunicat și altora.
Pentru mine este o pierdere de timp chiar să scriu și acest răspuns, pentru că puținul timp liber mi-l doresc concentrat pe ceva cu adevărat util. Citiți, dacă vreți, ceea ce scriu, sau nu. Observați că ideile noastre sunt total opuse și că izvoarele care ne aduc cunoștințe sunt diferite. Și, mai mult decât atât, incompatibile. Rămâneți conectată la Sursă, la Mama Primordială, la 5D sau la ce doriți.
Zeii și îngerii au pentru mine cu totul altă semnificație. Sufletul este și el definit conform informației pe care am putut să o extrag din textele vechi, care ne spun să suntem duali, că avem un aspect somatic dublat de unul energetic, că nivelul de comandă constă în nivelul energetic ce deține tot programul de organogeneză, de dezvoltare a ființei energo - somatice, de îmbătrânire și de moarte a ființei somatice. Oglinda ființei energetice este perfectă în cea somatică, la nivel energetic. Informația vine în special din acupunctură, care ne oferă anatomia energetică a omului, din Zohar care ne învață că fiecare centru energetic poate fi scris cu „litere energetice”, adică cu literele alfabetului, oricare ar fi el: egiptean, ebraic, dar litere care exprimă structuri genetice energetice. Sufletul EGIPTEANULUI STANDARD este scris GENETIC CU „PENIȚA ZEULUI THOTH”, care deține tot softul genetic al computerului genetic... Zeii de care vorbim sunt doar metafore ale standardului genetic situat la diverse niveluri ale secțiunilor computerului genetic. Zeii aceia pe care-i denumiți sunt hard și soft într-un computer genetic care schimbă standardul egipteanului provenit numai din program de inginerie genetică standard în standard extraterestru, din care apoi se va forma/crește artificial o ființă extraterestră vie. Existența raselor umane pe Terra și a ciclurilor de dezvoltare umană este o cerință a necesității reproducerii ființelor extraterestre la scara evoluției creaționiste pe care o practică în scop propriu. Asta descriu, după mine, textele vechi, și cu asta mă ocup. Am trecut de mult timp de povești cu Făt Frumos și mama Primordială, sursă de suflete... Trist dar adevărat.
Nu voi înlocui o Biserică pe care nu am înțeles-o niciodată cu o alta care chiar nu are nici un suport logic. Sunt fericit că am găsit răspunsurile mele, care mi se par logice, construite asiduu, cu multă muncă, și atât cât voi trăi voi căuta răspunsul la restul întrebărilor pe care mi le pun.
 
Pentru cei ce vor să știe, vă ofer un mic fragment din cartea aflată acum pe piață, PROGRAMUL TERRA ÎN EGIPTUL ANTIC.
„Anatomia” corpului energetic
„Practic nu se poate vorbi despre un racord între corpul somatic şi cel spiritual. Asta se întâmplă numai în mintea noastră sau atunci când abordăm discuţia din punct de vedere didactic. Şi, totuşi, având în vedere faptul că după moartea somei (a corpului fizic) sufletul (energie informaţională subtilă) se desprinde de corpul fizic, trebuie să vorbim teoretic de acest racord. Am înţeles până acum că fiecare celulă contribuie la câmpul de energie informaţională, reglajele organismului fiind în special de ordin energetic.
CÂMPUL DE ENERGIE SUBTILĂ AL ORGANISMULUI MODULEAZĂ PERMANENT INFORMAŢIA ADN, CARE ÎNSEAMNĂ INFORMAȚIE STRUCTURALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ, ADICĂ UN FEL DE HARD ȘI SOFT AL MOLECULEI DE ADN.
Racordul între corpul somatic şi corpul spiritual presupune, printre altele, nişte porţi somato-energetice, descrise de textele vechi, la care ştiinţa actuală are, din fericire, acces. Aceste porţi, extrem de importante pentru discuţia noastră reprezintă obiectul următor al investigaţiei.
Corpul energetic este “măsurabil” şi cu propriile simţuri. Fiind alcătuit din energia subtilă cea mai densă şi antrenând sarcini electrice, corpul energetic poate fi “palpat” la o distanţă de până la 15-20 cm de corpul somatic. Percepţia tactilă a corpului energetic este mai facilă de-a lungul meridianelor de acupunctură. Dacă vreţi să încercaţi, aveţi puţină răbdare. Insistaţi mai multe minute în şir cu palma dreaptă, degetele răsfirate deasupra aceleiaşi zone, făcând mişcări fine de rotaţie în sensul acelor de ceasornic! Pentru început, încercaţi percepţia tactilă între palme sau cu palma dreaptă situată deasupra unei chakre energetice. După câteva încercări, percepţia tactilă va fi tradusă în senzaţie de căldură şi parestezii (furnicături). Încercaţi şi veţi reuşi. Toţi avem cam acelaşi echipament energetic. Toţi trebuie să reuşiţi! Pentru cei ce practică zilnic acest lucru, palparea meridianelor de acupunctură le poate aduce informaţii privitoare la starea corpului energetic. Pentru cei ce practicaţi acupunctura, veţi observa cum acele amplifică mult percepţia tactilă. Ca o confirmare a celor de mai sus trebuie să amintesc faptul că în Japonia între 30% şi 40% dintre practicanţii de acupunctură sunt orbi! Subiecţii care au percepţii extrasenzoriale şi pot vedea aurele corpurilor, percep acest corp ca pe un ţesut luminos, în diverse culori, ce variază în funcţie şi de explorator, dar mai ales de starea de sănătate a celui investigat şi de starea sa de afect. Culorile variază: gri, verde, bleu, violet, iar strălucirea este mai mult sau mai puţin intensă.
Structura sa, bine îmbinată cu cea a corpului somatic, realizează la suprafaţa somei un câmp protector ale cărui linii de forţă sunt perpendiculare pe somă. Câmpul poate fi pus în evidenţă electronografic, prin fenomenul Kirlian. Tehnica constă în descărcarea unui curent electric, într-un sistem viu şi înregistrarea grafică a câmpului energetic, pe o placă fotografică. Tehnica a fost perfecţionată de mai mulţi autori. În România, Dr. ing. Ioan Mămulaş are o contribuţie esenţială în dezvoltarea tehnicii şi în interpretarea datelor oferite de electronografie. Metoda se foloseşte cu succes, în diagnosticul diverselor afecţiuni, la Centrul de Acupunctură Bucureşti și la Centrul de Medicină Integrativă București - Clinica Qi a eminentului Dr. Corneliu Moldovan.
Anatomia energetică a fiinţei umane se regăseşte în diverse texte vechi, principala zonă de provenienţă a informaţiilor fiind textele orientale, în special acupunctura. ZOHARUL are la rândul lui propria modalitate de disecare a structurii energetice umane. Imagistica textelor egiptene demonstrează pe deplin că tehnica acupuncturii și moxibustiei a fost folosită și în Egipt.
De fapt, în lume există două mari tratate care se descriu anatomia energetică şi anume: ZOHARUL care disecă anatomia energetică comparativă a evreului standard cu cea a ființei extraterestre standard și HUANG DI NEI JING SU WEN care descrie anatomia energetică a chinezului standard.
Basorelief din Templul lui Kom Ombo circa 180-47 î.Hr.
Imaginea de mai sus reprezintă instrumentar de acupunctură folosit până astăzi în medicina tradițională chineză. Prin anii 90 aveam o trusă chinezească de acupunctură care includea mai toate elementele reprezentate mai sus ace, săbiuțe, moxă, pioneze pentru auriculoacupunctură, etc. Alte imagini asemănătoare apar în papirusuri de acum 3500 de ani care se pare că sunt copii ale unora cu circa 1500 de ani mai vechi!
Fiziologia fiinţei umane este comandată de centri energetici.
Vă aduceţi aminte din postulatele Gariaev că nivelul de comandă în organism este cel energetic. Acțiunea somatică este precedată de o comandă energetică. Există o multitudine de centri de control, de importanţă diferită.
Persoanele care posedă percepţii extrasenzoriale, pot vizualiza aceste corpuri de energie subtilă, ce păstrează încă o formă umanoidă până la 50-80 cm distanţă de corpul somatic.
Câmpul de energie subtilă (ES) uman se racordează la energia informaţională a mediului prin întregul „scut energetic” uman, dar în special prin intermediul chakrelor energetice. Ele îşi datorează denumirea aspectului particular de vârtejuri energetice. În hindusă, termenul de chakră înseamnă roată. Cei ce posedă capacitatea de percepţie extrasenzorială vizualizează chakrele ca depresiuni circulare la suprafaţa corpului energetic. Deoarece în fiecare chakră energia vibrează cu o frecvenţă diferită, fiecare va fi vizualizată în altă culoare. Sensul de rotaţie este sensul acelor de ceasornic. Chakrele sunt un continuum de ES sub forma unor pâlnii, în care ES se densifică de la periferie (marginea pâlniei) spre centru (vârf) - acolo unde densitatea este maximă şi devine practic de natură materială, somatică. Cu cât canalul de formă conică (pâlnia) se apropie de secţiunea lui minimă (vârf) cu atât informaţiile sunt prelucrate în scopul traducerii lor exacte în efecte neuro-endocrine (acţiune somatică).
Aceste chakre sunt relee energetice, transformatoare de vibraţii ce deţin informaţie inteligent codificată. Energia captată din universul energetic este transformată, modelată şi folosită inteligent de fiinţa energetică om. Conectarea corpurilor de ES din fiinţa umană se realizează prin conexiuni complexe ES-ES, iar în aceste conexiuni chakrele cred că joacă de asemenea un rol important în recepţionarea – decodarea – recodarea – emisia informaţiei spre corpul subiacent şi în final spre corpul somatic. Ele integrează fiinţa în energiile universale şi o conectează la informaţia universală, contopesc practic omul cu Universul. Sistemele energetice vii sunt sisteme deschise, care interacţionează cu alte sisteme vii şi cu mediul înconjurător într-un continuum energetic care înseamnă materie structurată în toate densităţile posibile. Eu văd organizarea ES din noi ca un continuum ce înconjoară corpul somatic pătrunzându-l în acelaşi timp, cu densitate scăzută la periferie şi crescută spre corpul somatic.
La nivelul chakrelor, frecvenţele energiilor primite de la nivelul energetic superior (CS) sunt decodate şi recodate în semnale stimul pentru sistemul neuroendocrin (somatic), la nivelul căruia se obţine un răspuns biologic adecvat, tradus în eliberare de neurohormoni şi alte substanţe biologic active. Cunoaştem din medicina clasică, occidentală, importanţa capitală a sistemului neuroendocrin în homeostazia organismului şi mai ştim că endocrinologia, neurofiziologia, imunologia sunt câteva dintre ştiinţele medicale în care volumul de informaţie creşte spectaculos, pe măsură ce se adânceşte cunoaşterea în biologie moleculară, genetică, informatică, biofizică. Important este că astăzi, cei ce încearcă să dea o concepţie unitară, logică, fiinţei energetice om, consideră că chakrele energetice modulează, de fapt, activitatea glandelor endocrine principale.
Fiecare chakră este în relaţie directă cu o glandă endocrină din punct de vedere anatomic, energetic şi fiziologic. Structura energetică a ființei umane este însă cu mult mai complicată, reglajul fiinţei (acordul fin) fiind realizat de mult mai mulţi centri energetici.
Racordul corpului spiritual cu cel somatic se află într-o dinamică continuă, numită de noi homeostazie, care nu este altceva decât menţinerea informaţiei ADN la parametri standard. Videobenzile holografice ADN-EI se îmbină în structuri ce dau forma şi consistenţa corpului spiritual.
Atunci când ne referim în general la chakre, ne gândim la cele șapte chakre principale situate pe linia energetică centrală a organismului, tradusă în cele două meridiane principale Ren-Mai și Du-Mai, ce pot fi considerate ca un singur canal energetic.
La o analiză atentă a centrilor energetici, se pot pune în evidență 21 de chakre secundare răspândite în ființa somato-energetică, fiind în legătură directă cu organe sau articulații importante.
La o analiză și mai atentă, vom descoperi 86 de centri energetici de ordinul trei – chakre terțiare răspândite astfel: 16 dintre ele pe canalul energetic central (cele două meridiane principale Ren-Mai și Du-Mai sau Purușa din textele indiene), iar 70 dintre ele situate pe canalele energetice laterale.
În sfârșit, la o analiză și mai atentă putem pune în evidență chakrele de ordinul patru sau punctele de acupunctură, care sunt porți somatoenergetice, fiind proiectate la nivelul pielii. Acestea sunt în număr de peste 670 pentru cele mai multe dintre rasele umane.
Rețineți toate aceste structuri energetice și numărul lor pentru că este important în analizele următoare din carte.
Tot procesul de metamorfozare a sufletului în biocomputerele genetice de tip Pomul Vieții se bazează pe acțiuni directe asupra celor 70 de chakre energetice terțiare situate pe structurile energetice laterale ale ființei umane!
Scheletul de bază al corpului energetic este reprezentat de 14 meridiane energetice principale. Acest lucru este sugerat cu putere de denumirea lor în chineză: Jing Zheng (Zheng = cel mai important, care guvernează, principalul). De-a lungul lor sunt înșirate punctele de acupunctură.
Fiecare meridian principal are traiect longitudinal şi câte două segmente: cel superficial şi cel profund. Segmentul superficial, de suprafaţă, periferic conţine punctele de acupunctură, veritabili centri energetici de control şi comandă ai fiinţei umane. Prin segmentul intern sau profund, fiecare meridian vine în contact cu un organele interne şi cu alte structuri somatice.
Dintre cele paisprezece meridiane, douăsprezece sunt pereche-situate bilateral de-a lungul corpului şi membrelor, iar două dintre acestea fiind situate pe linia care împarte corpul în două jumătăţi atât anterior cât şi posterior (meridianele Ren Mai şi Du Mai).
Cele 12 meridiane laterale reprezintă în Zohar coloanele energetice laterale Chesed și Gvurav, iar în Cartea egipteană a morților sunt metaforizate în zeițele Isis și Neftis sau cele două structuri energetice Ka.
Cele două meridiane centrale Ren Mai şi Du Mai reprezintă în Zohar coloana energetică centrală Tiferet, iar în Cartea egipteană a morților sunt metaforizate în zeul Amon sau în structura energetică Khu.
De aceea sunt importante datele de anatomie energetică, pe care vi le prezint!
Racordul dintre corpul fizic şi fiinţa energetică este extrem de intim, ADN-ul material şi „oglinda” lui – ADN-ul energetic informaţional, se întrepătrund în fiinţa energetică om.
De-a lungul meridianelor principale sunt înşirate punctele de acupunctură, veritabile porţi somato-energetice, în număr (oficial) de 361 (309 X 2 + 52). Dintre acestea 52 de puncte sunt situate median pe cele două meridiane centrale, care realizează împreună un veritabil canal central de energie, iar restul de 309 puncte au locaţie dublă bilaterală stânga-dreapta.
De fapt în total de-a lungul meridianelor vor fi 309 X 2 + 52 = 618 + 52 = 670 de puncte.
În afara scheletului energetic de bază mai sus descris, echipamentul energetic este completat de cele 8 meridianele extraordinare, ce realizează derivaţii, conexiuni între meridianele principale şi organele interne, ţesuturi, de meridianele musculo – tendinoase, de punctele de acupunctură extrameridiane în număr de 36 (48 după alte şcoli) şi de alte structuri energetice secundare în al căror amănunt nu intru.
Pentru lucrarea de faţă are o importanţă mai mică descrierea meridianelor. Ceea ce trebuie înțeles este complexitatea extraordinară a sistemului informaţional energetic al fiinţei umane.
De unde ştim că el există cu adevărat? Tehnica modernă reuşeşte să pună în evidenţă aceste meridiane. Cel mai spectaculos moment al acestor căutări consider că este tehnica de punere în evidenţă a meridianelor principale de acupunctură cu radionuclizi - Techneţiu radioactiv. Prin injectarea marker-ului în punctele distale Jing, s-au pus în evidenţă în anii trecuţi 11 dintre cele 12 meridiane. Deşi tehnica a fost imaginată şi pusă în practică pentru prima dată în România în 1984, de către regretatul Dr. Virgiliu Bâgu din Galaţi, premiera a fost semnată de o echipă de autori francezi. Substanţa marker nu a migrat după traseele anatomice (somatice), ci a urmat traseele energetice descrise de anticii chinezi.
În privinţa stabilirii proprietăţilor fizico-chimice ale punctelor de acupunctură, sarcina a fost mai uşoară, deoarece la investigarea materiei palpabile ne pricepem ceva mai bine, legile fizicii cunoscute fiind valabile în bună parte pentru aceste puncte. Am subliniat cuvintele de mai sus pentru a subînţelege că ceea ce se întâmplă în poarta somato-energetică este mai greu de surprins cu tehnicile actuale. Vorbim despre caracteristici electrice, magnetice, măsurabile; ştim de asemenea că la nivelul porţii are loc o traducere a frecvenţelor unui câmp magneto-electric în semnale electrice ce vor determina stimuli în a elibera sau în a opri producţia de ceva: hormoni, enzime, prostaglandine, leucotriene, în general, substanţe biologic active. Cred, însă, cu putere, că în prezent nu avem încă posibilitatea tehnică de a surprinde evenimentul cel mai important şi de a-l măsura. Evenimentele surprinse de noi în poarta somato-energetică sunt după părerea mea perifenomene. Totuşi, evidenţierea şi măsurarea lor a fost importantă prin faptul că ne-au permis reidentificarea punctelor şi înţelegerea la nivelul tehnicii actuale a ceea ce se întâmplă în punct.
În principal, porţile somato-energetice se diferenţiază de punctele indiferente ale pielii prin:
- potenţiale electrice crescute - până la 300mV;
- valori mari ale capacităţii electrice – până la 1 µF;
- rezistenţă electrică scăzută – 20-250 m;
- respiraţie cutanată crescută evidenţiabilă prin emisie crescută de bioxid de carbon;
- temperatură locală mai mare;
- emisie fotonică crescută de 1,5 ori faţă de punctele indiferente (ştim că anticii au „văzut” energia băltind în punctele de acupunctură);
- emisie de semnale sonice cu frecvenţa de 2-15 Hz.
Rețineți încă o dată, emisia de lumină și sunet a centrilor energetici, căci toată metamorfozarea din POMUL VIEȚII se face cu undă genetică și holograme acustice și optice!
Punctul de acupunctură are 1-2 mm2 suprafaţă, iar aspectul pe secţiune este de trunchi de con, cu baza mare situată în profunzime la 1-3 cm subcutanat. În profunzime, punctul se caracterizează prin:
- prag scăzut de electropercepţie;
- posibilitate de a stoca o cantitate mare de sarcini electrice;
- are electrorezonanţă cu alte puncte (senzaţie de meridian);
- are electrorezonanţă cu energiile din mediu;
- conductibilitate electrică crescută;
- migrare crescută a radionuclizilor.
Chinezii sau mai bine zis, învăţătorii lor, au denumit aceste puncte: Qi Xue, adică orificii ale energiei sau mai sugestiv: Kong Xue – găuri de transport. Sistemul energetic este în continuă activitate, iar nivelul acesteia este în funcţie de integrarea în mediu, de starea de sănătate. Boala modifică fiziologia şi morfologia punctului care suferă variaţii de dimensiune (se deschide sau se închide) şi caracteristicile fizice enunţate mai sus.
Închei această prezentare a anatomiei energetice umane cu un vers din Zohar, la care, mai târziu voi face multe referiri!
103. Din acest spirit, ZECHUT, radiază şaptezeci de lumini. Toate acestea sclipesc simultan, strălucind în cercuri, fără să se răspândească afară ca să STRĂLUCEASCĂ DESCENDENT ca alte lumini. ACESTE lumini se agaţă una de cealaltă şi strălucesc fiecare în fiecare celelalte, deoarece ele au o FAMILIARITATE de formă. FIECARE DINTRE ELE STRĂLUCEȘTE ÎN INTERIORUL CELEILALTE, DEOARECE ELE SE AMESTECĂ PENTRU A STRĂLUCI CA UNA SINGURĂ. ELE SE AGAŢĂ UNA DE CEALALTĂ DEOARECE AU NEVOIE RECIPROC UNA DE CEALALTĂ CA SĂ STRĂLUCEASCĂ. DACĂ UNA DINTRE ELE LIPSEŞTE, NICI UNA NU POATE SĂ STRĂLUCEASCĂ. Toate meritele lumii sunt în fața acestor lumini. ACEST LUCRU ÎNSEAMNĂ CĂ PRIN LUMINA LOR, ESTE VĂZUT MODUL ÎN CARE GREŞELILE LUMII SUNT TRANSFORMATE ÎN MERITE. Din totalitatea celor ŞAPTEZECI DE LUMINI, două lumini emanate, sunt considerate ca fiind una şi stau întotdeauna în faţa lor.
Zohar Vol. 2 Beresheet B -103.
Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante, logice și pline de conținut versete din Zohar și din toate scrierile vechi de pe Terra, lăsate de ființele extraterestre. El descrie unitatea energetică a chakrelor terțiare, respectiv, subliniază unitatea energetică a programului genetic al ființei umane / umanoide. Toate chakrele sunt agățate unele de altele, au... familiaritate de formă prin program genetic comun, dacă una singură nu strălucește cum trebuie, toate celelalte vor suferi și vor fi imperfecte. În plus ele vor emana cele două lumini, tot holografic, prin afinitate de program genetic. Cele două lumini sunt meridianele energetice centrale, Ren-Mai și Du-Mai, care pot fi considerate ca una, adică coloana energetică centrală a organismului.
Afirmam mai devreme că procesul de metamorfozare a sufletului în biocomputerele genetice de tip Pomul Vieții se bazează pe acțiuni directe asupra celor 70 de chakre energetice terțiare situate pe coloanele energetice laterale ale ființei umane! Linia centrală energetică a celor două canale energetice centrale deține 16 chakre de ordinul trei, adică cele 16 părți ale lui Purușa din textele indiene. În total avem 86 de chakre energetice de ordinul trei.
Rețineți încă de pe acum această informație introductivă în lumea textelor vechi!
Fiinţa energetică om descrisă în alte texte antice
Între upanişade, Prasna Upanişad se detaşează ca un veritabil manual de fiziologie complexă a fiinţei energetice totale numită OM. În şcolile asiatice, Universul este alcătuit din cinci elemente de bază: pământul, apa, focul, aerul şi spațiul. Fiecare dintre aceste elemente există însă, în două forme: grosieră şi subtilă sau aşa cum am convenit în această lucrare: materie palpabilă şi materie subtilă. Totul este dual. Aceeaşi teorie ne spune că proporţia celor două forme de existenţă a materiei este diferită.
Textul reprodus mai jos subliniază în prima parte dualitatea celor cinci elemente. În a doua parte, această dualitate este aplicată fiinţei umane. Apartenenţa intrinsecă a memoriei la structurile energetice şi materiale ale viului este explicată într-un mod simplu şi direct:
Pământul şi elementul subtil al pământului; apa şi elementul subtil al apei; focul şi elementul subtil al focului; aerul şi elementul subtil al aerului; spaţiul şi elementul subtil al spaţiului; ochiul (organul vederii) şi obiectul vederii; urechea şi obiectul auzului; mirosul şi obiectul mirosului; gustul şi obiectul gustului; atingerea şi obiectul atingerii; vorbirea şi obiectul vorbirii; cele două mâini şi obiectul apucării; organele plăcerii (sexului) şi obiectul satisfacţiei; organul excreţiei şi ceea ce este excretat; cele două picioare şi ceea ce este călcat; mintea şi ceea ce este gândit; intelectul şi ceea ce este cunoscut; ego-ul şi obiectul ego-ului; Citta (organul intern de conştiinţă) şi obiectul de care trebuie să fie conştient; lumina (cunoaşterea) şi ceea ce este iluminat (cunoscut); Prana şi ceea ce sprijină Prana; - toate acestea se unesc cu Sinele Suprem (Atman) (Prasna Upanişad - Întrebarea a patra – 😎
Textul ne spune clar, că nu putem să separăm materia din noi, respectiv organele de simţ, de structurile energetice, adică, de amintirea a ceea ce este simţit. Totodată, ne semnalează un fapt important: toate elementele fiinţei umane mai sus descrise se unesc cu Sinele Suprem. Ce reprezintă oare acest “Sine”? Filogenetic, nu se poate să discutăm despre viu, în particular, despre fiinţa umană, fără să lămurim cât de cât această întrebare. Despre “Sinele Suprem” voi scrie pe larg în capitolul dedicat programului de inginerie genetică (PIG) indian din noua ediție a PT. El semnifică cea mai simplă structură energetică standard comună tuturor fiinţelor umanoide galactice, lipsită atât de alte elemente ce oferă apartenenţa la o anumită rasă, cât şi de elementele câştigate în cursul vieţii, prin învăţare. Este ceea ce voi denumi într-un alt capitol ADN primordial, cel mai simplu ADN-EI uman viu, inclus în orice structură ADN umanoidă din Galaxie. Bineînţeles că lumea ştiinţifică actuală contestă existenţa acestei structuri. Nu ar fi prima… pentru că,
21. În trecut, până şi zeii s-au îndoit de acest Sine, deoarece natura acestuia, foarte subtilă, nu este lesne de înţeles.
18. Spiritul Suprem nu este născut şi nu moare. Acesta nu a apărut de niciunde şi nimic nu a apărut din el. Este nenăscut, etern, permanent, vechi. Nu este omorât prin moartea corpului. (Katha Upanişad - partea întâi - capitolul întâi)
Aici intervin problemele de înțelegere a noțiunii de Spirit Suprem. Acesta este situat la vârful computerunul genetic, reprezină standardul genetic al civilizației lor . Acest standard este creat în laborator; nu este născut. Iar la acest standard ajung prin procesare în computer genetic toate sufletele umane provenite din program de inginerie standard, creat de EI în tandem genetic cu standardul LOR genetic, adică cu Spiritul Suprem.
Literele genetice energetice ale Zoharului – aprecieri generale
Esența geneticii extraterestre este prezentată diferit de ceea ce ne-am aștepta de la un manual de genetică scris în zile noastre. Human Genom Project ar prezenta secvența celor aproape 20.000 de gene umane sau poate chiar ar putea să înșiruiască secvența celor circa 3 miliarde de perechi de baze din genom… o repetiție obositoare de ATGT aflată în nucleul fiecărei celule…
Asta credem noi că ne definește la nivelul științei actuale.
EI se definesc altfel… și anume, energetic. Asta se întâmplă pentru simplul fapt că modul lor de lucru nu este cel somatic, ci cel energetic. Proiecția LOR se face mai întâi energetic și apoi somatic. Evident că s-ar putea descrie și somatic, probabil cu un ADN ușor simplificat comparativ cu al nostru. Să zicem vreo 15000 de gene codoare și vreo 2,5 miliarde de baze ATGT, căci doar codul genetic este universal… Probabil… Oare ce știm noi corect?!
Structura genetică energetică a fost notată cu „litere” energetice, la fel cum și noi scriem propriul cod cu litere… ATCG. Dar, în spatele fiecăreia dintre aceste litere somatice ATCG sunt structuri mai complexe, baze purinice și pirimidinice, pe care știm să le disecăm acum până la stadiul de atom.
În mod similar, în spatele fiecărei litere energetice folosite în limbajul ADN-EI folosit de EI, se află structuri energetice complexe, cu variații, care dau forme diferite ale acestor litere!
Spre exemplu, cei 70 de îngeri angajați în procesul metamorfozării sufletului sunt notați cu triplete de litere energetice și sunt personificați, având și nume proprii. Mai mult decât atât, fiecare literă este personificată.
Aceste litere vii, în număr de 22 pentru actualul program, sunt notate cu literele alfabetului aramaic, astfel încât putem spune că Zoharul este o carte… vie.
La conceperea unui program de inginerie genetică programatorii iau în discuţie nivelul energetic şi nu pe cel somatic, pentru că, aşa cum am amintit, nivelul energetic este nivelul de decizie în orice organism viu. Reconstrucţia somatică nu urmează decât o anumită structură energetică prestabilită. „Joaca” cu genele are loc în nivelul energetic informaţional. Componentele de bază ale „materialului” genetic energetic notate cu ... litere au mai multe variante, ce definesc anumite „nuanţe”, variaţii ale unei structuri genetice. Fac o comparaţie. Avem de exemplu litera „a” care îndeplineşte aceeaşi funcţie într-un cuvânt, indiferent de aspectul ei. Putem scrie această literă într-o multitudine de fonturi: a, a, a, a, a, a, a, a, a, etc. Funcţia literei „a” va fi aceeaşi, deşi aspectul său va fi diferit. Înţelegeţi deja că putem „să construim” un om din litere scrise toate în „Times New Roman” sau toate în „Arial” sau în alte fonturi, dar la fel de bine am putea să-l „construim” din litere scrise într-o combinaţie - variaţie mai mare sau mai mică de fonturi. Dezideratul „scriitorului”, în cazul nostru al inginerului şef extraterestru constă nu numai într-un limbaj cât mai simplu, fără litere în plus, dar şi în folosirea aceloraşi fonturi în scriere sau dacă s-ar putea, a unui singur font.
Spre exemplu, în Cartea egipteană a morților, structura genetică energetică standard a zeilor este numai cea scrisă de „penița” zeului Thoth! Orice altă „peniță” este diferită de standardul LOR genetic!
Doi dintre cei 70 de îngeri ai Zoharului se numesc... Mihail și Gavril sau Mihael și Gabriel, adică sunt standarde genetice de chakre energetice de ordinul trei , care sunt controlate genetic și comparate cu standardul înscris în softul computerului genetic la nivelul spiralei a șaptea din Malchut (Zohar), resprectiv din Amenti (Cartea Egipteană a Morților). Este primul control genetic foarte important, numit generic, „Judecata de apoi”. 
 
Și pentru că tot încă mai este astăzi (ora Stockholm) sărbătoarea lui Mihai și Gabriel, să le pomenim nu numai numele, ci și structura genetică energetică exprimată în litere, ale acestor chakre de ordinul trei:
Vav-Hei-Vav ( Mihai) , Yud-Lamed-Yud (Gabriel).
La mulți ani!
Noapte bună și somn ușor tuturor care citesc aceste rânduri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu