..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 19 octombrie 2022

Y-257 - Extratereștrii și resursele pământului - Perspectivă extraterestră directă (II)

Autor Gosia de la Agenția Cosmică.
Publicat 13 februarie 2022
Traducere Const. Mihăilescu

(partea a doua)


Gosia: Bună, Athena. Ai putea detalia puțin afirmația anterioară a Anéekăi, care a spus mai sus:
„Aici, în ceea ce privește starea materială a obiectelor, ea există parțial sau de loc. Ceea ce interesează este ceea ce poate fi găsit în problema conștiinței, a manifestării realităților și a controlului asupra lucrurilor.”

De ce ar fi interesat cineva de Pământ pentru asta?
Swaruu X (Athena): Pentru că Pământul nu este și nu a fost niciodată independent și izolat, ci în conexiune cu totul; el este doar una dintre acele multe realități din univers. Bănuiesc că ceea ce a vrut să spună Anéeka este că progresul spiritual va oferi sufletelor mai mult control asupra a ceea ce vor manifesta și experimenta în viețile lor viitoare.
Gosia: Da, asta e și ideea. Dacă este doar una dintre multele realități în care se manifestă realitățile, de ce atât de mult interes pentru Pământ?
Swaruu X (Athena): Cred că te referi doar la interesul  arătat Pământului, și nu la interesul arătat multor altor locuri din univers.
Gosia: Da, desigur. Înțeleg că există și interes și pentru alte locuri.
Swaruu X (Athena): Da, unii mai mult decât alții, dar asta este extins și subiectiv. Privește acest larg areal ca pe un mall. Pământul este plin de activitate, atât în sensul bun cât și în sens rău: controverse și ceartă, dar și înțelegere și armonie.
Gosia: Da. Dar tot nu înțeleg de ce sunt civilizații interesate de Pământ, pentru „manifestarea realităților”? De ce să nu exploreze ei alte planete sau partea încă necunoscută a planetei lor? Poți manifesta realități oriunde, pe Pământ sau în alte tărâmuri.
Swaruu X (Athena): Din punctul de vedere al evoluției spirituale, poți privi Pământ ca pe o școală pentru suflete. O școală pe care, urmând-o, vei avansa prin ceea ce experimentezi acolo. Mai târziu, pe măsură ce vei cunoaște o mai mare expansiune a conștiinței, dincolo de încarnările terestre, vei căpăta și un control mai mare asupra a ceea ce dorești să experimentezi și ce lumi vei alege să creezi.

Ar trebui să clarific și faptul că nu este vorba doar despre cei care se întrupează pe Pământ. Nu este ceva definit și rigid, dar există o întreagă gamă de rase și civilizații, de la extratereștri compleți, ciudații de pe planete îndepărtate, care nu au nimic de-a face cu Pământul, până la oamenii întregi clasici, „normali”, dacă există așa ceva (fiind că, până la urmă, totul este interconectat).

Experiența terestră, experiența pe care o oferă Pământul, nu este doar pentru cei care se încarnează ca oameni; este, deopotrivă, și pentru ființele care joacă alte roluri.

Nici oamenii ca atare nu sunt la fel. După cum am spus deja, există semințe stelare ale nenumărate rase. Unele asemănătoare, altele nu. Suflete bătrâne care s-au încarnat ca oameni de nenumărate ori, ET care intră pe Pământ, pentru a experimenta, fără memorie reziduală, doar o dată sau de câteva ori. Alții vin pe Pământ în deplină cunoaștere (nota C.M.: știu de unde vin, știu cine sunt, știu cu ce intenție și-au ales viața în care debutează, și-și cunosc programul). Mulți care trec pe stradă pe lângă voi, cu care relaționați ori nu, nu sunt oameni, și voi n-aveți de unde ști asta.

Lista celor care circulă și se preumblă pe Pământ, văzuți sau nevăzuți de voi, este lungă, chiar foarte lungă, iar variantele de a avea o experiență umană sunt multe și diverse; și mă refer doar la nivelul experienței umane.

Ar mai fi necesar să mă refer și la experiența pe care Pământul o oferă celor care se implică în existențialitatea pe Pământ, fără a fi oameni, experiența extratereștrilor care își mențin trează atenția acolo, cu toate variabilele și variantele posibile, ca rase și ideologii.

Toate acestea reprezintă oferta Pământului pentru sufletele și entităților care aleg acea destinație, fie ca pe o escală, fie ca pe o rezidență, pentru una sau mai multe experiențe (vieți), în una sau alta dintre densități [nota C.M.: în cartea „Focul lăuntric”  a lui Carlos Castaneda, nagualul don Juan afirmă că în sistemul planetar al Pământului există atât ființe organice cât și ființe anorganice.

Ar exista 48 de tipuri de organizare aferente planetei noastre, dintre care o singură bandă vibrațională de conștiință este ocupată de viața organică, 7 benzi sunt ocupate de ființele anorganice iar restul, adică celelalte 40 de benzi (ciorchini de bule) sunt fără conștiință. Conștiința se scurge prin opt mari benzi vibraționale de la Sursa Primordială (el numește Sursa VULTURUL iar benzile vibraționale ale conștiinței, emanații). Vulturul (Sursa Primordială) conferă conștiință sistemului prin trei mănunchiuri uriașe de emanații (adică informații de o anumită vibrație): un echivalent culorii bej-roz, unul de culoarea piersicii iar al treilea dă senzația că e de culoarea chihlimbarului (culoare mierii limpezi).

Ființa umană (dar și alte câteva specii) este alimentată prioritar din mănunchiul de vibrații chihlimbarii. Mănunchiurile roz și cele de culoarea piersicii aparțin altor ființe. Nuanțele din fiecare culoare sunt într-o infinită varietate, în funcție de calitatea și nivelul conștiinței]

Există non-umani care și-au asumat rolul de ghizi ai umanității, exercitându-și acest rol în diferite moduri, și în grade diferite ce implicare.

Acesta este un punct important la care face referire mereu mama mea (nota C.M.: Athena se referă la mama ei, Swaruu 9, ea fiind Swaruu 10), vorbind frecvent despre umanitate. După cum se dovedește, mintea umană obișnuită, oamenii, cea mai mare parte a populației, nu gestionează bine mersul lucrurilor și evenimentelor, atunci când se depășește o anumită complexitate. Omul obișnuit caută mereu simplitatea care să justifice un singur motiv, nu mai multe. Oamenii consideră explicațiile lungi și complicate ca provenind de la cineva care, de fapt, „nu cunoaște problema” și recurge la explicații întortocheate pentru ca, până la urmă, asistența să le accepte chiar dacă nu-i sunt clare ori adevărate.

Dar adevărul este că nu există un adevăr absolut, totul este relativ. Pentru a înțelege un lucru, un subiect, ai nevoie ca, în prealabil, să dispui sau să fii capabil de un anumit nivel de înțelegere, ceea ce presupune acumulări anterioare în acel domeniu.

Nimic nu are o singură motivație. Totul este extrem de complex, iar dacă vrei să impui o explicație simplă cazi în reducționism, precum Big Bang-ul. Acea teorie nu are nicio bază, indiferent dacă este sau nu fezabil din punct de vedere matematic.

Pe scurt, Pământul oferă sufletelor proprii și altora, o enormă varietate de experiențe menite să îmbogățească și să impulsioneze progresul spiritual al ființelor.
Gosia: Mulțumesc, incredibil. Înțeleg. Multe semințe/oameni vor să părăsească Pământul pentru că ei văd că trăiesc aici ca în iad, deși tu afirmi că există suflete cu memorie deplină care aleg să vină din planuri superioare pe Pământ, pentru experiențe. De ce există atâta interes pentru această planetă? Mă refer la cei care nu vin ca ghizi.

Swaruu X (Athena): Pentru că, deși au multă experiență la activ, le lipsește tocmai cea de pe Pământ.
Gosia: Te referi la experiențe culturale, ca și cum m-aș duce eu în Amazon?
Swaruu X (Athena): După cum am spus mai sus, experimentarea nu se încheie niciodată. Fiecare persoană va avea un motiv diferit ca să continue. Bunăoară, de ce un lord englez a mers în India, la sfârșitul secolului al XIX-lea? Era în Anglia, avea bani, poziție, casă mare și trăsuri de lux. A plecat totuși pentru a avea o experiență exotică, pentru aventură și pentru nevoia lui de a se întoarce ca să se laude prietenilor că a fost acolo departe..a văzut și a atins un tigru sau altceva neobișnuit în Anglia. În acest sens, mă pot da exemplu chiar pe mine.
Gosia: Da, înțeleg. După această explicație, mi se pare clar de ce nimeni acolo nu ar fi interesat ca Pământul să devină interstelar. S-ar pierde ceea ce oferă Pământul acum.
Robert: Desigur. Pământul trebuie să rămână așa cum este, altfel își pierde importanța, rolul și...farmecul..
Swaruu X (Athena): Foarte bine punctat, deși, din păcate... este o junglă a universului, este India din secolul al XIX-lea. E la fel ca atunci când mergi în India, pentru că acolo vei vedea elefanți, junglă și tigri.
Gosia: Atunci de ce a mai existat proiectul First Contact, care se tot amână, deși cred că umanitatea este pregătită? Ar dispărea posibilitatea de a avea experiențe „exotice” pe Pământ?
Swaruu X (Athena): Acesta este argumentul multora de aici. Ni se spune că ne pierdem timpul degeaba. Răspunsul meu ar fi: pentru că ne dorim și experiența de a încerca să ajutăm. Și, până la urmă, pentru că este o alt fel de experiență, pentru cei care n-au trecut prin ea.. Dacă nu le place, se pot întoarce la Temmer, pentru a face ce vor.

Este un alt set de experiențe pe care le aveți de-a lungul acestei vieți  (încarnări). Pământul nu este doar un loc unde un suflet poate să se întrupeze ci și un mod, o destinație unde poți avea experiențe pe care nu le poți avea nicăieri în altă parte a universului.

https://swaruu.org/transcripts/extraterrestrials-and-earth-s-resources-direct-extraterrestrial-perspective

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu