de Mugurel Atudorei
Pentru mai multe informaţii inedite, vă invităm să citiţi şi alte articole sau să vizionaţi unele filme documentare referitoare la unele construcţii şi descoperiri arheologice menţionate în text. Am selectat pentru dvs. câteva materiale documentare foarte interesante în lista următoare.
24 iulie 2012
Cei
mai mulţi oameni din zilele noastre consideră că până acum 4-5 mii de
ani strămoşii noştri erau îmbrăcaţi în piei de animale, mergeau la
vânătoare cu topoare de piatră şi se aflau la un nivel de civilizaţie
rudimentar. Aceasta este ceea ce am fost învăţaţi în şcoli. Am fost de
asemenea învăţaţi că de atunci oamenii au făcut în mod gradat progrese,
iar acum noi reprezentăm apogeul oricărei civilizaţii umane care a
existat vreodată pe acest Pământ. Există însă o serie întreagă de
elemente cu totul surprinzătoare, referitoare la istoria străveche a
omenirii, ce nu pot fi sub nicio formă încadrate în această concepţie
oficială.
Vă vom prezenta în cele ce urmează
câteva astfel de elemente care ne pot face să ne întrebăm de ce
versiunea oficială a istoriei pe care o învăţăm la şcoală nu integrează
aceste aspecte care sunt cât se poate de reale şi de concrete şi de ce
le tratează mai degrabă ca pe nişte enigme ciudate şi incomode.
Dar să vedem mai întâi care sunt aceste elemente care pun istoria omenirii într-o cu totul altă perspectivă. Le-am putea clasifica în două categorii : A). Vestigiile fizice care s-au păstrat de mii de ani şi B). Textele antice. În acest articol vom începe să analizăm vestigiile fizice, mai precis marile piramide şi alte construcţii megalitice.
Dar să vedem mai întâi care sunt aceste elemente care pun istoria omenirii într-o cu totul altă perspectivă. Le-am putea clasifica în două categorii : A). Vestigiile fizice care s-au păstrat de mii de ani şi B). Textele antice. În acest articol vom începe să analizăm vestigiile fizice, mai precis marile piramide şi alte construcţii megalitice.
Cea
mai cunoscută dintre piramidele de pe planetă este Piramida lui Keops,
ce face parte din complexul monumentelor de pe platoul Gizeh din Egipt.
Ea este considerată ca fiind cea mai veche şi singura care mai există
dintre aşa-numitele „Cele şapte minuni ale lumii antice”. Având o
vechime de cel puţin 5000 de ani, ceea ce impresionează în primul rând
la Marea Piramidă este gigantismul construcţiei. Iată câteva date:
piramida este realizată din 2.300.000 de blocuri imense de piatră, unele
având greutăţi de peste 40 de tone; greutatea totală a piramidei este
estimată la 6,5 milioane de tone, iar înălţimea acesteia este de 148
metri, fiind cea mai înaltă construcţie din lume până în secolul XIX.
Chiar şi numai din acest punct de vedere, al dimensiunilor sale uriaşe,
apare în mod evident faptul că cei care au construit piramida acum
câteva mii de ani au trebuit să depăşească o serie de dificultăţi
tehnice deosebite: tăierea şi transportul blocurilor de piatră,
ridicarea lor, îmbinarea perfectă (ce nu lasă nicăieri un spaţiu mai
mare de o jumătate de milimetru) şi multe altele. Mulţi specialişti în
domeniul construcţiilor şi-au exprimat îndoiala că toate acestea puteau
fi făcute de nişte oameni care (în viziunea lor) nu cunoşteau scripetele
şi nici roata şi care au folosit doar butuci de lemn şi funii din viţă
de vie, aşa cum susţine versiunea oficială. În plus, dacă teoria
oficială, care susţine că această construcţie s-a realizat în 22 ani de
către slujitorii faraonului, ar fi adevărată, aceasta ar însemna –
conform unui calcul foarte simplu – că ei ar fi reuşit să aşeze într-un
mod perfect câte un bloc de piatră de câteva tone, la fiecare 5 minute,
şi ar fi lucrat în acest ritm continuu, zi şi noapte, timp de 22 de ani
(!), ceea ce este destul de neverosimil.
Unii
cercetători din zilele noastre au afirmat că o asemenea construcţie
gigantică cum este piramida lui Keops ar fi extrem de dificil de
realizat chiar şi în prezent, în ciuda tehnologiei pe care o deţinem la
ora actuală. Pentru a verifica toate acestea, un grup de experţi
japonezi în construcţii, finanţaţi de o companie de televiziune, au
decis în anul 1978 să realizeze, folosind cele mai moderne macarale şi
mijloace tehnologice din momentul respectiv, o piramidă de zece ori mai
mică decât cea a lui Keops, având doar 18 metri înălţime, adică
aproximativ cât un bloc cu 6 etaje. Ei bine, surpriză (!), ei au
întâmpinat atâtea dificultăţi de natură tehnică şi inginerească încât NU
AU REUŞIT ACEASTA. Cum au reuşit atunci oamenii de acum câteva mii de
ani să construiască piramida lui Keops, dacă noi nu am reuşit, cu
tehnologia actuală, nici măcar să facem o piramidă de dimensiuni mult
reduse?
Caracteristicile
uimitoare ale Marii Piramide nu se opresc însă doar la imensitatea
construcţiei. Proporţiile piramidei sunt astfel realizate încât să se
obţină în interior acel efect specific „de piramidă”, care a fost
constatat şi validat de ştiinţa contemporană abia la jumătatea secolului
20, dar pe care se pare că cei care au construit piramida îl cunoşteau
cu precizie. Efectul de piramidă constă în manifestarea unor fenomene
inedite şi remarcabile de energizare datorate energiilor de formă. Acest
efect este maxim atunci când piramida respectă anumite proporţii şi
este orientată într-un anumit mod, iar punctul în care se manifestă cel
mai intens efectul de piramidă este situat pe pe axa verticală a
piramidei, la o înălţime egală cu o treime din înălţimea piramidei.
În
ceea ce priveşte piramida lui Keops, nu doar că ea are exact acele
proporţii optime şi este orientată perfect pe direcţiile cardinale, ci
în plus camera principală a piramidei, denumită şi „camera Regelui” este
amplasată pe axa verticală la o proporţie de 1/3 faţă de bază şi la 2/3
faţă de vârf, adică exact acolo unde energiile de formă au o
intensitate maximă, aceasta cu atât mai mult cu cât piramida însăşi este
uriaşă. Efectul de piramidă are o multitudine de aplicaţii fizice şi
chiar psihice şi a avut fără îndoială un rol esenţial în „funcţionarea”
piramidei, însă nu vom detalia aici acest subiect.
De
asemenea, remarcabilă este şi precizia formei piramidale: potrivit
măsurătorilor realizate din satelit s-a constatat că vârful piramidei
lui Keops este deviat cu doar 6 milimetri faţă de verticala ridicată din
centrul bazei, bază ce are o suprafaţă de mai mult de 5 hectare (adică
aproape cât şapte terenuri de fotbal)! A plasa unele peste altele mai
mult de două milioane de blocuri de piatră de zeci de tone fiecare, a le
îmbina perfect şi a obţine în final o descentrare de doar 6 mm raportat
la 148 metri înălţime (şi asta, chipurile, folosind doar funii de viţă
de vie)… reprezintă o precizie uimitoare, pe care constructorii de azi
în niciun caz nu o pot egala. Nici măcar telescoapele moderne nu sunt
construite cu o asemenea precizie.
Mai mult, complexul arhitectural de la Gizeh este amplasat într-un loc în care lungimea paralelei corespunzătoare acelui loc este egală cu lungimea liniei de longitudine, fapt pentru care s-a considerat ca acest complex a fost construit în „centrul lumii”. Cele patru laturi ale piramidelor se aliniază cu mare precizie cu cele patru puncte cardinale indicate de o busolă, instrument ce a fost însă inventat de civilizaţia occidentală abia la mii de ani după construcţia piramidelor.
Mai mult, complexul arhitectural de la Gizeh este amplasat într-un loc în care lungimea paralelei corespunzătoare acelui loc este egală cu lungimea liniei de longitudine, fapt pentru care s-a considerat ca acest complex a fost construit în „centrul lumii”. Cele patru laturi ale piramidelor se aliniază cu mare precizie cu cele patru puncte cardinale indicate de o busolă, instrument ce a fost însă inventat de civilizaţia occidentală abia la mii de ani după construcţia piramidelor.
Mai sunt însă şi
alte elemente uimitoare: perimetrul bazei împărţit la dublul înălţimii
piramidei dă numărul π (pi = 3,14), cu câteva zecimale exacte; dublul
perimetrului bazei dă valoarea unui minut de grad pe meridianul ecuator;
înălţimea piramidei înmulţită cu 1 miliard aproximează distanţa medie
de la Pământ la Soare, iar greutatea piramidei înmulţită cu o sută de
miliarde dă greutatea planetei. De asemenea, se pare că proporţia de
aur, φ (φ = 1,618033), prezentă pretutindeni în natură (ca raţie a
şirului lui Fibonacci, şir ce exprimă prin termenii săi legea universală
a dezvoltării naturale) a fost în mod sistematic utilizată şi la
realizarea piramidelor.
Un alt aspect care
intrigă – aşa cum arată de exemplu arheologul şi scriitorul american
David Childress sau cercetătorul american David Wilcock – este acela că
perimetrul bazei Piramidei lui Keops este egal cu cel al Piramidei
Soarelui din legendarul oraş Teotihuacan (nume care, în traducere,
înseamnă „Oraşul zeilor”), aflat în Mexic la mii de km distanţă şi
într-o cu totul altă cultură. Această surprinzătoare corelaţie sugerează
o legătură între cele două civilizaţii…
Foarte
semnificativ este şi faptul că dispunerea geometrică a celor trei
piramide egiptene de la Gizeh reproduce cu precizie poziţia celor trei
stele ce alcătuiesc constelaţia Orion, aşa cum erau ele dispuse acum
10.500 ani, perioadă considerată de unii cercetători îndrăzneţi ca fiind
chiar aceea în care piramidele au fost construite. Pentru mai multe
detalii în acest sens se poate consulta lucrarea egiptologului francez
Robert Bauval, The Orion Mystery.
Ca
şi în cazul complexului Gizeh din Egipt, şi alte edificii au fost
realizate în corespondenţe precise cu anumite stele sau constelaţii,
ceea ce denotă cunoştinţe astronomice deosebit de avansate. Astfel,
conform studiilor realizate de către cercetătorul american Hughes
Hollister jr. şi prezentate de fizicianul Nassim Haramein, în ruinele
anticului oraş Teotihuacan, aflat în Mexic, topografierea edificiilor
principale (Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida lui Quetzalquatl
etc.) evidenţiază faptul că proporţiile poziţionărilor lor descriu
într-un anumit mod toate orbitele sistemului nostru solar, inclusiv ale
planetelor Neptun şi Pluto, care conform astronomiei moderne au fost
descoperite abia în anul 1846 şi respectiv 1929 !
Cum
se face că aceşti oameni de acum câteva mii de ani ştiau de existenţa
tuturor planetelor sistemului nostru solar (deşi doar câteva sunt
vizibile cu ochiul liber), ba chiar mai mult, ei le-au calculat şi
distanţele orbitale, ceea ce implică nişte cunoştinţe extrem de
complexe?
Remarcăm aceste cunoştinţe astronomice
avansate şi în realizarea complexului piramidal de la Tikal, din
Guatemala, unul dintre cele mai mari situri arheologice din lume, unde
aranjarea piramidelor principale imită perfect dispunerea stelelor din
constelaţia Pleiadelor. Se pare că piramidele din Tikal au avut chiar un
rol esenţial în împărţirea pe segmente a calendarului mayaş.
O
altă realizare tehnologică antică greu de încadrat în contextul oficial
îl reprezintă aşa-numita „Terasă de la Baalbeck”, din Liban, ce este
realizată din blocuri de piatră vechi de peste 10.000 ani, în greutate
de sute de tone fiecare. Unul dintre aceste blocuri este cunoscut ca
fiind cel mai mare bloc de piatră prelucrat vreodată de oameni: el are
aproximativ 1.200 tone şi este mare cam cât un vagon, având dimensiunile
de 21.5m x 4.8m x 4.2 m. Un om de ştiinţă sovietic, Matvej Agrest
spunea: „Transportul şi ridicarea la 7 metri a acestui bloc de piatră e o
problemă irezolvabilă chiar şi în condiţiile tehnicii actuale.”
Într-adevăr, cele mai mari macarale din zilele noastre ridică cel mult
2-300 de tone… Chiar şi dacă ne-am imagina faptul că pietre de 2 tone ar
fi putut să fie trase cu funii de către sute de oameni pe o câmpie,
trebuie să recunoaştem că este imposibil ca blocuri imense de piatră ce
au peste 1000 tone să fi fost transportate în felul acesta chiar şi sute
de km, urcând un podiş muntos, aşa cum este cazul uriaşului bloc de
piatră de la Baalbek.
Este de asemenea
semnificativ să menţionăm şi construcţiile gigantice descoperite pe
fundul oceanelor în mai multe locuri de pe glob şi care pentru cei mai
mulţi oameni au rămas aproape necunoscute. Ele sunt foarte asemănătoare
construcţiilor similare de pe uscat şi, în mod surprinzător, deşi sunt
impresionante, ele lipsesc din manualele de istorie actuale. Teoriile
oficiale nu reuşesc să ne ofere o explicaţie convingătoare a modului în
care au apărut aceste construcţii, mai ales dacă avem în vedere faptul
că solul pe care se află ele este scufundat de cel puţin 10.000 de ani,
ceea ce înseamnă că civilizaţia care le-a construit este cu mult mai
veche. Mai mulţi cercetători sugerează că toate aceste construcţii
subterane gigantice ar putea reprezenta urmele legendarelor civilizaţii
Atlantida şi Lemuria.
Astfel,
în anul 1987au fost descoperite piramide subacvatice lângă Japonia. Ele
au fost descrise de cercetători de renume precum Graham Hancock,
Masaaki Kimura sau David Wilcock. În anul 2000, în zona insulelor Bimini
şi Bahamas, lângă Cuba, au fost descoperite mari blocuri de piatră şi
piramide subacvatice. Sunt edificatoare în acest sens cercetările
realizate de arheologul rus Paulina Zelitsky. În anul 2001 a fost
descoperit un uriaş oraş subacvatic pe fundul oceanului Indian, în zona
Golfului Cambay, lângă India. Conform specialiştilor, acest oraş are o
vechime de cel puţin 9.000 de ani.
Recent au
fost descoperite de către expediţii oceanografice din mai multe ţări
ziduri ciclopice şi o piramidă tetraedrică cu înălţimea de 200 m pe
fundul oceanului în Triunghiul Bermudelor, iar pe traseul Curentului
Golfului s-a descoperit că se întind adevărate şosele de piatră şi scări
gigantice. Menţionăm de asemenea şi că în perioada 1950-1960, celebrul
explorator francez Jacques Cousteau a fotografiat gigantice urme
străvechi de şenile pe fundul Oceanului Atlantic, iar cercetătorii
sovietici au filmat, la adâncimea de 2.970 m, acelaşi tip de urme pe
fundul Oceanului Pacific (în largul coastelor Ecuadorului).
Impresionante prin mărimea şi vechimea lor sunt şi zecile de piramide aproape necunoscute ce se află în China şi care au ajuns deja să fie acoperite de pământ, vegetaţie şi chiar aşezări umane.
Impresionante prin mărimea şi vechimea lor sunt şi zecile de piramide aproape necunoscute ce se află în China şi care au ajuns deja să fie acoperite de pământ, vegetaţie şi chiar aşezări umane.
Începând
cu anul 2005 au fost realizate o serie de descoperiri uimitoare şi în
Europa, mai exact în Bosnia-Herţegovina, unde au fost remarcate mai
multe piramide ce erau complet acoperite de pământ şi vegetaţie şi care
păreau a fi pur şi simplu formaţiuni deluroase naturale. Cel care a
făcut descoperirea este Dr. Sam Semir Osmanagich, membru al Academiei
Ruse pentru Ştiinţe Naturale. Vă prezentăm în cele ce urmează câteva
date uimitoare ale acestor cercetări foarte recente şi care continuă şi
în prezent. Piramidele sunt în mod evident artificiale, iar cea mai
înaltă dintre ele (de 220 metri) pare să fie şi cea mai mare dintre cele
cunoscute pe planetă până acum. Aceste piramide sunt cu o foarte mare
precizie orientate după punctele cardinale, ceea ce exclude o
coincidenţă. Conform analizelor ştiinţifice cu radiocarbon, solul care
le acoperă are el însuşi o vechime de 12.000 de ani. Cea mai mare dintre
piramide este complet acoperită de plăci rectangulare ce au proprietăţi
de duritate şi impermeabilitate cu mult superioare celor moderne,
conform Institutelor de specialitate din Bosnia, Italia şi Franţa. Din
valea celor cinci piramide descoperite până acum porneşte în subteran o
reţea de tuneluri ce are peste 14 kilometri lungime. O echipă de
fizicieni a detectat o rază de energie de o natură necunoscută pentru
tehnologia actuală, care încă şi acum este emisă în mod continuu din
vârful celei mai mari piramide, iar această rază de energie emite un
sunet de rezonanţă.
În anul 2011 s-a detectat
că labirintul subteran este complet ecranat faţă de radiaţiile
exterioare. În adâncime au fost descoperite câteva camere şi un lac ce
au un nivel de ionizare de 43 de ori mai mare decât cel obişnuit, având
în felul acesta foarte mari proprietăţi de vindecare şi regenerare.
În
încheierea acestei succinte prezentări, merită să ne punem întrebarea:
Cine a realizat toate aceste construcţii gigantice care sunt atât de
asemănătoare între ele şi care sunt răspândite peste tot în lume? Să fi
avut diferite popoare „primitive” această preocupare obsesivă, mai ales
că este foarte dificil să explicăm modul în care le-au construit? Este
semnificativ să observăm în acest sens un aspect care la prima vedere
pare paradoxal: din cele peste un milion de hieroglife care au rămas
până la noi pe pereţii templelor şi mormintelor Egiptului antic,
observăm că deşi vechii egipteni aveau obiceiul să descrie în detaliu
toate activităţile pe care le făceau –cum mâncau, cum se spălau, cum
făceau dragoste, etc – ei nu au descris deloc cum au construit
piramidele! Ori, din ceea ce susţine versiunea istorică oficială reiese
că aceasta a fost una dintre activităţile lor majore. Cum ar fi putut
atunci să omită tocmai aceasta? De altfel, dacă ar exista o asemenea
descriere în hieroglifele egiptene în care să se arate cum au adus
uriaşele blocuri de piatră pe butuci şi cum le-au urcat pe un plan
înclinat prin munca a mii de muncitori, atunci am fi avut cel puţin o
referinţă istorică foarte solidă, pe care fără îndoială că adepţii
versiunii oficiale ar fi evidenţiat-o din plin. În realitate, toată
această concepţie a construcţiei piramidei prin mijloace rudimentare nu
este decât o teorie foarte convenabilă celor care vor cu tot dinadinsul
să acopere un adevăr fundamental şi care devine din ce în ce mai
evident: piramidele din Egipt nu au fost construite de către egipteni,
cel puţin nu de către aceia de care ne spune istoria oficială. Ele au
fost construite de către o civilizaţie anterioară celei a Egiptului
antic şi mult mai avansată decât aceasta. Există de altfel unele texte
antice egiptene ce conţin afirmaţii pe care istoricii convenţionali
le-au considerat a fi metaforice şi care spun că piramidele se află
acolo „dintotdeauna” şi că „Omul se teme de Timp, iar Timpul se teme de
Piramide”. Mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care Dr. Carmen Boulter,
profesor la Universitatea Calgary din Canada, egiptologul şi arheologul
John Anthony West sau geologul Robert Schoch de la Universitatea din
Boston-SUA, au adus argumente foarte serioase prin care au arătat că
civilizaţia Egiptului nu a fost o dezvoltare, ci o „moştenire” a unei
civilizaţii mult superioară şi mult mai veche. Civilizaţia Egiptului
antic este oricum o enigmă a istoriei pentru că ea era considerată ca
fiind una fără „copilărie”, apărând brusc, într-o stare de înflorire
culturală şi spirituală…
Această situaţie se
repetă şi în cazul celorlalte civilizaţii antice care au pe teritoriul
lor piramide. În niciunul dintre textele sau inscripţiile antice ale
mayaşilor, incaşilor, chinezilor, japonezilor sau ale altor tradiţii nu
apare scris nimic de genul: „Noi am făcut aceste piramide gigantice şi
iată cum am procedat”. În schimb, în multe dintre textele lor străvechi
se afirmă că în trecutul îndepărtat au fost învăţaţi şi ajutaţi de către
„Fiii Soarelui” sau „Zeii Soarelui” şi, tocmai de aceea, mai toate
aceste tradiţii antice au avut un cult deosebit pentru astrul solar.
Desigur, istoria din şcolile noastre spune că toate aceste raportări la
zei nu erau decât simplele lor reprezentări religioase inspirate din
natură. Se pare totuşi că ei se refereau la personaje mult mai concrete,
aşa cum vom detalia ulterior, când vom analiza succint şi categoria
textelor antice.
Citiți continuarea articolului
Pentru mai multe informaţii inedite, vă invităm să citiţi şi alte articole sau să vizionaţi unele filme documentare referitoare la unele construcţii şi descoperiri arheologice menţionate în text. Am selectat pentru dvs. câteva materiale documentare foarte interesante în lista următoare.
Piramidele subacvatice de lângă Japonia:
http://www.youtube.com/watch?v=VBs3Jn2whfM
Cercetările realizate de arheologul rus Paulina Zelitsky în zona insulelor Bimini şi Bahamas:
http://www.youtube.com/watch?v=klRbcEnLPbU,
http://www.youtube.com/watch?v=VBs3Jn2whfM
Cercetările realizate de arheologul rus Paulina Zelitsky în zona insulelor Bimini şi Bahamas:
http://www.youtube.com/watch?v=klRbcEnLPbU,
http://www.youtube.com/watch?v=hk6SWtumdK0
Oraşul subacvatic de pe fundul oceanului Indian, în zona Golfului Cambay: http://news.bbc.co.uk/2/hi/south_asia/1768109.stm
Ziduri ciclopice, şosele, scări şi alte construcţii subacvatice: http://www.youtube.com/watch?v=r_NIAcey-XY
Piramidele din China:
http://www.youtube.com/watch?v=-B3wkjcEVDs
http://www.youtube.com/watch?v=b67Gb32fNs8
Oraşul subacvatic de pe fundul oceanului Indian, în zona Golfului Cambay: http://news.bbc.co.uk/2/hi/south_asia/1768109.stm
Ziduri ciclopice, şosele, scări şi alte construcţii subacvatice: http://www.youtube.com/watch?v=r_NIAcey-XY
Piramidele din China:
http://www.youtube.com/watch?v=-B3wkjcEVDs
http://www.youtube.com/watch?v=b67Gb32fNs8
Complexul de piramide şi tuneluri subterane din Bosnia Herţegovina:
http://www.youtube.com/watch?v=aGM-_gS3E90
http://www.wariscrime.com/2012/01/24/news/bosnian-pyramids-we-are-not-the-first-here/
Pentru sunetul de rezonanţă emis de piramida respectivă accesaţi: http://www.wariscrime.com/Sun_max700Hz_Freqx800x800.mp3
yogaesoterichttp://www.youtube.com/watch?v=aGM-_gS3E90
http://www.wariscrime.com/2012/01/24/news/bosnian-pyramids-we-are-not-the-first-here/
Pentru sunetul de rezonanţă emis de piramida respectivă accesaţi: http://www.wariscrime.com/Sun_max700Hz_Freqx800x800.mp3
24 iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu