(sâmbătă, 9 aug. 2014)
(partea a treia)
Rob: Mulţi oameni au întrebat despre Ucraina, ca încercare de declanșare a celui de-al III-lea război mondial. Aş dori să comentezi despre avioane şi piste false precum și despre oprirea gazului către Germania. Mişcarea de Rezistenţă şi Federaţia Galactică țin sub control această situație? Deocamdată, aceste atroctăţi continuă: moarte, distrugere, frate contra frate, lupta pentru puțina hrană disponibilă.
COBRA - Nu e vorba numai de Ucraina. Peste tot, pe planetă au și vor mai
avea loc astfel de evenimente, premergătoare producerii Evenimentului. Desigur,
toate sunt posibile ca urmare a manipulării oamenilor neștiutori. Dacă masele
ar refuza această manipulare, atunci această violenţă nu s-ar mai petrece.
Rob - Da, mulţumesc foarte mult. Uau, e foarte interesant. Ştiam că
toate astea au loc peste tot în lume. În anumite situaţii asta amplifică groaza
oamenilor.
Datorită îmbolnăvirii mele
recente, am fost nevoit să stau în pat și asta m-a făcut să privesc mult la
televizor. Mai mult decît o făcusem în ultimii 6 ani. M-a întristat ceea ce am
văzut. De fapt, Cabala m-a pus pe picioare acum. Această situaţie nefericită şi
oribilă cu Zioniştii (Sioniştii) din Israel care nu are nimic de-a face cu
credinţa oamenilor care caută adevăratul Dumnezeu viu - indiferent în ce
religie ar fi; oricum toate religiile au fost manipulate.
Adevărul este adevăr şi nu e
nevoie de preoţime să ne spună ce să facem. Bombardamentele
oribile au avut loc. Au bombardat un spital al ONU, o şcoală şi au distrus o
centrală electrică întenționat. Estimările victimelor se ridică la 1400 de
palestinieni morţi şi 43 de israeliţi.
Ai putea comenta despre
această situaţie oribilă? Valiant Thor, prin Dr.Frank Strange a indicat că
acesta este un conflict foarte important care este cheie pentru Eveniment. Eşti
de acord şi poţi comenta despre asta?
COBRA - Ok, să le luăm pe rând. Da, în principiu Zioniştii nu au nimic
de-a face cu Evreii, ca naţie. Zioniştii sînt oameni care
au propria lor agendă şi agenda lor este agenda forţelor întunericului. Ei sînt
o facţiune în cadrul Cabalei.
Dinastia Rothschild este
liderul acelei facţiuni. Ei se supun directivelor de la Iezuiţi. Obiectivul lor
este să elimine palestinienii complet din Israel. Asta fac. Vor să îi şteargă de pe teritoriul israelian.
Asta s-a petrecut în ultimii 50-60 ani. Acest proces s-a intensificat.
Conflictul a fost creat artificial, cu scopul ca să fie un focar de declanşare
permanent, să mențină umanitatea în conflict şi suferinţă. Multă vindecare este
necesară în acea regiune a lumii, după Eveniment. Această ură între israeliţi
şi palestinieni a fost o inginerie artificială. Oamnii au fost atrași în acest
conflict. Repet, multă vindecare va fi necesară după ce Evenimentul va avea
loc.
Rob - Când eram tînăr am făcut o călătorie la Paris. Atunci am citit
ceva despre Israel. Am stat la un domn care mi-a spus ce s-a întîmplat cînd
avea 12 ani şi cum au preluat situaţia. Sînt multe hărţi despre cum a început
Israelul şi cum a invadat. Palestina este o secţiune foarte mică. Media a
arătat imagini ca de la o facţiune neo-nazi de bărbaţi Evrei hiper-agresivi
care dansau în stradă şi strigau slogane de genul "mulţumesc lui Dumnezeu
că copiii sînt morţi". Asemenea imagin au ca scop să inflameze lumea. E o
situaţie foarte tristă. Eşti de acord că este acolo este o cheie pentru
situaţia planetară globală - acest punct particular de pe planetă şi acest
conflict? Poţi comenta despre asta?
COBRA - Da. La bază stă planul Rothschild care prevede crearea unui stat
al Israelului pentru a avea un declanşator permanent cu care ar fi putut porni
al III-lea război mondial, dacă era necesar. Au încercat de multe ori să
inflameze acea zonă, ceea ce ar fi dus la conflict internaţioanl. Planul lor a
eşuat şi nu va reuşi niciodată.
Rob - OK. Bine, mă bucur că planurile mai mari au eşuat. Inima mea
merge către oamenii din Palestina şi copiii lor şi întregul proces al morţii şi
distrugerii ,pe care această naţie agasantă de Zionişti au produs-o. Mai am o
întrebare cu privire la acest conflict.
Din informaţiile tale, Hamas
lansează cu adevărat rachetele sau sînt provocări Israeliene care aruncă
rachetele în aer ca să nu lovească nimic dar să creeze motive de ripostă din
partea Isralelului?
COBRA - OK. Să spunem aşa: în ambele tabere sunt oameni care lucrează pentru
Cabală.
Rob - OK; din nou o să-mi cer scuze pentru acel gen de situaţie
planetară. Mai am cîteva întrebări şi vom trece la cele pentru omul obişnuit.
Sper că nu vă supăraţi, prieteni! Am vrut să clarific cîteva lucruri cu Cobra
care face o treabă grozavă şi sper că veţi înţelege încotro ne îndreptăm.
Avem încă timp suficient. Ai
menţionat înainte că bazele subterane sînt închise pe rînd. Am avut alte cîteva
surse care mi-au spus de curînd că Cabala mai are încă cîteva din acele baze şi
că se aprovizionează constant cu resurse aduse cu camioanele, în speranța că
vor supraviețui. Înţeleg că în anumite momente, „gulerele albe” şi militarii
vor distruge anumite tunele şi le vor întrerupe. Încă încearcă să creeze găuri,
ascunzători pentru ei.
COBRA - Aş cam fi de acord cu asta. Tunelele se află la cca 30 de
la suprafaţă; e ceva. E ca şi cum ai avea o pivniţă la tine acasă. De asemenea,
baza militară poate avea mai multe clădiri subterane. Nu e structurată în
acelaşi fel cum era înainte. Nu mai există baze militare subterane funcţionale
ale miitarilor întunecați. Nu în sensul vechi când exista o întreagă reţea de
legături chiar cu trenuri de înaltă viteză. Asta nu mai există.
Rob - Ok mulţumesc, dar nu vorbeam despre bazele militare. Vorbeam
despre adăposturile anti-bombă ale elitei.
COBRA - Acelea nu pot oferi nici un fel de protecţie pentru elită. Cînd
va veni timpul, Rezistenţa îi poate scoate la suprafaţă în 15 minute sau o
jumătate de oră.
Rob - Bun, asta ştiu că pot să-o facă. Ok. Mă pregătesc să trec la întrebările primite de la oameni.
Rob - Bun, asta ştiu că pot să-o facă. Ok. Mă pregătesc să trec la întrebările primite de la oameni.
Să vorbim despre hărţuirea
electronică. Încă aud, din diverse surse care m-au
contactat şi de la alţi oameni. Se pare că guvernul are încă metode de
hărţiuire electronică foarte avansate, care sînt aplicate anumitor indivizi.
Eşti de acord că acestea încă funcţionează? Există vreun progres în lichidarea
acestor programe?
COBRA - OK. Există o tehnologie cu unde scalare de
plasmă pe care se bazează hărțuirea electronică. Asta poate fi destul de deranjant,
în anumite cazuri. A existat ceva progres în acest domeniu dar nu suficient
încă. Toată această tehnologie este legată cu bombele "strangelet" și
alte arme exotice. Sînt interconectate.
Rob - Hmm, interesant. Am citit rapoarte că HAARP din Alaska a fost
închis şi nu mai este operaţional. Nu am nici un fel de informaţie despre asta.
Au fost multe programe surori HAARP în jurul lumii. Se pare că încă sînt
operaţionale. E corect?
COBRA - OK În pricipiu, amplasările HAARP sînt
încălzitoare de ionosferă. Încălzesc ionosfera pentru a
crea o reţea energetică scalară în jurul lumii. Asta s-a eliminat în mare
parte. Mai sînt însă alte tehnologii scalare direcţionate mai aproape de
suprafaţă dar nu la fel de eficiente; acelea nu au fost eliminate.
Rob - OK bine. Am lămurit-o și pe asta. Următoarea întrebare
reprezintă o îngrijorare care a existat permanent.
Mereu am simţit că
Federația Galactică a Luminii şi Mişcarea de Rezistenţă vor scoate din
funcțiune această tehnică. Mă refer la existența unor procesoare pentium de la
Intel, care emit un brum (zgomot de fond) continuu ceea ce face ca atunci cînd
porneşti calculatorul, care are un chip intel înăuntru, să creeze posibilitatea
reţelei Cabalei să aibă acces la orice computer din lume. Eşti de acord cu
asta?
COBRA - Da, asta o ştie toată lumea. Orice computer, orice dispozitiv
electronic este conectat la serverele NSA.
Rob - Iată prieteni. Am spus-o - au existat discuții despre emiterea
legilor de control asupra Internetului. Au avut loc manevre puternice, mai ales
în Europa. Am primit o notificare de la Theresa Sumner cum că site-ul ei este
blocat şi anumite lucruri se întîmplă. Este foarte deranjant pentru că ea este
vocea adevărului, pentru ca oamenii să aibă aces la cunoaştere. Ai putea
comenta despre starea de lucruri actuală a blocajelor de pe Internet către
public şi site-uri adevărate care sînt atacate şi sparte.
COBRA - Din păcate, da, asta se întîmplă. Motivul pentru care nu s-a
întîmplat mai des se datorează Mişcarii de Rezistenţă şi Forţelor Luminii care
au avut oameni în interiorul NSA, ca să se asigure că blogurile vor rămâne
neatinse. Acesta e un război şi sînt situaţii cînd lucrurile nu merg cum s-a
plănuit. Asta e una din aceste situaţii. Ar putea exista ceva deranjamente în
anumite cazuri în „blogosferă”, dar nu mă aştept să se ajungă prea departe.
Rob - OK, mulţumesc foarte mult. E o veste bună. Sper ca cea mai mică
mişcare înainte a forţelor de control şi cenzură să fie obstrucţionată şi
lichidată de Forţele Luminii, de băieţii buni care vor prelua asta.
Acum, aş vrea să încep cu
prietenul nostru Kauilapele care ne-a dat nişte informaţii. A auzit de la mai
multe surse galactice că folosirea armelor nucleare nu va mai fi permisă. Tu,
Cobra, ai menţionat ceva despre explozii produse în 1958 care au fost blocate
sau diminuate, ca effect, de către Federaţia Galactică. Oricum Gordon Duff de
la Veterna Times a publicat multe documente ale Inteligenţei Ruse, cu diverse
dispozitive nucleare care sînt încă disponibile, se pare, și ar putea fi
folosite în viitor pentru atacuri de tip terorist.
OBRA - OK. Or crede ei, militarii, că pot fi folosite, dar asta nu
înseamnă că o vor putea și face.
Rob - Foarte bine. Sper să fie așa. Mi s-a spus de către Federaţia
Galactică, acum mulţi ani în urmă, că, după Hiroshima, nici un atac nuclear nu
va mai fi permis între ţări…. şi totuşi, mici atacuri s-au produs în interiorul
Terrei şi alte locuri, distrugînd ecosfera noastră; niciodată însă ca un atac
nuclear deplin. Pe linia asta, face ceva FGL să neutralizeze asemenea arme sau
să împiedice ca cineva să poată apăsa un buton de declanșare a unui război
nuclear?
COBRA - Nu voi intra în detalii tehnice, dar se are grijă de aceste lucruri.
COBRA - Nu voi intra în detalii tehnice, dar se are grijă de aceste lucruri.
Rob - OK. E adevărat că din cei 50 de mii de membri ai Cabalei, care
au primit oferta de a accepta să fie scoşi de pe planetă de către pleiadieni,
numai 11 mii au plecat? Corespondentul a spus că acestui grup i s-a oferit
posibilitatea de a ascensiona în timp ce noi suferim din cauza lor. Eşti de
acord că e complet ridico,l sau e ceva adevărat în toate astea?
COBRA - Membrii Cabalei NU sînt invitaţi să părăsească
planeta. Ei sînt scoşi de pe planetă. Li se dă ocazia să se alăture Forţelor
Luminii şi, dacă refuză, sînt expediați în Soarele Central. Ei lucrează asupra lor înşişi ca oricine altcineva. Nu este o
recompensă, nu este o pedeapsă. E un simplu proces de purificare. Da, unii dintre ei au fost scoşi. Mulţi dintre ei încă nu au fost
scoşi, dar toţi vor fi expulzați până la momentul
Evenimentului.
Rob - Au fost vreunii scoşi de bună voie, sau au fost scoşi în
regim de arest?
COBRA - În principiu, unii membrii ai Cabalei care au aparținut reţelei
Illuminati, împotriva voinţei lor. Alţii au vrut să meargă şi au plecat cînd a
fost posibil. Majoritatea oamenilor care au fost expulzați au trecut printr-un
proces de arest sau proces de scoatere, într-un fel sau altul.
Rob - Foarte bine, asta e o explicație satisfăcătoare. Deci, nu li s-a
oferit posibilitatea să ascensioneze, dacă ne lasă în pace.
Majoritatea acestor oameni
vor trebui să treacă prin propria ascensiune mult după omul
obişnuit. Cobra a lăsat clar să se înţeleagă că au fost arestaţi sau unii
dintre ei au fost victime de la naştere ca aparţinînd familiilor şi li s-a
întrerupt suferința sufletului ca un act de compasiune. Alții au fost puși în
carantină în anumite spații ale navelor-mamă, unde au fost supuși unor terapii
de vindecare.
Mulţumesc foarte mult.
Acum vom trece la unele
întrebări ale oamenilor.
„Ce este paralizia în somn?” Nu sînt siguri ce se întîmplă în timpul paraliziei în somn. Ce se
întîmplă cu paralizia în somn? Sînt prinşi în planul astral la re-intrarea în
corp?
COBRA - OK. Eu înțeleg că întrebarea se referă la revenirea din planul
astral și reintrarea în corpul fizic, moment în care pot apărea unele blocaje.
Subiecții nu-și pot mişca corpul fizic deoarece corpul lor eteric este blocat
de Cabală, prin anumite tehnologii de care dispun întunecații. Scopul Cabalei
este de a spori energia fricii, pentru ca sufletele să nu-și mai dorească
ieșirea în astral. Este un proces în curs de a fi anihilat, dar va mai lua ceva
timp până la eliminarea lui completă.
Rob - OK;
aveţi şi răspunsul ăsta prieteni. Paralizia în somn este cînd ieşiţi din corp
în planul astral prin somn sau prin tehnica „visării”. Cînd reveniţi în corp s-ar
putea să vă confruntați cu tehnologia scalară a forţelor obscure care vor să vă
obstrucționeze reintrarea în corpul fizic. Păstrați-vă calmul, este o situație
pasageră.
„Cîţi membrii ai Cabalei mai
există în planul Pământului?” „Cîţi dintre ei sînt controlaţi mental și cîţi au
propria lor liberă voință să acţioneze şi să ia decizii?
COBRA - Toţi din interiorul Cabalei sînt controlaţi mental. Poţi
determina numărul lor potrivit definiţiei a ceea ce este Cabala. Aş spune că sînt cîteva mii din membrii principali. Dar, efectiv sînt
milioane de oameni care cooperează cu ei şi îi sprijină în acțiunile lor,
într-un fel sau altul.
Rob - OK. „ Ce se întîmplă cu sistemul criminal de justiţie contra
legii? Adică, toţi corupții din justiție (judecători, avocați, procurori) din
poliție, funcționarii din instituțiile corecționale (în special pușcării)?” Ai
putea comenta?
„Vor fi supuși unui regim de
vindecare? Vor fi făcuţi responsabili pentru crimele comise, pentru
schingiuirea șau violarea deținuților în închisori? Vor plăti judecătorii
corupţi, care bagă oamenii nevinovați în închisoare sau, dimpotrivă, îi scot
„basma curată” pe infractori și criminali?”
COBRA - OK. La început adevărul va fi scos la suprafață.
Toți vor fi nevoiți să
răspundă pentru faptele lor. Nu e vorba de pedeapsă ci de crearea unui nou
echilibru. Unii vor echilibra propriile acţiuni prin muncă pozitivă pentru
colectivitate. Unii oameni vor fi arestaţi şi vor sta în închisoare anumite
perioade de timp. Majoritatea vor trece printr-un proces de reeducare şi de
re-structurare.Cei mai
recalcitranți vor fi expulzațI de pe planetă.
Preluare de pe: http://clinicaextraterestra.blogspot.ro
(va continua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu