Categorie:Politic
Creat: Luni, 23 Iunie 2014 15:04
Scris de Dragoş Stănculescu
Creat: Luni, 23 Iunie 2014 15:04
Scris de Dragoş Stănculescu
Nu este niciun secret că președintele Traian Băsescu „le
stă în gât” și premierului Victor Ponta, dar și șefului Senatului, Călin
Popescu Tăriceanu, personaje la fel de reprobabile prin acțiunile lor, dar care
acum invocă valori precum „moralitatea” și „justiția”.
Tocmai la acest ultim capitol, Tăriceanu este un personaj care nici măcar nu ar mai trebuie să apară în spațiul public, după ce nu a fost trimis după gratii pentru trafic de influență. Mai mult, minciunile lui Tăriceanu sunt dintr-un catalog abject. Văzând că insistă cu toate puterile pe o demisie a lui Băsescu din punct de vedere „moral”, jurnaliștii l-au luat luni la bani mărunți pe Tăriceanu, reamintindu-i acestuia că în 2005 îi trimiterea bilețele lui Traian Băsescu pentru a face trafic de influență în cazul anchetelor care se făceau atunci asupra lui Dinu Patriciu. De asemenea, el a fost întrebat dacă, în cazul „bilețelului roz”, ar fi fost necesară demisia sa din funcția de prim-ministru, având în vedere că era vorba despre o intervenție solicitată șefului statului într-o anchetă în desfășurare.

„Mie îmi pare bine că vă
faceți ecoul doamnei Elena Udrea, am să vă rog să luați bilețelul, pentru că a
devenit public, și acolo vorbeam clar despre următorul lucru: îi înaintam
președintelui copia unei sesizări cu privire la o serie de iregularități sau
nelegalități desfășurate într-un proces de anchetă, pe un dosar. Și îi ceream
să semnaleze acest lucru CSM. Această chestiune nu poate fi sub nicio formă
pusă în categoria solicitării unei influențe sau un trafic de influență. Deci,
președintele, care se duce regulat la CSM, avea obligația să știe despre acest
lucru și nu am făcut decât să-i înaintez o copie a sesizării respective, nimic
altceva. Nu era vorba despre nicio intervenție la nimeni”, a mai spus
Tăriceanu. El a admis că și ministrul Justiției putea informa CSM, însă i-a
scris șefului statului pentru că „numește judecători, numește membrii în tot felul
de... în procuratură și era firesc să fie înștiințat despre acest lucru”.
Presat de jurnaliști,
Tăriceanu a încercat o eschivă de moment care să-l scoată din situația penibilă
în care se afla. Numai că în 2007, Băsescu a făcut public acel bilet pe care
Tăriceanu i l-a trimit, împreună cu un dosar făcute de cei de la Rompetrol.
"1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia
în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la
Parchet despre subiect?", scria Tăriceanu, care şi semna. Băsescu l-a
acuzat la acel moment pe premier că i-a propus un parteneriat cu
"oligarhiile", pe care nu l-a acceptat. Încă o dată, Tăriceanu minte
cu nerușinare cum că ar fi „intervenit” pentru sesizarea CSM-ului, când în fapt
el solicita presiuni la Parchet. Două instituții distincte în cazul căruia
Tăriceanu se preface diletant că nu le cunoște rolurile. Minciuni patologice și
de-a dreptul abjecte din parte unui personaj frust, fost fotomodel de Apaca,
care are nevoie de cinci neveste pentru a se simți împlinit din punct de vedere
personal.
Stânga vrea să dea
șah serviciilor și statului de drept
Mai mult, Tăriceanu încearcă să pună presiune și pe conducerile instituțiilor de forță în urma acestui scandal. Pe de parte se urmărește forțarea mâinii directorului SRI, George Maior, precum și a mai multor generali din conducere, dar și a șeful SPP, Lucian Pahonțu, categorisit ca fiind un apropiat al președintelui Băsescu. Astfel, Tăriceanu este foarte înverșunat pe aceste două instituții pe care le consideră responsabile că nu l-ar fi informat pe președinte cu ce se ocupă fratele său. Tăriceanu a precizat vinerea trecută că va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI și SPP" privind protecția şefului statului "în cazul vizitelor la clanul Bercea" să ajungă la Comisiile Parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.

Deși sunt departe de
jocurile politice, fapt dovedit clar în ultimii ani, zona pesedistă a politicii
au afirmat de multe ori că aceste instituții sunt în buzunarul lui Băsescu,
frustrată fiind de condamnările din ultimii ani din ograda de neatins până acum
a oamenilor politici din România. În fapt, nu Traian Băsescu este miza acestui
scandal, ci ruperea statului de drept care funcționează acum prin decapitarea
unor instituții importante precum DNA, SRI, SPP și din zona judecătorească. De
altfel, PSD și Victor Ponta au demarat deja acțiunea de punere la breloc a unor
instituții de forță ministeriale precum DGIA sau „Doi ș-un sfert”, încercând
recent o lovitură și la conducerea STS, considerată și ea „băsistă”. Jocul este
atât de amplu, încât cuprinde caracatița mafiotă economico-politică din zona
stângii care se chinuie să-și subordoneze toate instituțiile statului.
Tăriceanu are memoria precum căsniciile: scurte și pline de jenă
Dacă ar fi să facem un exercițiu comparativ, nici acest lucru nu l-ar avantaja pe Tăriceanu în ceea ce privește zona interlopă a țiganilor. Deși nu apare nicăieri că președintele Băsescu ar fi știut de ce făcea fratele său Mircea Băsescu cu familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în schimb Tăriceanu se întâlnea chiar în Ambasada României de la Roma cu un lider ai lumii interlope a țiganilor români din Italia, aflat la acea vreme pe lista infractorilor căutați de Interpol. Tăriceanu, pe atunci premierul României, s-a întâlnit cu interlopul Costică Argint pe 7 noiembrie 2007 la Roma. Ca orice instituție slugarnică, MAE a încercat atunci să mușamalizeze incidentul mizerabil când un premier și un ministru de Externe, au mâna cu astfel de personaje date în urmărire generală și care vin la recepții în Ambasadele României. Pus în fața imaginilor publice Călin Popescu Tăriceanu declara la Antena 3 că SPP-ul a fost informat cu privire la prezenta lui Argint, dar că nu ar fi putut să refuze prezența acestuia pentru ca ar fi creat speculații. Cu alte cuvinte, s-a preferat prezența unor infractori pentru ca „gura lumii” să nu vorbească de faptul că Tăriceanu i-ar discrimina pe țigani.

“Nu am fost avertizat
înainte de întâlnire, a avut o discuție cu directorul meu de cabinet. Ce era să
facem, un incident ? Delegația română nu are poliție și nu verifică dacă există
sau nu cazier. Nu am vrut să apară impresia că îi dam pe romi la o parte,
deoarece s-ar fi speculat”, a declarat atunci Tăriceanu. “Nu cred ca este cel
mai grav lucru ca acest om a putut să vina și să-și spună pasurile”, a mai
adăugat Tăriceanu despre întâlnirea sa cu interlopul Costică Argint. Numai că
un pic mai târziu a făcut-o pajul său de la Externe, Adrian Cioroianu, care nu
numai că i-a discriminat, dar a exprimat ideei ce duc în zona exterminării
rasiale promovate de naziști. Cu toate acestea, Cioroianu este astăzi decanul
Facultății de Drept a Universității din București. El afirmat atunci, după un
scandal din Peninsulă în care au fost acuzați țigani români, că infractorii
români din străinătate “ar trebui puși la muncile cele mai dure și formate,
probabil, batalioane disciplinare” și plasați în desert. Ulterior, interlopul
căutat prin Interpol Costică Argint, cel pe care Cioroianu îl apela în ambasada
cu „Să trăiască, dom` Argint!”, l-a iertat pe ministrul de Externe al României.
Ce „onoare”! Astfel de personaje ne vorbesc nouă astăzi despre „demisii de
onoare” sau neprofesionalism al unor instituții.
Biroul lui Ponta,
cuib de trafic de influență pentru baronii PSD
La fel de ipocrit precum Tăriceanu este și „cârlanul Victor Ponta”, cel care s-a maturizat în ultimii ani în ale „hoției de partid” și calcă apăsat pe urmele mentorului său, Adrian Năstase. Și acesta vorbește pe un ton de șulfă principială despre „moralitate”, „demisie de onoare” și alte valori pe care le calcă în picioare constant. Încă din capul locul, Ponta a fost dovedit drept plagiator de instituții de prestigiu din lumea academică mondială, precum revista Nature. Aceasta a opinat că acesta și-a plagiat teza de doctorat, dar având-o pe Cati „Abramburica” Andronescu la Educație, aceasta a mușamalizat „la comisii” toată povestea.

În orice țară din lumea
civilizată, acest lucru este echivalent cu demisia de onoare. Însă „micul
Titulescu”, un titlu colosal pentru un astfel de ipochimen, nu a făcut acest
gest de onoare pe care îl invoca astăzi de la Traian Băsescu, deși acesta din
urmă nu are nicio calitate în scandalul actual. Mai mult, Ponta este direct
implicat într-o investigație în curs privind traficul de influență pe care
baronul PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, îl făcea chiar din biroul lui Victor
Ponta de la Palatul Victoria, după cum reiese din interceptările apărute chiar
în presă. Într-o criză de isterie și de frică, Ponta și-a mutat atunci biroul
la MApN, invocând înscenări pe care i le pregătește Băsescu. Recent, în
referat, anchetatorii au susținut faptul că pe 13 iunie 2013 Duicu s-a aflat în
Palatul Victoria unde și-a traficat influența pentru șeful politiei județene
Mehedinți, Constantin Ponea, care l-ar fi ajutat să câștige procesul cu ANI pe
incompatibilitate.
În urmă cu o săptămâna de
zile, judecătorii au confirmat pentru a treia oară că Adrian Duicu făcea trafic
de influenţă în biroul lui Ponta din Palatul Victoria. Premierul Ponta a negat
acest episod spunând că este vorba de ”o înscenare de presă”. Recent, Ponta a
încercat să deschidă și un mic război cu Adrian Sârbu, patronul trustului de
presă Mediafax din care face parte și ziarul „Gândul”, prima publicație care a
scris despre faptul că Duicu făcea trafic de influență din biroul lui Ponta. El
a declarat în urmă cu câteva săptămâni că nu a renunţat la biroul de la MApN,
dar că prin acest birou a vrut să contracareze o anumită campanie de media
„Asta e zona în care cei de la ziarul Gândul au spus chestia asta, pentru că eu
am o mică neînţelegere deja de lungă durată cu domnul Adrian Sârbu”, a afirmat
Ponta, arătând biroul său de la Palatul Victoria.
SURSA: http://www.curentul.ro/2014new
SURSA: http://www.curentul.ro/2014new
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu