Există extratereştri? O întrebare desuetă, la fel
ca aceea despre existenţa lui Dumnezeu. Poţi să o adresezi tatălui tău dacă ai
cinci ani, iar el ar putea să-ţi răspundă la fel ca personajul din filmul
„Contact”: „Nu ştiu, puiule. Dar să fim doar noi... pare o teribilă risipă de
spaţiu”.
Adevărul ăsta e.
Universul observat prin cele mai
performante mijloace tehnice oferă o vastitate pe care abia dacă ne-o putem
reprezenta. Numai galaxia noastră, Calea Lactee, numără cel puţin 200 de
miliarde de stele. Conform calculelor, mai mult de 60 de miliarde de stele
conţin, în cadrul sistemului lor planetar, planete asemănătoare cu Pământul. 60
de miliarde de stele! Numai în galaxia noastră! Senzaţia că noi şi planeta
noastră micuţă suntem doar un fir de nisip în univers începe să-şi facă simţită
prezenţa. Ce fel de fiinţă trebuie să fii pentru a crede că, Dumnezeu, în
gigantica Sa viziune, a ales să creeze viaţă doar într-un infim punctişor al
Universului Său? Pur şi simplu este de bun simţ să accepţi ideea că, mai mult
ca sigur, undeva în spaţiu mai există şi alte civilizaţii.
Peste 1000 de galaxii.
Peste 1000 de galaxii.
De altfel, concepţia asupra propriei condiţii
evoluează odată cu oamenii. În copilărie, crezi sincer că tu eşti centrul
lumii. Nu poţi concepe mai mult decât ceea ce cunoşti – adică propria ta
familie, prietenii, curtea casei, drumul până în cea mai apropiată pădure.
Linia orizontului încheie totul. În zorii cunoaşterii sale, umanitatea din
antichitate concepea universul ca având în centru Pământul. Era viziunea lui
Aristotel, care a rămas valabilă, aprobată şi de Ptolemeu, până în anul 1500,
când Copernic a modificat perspectiva, punând în centru Soarele. Galaxia
noastră, Calea Lactee, era tot ce putea să conţină universul. În 1924, Edwin
Hubble a demonstrat că „petele difuze“ care erau văzute cu telescopul printre
stele nu sunt altceva decât alte galaxii. Nici Soarele nu este centrul galaxiei
noastre, ci străluceşte undeva, la periferie. Oamenii de ştiinţă susţin la ora
actuală că în univers există peste 1100 de galaxii. Fiecare galaxie conţine, la
rândul ei, între 10 milioane şi un bilion (10 la puterea a 12-a) de stele,
dintre care majoritatea au sisteme solare. La un asemenea ordin de mărime, să
mai crezi că te afli pe singurul loc cu viaţă din univers este efectiv o
copilărie. E clar, extratereştrii trebuie să existe!
Cine desenează cercuri în lanuri?
Cine desenează cercuri în lanuri?
Un fenomen inexplicabil care a fost pus pe seama
extratereştrilor îl reprezintă misterioasele cercuri din lanuri. De obicei apar
peste noapte şi arată impecabil, vizibile de la înălţimi mari. Scepticilor le
place să creadă că sunt făcute de mâna omului, însă dacă ar fi aşa, cum se face
că nu există niciun film, nicio dovadă a construirii lor? Aceste cercuri apar
mai ales în regiunea Milk Hill din comitatul Wiltshire, Marea Britanie. Unul
din răspunsuri ar fi că solul de aici este impregnat cu cel mai mare volum de
apă subterană din sudul Angliei, acţionând astfel ca un generator de câmp
electrostatic, care face plantele să se culce la pământ. Doi pensionari englezi
au declarat la un moment dat că ei au construit toate aceste cercuri, folosind
o scândură şi o sfoară. Însă cercetările unei echipe de americani au ajuns la
concluzia că n-aveau cum. În primul rând, desenele apărute sunt extrem de
complexe, iar precizia cu care au fost lucrate cerea metode mai sofisticate şi
mai mult timp decât ar fi avut cei doi, la lumina lunii. Apoi, cercurile din
lanuri au unele particularităţi specifice: plantele culcate la pământ prezintă
nişte goluri de rupere care nu pot fi produse decât prin expunere la radiaţii
electromagnetice intense, de genul microundelor, iar în solul din interiorul
acestor cercuri apar nişte foarte fine particule de fier magnetizat. Aceasta
face ca cercurile din lanuri să aibă chiar proprietăţi vindecătoare. Prima
menţiune despre un cerc în lanuri apare în folclorul englez. Un manuscris din
1678 vorbeşte despre aşa-numitul „diavol secerător“ din Hartfordshire, înfăţişat
într-o gravură, construind o formă spiralată într-un lan de ovăz. Textul spune
că diavolul a venit din cer sub forma unei lumini roşii şi a tăiat cercuri pe
acel câmp de ovăz. Tot despre apariţia unor sfere luminoase vorbesc şi cei care
se declară martori oculari ai acestor fenomene. Sferele apar şi, în câteva
secunde – hop şi cercurile! Cam puţin probabil
să fie făcute de oameni...
Fabuloasele răpiri
Despre urmele vizitatorilor din alte lumi putem
vorbi la nesfârşit, dar mult mai interesant ar fi şi să-i vedem la faţă. Nici
acesta nu e un subiect lipsit de informaţii. Dacă dai search pe internet cu
„specii de extratereştri“, bogăţia de rezultate este impresionantă. S-ar părea
că toată omenirea i-a văzut, i-a catalogat şi chiar e prietenă cu ei. Nu ştii
dacă eşti într-un roman SF sau într-o bază de date riguroasă. Îi găseşti
clasificaţi în ordine alfabetică, descrişi cu amănunte, uneori şi cu fotografii.
În mare parte, aceste informaţii provin de la persoane care susţin că au fost
răpite de ei. Dincolo de pasiunea pentru SF şi senzaţional, asemănarea
relatărilor este semnificativă. Majoritatea povestesc despre cum au fost
examinaţi de fiinţe umanoide micuţe de statură şi cenuşii, cu ochii mari, negri
şi oblici – cunoşti imaginea, pentru că nu mai e un secret pentru nimeni. Unii
prezintă urme ale acestor examinări, iar unele femei pretind că au fost
purtătoarele copiilor extratereştri. Este cazul italiencei Giovanna, care anul
trecut a fost subiectul unei emisiuni de senzaţie, în care arăta fătusul
„monstruos“ care i-a fost extras de medicii pământeni după ce a fost inseminată
de extratereştri. Ai putea spune că nici bebeluşii umani nu sunt prea
fotogenici în primele luni în pântecul matern, dar urmele substanţelor de pe
trupul Giovannei nu mai puteau fi explicate la fel de uşor. Acestea avea un
aspect fosforescent, însă nu conţineau nicio urmă de fosfor, ci o combinaţie cu
siliciu, necunoscută pe pământ. Un alt caz, petrecut chiar la noi în ţară, în
1978, este cel al unei tinere care a venit la o consultaţie ginecologică şi nu
avea nimic, iar a doua zi, după o întâlnire de gradul 4 cu un extraterestru cu
care susţinea că a rămas şi însărcinată, medicul a constatat că femeia născuse
cu mai puţin de 12 ore înainte!
Cele mai
cunoscute rase.
Dintre multitudinea de rase de extratereştri mai
mult sau mai puţin acceptaţi, câteva au întâietate. Atât de mare, încât îi
găseşti descrişi cu lux de amănunte chiar şi pe www.descopera.ro. Cei mai
cunoscuţi sunt, de departe „Micii cenuşii”, cunoscuţi şi sub denumirea de Zeta
Reticulani. Bănuiţi că ar avea sentimente puţine spre deloc, Micii cenuşii sunt
priviţi ca cercetători reci şi cruzi, care derulează experimente pe oameni,
fiind lipsiţi de orice fel de compasiune. Par să lucreze ca o singură unitate
coezivă, cu o oarecare conştiinţă colectivă, controlată de un Cenuşiu Şef.
Singura grijă pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii
cred că ar fi genetic avariată.
O altă specie de extratereştri este cea a reptilienilor, cu mai multe subcategorii. Unii dintre cei mai cunoscuţi sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, şi-ar fi format colonii acolo, dar proclamă Pământul planeta lor de baştină. Unii chiar cred că Terra le-ar aparţine originar, în timp ce alţii sunt de părere că reptilienii au inseminat această planetă şi văd în noi proprietatea lor biologică.
Indiferent de situaţie, îi percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasă veche, dacă nu chiar primordială, fiind cruzi şi abili. Miturile spun că reptilienii îşi pot schimba forma, simulând aspectul uman. Există comunităţi întregi de adepţi ai teoriei că aceşti extratereştri ne conduc în secret lumea, chiar de sub ochii noştri. Aceste fiinţe s-ar fi deghizat în oameni şi ar trăi printre noi ca lideri, regi, preşedinţi, patroni de concerne media şi oameni de afaceri; s-au poziţionat în toate punctele de putere şi deţin controlul popoarelor, creându-şi un mediu propice înainte de a putea să-şi arate adevărata faţă şi de a se proclama, în mod oficial, stăpânii Terrei. O altă specie extraterestră celebră în rândul ufologilor este cea a Pleiadienilor sau „fiinţe spirituale multidimensionale“ din clusterul stelar al Perseidelor, aflat în constelaţia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumină de Pământ. Planeta lor originară este Erra, localizată într-o dimensiune alternativă situată cu o fracţiune de secundă înaintea celei în care trăim. Aceşti extratereştri ar fi extrem de asemănători cu oamenii. Elveţianul Billy Meier susţine că a fost contactat telepatic de către ei prin anii ‘40, iar în 1970 acesta a dat publicităţii fotografii ale navelor Pleiadienilor şi schiţe cu imaginea lor. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei că sunt profund spirituali şi apropiaţi de natură, fiinţe paşnice care doresc să prevină autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii şi căi alternative de existenţă.Suntem creaţi de extratereştri? Şi Anunnaki reprezintă o rasă importantă de extratereştri, provenind de pe o planetă din Sistemul Solar, Nibiru. Această rasă ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani în urmă, în căutare de minerale, mai ales aur, pe care le-au găsit şi exploatat în Africa. Se crede că Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca să le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea ale lui Homo erectus. Inscripţiile antice indică faptul că civilizaţia umană sumeriană din Mesopotamia a fost plămădită sub atenta îndrumare a acestor „zei“, noţiunea de regalitate fiind inaugurată tocmai ca mediere între specia umană şi Anunnaki. Aceştia sunt descrişi ca semănând cu oamenii, dar mai mari şi mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum şi o rasă foarte agresivă şi temperamentală, lipsită de moralitate după standarde umane şi având metode brutale.

Oricine poate întâlni un extraterestru.
Să
comunici cu aceste fiinţe este primul gând care îţi vine după ce afli că ele
există. Poate că unele sunt ostile, poate că nu. N-ai cum să ştii dacă n-ai
avut personal de-a face cu ele. Unul dintre cei mai activi ufologi în domeniu
este medicul american Steven M. Greer. În copilărie, acesta a fost vizitat de
fiinţe extraterestre care i-au comunicat diferite mesaje. Cu ajutorul
tehnicilor yoghine, el a ajuns să dezvolte o metodologie specială prin care
poate lua legătura cu extratereştri benefici, care sunt preocupaţi de soarta
umanităţii aflată acum în pragul colapsului.
Steven Greer a fondat CSETI (Centrul pentru studierea inteligenţei extraterestre) în anul 1990, fiind şi în prezent director internaţional al acestei organizaţii. Cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt „Iniţiativa CE-5“ (în cadrul căreia sunt iniţiate contacte între fiinţele umane şi fiinţele extraterestre benefice) şi „Disclosure Project“ (care intenţionează să dezvăluie publicului larg date reale privind viaţa şi inteligenţa extraterestră, informaţii ţinute strict secrete de guvernul din umbră şi anumite servicii secrete). Felul în care el se raportează la extratereştri se bazează foarte mult pe concentrare, vizualizare, dar asta nu l-a împiedicat să întâlnească de multe ori nave reale, chiar la distanţe foarte mici, şi să primească mesaje foarte concrete, pe cale telepatică. Rezultatele lui sunt prezentate în cartea „Adevărul dezvăluit despre extratereştrii benefici“, apărută la editura Daksha în 2008, şi ele arată foarte clar că fiecare dintre noi am putea face aceasta, numai să vrem.

Extratereştrii benefici ne contactează.
Reprezentanţii
puterilor oculte care conduc lumea vor, în mod evident, să credem că
extratereştrii sunt fiinţe rele, al căror scop este să ne distrugă. Dovadă este
şi filmul proaspăt lansat „Bătălia Los Angeles“, în care este vorba exact
despre o invazie neaşteptată a extratereştrilor pe Pământ. Cu siguranţă că
există însă şi alţii mult mai evoluaţi decât noi, care abia aşteaptă să ne
ajute. Însă aceştia, la fel ca şi fiinţele angelice superioare, nu pot face
nimic dacă nu le-o cerem. Dar iată că în anul 1977, utilizând o tehnologie care
nu exista pe planeta Pământ la acea vreme, o voce care se recomanda ca fiind
„Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar“, a întrerupt complet
emisiunea postului Independent Televison News şi a adresat pentru prima dată în
direct telespectatorilor, în limba engleză, un mesaj alcătuit din 600 de
cuvinte. Autorităţile au încercat fără succes să blocheze semnalul respectiv, a
cărui sursă enigmatică nu a putut fi niciodată identificată. Ulterior, printre
răspunsurile care au apărut pe internet la acest mesaj, a apărut un altul, al
cărui expeditor nu se recomandă, dar al cărui conţinut merită toată atenţia. Spune
„DA!” şi „EI” vor apărea
Să iei în considerare un mesaj anonim de pe internet, care se declară o intenţie de comunicare a extratereştrilor, riscă să-ţi trezească un zâmbet. Oricine poate să-şi inventeze o identitate virtuală falsă, de ce nu şi una extraterestră? Prin ce anume este credibil, faţă de multe alte asemenea mii? Pur şi simplu prin conţinutul plin de bun simţ şi prin faptul că limbajul lui nu seamănă cu acele construcţii emise de curentul pseudo-spiritual New Age. Autorii acestui mesaj spun că sunt reprezentanţii unei rase superioare care observă omenirea de mult timp. Ne avertizează că suntem în pragul unui moment decisiv. Unul din pericolele cele mai mari care ne ameninţă este folosirea în scopuri malefice a energiei nucleare, care riscă să distrugă umanitatea şi să transforme întreaga planetă într-o „oază“ radioactivă pentru multe mii de ani de acum înainte. Tehnologia foarte avansată de care dispunem este, de asemenea, şi foarte nocivă. Într-adevăr, cei care ne conduc din umbră sunt aliaţi cu fiinţe extraterestre care nu ne vor binele.
Extratereştrii benefici însă, autori ai mesajului anonim, vor să ne trezim din letargia în care ne complacem, să devenim conştienţi de ceea ce se petrece. Să începem să cultivăm relaţii pline de iubire şi bunăvoinţă, care ne vor ajuta să trecem la un nivel superior de conştiinţă, împreună cu planeta care intră într-o nouă eră, a Vărsătorului. De asemenea, se oferă să ne ajute, cu condiţia să le permitem asta. Este suficient ca un număr cât mai mare de oameni să-şi exprime la unison intenţia mentală puternic şi clar exprimată în mod telepatic, pentru ca navele lor să apară atunci când va veni momentul.
Acest gen de apel îl fac deja cursanţii de yoga ai şcolii MISA, de câţiva ani încoace, după meditaţiile în spirală de la hiatusul anual din luna august. Tot pentru a realiza un contact cu aceiaşi extratereştri benefici, au loc periodic procedurile iniţiate de doctorul Steven Greer, la care participă şi cursanţii şcolii de yoga MISA. Meditaţiile constau într-o raportare telepatică la aceste fiinţe, pornind dintr-o stare cât mai elevată de conştiinţă. Tehnica presupune mentalizarea poziţiei în care ne aflăm şi rugămintea fermă şi plină de prietenie, pentru ca ei să apară acolo unde suntem noi.

Alexandra David
Sursa: http://www.yogamagazin.ro
(pentru conformitate C.M.)
de cand asteapta lumea extraterestrii nu au mai venit! tot vad peste tot -(pregatitiva pentru marea intalnire cu extraterestrii,ei sunt aici ) si asa mai departe,dar se pare ca se lasa asteptati,daca voiau cu adevarat sa se intalneasca cu noi cred ca veneau pana acum fara sa vorbeasca mai intai cu Obama.pentru ca daca extraterestrii stau dupa politicieni sai reprezinte atunci le urez ASTEPTARE PLACUTA!
RăspundețiȘtergere