”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 10 iunie 2018

Un medic german a bulversat lumea medicală. Susţine că dacă «bolnavul înţelege cauza bolii, trupul se vindecă singur» (I)


Doctorul german Ryke HAMER a tratat cu succes peste 31.000 de pacienţi doar stând de vorbă cu ei. Nu făcea nimic magic, în afara faptului că le explica logic şi raţional despre strânsa legătură dintre starea mentală şi boală. El susţine că fiecare om s-a îmbolnăvit din cauza unui program mental distructiv, născut în urma unui şoc emoţional. El a numit acest şoc după numele fiului său: Dirk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Dr. Hamer era în anii ’70 cercetător şi şef al Clinicii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalţi doctori, tratamentele clasice care se dovedeau a fi mai mult sau mai puţin eficiente. Însă cursul vieţii doctorului Hamer avea să se modifice radical în luna decembrie a anului 1978, când a primit teribila veste că fiul său Dirk, de doar 19 ani, a fost împuşcat mortal (în mod accidental). Mai mult decât atât, la câteva luni de la eveniment a murit soţia lui. Aceste şocuri l-au rănit la un nivel profund şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, peste câteva luni el însuşi s-a îmbolnăvit de cancer testicular.
Ajunsese un doctor care trata pacienţii de cancer, și care în paralel trebuia să se trateze pe el însuşi de teribila maladie. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit să le urmeze şi el, și nu mai avea încredere în ele. Deşi pare descurajator, acest context urma să-l ajute pe dr. Hamer să revoluţioneze cunoaşterea medicală.

Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său.
Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi cu cancer. A aflat foarte curând că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Iar acest aspect i-a fost confirmat, în timp, de un număr foarte mare (mii) de pacienţi pe care i-a îngrijit. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.

Există o legătură între diferitele zone ale creierului şi anumite organe

Dar dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată de o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un eveniment traumatizant perfect identificabil. Mai exact, pe tomografiile realizate a sesizat apariţia unor aspecte anormale, sub forma unor cercuri concentrice în diferite zone ale creierului. Mai interesant era că oamenii cu acelaşi tip de cancer, aveau pe tomografii elemente anormale mai intense exact în aceleaşi zone ale creierului. Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer (organ) avea o zonă de corespondenţă în creier, care nu mai funcționa corect.

Cu această descoperire a pus bazele a ceea ce el a denumit NOUA MEDICINĂ GERMANĂ, pentru care ulterior a fost desconsiderat de lumea medicală şi i s-a retras dreptul de a mai profesa (pentru că perturba afacerile marilor companii farmaceutice, care, pentru a supravieţui, trebuie să vândă anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependenţă etc.).

Când dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale fără a avea licenţă medicală (pentru că i se retrăsese licenţa), poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului că, după 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienţi ai dr. Hamer, care aveau cancer în faza terminală, erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, cifrele sunt exact invers.

Noua medicină porneşte de la „Regula de Fier a Cancerului”

„Regula de Fier a Cancerului”: fiecare cancer sau altă afecţiune gravă are drept cauză un conflict care generează un şoc emoţional, numit DHS (Sindromul Dirk Hamer – denumit astfel în onoarea fiului său), care îmbolnăveşte omul mai întâi la nivel mental (mintea ajunge să fie acoperită de suferinţă, stres, îngrijorare – emoţii negative), când apar dereglări în creier, iar în final boala se răsfrânge asupra unui organ.

La această regulă se adaugă două concluzii esenţiale:
a. Tipul conflictului care a generat şocul emoţional (DHS) determină zona în care apar aspecte anormale în creier. Zona de pe creier în care apar aceste inele concentrice determină organul în care va apărea boala.
b. Cu cât durează mai mult conflictul, cu atât se îmbolnăveşte mai rău organul corespunzător acestui tip de conflict.

Aceste concluzii au rezultat în urma studiilor pe care dr. Hamer le-a făcut pe oameni şi pe animale. El a demonstrat cum şi animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor în urma unui conflict care generează un şoc emoţional.

Originea bolilor este în creier

Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional (numit DHS) care surprinde individul total nepregătit”. 

Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci şi biologic, care trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale.

Animalele experimentează aceste şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neaşteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte.

Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului” când îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neaşteptate. Pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin” poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei. Un şoc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă. Copiii suferă deseori un şoc conflictual „de separare”, când mama se decide să se întoarcă la muncă sau când se despart părinţii.

Analizând mii de tomografii (CT) în corelaţie cu istoricul pacientului, dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o anormalitate care este vizibilă pe tomografie, sub forma unui set clar de inele concentrice (în 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). Astfel că dr. Hamer a ajuns să îşi dea seama ce organ/organe erau afectate la un pacient şi în ce mod, doar citind o tomografie a creierului. 


După impact, celulele cerebrale transmit şocul impactului către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări.

În timp ce „vechiul creier” – paleocortexul – este programat cu instrucţiuni de bază legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) – neocortexul – este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate şi cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine.

Cercetările medicale ale dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie pentru că, indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, fie prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt determinate de stratul embrionar din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent.

GNM „Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ontogenetic al Tumorilor al Noii Medicine Germane) arată că organele controlate de „vechiul creier” care derivă din endoderm sau din mezodermul asociat vechiului creier, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare etc. generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS).

EXEMPLE

Cancerul de plămân

Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte”, deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoră.

Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit, şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului.

Analizele tomografiilor făcute de dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plămân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte”, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.

Cancerul de sân

Cancerul de sân, potrivit cercetărilor dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul „mamă-copil” sau „probleme cu ființa iubită”. Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucât îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră.

Scopul biologic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare.

Numeroasele studii ale dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).

Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict-şoc specific, care activează un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologică), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este coordonat acest program de urgenţă.


Citiți și:


yogaesoteric
8 martie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu