”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 29 decembrie 2017

Agheasma mare si semnificatia ei în viata noastra

Agheasma mare si semnificatia ei în viata noastra

Agheasma mare se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea botezării Domnului de către Ioan în Iordan. Ea se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, dar şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte agheasma pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.
Se spune Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său în apa Iordanului. De aceea, şi slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.
În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea apei, se face de obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, ea aminteşte atunci de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului; în ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii, şi aminteşte de însuşi botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de aceea se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică.
În cadrul acestei slujbe speciale de sfinţire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 şi XII, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Cor. X, 1-4) şi Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), în care se istoriseşte pe scurt evenimentul botezului Domnului. După ectenia mare începe o mare şi frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi: („Treime mai presus de fire…”) şi compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale…” le rosteşte preotul de trei ori la rând, cu glas mai puternic ca de obicei.
La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. „În Iordan botezându-Te Tu Doamne …”
Efectele Agheasmei mari asupra credincioşilor care sunt de faţă sau care se vor stropi şi vor gusta din ea le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.
De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti.
În casele credincioşilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-însa pe nemâncate, zilnic, până la odovania praznicului (13 ianuarie), dar şi în tot restul anului.
(Liturgica specială, Pr. Ene Branişte)
http://episcopiahusilor.ro/catedrala-si-ansamblul-episcopal-husi

Agheasma mare si semnificatia ei in viata noastra

Agheasma mare se savarseste la Boboteaza, in amintirea botezarii Domnului de catre Ioan in Iordan. Ea se savarseste atat in ajunul Bobotezei, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele, cat si in insasi ziua Bobotezei, cand se sfinteste agheasma pe care credinciosii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.
Se spune Agheasma mare, pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind sfintita printr-o dubla epicleza, iar sfintirea are loc in insasi ziua in care Domnul nostru Iisus Hristos a sfintit apele, prin botezul Sau in apa Iordanului. De aceea, si slujba Agheasmei mari este mai dezvoltata si mai solemna ca la Agheasma mica, iar cantarile si rugaciunile din cursul ei pomenesc si proslavesc indeosebi Botezul Domnului in apele Iordanului.

In ziua ajunului Bobotezei, sfintirea apei se face de obicei chiar in biserica (in pronaos), dimineata, dupa Utrenie, cu mai putina solemnitate, fiindca, dupa unii, ea aminteste atunci de botezul cu care boteza Sfantul Ioan Botezatorul in pustiul Iordanului; in ziua Bobotezei, ea se face dupa Liturghie, in biserica sau in fata bisericii, si aminteste de insusi botezul Mantuitorului in apele Iordanului; de aceea se face de obicei in chip mai solemn, prin iesirea afara din biserica.
In cadrul acestei slujbe speciale de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), dupa care urmeaza Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se istoriseste pe scurt evenimentul botezului Domnului. Dupa ectenia mare incepe o mare si frumoasa rugaciune de sfintire a apei, adresata Sfintei Treimi: („Treime mai presus de fire…”) si compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: „Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale…” le rosteste preotul de trei ori la rand, cu glas mai puternic ca de obicei.
La finalul slujbei preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. „In Iordan botezandu-Te Tu Doamne …”
Efectele Agheasmei mari asupra credinciosilor care sunt de fata sau care se vor stropi si vor gusta din ea le arata insasi randuiala slujbei, indeosebi textul ecteniei si al rugaciunii de sfintire (dupa epicleza), unde preotul se roaga: „Si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare a puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta…”.
De aceea, Agheasma mare se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramanand tot asa de proaspata, de curata si de buna la gust, ca si atunci cand a fost scoasa din izvor, fapt pe care il remarca, din vechime, Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti.
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase (sticle) curate, in care se pune de obicei un fir de busuioc. Credinciosii gusta dintr-insa pe nemancate, in zile de post si ajunare sau la sarbatori mari dupa biserica. Se obisnuieste (mai ales in Moldova) sa se guste dintr-insa timp de opt zile in sir, mai ales de la ajunul Bobotezei pana la odovania praznicului.
/crestinortodox.ro/
http://logos.md/2010/01/18/agheasma-mare-si-semnificatia-ei-in-viata-noastra

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu