”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 14 mai 2017

Dr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie «Vaccinarea are apoi efecte nefaste chiar si asupra unui sistem imunitar sănătos»

Toată lumea ştie de vaccinare. Din copilărie şi până la bătrâneţe suntem somaţi, sistematic, să ne lăsăm injectaţi. Contra gripei, a tetanosului, a hepatitei, contra… contra… Acceptată de medicina oficială şi mediatizată intens, de la o vreme, apar şi semnele de avertisment legate de vaccinare. De obicei, se prezintă numai avantajele vaccinării şi se trec cu vederea sau se minimalizează efectele adverse ale vaccinurilor de orice fel. Chiar şi printre medici, puţini sunt cei care au în vedere aceste aspecte. Formula As a abordat problema vaccinurilor cu un specialist: d-l dr. Rareş Simu, imunolog cu mare experienţă în lumea viruşilor.
„Fiecare pacient ar trebui examinat foarte bine înainte de vaccinare, ceea ce nu este posibil atunci când se fac vaccinări pe «bandă rulantă»”
Reporter: Deşi vaccinurile se bucura de o reputaţie nepătată şi au avut, de-a lungul timpului, o importan ț ă de netăgăduit pentru sănătatea omenirii, de la o vreme încoace eficien ț a lor este pusă la îndoială, chiar de către specialişti. Dvs. în ce tabără sunteţi?
Dr. Rareş Simu : Sincer să fiu, fac parte din categoria scepticilor, bazându-mă pe o serie de informaţii medicale şi pe rezultatele cercetărilor specialiştilor din lumea întreagă, care au observat că nu întotdeauna un vaccin ne poate fi de folos, ci dimpotrivă… De altfel, în practica medicală am întâlnit numeroase cazuri în care vaccinurile au făcut mai mult rău decât bine pacienţilor.
Rep.: Să începem ca în abecedar. Cum acţionează un vaccin asupra organismului uman?
Dr. R.S.: În esenţă, vaccinarea influenţează un sistem vital al organismului – sistemul imunitar. Acesta este implicat în organizarea rezistenţei împotriva agresiunilor, atât din exteriorul, cât şi din interiorul organismului. Atunci când acesta este dereglat, apar afecţiuni grave. Chiar una dintre bolile grave a cărei frecvenţă este din ce în ce mai mare – cancerul – are printre cauze proasta funcţionare a sistemului imunitar. Mecanismul prin care acţionează un vaccin este destul de uşor de înţeles. Se introduce în organism un microb (inactiv), un extract dintr-un microb sau o substanţă care seamănă ca structură cu un microb. Toate acestea produc o reacţie imunitară de apărare, respectiv stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi, capabili să distrugă acel microb. Această reacţie rămâne în memoria organismului, astfel încât, la următorul contact cu microbul respectiv, sistemul imunitar îl recunoaşte rapid şi îl elimină, fără să mai apară boala pe care acesta ar genera-o în mod normal. Trebuie să remarcăm însă două aspecte importante. În primul rând, reacţia de apărare este specifică – apare doar la microbul pentru care a fost creat vaccinul, nu şi la alţi microbi. În al doilea rând, vaccinarea este eficientă doar înainte de instalarea unei afecţiuni, nu şi după aceea!
Rep.: Nimic negativ până acum. De unde ideea că vaccinurile pot fi periculoase?
Dr. R.S.: Vă voi explica imediat. Pentru producerea vaccinurilor, se utilizează medii de cultură cu embrioni de pui de găină (din ouă) sau cu celule provenite de la animale (de exemplu, creier de maimuţă!). Tocmai aceste medii de cultură reprezintă un risc, pentru că celulele respective nu se pot steriliza întotdeauna şi, pe lângă vaccin, se poate introduce în organism un microb potenţial dăunător pentru om. După unii cercetători, chiar aceasta este originea bolii secolului – SIDA! Să ne oprim puţin şi asupra principalelor contraindicaţii ale vaccinării, recomandate chiar de către producători: sensibilizarea sau alergia la unul dintre componentele vaccinului sau la mediul pe care a fost creat. O altă contraindicaţie este reprezentată de o afecţiune acută, mai ales febrilă, pe care pacientul o are în momentul vaccinării. Această stare nu este întotdeauna luată în seamă şi poate fi una dintre cauzele reacţiilor postvaccinale. În acest sens, fiecare pacient ar trebui examinat foarte bine înainte de vaccinare, ceea ce nu este posibil atunci când se fac vaccinări pe „bandă rulantă”.
„La toţi pacienţii cu boli autoimune, vaccinarea este interzisă . 
Rep.: Există boli anumite care ridică probleme ?
Dr. R.S.: Da, există. Una din principalele contraindicaţii ale vaccinării o reprezintă prezenţa unei boli autoimune. Aici este o mare problemă. Bolile autoimune, printre care amintesc lupusul eritematos, sclerodermia, dermatomiozita, poliartrita reumatoidă, tiroidita autoimună, hepatitele autoimune, diabetul zaharat de tip I, au o evoluţie gravă şi sunt întotdeauna agravate de vaccinare. Atunci când pacientul ştie că are o boală autoimună, lucrurile sunt simple; dacă medicul care face vaccinarea respectă protocolul şi întreabă pacientul de eventuale boli cronice, poate să oprească administrarea vaccinului. Dar când aceste boli nu sunt diagnosticate, apar adevăratele pericole ale vaccinărilor. Sunt mulţi pacienţi care ştiu că au anumite probleme, urmează un tratament, dar medicul curant nu a diagnosticat boala autoimună.
Să vă dau câteva exemple din cazuistica personală. În ultimii ani, se prezintă la cabinet din ce în ce mai multe paciente care au anumite probleme: erupţii, dureri de cap, palpitaţii, stări depresive sau probleme ginecologice, inclusiv sterilitate. Oricare dintre aceste probleme sunt tratate separat – fie de dermatolog, fie de psihiatru, fie de ginecolog. În cel mai bun caz, pacienta ajunge la endocrinolog şi acesta stabileşte că este o dereglare tiroidiană. Dincolo de acest diagnostic, sunt puţini cei care caută şi cauza autoimună a dereglării tiroidiene, care este din ce în ce mai frecventă. Cel puţin una din trei femei cu probleme de acest tip are, de fapt, o afecţiune tiroidiană autoimună. Mai mult, boala poate să evolueze cu un nivel al hormonilor tiroidieni în limite normale, iar atunci nici măcar medicul endocrinolog nu o poate diagnostica. La aceste paciente, orice vaccin (chiar şi „banalul” vaccin antigripal) poate avea efecte foarte grave. Iată un exemplu concret în care vaccinarea este strict contraindicată şi, totuşi, ea se efectuează!
Am întâlnit şi pacienţi cu probleme hepatice (transaminaze foarte crescute), dar la care nu se detecta niciun virus hepatitic. Aceşti pacienţi erau consideraţi bolnavi de steatoză hepatică. În momentul în care le recomandam anumite analize pentru etiologia autoimună a hepatitei, la un procent important acestea se dovedeau pozitive, deci aveau de fapt o hepatită cronică autoimună. Vaccinarea poate avea urmări grave şi la aceşti pacienţi, dar ei nici nu ştiau că ar putea avea o contraindicaţie de vaccinare.
În majoritatea cazurilor, bolile autoimune se dezvoltă în timp. Pacienţii acuză diverse simptome care nu sunt sugestive pentru un diagnostic. Mai mult de jumătate dintre pacienţii care s-au prezentat pentru o alergie (respiratorie sau cutanată) aveau de fapt o dereglare autoimună care încă nu era total instalată, în consecinţă fiind greu de diagnosticat. Aceşti pacienţi pot avea perioade când nu se poate evidenţia nicio anomalie autoimună, urmate de perioade când se evidenţiază aceste anomalii prin analize de sânge. La toţi aceşti pacienţi, vaccinarea este contraindicată; totuşi, ei fac vaccinuri, în necunoştinţă de cauză.
Din aceste exemple putem trage două concluzii. Există din ce în ce mai mulţi pacienţi cu diverse probleme de autoimunitate, care nu ştiu de acestea şi care nu ar trebui să facă niciun fel de vaccin. A doua concluzie ar fi aceea că nu trebuie făcut un vaccin, doar dacă nu există contraindicaţii, pentru că o parte din acestea pot să scape medicului! Vaccinarea trebuie făcută numai în funcţie de indicaţii.
„În ultima perioadă, nu se mai ţine cont de indicaţiile efectuării unui vaccin, ci se merge pe vaccinarea în masă . 
Rep.: În acest caz, de ce mai au loc aceste campanii de vaccinare, pe care le impune cu atâta reclamă Ministerul Sănătăţii?
Dr. R.S.: Pur şi simplu, pentru că trebuie făcute. Sunt bani mulţi în joc, sume uriaşe, poate şi comisioane procentuale… În ultima perioadă, nu se mai ţine cont de indicaţiile efectuării unui vaccin, ci se merge pe vaccinarea în masă. Or, vaccinarea reprezintă o metodă de tratament profilactic şi administrarea ar trebui să se facă, la fel ca la orice medicament, bazându-se pe nişte indicaţii. De exemplu, un copil sau un tânăr sănătos, fără alte probleme, nu are nevoie de niciun vaccin antigripal, pentru că sistemul său imunitar este capabil să facă faţă unei răceli. Indicaţia, în acest caz, ar fi pentru cei care au imunitatea scăzută (persoanele vârstnice sau cei care suferă de boli cronice), din motive care pot fi obiectivate prin analize.
Rep.: Se pare că inciden ț a cazurilor de gripă este mai mare în rândul persoanelor vaccinate antigripal. Cum de se petrece acest paradox?
Dr. R.S.: Vaccinul antigripal se prepară pe baza unor presupuneri. Printr-un studiu statistic, se aproximează care vor fi tulpinile de viruşi ce s-ar putea dezvolta mai mult în viitorul sezon rece, şi aceste tulpini sunt înglobate în vaccinul antigripal. Rezistenţa organismului este asigurată doar la acele tipuri de viruşi. Dacă se dezvoltă şi alte tulpini virale (ceea ce este foarte probabil), acestea îşi pot face „treaba”, chiar mai bine decât în absenţa vaccinului. Aceasta este una dintre explicaţiile pentru care, în fiecare an, numărul celor care fac viroze respiratorii este din ce în ce mai mare, chiar dacă şi dozele de vaccin antigripal utilizate sunt din ce în ce mai mari.
Rep.: La fel se petrece şi în cazul vaccinurilor destinate exclusiv anumitor viruşi, cum ar fi cel al hepatitei B sau HPV?
Dr. R.S.: Vaccinarea pentru virusul hepatitic B se face automat la toţi nou născuţii, în maternitate. Această vaccinare ar trebui să se facă doar în cazuri bine indicate, la cei care sunt expuşi unui risc mai mare de infectare cu virusul B, şi nu la toată lumea, nicidecum la copii. Ca o paranteză, trebuie spus că sub 20% din infecţiile acute cu virus B se cronicizează, ceea ce înseamnă că o persoană cu un sistem imunitar echilibrat elimină virusul fără niciun vaccin.
La fel este cazul cu vaccinarea împotriva Human Papilloma Virus (HPV), care este intens mediatizată şi se intenţionează să se introducă la toate fetiţele, de la vârsta de 11-12 ani. Este bine să se ştie că nici în acest caz nu se respectă principiul indicaţiei. Virusul este asociat cu cancerul de col uterin şi de aceea vaccinul respectiv este prezentat ca un vaccin anticancer de col uterin. Nimic mai fals! În primul rând, acest virus reprezintă doar un factor de risc pentru cancerul de col uterin şi nu cauza lui. Există cazuri de cancer de col în care nu s-a detectat prezenţa acestui virus. În al doilea rând, procentul de evoluţie spre cancer a unei infecţii HPV este foarte mic, majoritatea infecţiilor fiind eliminate într-un interval de 2-3 ani, chiar în absenţa oricărui tratament. Acesta este un alt argument în favoarea ideii că un sistem imunitar echilibrat poate face faţă şi acestui tip de virus. Pe de altă parte, vaccinul conţine doar câteva tipuri de HPV, cele mai frecvent asociate cu cancerul de col uterin. Dar există zeci de tipuri de HPV şi este posibil ca peste o vreme să se descopere că şi alte tulpini ale virusului sunt asociate cu cancerul, şi atunci va urma un nou vaccin, apoi un altul şi altul…
Pe de altă parte, infecţia cu acest virus se transmite în principal pe cale sexuală. Este adevărat că există şi alte posibilităţi de contaminare, dar tipurile pentru care există vaccinul se transmit mai ales pe cale sexuală. Or, nu este logic să faci un asemenea vaccin la fetiţe care încă nu şi-au început viaţa sexuală. Se presupune că prin vaccin se obţine o imunitate pe termen lung, dar trebuie avut în vedere faptul că vaccinul nu este utilizat de mult timp pe scară largă, deci nu se ştie care va fi, de fapt, perioada pentru care asigură protecţie. La fel a fost şi cazul vaccinului împotriva hepatitei B. În momentul în care s-a utilizat pe scară largă, s-a constatat că perioada de protecţie nu este aşa de lungă cum se preconiza.
Şi mai există un neajuns. Vaccinarea are efecte negative şi asupra unui sistem imunitar sănătos. Fiecare vaccin care este administrat reprezintă de fapt un stimul puternic pentru organism, pentru sistemul imunitar, în mod special. După fiecare asemenea stimul, el face eforturi ca să-şi adapteze mecanismele de apărare la microbul respectiv. În momentul în care se face un alt vaccin, apare un nou stimul care acţionează asupra imunităţii. Cu cât sunt mai mulţi asemenea stimuli şi cu cât sunt administraţi de la o vârstă mai tânără, când imunitatea nu este bine definitivată, cu atât creşte riscul ca sistemul imunitar să nu mai facă faţă şi să cedeze. Pentru a face o comparaţie plastică, putem spune că lucrurile se petrec similar cu un material elastic care este supus constant unor şocuri. La început, acest material face faţă şocurilor, dar dacă acestea se tot repetă, îşi pierde elasticitatea şi chiar se poate rupe.
„Toate vaccinurile conţin aluminiu şi mercur, substanţe foarte dăunătoare pentru organismul uman . 
Rep.: Statisticile medicale ce spun? Justifica sau nu utilitatea vaccinurilor?
Dr. R.S.: În ultimii ani se constată în toate statisticile medicale o creştere alarmantă atât a bolilor alergice, cât şi a bolilor autoimune şi a cancerului. Din experienţă personală pot spune că în ultimul an, de exemplu, s-a triplat numărul de cazuri de cancer care vin la consultaţie.
În cazul pacienţilor cu alergii (atât alimentare cât şi respiratorii) sau cu boli autoimune (tiroidită, lupus, poliartrită reumatoidă, sclerodermie, sindrom antifosfolipidic), numărul lor este şi mai mare. Medicii încearcă să explice aceste statistici prin factori de mediu (poluare), stres, alimentaţie greşită etc. Sigur, toate acestea contribuie la declanşarea bolilor, dar, în opinia mea, un rol important îl au vaccinările în exces. Prin vaccinare se obţine o reacţie specifică „artificială” din partea sistemului imunitar. Este ca şi în cazul unui atlet de performanţă care îşi antrenează doar un grup muscular. Să zicem că un aruncător cu suliţa îşi antrenează doar muşchii braţului cu care aruncă suliţa şi, mai mult, îşi şi injectează în aceştia nişte substanţe (dopante) care să-i crească masa musculară. Sigur că el va arunca foarte bine suliţa cu mâna respectivă, dar dacă va trebui să facă alt sport, în care sunt solicitaţi alţi muşchi, nu va putea face faţă deloc. Mai mult, substanţele pe care şi le-a injectat în muşchi se absorb în sânge şi au efecte negative asupra întregului organism. La fel se petrec lucrurile şi în cazul vaccinării. Se obţine rezistenţă pentru boala respectivă, dar când organismul trebuie să facă faţă unui alt microb, nu este pregătit. Mai mult, pot să apară efecte negative asupra întregului organism – cazul bolilor alergice sau a bolilor autoimune.
Şi ca şi când răul n-ar fi destul de mare, în vaccin există şi substanţe legate de mediul de cultură, dar şi substanţe necesare pentru stabilizarea şi conservarea acestuia. Vă pot exemplifica cu câteva date mai puţin cunoscute, despre „istoria” gafelor din domeniul vaccinurilor. În 1954, dr. bacteriolog Eddy Bernice a descoperit virusuri simiene (de la maimuţă) în vaccinul anti-polio inactivat (presupus a fi steril!) realizat de dr. Jonas Salk. Dr. John Martin, profesor de patologie la Universitatea California de Sud, a fost angajat în perioada 1976-1980 la Laboratorul de oncologie virală a Biroului de Ştiinţe Biologice al FDA (Agenţia Federală a Medicamentelor) din SUA. În decursul activităţii sale acolo, a identificat ADN străin în vaccinul anti-polio, ceea ce sugera o contaminare serioasă. Mai târziu, dr. Martin a constatat că toate cele 11 maimuţe verzi africane (pe care se producea vaccinul anti-polio) prezentau un virus citomegalic simian. Cei care realizau vaccinul ştiau acest lucru, dar Biroul de Ştiinţe Biologice a decis că producţia de vaccin contaminat să continue. Dr. Martin a identificat anumite virusuri, numite „clandestine”, la pacienţii cu sindromul oboselii cronice, descoperind că unele dintre aceste virusuri clandestine îşi au originea în tipul de virus citomegalic simian, al maimuţelor verzi africane – virus despre care el atenţionase că este prezent în vaccinul anti-polio. În tot acest timp, fuseseră vaccinaţi câteva milioane de copii!
Pe lângă contaminările virale sau bacteriene, vaccinurile conţin şi multe substanţe toxice, care se introduc pentru a preveni infectarea lor cu bacterii sau pentru a le creşte performanţele. Printre aceste substanţe se află mercurul, formaldehida şi aluminiul, substanţe foarte dăunătoare pentru organismul uman, chiar şi în doze mici. Se ştie că mercurul este toxic pentru sistemul nervos. În ultimii 10 ani, numărul de copii autişti a crescut de aproape cinci ori în SUA. Această creştere bruscă a survenit după introducerea vaccinului anti-varicelă, pojar şi rubeolă, în 1975. Există un caz celebru în SUA care a condus la un proces răsunător şi care a fost urmat de cercetări amănunţite asupra toxicităţii vaccinurilor, multe dintre cele care se foloseau atunci fiind oprite de la comercializare. Unui copil i s-au administrat vaccinuri pentru 9 boli într-o zi. Vaccinarea a fost urmată de instalarea autismului. Copilul primise o doză de mercur de 41 de ori mai mare decât cea care în mod normal poate afecta organismul!… O nouă boală, numită miofasceita macrofagică, determina dureri în muşchi, oase şi articulaţii. Toate persoanele cu această boală au fost injectate cu vaccinuri care conţineau aluminiu. Depozitele de aluminiu sunt capabile să rămână ca reziduuri iritante în ţesuturi şi să perturbe sistemul imunitar şi sistemul nervos, pe tot parcursul vieţii. Or, toate vaccinurile conţin aluminiu şi mercur. Aceste metale par să joace un rol important şi în etiologia bolii Alzheimer.
„Există situaţii când vaccinarea este necesară şi chiar obligatorie. Dar de aici şi până la «mod  vaccinării, este cale lungă…”
Rep.: În concluzie, nu ne mai vaccinam niciodată de-acum înainte?
Dr. R.S.: Toate aceste date nu trebuie să ne facă să negăm orice beneficiu al vaccinării. Există situaţii când vaccinarea este necesară şi chiar obligatorie (antirabică sau antitetanos). Dar de aici şi până la „moda” vaccinării, este cale lungă…
Totuşi, câteva concluzii sunt necesare:
* Atunci când ne hotărâm să facem un vaccin, trebuie să avem în primul rând în vedere indicaţiile, să ştim dacă ne este într-adevăr necesar acel vaccin sau nu.
* Pasul următor este reprezentat de contraindicaţiile vaccinării. Trebuie să ne cunoaştem foarte bine starea de sănătate şi de aceea este salutar un control medical amănunţit, înainte de fiecare vaccin.
* Este bine să luăm în calcul impactul negativ pe care fiecare nou vaccin îl are asupra sistemului imunitar. Subliniez încă o dată creşterea alarmantă a cazurilor de boli alergice, boli autoimune, cancere, care toate au ca punct comun dereglarea sistemului imunitar. Această creştere este în directă corelaţie cu numărul de vaccinuri administrate pe parcursul vieţii. De aceea, este necesar să evităm administrarea oricărui vaccin care nu este vital pentru sănătatea noastră. Aici mă refer la toate aceste vaccinuri de ultimă oră, insuficient testate în timp (aprecierea efectelor pe o perioadă îndelungată), sau a căror eficienţa este cel puţin îndoielnică (cazul vaccinului antigripal).
Rep.: Ce alternative propuneţi?
Dr. R.S.: Există căi de evitare a acestor vaccinuri: întărirea şi echilibrarea sistemului imunitar în ansamblu, nu pe bucăţele. În această direcţie, tratamentele fitoterapice şi homeopatia oferă suficiente alternative naturale. Dacă aceste tratamente sunt eficiente pentru corectarea şi vindecarea unor boli autoimune grave sau a alergiilor, atunci cu siguranţă sunt eficiente şi pentru asigurarea imunităţii împotriva majorităţii afecţiunilor infecţioase.
Vaccinarea copiază, de fapt, principiul de bază al homeopatiei. Se consideră că o boală poate fi vindecată de ceea ce o produce – similia similibus curantur. Şi atunci, de ce să foloseşti copia, când poţi să ai originalul?

Citiți și:
 
 
yogaesoteric 
12 mai 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu