”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 12 martie 2017

Fenomen îngrijorător în Japonia: jumătate din cupluri, indiferent de vârstă, nu întreţin relaţii amoroase cu ființa iubită. Care este motivul?


Aproape jumătate din căsătoriile din Japonia sunt lipsite de actul amoros, conform unui nou raport. Un procent record de 47,2% din bărbaţii şi femeile căsătorite din Japonia au declarat că nu au mai întreţinut relaţii intime cu partenerul de peste o lună de zile.
O asociaţie a adunat răspunsurile a 655 de cupluri căsătorite cu vârsta cuprinsă între 16 şi 49 de ani. Numărul mariajelor fără implicaţii sexuale a crescut cu 2,6 procente faţă de un sondaj realizat în 2014, notează Independent.
,,Tendinţa mariajelor fără implicaţii sexuale a crescut semnificativ în ultimii ani,” afirmă preşedintele asociaţiei, Kunio Kitamura. Din persoanele intervievate, peste 22% dintre femei au declarat că actul amoros este ,,dificil”. Iar un procent de 35,2% dintre bărbaţi au declarat că din cauza oboselii acumulate din cauza muncii nu au mai dorit să aibă relaţii intime. Un alt număr de participanţi au declarat că îşi văd soţia doar ca pe un membru al familiei în urma naşterii unui copil.
,,Este pentru prima dată când un procent de 30% din bărbaţi declară că sunt prea obosiţi din cauza muncii pentru a mai face dragoste,” declară Kitamura.
Raportul a fost realizat în urma unui studiu din 2016 în care era prezentat fenomenul creşterii numărului de virgine din Japonia. Dintr-un eşantion de 5.000 de persoane, guvernul a descoperit că 42% dintre bărbaţi şi 44% din femei nu au întreţinut niciodată relaţii intime.
Experţii susţin că numărul crescut de celibatari din Japonia se datorează orelor îndelungate de muncă ce îi extenuează pe oameni.
yogaesoteric 
10 martie 2017


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu