”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 ianuarie 2017

După listele negre făcute la noi de progresiştii soroşişti cu site-urile care „nu trebuie citite”, istoria se repetă în SUA


Se fac liste negre cu site-uri care trebuie cenzurate pe motiv că „răspândesc ştiri false”. Breitbart şi Infowars pe lista neagră

Quantcast afișează deja avertismente când intri pe site-urile 
de pe „lista neagră”. Quantcast este o companie de tehnologie americană, înființată în in anul 2006, care este specializată în măsurarea audienței și în publicitate în timp real. Practic ziarele conservatoare cum este Infowars vor fi asfixiate în lipsa publicității şi a acestor blocaje şi pop up-uri.
Vă amintiți probabil că în urma pierderii războiului mediatic pe tema aducerii imigranților prin încălcarea Constituției, reţeaua progresist-soroşistă de la noi a trecut să facă liste negre cu ziare on-line care nu trebuie citite. Printre participanții la această mizerabilă operațiune neo-stalinistă a listelor negre s-au numărat Lucian Mândruță, Moise Guran, Hotnews cu Tapalagă şi Pantazi, AdevărulDeutsche Welle şi mulți alți numeroși activişti mai obscuri din ONG-urile lui Soros.
Un site soroşişt ce prezintă listele negre cu „ziare care nu trebuie citite” este verificasursa.ro. Activiştii soroşisti plătesc lunar hostingul site-ului doar ca să mențină o listă neagră cu ziare românești care „nu trebuie citite”.
De ce să citiți astfel de site-uri care vă oferă informaţii pe care nu le veţi citi niciodată în mass-media principală? De ce să aflați din ce organizații conduse de Bilderbergi şi finanțate de Soros fac parte cei cocoţaţi pe cele mai înalte trepte ale puterii, şi cât de bucuroşi sunt ei că sunt membri în organizaţiile satelite ale faimosului grup ocult?
De ce să aflați că multe alimente sunt mai scumpe în România decât în Germania acolo unde salariul minim e de 6,5 ori mai mare decât salariul minim din România?
De ce să aflați că în multe județe, 1 din 2 adulți între 20 şi 59 de ani nu au loc de muncă?
De ce să aflați că vom fi în continuare jefuiți de resursele noastre naturale pe care luăm o sumă derizorie, echivalentul a 3,5% din ceea ce este 100% al nostru?
De ce să aflați că prin relocările de imigranți organizate de progresiştii din UE şi de aiurea şi acceptate de cozile de topor de la noi, se încalcă Constituția (articolul 3 (4))? De ce să aflați că imigranții primesc în total ajutoare sociale mai mari decât salariul minim pe economie pentru care mulți români muncesc din greu?
De ce să aflați că vaccinul adus din Kazahstan era în perioada de teste şi că toți bebeluşii din România erau pe post de cobai? De ce să aflați că legea vaccinării obligatorii încalcă Constituția?
De ce să aflați că Uniunea Europeană este un proiect progresist federalist care are ca scop final desființarea statelor naționale, inclusiv a României? De ce să aflați că Altiero Spinelli, comunistul cu teoria bolşevică a Europei Federale din care Statele Naționale vor dispărea, este mentorul lui Merkel, al lui Hollande şi al lui Renzi?
De ce să aflați că dreptul oricărui copil de a avea o mamă şi un tată este inalienabil şi că progresiştii vor să le-ncalce copiilor acest drept?
De ce să aflați pe cine finanțează Soros în România şi care este partidul lui apărut din ONG-uri şi din activiști stradali?
De ce să aflați că numeroși europarlamentari români ca Macovei, Nicolai, Weber, Crețu, Vălean etc. etc. sunt „aliați de nădejde” ai lui Soros, denumire trecută chiar în documentele acestuia?

De ce să aflați că Soros a fost unul dintre principalii finanțatori ai lui Hillary Clinton, căreia îi dădea indicații încă de pe vremea când era Secretar de Stat?
De ce să aflați că actualul şef al ONU, António Guterres, este un Bilderberg, că Manuel Barroso, cel care a condus 10 ani Uniunea Europeană, este un Bilderberg, că The Economist şi Wall Street Journal au editorialişti bilderbergi şi că Cioloş şi Iohannis fac parte din organizații conduse de Bilderbergi, respectiv că Friends of Europe e condusă de Bilderbergul Etienne Davignon şi ECFR de Bilderbergul Carl Bildt?
Din toate aceste motive şi din multe altele, site-urile care vă oferă astfel de informaţii sunt marcate de soroşişti cu „A se evita neapărat” şi sunt puse de progresişti pe lista cea mai neagră. Un exemplu de astfel de site este Fluierul.ro.
Observați şi că ei vă cred handicapați mintal şi incapabili să decideți cu mintea voastră ce ziare să citiți şi ce ziare să nu citiți şi în care să aveți încredere şi în care nu. Ei vă cred handicapați mintal și imbecili și de aceea vor să vă spună ei să citiți doar ziarele lor.
Isteria progresistă a listelor negre cu ziare care nu trebuie citite a cuprins şi SUA, după ce Hillary a pierdut alegerile
După pierderea alegerilor de către progresiştii internaționalişti din SUA, în disperarea lor imensă au găsit motivul înfrângerii lor: chipurile Hillary a pierdut din cauza ziarelor on-line care au difuzat ştiri false. A spus-o chiar Obama aflat în vizită la Berlin. 
Deci progresiștii nu au pierdut pentru că prin globalismul lor accelerat au adus zeci de milioane de americani la sapă de lemn, ci pentru că, deşi controlează 90% din presa de-acolo ca şi la noi, puținele ziare conservatoare i-au mințit pe americani în privința realității, susţin ei.
În stilul lor mârșav, ei amestecă site-urile de can-can şi de povești cu vampiri şi cu canale subterane cu ziare on-line absolut serioase cum sunt Breitbart sau InfoWars. Exact așa au făcut şi la noi.
Deci nu ziarele lor progresiste au mințit mizerabil o planetă întreagă că Hillary conduce în sondaje cu 3, 4, 5, 6, 7 procente chiar în ziua votului, ci puținele ziare conservatoare, cu audiențe infime față de cele ale presei lor progresiste, au mințit în legătură cu „măreața Hillary”. Exact ca la noi. Dovadă că avem de-a face cu aceeași rețea ipocrită şi cu aceeaşi conducere a rețelei.
Iată ce scrie site-ul conservator The Daily Wire despre noua isterie progresistă din SUA cu listele negre de „ziarele care propagă ştiri false”. Similitudinea cu isteria de la noi cu liste negre ce conțin ziarele online care deranjează establishmentul este prea mare ca să nu fie un același ordin ce provine din aceeași minte progresistă încețoşată de neo-stalinism.
The Daily Wire:
Imaginați-vă că domnul Bell vă ascultă la telefon ori de câte ori vorbiți şi că vă deconectează la fiecare apel telefonic în care consideră el, după capul lui, că răspândiți «informații false» în timp ce vorbiți. Cenzura asta vor s-o introducă progresiştii în acest moment, după ce au pierdut alegerile.
Atât Facebook cât și Google sunt implicate în această vânătoare de vrăjitoare şi caută să vadă cum vor putea bloca site-urile puse de progresişti pe lista neagră.
Şi Twitter a curățat deja o grămadă de conturi calificate ca fiind Alt-Right (de la englezescul „alternative right” – dreapta de alternativă – segment al ideologiilor de dreapta prezentat ca o alternativă la conservatorismul de masă în Statele Unite ale Americii – n.red.). Nu susţin Alt-Right, dar nu pot fi deloc de acord cu cenzura, iar dacă ai de gând să închizi Memory Hole ca fiind Alt-Right, de ce nu-i închizi şi pe omologii lor de extremă stângă, cum ar fi Black Live Matters şi La Raza?
Așa că hai să spunem pe nume acestui lucru – este o mare şi grasă listă neagră,  «Blacklist»; o listă neagră făcută de progresiştii de extremă stânga sub camuflarea oferită de formularea «etică jurnalistică»... 
Ei bine, Prima Listă Neagră Oficială (Official Blacklist) a fost compilată de progresişti și ... ghiciți cine se află pe această listă neagră? 
Noi suntem. 
The Daily Wire.”
Pe această listă neagră mai sunt şi InfowarsBreitbart NewsThe Red StateThe Blaze și The ZeroHedge
Cu alte cuvinte, The Daily Wire și o serie de alte ziare online conservatoare perfect legitime, care îndrăznesc să conteste status quo-ul, sunt acum puse în aceeaşi categorie cu site-uri care fac bășcălie, de genul The Onion, fiind catalogate „distribuitoare de știri false”.
Vi se pare corect ceea ce putem vedea că se petrece în acest caz? 
Mass-media mainstream progresistă, care a vrut să o impună pe Hillary drept câştigătoare la prezidențialele 2016, a pierdut, iar acum se doreşte să fie redusă la tăcere presa alternativă şi ideile contrare celor recunoscute oficial prin pătarea, marginalizarea și acum prin punerea ziarelor online care nu convin establishmentului pe liste negre, ca fiind „distribuitoare de știri false”.
Imperiul loveşte pe la spate presa alternativă și face acest lucru folosind minciuni, folosind cenzura corporativă și tipul de agresiune care vine chiar din gândirea şi din manualul de propagandă neo-stalinist care îți spune că trebuie să-ți elimini dușmanul de clasă.
Aceasta nu este o glumă. Obama lansează un apel la cenzură: „oamenii primesc informații false... dar ne vom ocupa de asta”. Sistemul se ocupă să compileze liste negre cu site-uri care trebuie cenzurate, Google şi Facebook se gândesc cum să cenzureze aceste site-uri, în toată America au loc o mulțime de revolte împotriva președintelui ales și progresiştii cheltuie milioane de dolari pentru a organiza aceste revolte.

yogaesoteric
9 ianuarie 2017
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu