”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 12 aprilie 2016

Companiile farmaceutice sunt înspăimântate: 80% dintre cei care folosesc canabisul în scop terapeutic nu mai au nevoie de medicamente

Un nou studiu condus de Centrul pentru Cercetarea Dependenţei din British Columbia, Canada, ne ajută să înțelegem de ce Big Pharma se teme de cânepă. Industria farmaceutică şi cea a băuturilor alcoolice, ambele foarte influente la Washington, au făcut lobby îndelung împotriva legalizării produselor terapeutice din cânepă (canabis), cu scopul de a-şi proteja profiturile. 
 
Totuși, s-a produs exact opusul: în SUA a avut loc dezincriminarea utilizării medicale şi recreaţionale a canabisului, care a invadat naţiunea şi continentul. Prin legalizare, din ce în ce mai mulţi oameni descoperă cum această plantă furnizează o alternativă sigură la efectele periculoase ale medicamentelor care le sunt prescrise de medicii alopați.
Cu ajutorul unui studiu la care au participat 473 de adulţi ce utilizau canabis în scop terapeutic s-a descoperit că 87% dintre ei au renunţat la medicamentele prescrise de medici, la alcool sau la alte droguri în favoarea cânepii. Adulţi cu vârste sub 40 de ani au renunţat la toate cele trei tipuri de substanțe menţionate în favoarea produselor terapeutice din cânepă. Cea mai uimitoare descoperire, care va face industria farmaceutică să alerge repede la corupții care fac legile în favoarea ei, este aceea că 80% dintre participanții la studiu au substituit medicamentele de sinteză cu canabisul.
În plus, 52% dintre aceștia au afirmat că au înlocuit alcoolul cu cânepa şi 32% au mărturisit că au înlocuit cu cânepa substanţele ilicite pe care le foloseau înainte. Aceste rezultate indică o tendinţă foarte promiţătoare a oamenilor de a renunţa la substanţele periculoase și care dau dependenţă în favoarea unei plante cu efecte terapeutice miraculoase, care nu a cauzat niciodată moarte prin supradoză. (Atenție! A nu se înțelege de aici că folosirea unui drog ușor, cum este marihuana, ar fi ceva lipsit de pericole și permis. Chiar dacă există state care au legalizat consumul canabisului în scopuri recreative, în România este interzis prin lege.)
Descoperirea faptului că utilizarea medicală a cânepii a înlocuit toate cele trei clase de substanţe amintite mai sus sugerează că ea poate ajuta în tratarea dependenței de droguri. Cercetări ulterioare ar trebui să arate diferenţa între substituirea biomedicală a medicamentelor de sinteză şi substituirea substanţelor psihoactive, precum şi să elucideze mecanismele din spatele acestor procese.
Aşa cum a afirmat The Free Thought Project, SUA este în mijlocul unei „epidemii” de medicamente pentru calmarea durerilor, care a provocat foarte multe decese prin supradoză. Aceasta însă nu intereseazăBig Pharma, întrucât ea şi-a asigurat influenţa asupra guvernului şi a medicinei alopate. Medicamentele antialgice (împotriva durerii) de tip opioid şi heroina au condus numărul deceselor prin supradoză până la punctul în care acestea au devenit acum prima cauză de leziuni mortale în Statele Unite ale Americii. Alcoolul ucide, de asemenea, cetăţenii americani cu o rată care nu s-a mai întâlnit în ultimii 35 de ani.
Rezultatele acestui studiu confirmă că produsele terapeutice din cânepă sunt un posibil răspuns la toate aceste probleme.
În România, este permisă folosirea cânepii în scopuri terapeutice, însă deținerea de marihuana și folosirea ei in scop recreațional este interzisă de lege.
yogaesoteric
11 aprilie 2016 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu