”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 8 ianuarie 2016

O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (7)

O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (7)

de Marvin Atudorei
Citiţi partea a şasea a acestui articol.
Studiind culturile antice ale multor popoare de pe tot cuprinsul globului, descoperim că în cadrul acestora există foarte des referiri la anumiţi „zei” care au venit „din cer” şi i-au învăţat pe oameni agricultura, meşteşugurile, astronomia, arhitectura, matematica, medicina şi le-au dat anumite repere spirituale fundamentale. Astfel de afirmaţii apar în scrieri antice din Sumer, India, Babilon, Egipt, Nepal, Tibet, Africa şi la popoarele preincaşe. Oficial, aceste referiri sunt interpretate ca simple mituri, rod al imaginaţiei primitive, cuprinse de misticism. Totuşi, aşa cum vom vedea în exemplele următoare, există multe elemente  frapant de asemănătoare cu aspecte pe care le regăsim în cadrul civilizaţiei noastre moderne şi, uneori, chiar în date ştiinţifice deosebit de avansate.
Picturi rupestre şi statuete neobişnuite
Indicii foarte sugestive în acest sens ne sunt oferite, de exemplu, de numeroasele picturi rupestre şi statuete descoperite în mai toate zonele de pe glob. Picturile rupestre din paleoliticul superior (perioadă care a început acum 40.000 de ani) şi apoi din neolitic, descoperite pe toate continentele, conţin anumite reprezentări ale unor fiinţe umanoide ce ne trimit cu gândul la astronauții din zilele noastre. Desenele înfățișează aceste ființe fiind îmbrăcate în haine groase şi purtând căşti, unele dintre ele prevăzute cu antene. Există astfel de reprezentări în peşterile din Italia, din SUA (în Canionul Saber din Utah), din Kimberly (Australia), sau din Algeria, Franţa, Nepal dar şi în multe alte ţări.
În grota Val de Camonica din Italia a fost descoperită o reprezentare picturală, care a devenit ulterior celebră, în care apar în mod evident nişte umanoizi îmbrăcaţi în combinezoane strânse pe corp şi având capetele acoperite cu nişte căşti rotunde, cu antene. Această pictură rupestră face parte dintr-o veritabilă galerie de gravuri rupestre, vechi de peste 12.000 de ani.Într-o peşteră din Australia a fost descoperită o pictură, datată ca având 6.000-8.000 de ani vechime, în care sunt reprezentate trei fiinţe cu ochi mari şi capete ciudate.
Într-o altă peşteră aflată în Jabbaren, în Munţii Tassili din Algeria, s-a descoperit o pictură ce are 6 metri înălţime, care a fost datată ca având cca 8.000 de ani vechime. În această pictură este reprezentată o fiinţă umanoidă, îmbrăcată foarte straniu, având pe cap ceva ca un fel de cască, inele în jurul gâtului, sugerând un costum asemănător cu cel al unui astronaut. Reprezentări similare au mai fost descoperite şi în Sfar (tot din Munţii Tassili), în peşterile din Cabro (Franţa), precum şi în alte locuri.
În Guatemala a fost descoperită o sculptură ce seamănă foarte mult, în  detaliu, cu un astronaut modern. Are o cască pe cap, tuburi în dreptul gurii şi alte dispozitive sofisticate în dreptul pieptului. Celebrele statuete „dogu” descoperite în munţii provinciei japoneze Aomori, având o vechime de 7.000-8.000 de ani, înfăţişează personaje îmbrăcate în costume ce au căşti cu vizoare rotunde şi alte dispozitive. Mai mult decât atât, unii specialişti care au examinat statuetele afirmă că detaliile acestora nu puteau fi realizate şi finisate cu ajutorul uneltelor din piatră. 
  
În aşezarea mayaşă Palenque se află faimosul Templu al inscripţiilor şi mormântul celui mai important rege mayaş, pe nume Pacal, pe a cărui piatră funerară se află gravate toate cunoştinţele fundamentale ale mayaşilor. Pe această piatră funerară, ce cântăreşte 7 tone, a fost descoperită în anul 1935 o bizară inscripţie ce seamănă uimitor de mult cu un astronaut aşezat într-o cabină spaţială… Personajul reprezentat are un fel de mască pe nas, iar cu o mână acţionează un buton. Cu cealaltă mână răsuceşte un întrerupător. Călcâiul stâng este pe un fel de pedală, iar în exteriorul capsulei pare să fie reprezentată o flacără specifică emisiei unui motor foarte puternic…
Au fost identificate o multitudine de reprezentări sculpturale care seamănă atât de mult cu ceea ce cunoaştem despre aparatele de zbor din ziua de astăzi încât ne vine foarte greu să credem că acestea ar putea fi doar simple fantezii primitive. Asemenea exemple sunt miniaturile antice găsite în Columbia, care au fuselaj, aripi fixe, stabilizatoare laterale şi chiar ampenaj vertical, elemente care nu se regăsesc în natură (la păsări), dar care sunt caracteristice avioanelor moderne.
Ar fi naiv să considerăm că toate aceste reprezentări sculpturale şi picturale sunt doar rodul imaginaţiei oamenilor din antichitate. Detaliile semnificativ de precise sunt mult prea numeroase şi ele de altfel se corelează perfect cu scrierile şi inscripţiile multor culturi ale lumii, care vorbesc fără niciun echivoc – după cum vom descrie în continuare – despre personaje foarte concrete, care au venit din „cer” şi care le-au marcat în mod profund existenţa.
Civilizația Maya
Misterioasa civilizație mayașă a existat pe actualul teritoriu al unei părţi din America Centrală ce include Insulele Belize, Honduras, Guatemala, El Salvador şi statele mexicane Yucatan, Tabasco, Chiapas. Civilizația Maya a atins apogeul în perioada 300-900 d.Hr., continuând linia istorică a olmecilor și toltecilor și fiind urmată de azteci și de incași, care au stăpânit apoi teritoriile Americii până la venirea conchistadorilor spanioli. Civilizația Maya a depășit însă cu mult ca nivel de realizare în foarte multe domenii atât civilizațiile anterioare, cât și pe cele care i-au urmat. Ca și civilizaţia antică egipteană, tradiţia mayaşă nu are consemnată vreo perioadă de evoluție,  ci  pare să fi „apărut” brusc. Din nefericire există acum doar foarte puține informații despre fosta civilizație mayașă datorită actelor complet iresponsabile de distrugere și vandalism comise începând cu anul 1519 de către conchistadorii spanioli asupra incaşilor şi aztecilor, moştenitori ai vestigiilor mayaşe.
Este cunoscut faptul că Imperiul aztec era localizat pe teritoriul de azi al Mexicului, având capitala la Tenochtitlan. Ultimul împărat aztec a fost Montezuma II, care a urcat pe tron în anul 1502. În anul 1519, Montezuma îi primește cordial pe spaniolii conduși de Hernan Cortes, deoarece o profeție mai veche anunța revenirea zeului Quetzalcoatl de peste mări. Aztecii au crezut că spaniolii sunt trimișii Marelui Zeu. Spaniolii l-au luat prizonier pe Montezuma și au ucis apoi mii de nobili azteci. Ulterior, civilizația aztecă a fost în totalitate distrusă în aproximativ 10 ani.
Imperiul Inca a fost cel mai mare imperiu din America precolumbiană. S-a ridicat pe înălțimile teritoriului ocupat în prezent de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina și Chile. În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaș a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro, marcându-se astfel începutul dominației spaniole.
Istoria și date reprezentative pentru cultura mayașă fuseseră înregistrate pe anumite plăci de aur într-un mod foarte elaborat, care, însă, au fost furate de către spanioli și topite, în goana lor nebună după aur. Textele mayașe scrise pe scoarță de copac au fost arse, primul arhiepiscop al Mexicului având chiar renumele să fi ars în acea perioadă zeci de mii de texte mayașe. Spaniolii erau convinși că structurile megalitice pe care le-au găsit fuseseră, fară îndoială, construite de către demoni. Datorită acestei atitudini, în afara câtorva inscripții din temple, doar patru cărți mayașe au mai ajuns până la noi.
Civilizaţia mayaşă a dispărut într-un mod inexplicabil în jurul anului 900 d.Hr., aşadar cu mult înainte de venirea conchistadorilor. Trebuie menţionat faptul că în cronicile respective nu sunt notate epidemii de mari proporţii şi nici războaie de anvergură, care să fi distrus întreaga populaţie. O ipoteză care merită luată în considerare este aceea furnizată de cercetătorul francez Jacques Bergier potrivit căreia mayaşii ar fi cunoscut puncte de trecere spre interiorul Pământului sau chiar spre alte dimensiuni spaţio-temporale.
Civilizaţia mayaşă a creat senzaţie în zilele noastre prin cunoştinţele matematice şi de astronomie pe care le deţinea. Un exemplu în acest sens sunt cele trei calendare principale folosite de mayaşi: număratoarea lungă sau „Tun”, calendarul civil „Haab” și calendarul ritualistic (divin) „Tzolkin”.
Cel mai cunoscut sistem calendaristic mayaș, numit numărătoarea lungă, „Tun”, este un sistem de măsurare a timpului ce cuprinde o perioadă de mai multe cicluri, de câteva mii de ani fiecare. Celebrul calendar mayaş are următoarele diviziuni: 
1. 1 kin = o zi
2. 20 kin = 1 Unial (20 zile) 
3. 18 Unial = 1 Tun (360 zile)
4. 20 Tun = 1 Katun (7.200 zile)
5. 20 Katun = 1 Baktun (144.000 zile adică 394,25 ani)
6. 13 Baktun = 1 Mare Ciclu (1.872.000 zile adică 5.125,25 ani)
Un Mare Ciclu era de asemenea cunoscut ca un „Soare”. Mayașii măsurau timpul în cicluri de câte 5 Sori, ceea ce reprezenta o perioadă de 9.360.000 de zile, adică 25.627 ani. Calendarul mayaș coincide astfel în mod semnificativ cu perioada de revoluție a sistemului nostru solar în jurul Centrului Galactic. Ultimul mare ciclu mayaş calculat a început pe 13 august 3114 î.Hr. şi s-a încheiat pe 21 decembrie 2012. Datele ştiinţifice au arătat că exact în perioada anului 3113 î.Hr. a avut loc o inversare a câmpului magnetic al Soarelui, care se pare că a generat răsturnarea axei planetei Venus. De altfel, planeta Venus este singura din sistemul nostru solar care se roteşte în jurul axei sale în sensul acelor de ceas. Conform estimărilor ştiinţifice actuale,  ca urmare a acestei răsturnări în zona polilor a apărut o concentrare masivă de dioxid de carbon, ceea ce a făcut ca razele Soarelui să fie puternic reflectate, planeta devenind astfel mult mai luminoasă, fapt vizibil şi de pe Pământ, marcând astfel un eveniment de referinţă.
O surpriză pentru cercetători a fost faptul că poporul mayaş descoperise funcţiile exponenţiale, putând în felul acesta să opereze cu numere foarte mari şi să obţină rezultate absolut excepţionale în domeniul astronomiei. Mayaşii calculaseră încă de acum 2.000 de ani durata anului astronomic ca fiind de 365,242 zile. Calculatoarele electronice de la NASA au dat în 1980 rezultatul de 365,242198. Diferenţa este echivalentă cu aproximativ o jumătate de secundă! De asemenea, mayaşii au calculat anul venusian la valoarea de 584 de zile. NASA a calculat această valoare ca fiind de 584,012 zile… Mai mult, mayaşii au realizat calcule foarte precise prin care au putut prezice cu mult în avans datele eclipselor lunare care urmau să aibă loc începând de acum 2.000 de ani şi până în perioada actuală! În plus, mayaşii aveau cunoştinţe exacte despre Calea Lactee şi mişcarea planetelor. De exemplu, aveau un calendar pe care îl foloseau pentru a indica deplasarea şi eclipsele planetei Venus, iar acest calendar a înregistrat – potrivit unor analize de ultimă oră efectuate de NASA – o eroare de doar câteva ore pentru o perioadă de 6.000 de ani. Cea mai interesantă realizare astronomică a mayaşilor se referă la înţelegerea ciclului de modificare lentă a poziţiei axei de rotaţie a Pământului, numită în limbajul ştiinţific actual „precesie” şi care durează aproape 26.000 de ani.
Cercetătorul american Maxwell Igan, care a studiat aceste realizări excepţionale ale mayaşilor, afirmă într-un mod foarte sugestiv si elocvent în cartea sa Earths Forbidden Secrets: „Trebuie să recunoaștem că nu putem explica cum au reușit popoarele antice să calculeze cu o asemenea exactitate precesia echinocțiilor. Simpla cunoaștere a existenței precesiei necesită cunoștințe științifice foarte avansate. Să considerăm că unui punct vernal îi trebuie 72 de ani pentru a se deplasa cu un singur grad pe eliptică. Ați nota vreunul dintre dumneavoastră această modificare de un grad în locația unei stele pe timp de 72 de ani? Nu cred!”
Având în vedere gradul uluitor de precizie al acestor date deţinute cu atât de mult timp în urmă de poporul mayaş, trebuie să recunoaştem că afirmaţiile din textele şi legendele provenite din această tradiţie, conform cărora strămoşii mayașilor au fost îndrumaţi de „oameni-zei veniţi din cer”, nu mai pot fi catalogate într-un mod superficial ca fiind simplă imaginaţie. Aceste afirmații pot fi, mai degrabă, luate în considerare ca fiind o referire foarte transparentă şi plauzibilă la o civilizaţie foarte avansată şi absolut reală cu care acest popor s-a aflat în contact în acea perioadă.
yogaesoteric

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu