..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

marți, 31 martie 2015

Părinţii permisivi din Suedia au dat naştere unei generaţii de monştri?


Ce se petrece cu copiii lăsaţi să facă tot ce vor – de la prăbuşirea disciplinei în şcoli până la suicid

Părinţii permisivi din Suedia au dat naştere unei generaţii de monştri?”, se întreabă Judith Woods într-un articol cu acelaşi titlu publicat în The Telegraph, care pune în discuţie efectele modelului scandinav de a-ţi creşte copilul.
Judith Woods îşi începe articolul povestind reacţia fiicei sale de 5 ani atunci când este contrazisă sau nu i se face pe plac. O simplă rugăminte de a închide televizorul şi de a se îmbrăca stârneşte o adevărată furtună: „Pot să văd cum pe sprânceana ameninţătoare se adună norii negri de furtună, cum i se îngustează ochii și buzele-i strânse într-o nemulţumire shakesperiană, pe măsură ce caută cea mai dureroasă, înţepătoare ingratitudine care-i poate trece prin cap: «Nu mai eşti prietena mea!»
În condiţiile în care tot mai mulţi copii devin de nestăpânit atunci când sunt lăsaţi să facă tot ceea ce vor, moda veche de creştere a copiilor ar putea reveni în actualitate chiar şi în Scandinavia, scrie Judith Woods, care precizează că exact ţările care altădată se mândreau cu stilul inovator de creştere a copilului acum se gândesc dacă este înţelept să-ţi laşi copilul să facă ce vrea, ori de câte ori vrea.
Stilul permisiv de a fi părinte creează o generaţie de tineri adulţi fără empatie socială care, după o copilărie de răsfăţ, sfârşesc prin a fi dezamăgiţi în viaţă, susţine psihiatrul suedez David Eberhard, tatăl a 6 copii. Potrivit acestuia, „a-i spune «nu» unui copil nu este acelaşi lucru cu a bate un copil. Părinţii ar trebui să se comporte ca părinţi, şi nu ca cei mai buni prieteni. Ar trebui să îşi pregătească copiii pentru viaţa adultă învăţându-i cum să se comporte, nu tratându-i ca pe prinţi şi prinţese. În Suedia, ei cred că orice formă de intervenţie împotriva copilului este o formă de molestare”.
Aşa-zişii experţi cred că părinţii trebuie să negocieze mai degrabă decât să pedepsească. Au înţeles greşit conceptul de a fi părinte. Copiii nu sunt atât de fragili precum cred ei”, susţine David Eberhard, autor al cărţii How Children Took Power, citat de The Telegraph.
Psihiatrul susţine că acest stil de a-ţi lăsa copilul să fie şeful a eşuat; ca dovezi, el arătă către prăbuşirea disciplinei în şcoli şi a calităţii actului educaţional, dar şi spre creşterea îngrijorătoare a tentativelor de sinucidere în rândul adolescenţilor.
Suedia a fost prima ţară care a interzis pedepsele fizice, în 1979, pentru ca apoi opinia să fie că cei mici trebuie să fie trataţi ca adulţi. Valorile egalitare ale social-democraţiei s-au soldat însă cu un dezastru în familie, notează publicaţia.
Frank Furedi, sociolog, profesor emerit la University of Kent şi autor al lucrării Paranoid Parenting, spune că „cea mai tulburătoare caracteristică a societăţii suedeze este abdicarea voluntară din autoritatea de adult”. „A început cu stigmatizarea pedepsirii copiilor şi a transformat-o într-o frică de a-i disciplina, ceea ce este lucrul pe care părinţii ar trebui să îl facă”, iar îngrijorarea nu este ce li se întâmplă când sunt copii, „ci ce se întâmplă cu ei pe măsură ce cresc”, avertizează Frank Furedi.
În ţările scandinave, copiii nu încep educaţia formală mai devreme de 6 sau 7 ani, lucru pe care specialiştii în educaţie l-au calificat adesea preferabil sistemului britanic, în care toţi copiii trebuie înscrişi în sistemul de educaţie până la 5 ani, notează Judith Woods.
Aceasta face referire şi la o scrisoare trimisă în septembrie 2013 la The Daily Telegraph de un grup de specialişti britanici în educaţie, printre care şi Lord Layard, director al Well-Being Programme la London School of Economics, şi David Whitebread, senior lector în psihologia educaţiei la Cambridge University – care au susţinut că modelul scandinav ar trebui copiat.
Psihiatrul suedez David Eberhard avertizează însă că problemele sociale sunt în creştere în şcolile din Suedia, unde elevii refuză în mod obişnuit să urmeze instrucţiunile profesorilor, iar problemele continuă în ceea ce el numeşte o viaţă adultă neîmplinită. Potrivit acestuia, „aşteptările lor [aşteptările copiilor - n.red.] sunt prea mari şi viaţa e prea dură pentru ei. O vedem în tulburările de anxietate şi de automutilare, care au crescut în mod dramatic”.
Tinerii din Suedia tind să fie foarte dezamăgiţi în viaţă, mai ales în jurul vârstei de 20 de ani“, susţine Eberhard, care precizează că deşi se înregistrează o scădere a sinuciderilor, „există o creştere uriaşă a tentativelor de sinucidere, mai ales în rândul fetelor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani”.
Articol preluat de pe site-ul HotNews.ro
yogaesoteric
30 martie 2015

luni, 30 martie 2015

Un fost pilot CIA depune mărturie: niciun avion nu a lovit turnurile gemene pe 11 septembrie 2001

Chiar dacă au trecut peste 13 ani de la atentatul asupra World Trade Center din New York, discuțiile pe marginea tragicului eveniment sunt departe de a se fi stins. Într-o declarație sub jurământ, un fost pilot CIA afirmă că este fizic imposibil ca vreun avion Boening-767 să fi lovit şi distrus turnurile gemene în 11 septembrie 2001, mai ales pilotat de cineva neexperimentat. John Lear, fiul inventatorului Learjet – Bill Lear, având o vastă experienţă ca pilot şi instructor de zbor, a ajuns la această concluzie analizând cu luciditate datele oficiale ale atentatului. Piloții avioanelor Boeing care au efectuat zborurile AA11 şi UA175 au fost, conform afirmaţiilor mass-media şi autorităţilor, hijackeri fără prea mare experienţă în pilotaj. 

Cităm din declaraţia pe proprie răspundere a lui John Lear:
„Niciun Boeing 767 nu a lovit turnurile gemene, aşa cum au susţinut în mod fraudulos în declaraţiile oficiale guvernul, mass-media, NIST (National Institute of Science and Technology – Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie) şi experţii în domeniul construcţiilor.”

„Astfel de accidente nu au avut loc deoarece sunt fizic imposibile așa cum au fost descrise, din următoarele motive: în cazul zborului UA175 care ar fi lovit turnul de sud, un Boeing 767 real ar fi început să se telescopeze în momentul în care botul avionului ar fi lovit structura masivă din coloane de oţel cu diametrul de 14 inch (aproximativ 35,5 cm) la bază şi vârf şi de 39 de inch (aproximativ 99cm) în partea de mijloc.”

„Coada orizontală şi cea verticală s-ar fi separat instantaneu de avion, ar fi lovit coloanele de oţel şi ar fi căzut la sol. Aceste resturi nu au fost găsite.”

„Motoarele, la impactul cu coloanele de oţel, şi-ar fi menţinut forma generală şi fie ar fi căzut la sol, fie ar fi fost găsite printre ruinele clădirii prăbușite.”

„Niciun Boeing 767 nu ar fi putut atinge viteza pe care declaraţiile oficiale susţin că ar fi avut-o, de 540 mile/h (aprox. 870 km/h), la 1000 de metri deasupra nivelului mării. Sistemul de ventilaţie al motorului nu este conceput pentru a accepta la acea altitudine un volum şi o presiune a aerului corespunzătoare unei astfel de viteze.” (La altitudinea de 8000-12000 de metri la care evoluează aeronavele actuale, aerul este rarefiat, opunând o rezistă minimă înaintării avioanelor, iar temperatura lui este de cca -50°Celsius, n.r.)

„Bucata de fuzelaj extern cu trei sau patru hublouri găsită printre dărâmături este incompatibilă cu un avion care ar fi lovit coloane din oţel de 14 inch (35,5 cm), la o viteză de peste 500 mph (870km/h), aşa cum susţin autorităţile şi mass-media. În urma unui asemenea impact fuzelajul avionului «s-ar fi făcut armonică».”

„Nicio parte semnificativă a Boeingului 767 sau a motorului nu ar fi putut străpunge structura solidă, cu coloanele groase de oţel a turnului, fără ca bucăţi din ea să nu fie găsite la sol.”

„Resturile rămase în urma coliziunii ar fi trebuit să conţină secţiuni masive ale Boeing-ului 767, inclusiv miezurile celor trei de motoare, având fiecare o greutate de aproximativ patru tone, care nu ar fi avut cum (şi de ce, n.r.) să fie ascunse sau «să se piardă». Cu toate acestea, nu există nicio «urmă-probă» din aceste componente structurale masive ale niciunuia din cele două Boeing 767 la WTC. Dispariţia completă a celor două avioane Boeing 767 este imposibilă.”

„Presupusa coborâre a avioului în New York, cu o viteză foarte mare, pe o linie relativ dreaptă, de către un pilot novice este puţin probabilă din cauza dificultăţii extreme de a controla poziţia, rata de coborâre şi viteza de coborâre în parametrii de zbor «controlat».”

„Este nevoie de un pilot cu înaltă calificare pentru a interpreta EFIS (displayurile electronice de zbor) şi de a folosi comenzile, inclusiv eleroanele, cârma, elevatoarele, spoilerele şi drosselii, cu care piloţii hijacker, neinstruiţi, nu aveau cum să fie familiarizaţi, astfel încât să iniţieze, să menţină şi să controleze o asemenea coborâre.”

John Lear, în conformitate cu declaraţia sa sub jurământ, are peste 19000 de ore de zbor la activ, a zburat cu peste 100 de tipuri diferite de avioane în timpul celor 40 de ani de zbor şi deţine mai multe certificate de aviator FAA decât orice alt pilot FAA certificat. A zburat pentru CIA în misiuni secrete din Asia de Sud-Est, Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa între 1967 şi 1983, apoi a lucrat timp de 17 ani în cadrul mai multor companii aeriene de transport de pasageri şi de marfă ca instructor de zbor şi căpitan.

Declaraţia pe propria răspundere din care v-am oferit citatele de mai sus a fost dată pe 28 ianuarie 2014, în cadrul unui proces deschis de către Morgan Reynolds la Tribunalul Districtual SUA al Districtului de Sud, New York.

În martie 2007, Reynolds, fost economist-şef în administraţia George W. Bush a depus o cerere de corectare la Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie din SUA, invocând convingerea sa, susţinută de dovezi concludente, că turnurile WTC  nu au fost lovite de avioane.

Deşi Mişcarea Adevărul despre 9/11 a respins iniţial teoria „Nu au existat avioane” ca fiind prea bizară, după o analiză ştiinţifică şi raţională, aceasta a devenit o explicaţie larg acceptată, datorită probelor colectate.

Spre deosebire de orice altă formă de declaraţii, o declaraţie pe propria răspundere devine adevăr de drept, în cazul în care aceasta nu este infirmată. În acest caz, guvernul american va fi obligat să admită că varianta oficială dată de Comisia 9/11 este greşită.

Comisia de investigare a atacului asupra turnurilor WTC nu a luat probe de la experţi în zbor sau piloţi, atunci când a efectuat cercetările în 2002-2004.

Ideea vehiculată recent în ceea ce priveşte prăbuşirea turnurilor gemene este că s-a folosit tehnologie holografică pentru a induce imaginea, prezentată şi pe posturile de televiziune, a două avioane care au intrat cu viteză în cele două turnuri, dar acestea au fost lovite şi distruse cu o armă electromagnetică, scalară, cu impuls sau de alt gen, necunoscută nouă.  


SURSE: 
yogaesoteric din 26 martie 2015 și 
 http://burebista2012.blogspot.ro/2014/05/un-fost-pilot-cia-depune-marturie-ca.html

sâmbătă, 28 martie 2015

Vindecare cu ajutorul magnetilor! Da, e posibil!

Inca din antichitate s-a descoperit ca expunerea organismului la campul generat de magneti are efecte benefice, rapide si profunde, care se manifesta pe foarte multe planuri.
Da, campul magnetic influenteaza favorabil tesuturile, actionand pana la nivel celular. Acesta produce schimbari pozitive in starea imunologica a organismului, are actiune de vasodilatare a capilarelor, diminueaza gradul de coagulare a sangelui, accelereaza procesul natural de vindecare, atenueaza durerile de orice fel si imbunatateste somnul. Energia magnetica asigura, pur si simplu, sprijinul necesar pentru autovindecare.
magnetoterapieNu e de mirare, in aceste conditii, ca folosirea energiei magnetice in scop terapeutic (magnetoterapia) a luat un avant extraordinar. Peste 100 de milioane de oameni din intreaga lume utilizeaza permanent accesorii care inglobeaza magneti – poarta bratari magnetice, dorm pe saltele magnetice etc. – mai ales de cand s-a constatat ca expunerea la un camp magnetic are si un alt efect, cu totul iesit din comun: inhiba dezvoltarea cancerului.
Vrei sa te bucuri si tu de toate aceste avantaje extraordinare?
Ei bine, tot ce trebuie sa faci este sa porti intotdeauna cu tine un magnet! Si inca intr-o forma discreta, neostentativa, dar cu eficienta maxima: poarta Branturile MAGIC STEP!

Inginerii care au proiectat aceste branturi au inglobat in structura lor magneti dispusi dupa un model precis calculat, astfel incat fluxul energetic creat sa fie maxim si sa acopere intreaga suprafata a talpilor. Iar acesta nu este nici pe departe singurul avantaj.
Astfel, aceste branturi:
• sunt foarte flexibile
• ofera o mare libertate de miscare
• lasa pielea sa respire si impiedica aparitia transpiratiei
• se pot ajusta cu o foarfeca, pentru a se potrivi perfect incaltamintei tale
• ofera protectie impotriva radiatiilor nocive din mediul inconjurator
• prezinta o serie de mici protuberante amplasate exact in punctele ce corespund principalelor organe ale corpului (conform principiilor reflexoterapiei).

Beneficiezi astfel de un masaj extrem de eficient, care te revigoreaza si te ajuta sa stai confortabil in picioare pe parcursul unei zile intregi.
Protuberantele cu care sunt prevazute Branturile MAGIC STEP realizeaza asa-numitul masaj Shiatsu, care se traduce literal prin “exercitarea de presiune asupra punctelor-cheie” si care combina tehnici de masaj oriental cu notiuni moderne de anatomie si fiziologie.
E suficient sa mergi pur si simplu purtand Branturile MAGIC STEP si vei activa astfel terminatii nervoase aflate in legatura directa cu principalele organe ale corpului tau! Iar rezultatul va fi ca te vei simti excelent!
Nu mai sta pe ganduri!
Afla chiar acum detalii complete despre Branturile MAGIC STEP, aici!


SURSA:  http://blog.magzone.ro/330/vindecare-cu-ajutorul-magnetilor-da-e-posibil/?cs=120915

marți, 24 martie 2015

Din darurile naturii: verdețuri de primăvară (II)

Loboda

de Crenguța Roșu
Adu primăvara în alimentaţia ta şi din nou vei fi plin de energie, proaspăt şi optimist.”
Primăvara este anotimpul reînnoirii, al renaşterii. Natura se trezeşte la viaţă şi odată cu ea şi organismul nostru, care trece prin diverse modificări datorită alimentaţiei sărace în vitamine şi minerale din timpul iernii. Primăvara este momentul propice pentru a elimina toxinele acumulate în organism, pentru a diminua valorile colesterolului şi a regla tranzitul intestinal. Urmând un calendar numai de ea ştiut, generoasă, natura îşi trimite pe rând solii: leurda, untişorul, urzicile, păpădia, ştevia, spanacul, loboda, salata, ceapa şi usturoiul verde – toate ne ajută din plin pentru a ne purifica și remineraliza organismul. Ele au un rol eficient şi în combaterea asteniei de primăvară, în întărirea sistemului imunitar cât şi în creşterea tonusului psihic.
Loboda este una dintre cele mai cunoscute verdeţuri de primăvară, deși ea este prea puţin folosită în raport cu proprietăţile sale terapeutice. Plantă anuală din familia Amarathaceae, rudă cu știrul, este puternică și nepretențioasă. Varianta de gradină (Atriplex hortensis) este un aliment tipic gastronomiei est-europene, fiind cunoscută și sub denumirea de spanac franțuzesc sau spanac nemțesc de munte. Așa cum atestă cercetările arheologice din nordul Europei (5300-3900 î.e.n.), loboda este una din cele mai vechi plante folosite de om ca aliment și medicament.
Utilizată încă de pe vremea dacilor, loboda este binecunoscută spațiului românesc rural, făcând deliciul ciorbelor de primăvară (cu un gust plăcut acrișor), intrând și în compoziția garniturilor, plăcintelor etc. Dar cel mai recomandat este să fie consumată în stare proaspătă, pentru a beneficia din plin de substanțele nutritive pe care le conține. În salate alături de măcriș, a cărui aciditate o domolește, împreună cu salată verde, spanac, leurdă, păpădie, loboda este un aliment delicios și totodată o sursă de sănătate.
Beneficiile consumului de lobodă
Loboda are remarcabile proprietăți remineralizante și revitalizante, asemănându-se oarecum cu spanacul.  Regăsim astfel în compoziția ei cantități semnificative de vitamina K ce fixează calciul, ajutând și la întărirea vaselor de sânge. Prezența acestei vitamine împiedică formarea cheagurilor de sânge și reduce astfel riscul apariției unor atacuri cerebrale.
Loboda se poate lăuda și cu un mare conținut de vitamina C, de trei ori mai mult decât spanacul și de două ori mai mult decât lămâia. 100 de grame de lobodă conțin 120-140 de mg de vitamina C. Se știe că vitamina C este un antioxidant puternic ce încetineşte procesul îmbătrânirii, favorizând procesul de regenerare celulară și întărind sistemul imunitar al organismului.
Chiar dacă este mai putin consumată decât ruda sa, spanacul, loboda conține mai multă provitamina A (caroten) decât acesta.
În lobodă găsim mult fier (aproximativ 10 miligrame de fier la 100 de grame), cât şi un nivel ridicat de calciu, riboflavină (vitamina B2), magneziu, potasiu, fenoli, o cantitate mare de proteine, fibre, carbohidraţi, dar şi antocianină – un flavonoid-pigment ce dă culoarea roşiatic-purpurie a frunzelor de lobodă. Antocianina este un antioxidant puternic ce are capacitatea de a proteja organismul împotriva radicalilor liberi, reducând riscul apariţiei cancerului. Este şi un agent cu proprietăţi analgezice, ameliorând efectele inflamaţiilor şi ale durerilor apărute în sistemul periferic şi nervos, și în plus protejează structura şi funcţionarea celulelor neuronale.
Datorită conţinutului bogat în fibre, loboda este recomandată pentru reglarea digestiei şi prevenirea constipaţiei. Prin reglarea tranzitului intestinal, este împiedicată apariţia hemoroizilor şi a cancerului de colon.
Proprietăţile diuretice cât şi efectul uşor laxativ conferă lobodei capacitatea de a curăţa sângele şi de a elimina toxinele din organism, fiind de ajutor persoanelor care suferă de anumite afecţiuni ale rinichilor, ciroză hepatică, sau hipertensiune. Grație acestor caracteristici, loboda este foarte indicată în curele de detoxifiere. În plus, datorită proprietăţilor sale mineralizante şi vitaminizante, ea poate fi folosită cu succes pentru a preveni sau trata astenia de primăvară.
Consumul regulat de lobodă este eficient în ameliorarea sau chiar tratarea acneei, astmului, chisturilor ovariene ori a alergiilor.
Sub formă de extract, sucuri, macerat din frunze sau preparate din seminţe, loboda poate fi utilizată în tratamentul afecţiunilor pulmonare, al durerilor de stomac și al gutei.

Sucul de lobodă poate fi folosit pentru tratarea tusei, a gâtului inflamat şi chiar a tumorilor apărute în această zonă.
Seminţele de lobodă amestecate cu vin, oţet, muştar se foloseau ca medicament vomitiv, pentru a ajuta organismul să elimine anumite substanţe toxice înainte ca ele să fie absorbite.
Loboda este utilizată și extern, sub formă de comprese sau cataplasme din frunze proaspete zdrobite, pentru a trata diferite afecţiuni ale pielii – în special leziuni purulente, pentru a grăbi colectarea puroiului – dar și pentru vindecarea rapidă a rănilor.
Sub formă de balsamuri, uleiuri şi unguente, loboda este indicată pentru tratamentul regiunilor inflamate, a celor care şi-au pierdut elasticitatea (scleroze), a celor întărite sau a zonelor în care s-a acumulat sânge. În plus, unguentele pe bază de lobodă scad senzaţia de mâncărime a pielii și ajută la hidratarea ei.
Contraindicaţii
Loboda conţine (ca şi spanacul) cantităţi destul de însemnate de acid oxalic. De aceea, consumul ei în cantităţi mari este contraindicat în unele cazuri de litiază renală.
Proprietăţile detoxifiante, antioxidante, acţiunea diuretică, depurativă, emolientă, calmantă, remineralizantă şi vitaminizantă fac din lobodă un adevărat concentrat de sănătate.

Unele reţete:

Salată de lobodă cu brânză:
- o legătură de lobodă roşie
- o legătură de lobodă verde
- câteva frunze mari de salată verde
- câteva felii subţiri de morcov
- telemea de capră

Se poate adăuga un sos preparat din: un căţel de usturoi, jumătate de linguriţă de muştar, ulei de măsline extravirgin, oţet balsamic, sare de mare.
Salată de lobodă cu ouă de prepeliţă:- o legătură de lobodă
- o legătură de leurdă
- 8 ouă de prepeliţă fierte
- o portocală curăţată de coajă şi pieliţe, tăiată cubuleţe
- o linguriţă de miere
- o linguriţă rasă de muştar cu boabe intregi
- ulei de măsline extravirgin
- sare şi piper

Salată de lobodă cu roşii şi ciuperci:
- lobodă
- roşii
- ciuperci proaspete
- ulei extravirgin de măsline sau ulei presat la rece de floarea soarelui
- suc de lămâie
- oregano, busuioc
- sare de mare, piper

Salată de lobodă cu avocado:- frunze de lobodă, de spanac, de salată verde şi de păpădie
- un avocado
- un castravete
- o legătură de ridichi
- o roşie
- ceapă verde
- suc de lămâie
- ulei extravirgin de măsline
- sare de mare

Salată de lobodă cu spanac şi tofu:
- câteva mâni de frunze de spanac
- o legătură de ştevie
- o legătură de lobodă
- o salată verde
- o legătură de ridichi
- o legătură de ceapă
- un gogoşar
- o cutie de brânză tofu
- ulei presat la rece de floarea soarelui
- zeamă de lămâie

Salată de lobodă cu brânză cu mucegai:- 4 legături de lobodă
- 2 legături de leurdă
- 1 legătură de păpădie sau o mână de frunze de rucola
- câteva nuci
- brânză cu mucegai albastru tăiată cubuleţe
- zeamă de lămâie
- ulei extravirgin de măsline
- sare de mare, piper

Salată de lobodă cu praz şi seminţe:
- câteva fire de praz tăiate foarte fin
- frunze de lobodă
- pătrunjel
- seminţe de dovleac
- zeamă de lămâie
- ulei presat la rece de floarea soarelui
- sare de mare

 
Citiți prima parte a articolului, despre urzici și grâușor (untișor).

yogaesoteric
23 martie 2015

vineri, 20 martie 2015

Realitatea tainică a experiențelor la granița dintre viață și moarte (I)

de Gregorian Bivolaru

Ce este o experiență la granița dintre viață și moarte (EGVM)?
 
În epoca modernă experienţele de moarte clinică au ajuns la cunoştinţa publicului prin intermediu cărţii lui Raymond Moody, Viaţa de după viaţă, a cărţii lui George Ritchie, Întoarcere din viitor şi a cărţii lui Kenneth Ring, Călătorind către Omega. În aceste lucrări, autorii au oferit numeroase exemple de oameni care au murit doar în aparenţă, şi-au părăsit trupurile, au vizitat alte tărâmuri, au avut o mulţime de experienţe bulversante şi s-au reîntors la viaţă în planul fizic.
În procesul expunerii şi analizei diferitelor povestiri, aceşti trei autori au ilustrat anumite elemente care se repetau şi care au jalonat majoritatea evenimentelor într-o experienţă etalon. Aceste evenimente includ: un simţ al inefabilului, părăsirea trupului fizic, încetarea durerii, recepţionarea ştirilor despre propria moarte, perceperea unor sunete sau a unei muzici celeste, trecerea în revistă a propriei vieţi, alegerea de a rămâne acolo sau a reveni, întoarcerea la viaţă. Autorii au stabilit că nu toate aceste evenimente au loc în fiecare EGVM, că unele experienţe au alte caracteristici, dar a existat o repetabilitate destul de mare ca să se poată realiza un model structurat.
Pentru scopul acestei cărţi, au fost definite EGVM ca acele experienţe care prezentau majoritatea elementelor expuse mai sus. În plus, au fost incluse experienţe în care moartea nu era iminentă, dar erau prezente totuşi multe dintre celelalte aspecte. Unele dintre aceste experienţe par să fie declanşate nu doar de traume fizice, ci şi de traume emoţionale, teamă, rugăciune, meditaţie sau, în unele cazuri, de apariţia unor fiinţe din alte lumi cu scopul de a-l învăţa sau a-l avertiza pe subiect.
De ce se pune accentul pe experienţele din apropierea morţii?
Cercetările pe care le-am făcut m-au convins că există un mesaj universal care se degajă din toate studiile şi relatările celor care au vizitat, pentru scurtă vreme, eternitatea. Şi deoarece un număr din ce în ce mai mare de psihologi, medici, sociologi şi educatori şi-au devotat mare parte din carierele lor studierii acestui fenomen vast, informaţia de bază a avut potenţialul de a determina transformări majore în filozofia vieţii şi a morţii.
Simultan cu creşterea interesului pentru genul acesta de experienţe din partea oamenilor de ştiinţă despre care am amintit, o mulţime de fizicieni, astronomi, cosmologi, matematicieni, chimişti, biologi, microbiologi, geologi şi paleontologi au început să creadă din ce în ce mai mult că manifestarea Universului şi a vieţii nu mai poate fi explicată doar ca o serie de evenimente mecanice şi fizice. Oamenii de ştiinţă din aceste ultime domenii începuseră să se confrunte continuu cu enigme care distrugeau ceea ce mai înainte fuseseră teorii şi credinţe aproape sacre. Deşi adevărata natură a investigaţiei în aşa-numitele „ştiinţe grele” cerea un scepticism puternic asupra a orice nu putea fi măsurat cu uşurinţă din punct de vedere fizic, totuşi măsurătorile fizice ale multor procese fundamentale din natură nu mai aveau aceeaşi valoare – având un anumit „cuantum de ciudăţenie”.
În acest cadru de incertitudine crescândă printre cei care lucrau în ştiinţele grele, unii psihologi, medici practicanţi şi alţii au început să se manifeste mai încrezător. Intruziunea lor în teritoriile sacrosante ale ştiinţelor grele era inevitabilă. Erau deja prea multe dovezi care susţineau argumentele existenţei unor alte tărâmuri, diferite de cel în care trăim şi murim noi. Şi acea intruziune a unui număr crescând de profesionişti cu educaţie ştiinţifică – deşi în diferite alte discipline decât ştiinţele grele – a putut transforma o atitudine referitoare la ceea ce constituie realitatea şi ce nu. La fel de important este faptul că studiile despre EGVM constituie, prin natura lor, o punte către lumea spiritualităţii. Ceea ce părea a fi un conflict între ştiinţă şi spiritualitate se poate acum dizolva sau diminua prin intermediul fenomenelor de EGVM şi prin alte studii din cadrul ştiinţelor grele.
Paul Davies este un fizician teoretician englez care a scris peste 20 de lucrări tratând diferite aspecte din fizică şi cosmologie. Într-o carte recentă, Al cincilea miracol – Căutarea originilor şi sensului vieţii, el îşi pune întrebarea cum a apărut viaţa în Universul nostru. Iniţial el considera că, conglomeratele celulare organice au fost create spontan, fenomen explicat de evoluţia darwiniană, apoi că acestea s-au replicat mereu şi mereu, ajungând să creeze viaţa. În legătură cu această credinţă mai veche a lui, el afirmă: „Acum sunt mult mai sceptic. Nu prea mai îmi vine să cred că tot ce trebuie este o reacţie chimică potrivită sau o combinaţie moleculară potrivită pentru ca procesul apariţiei vieţii să aibă loc. Eu cred că progresul adevărat în cadrul biogenezei nu se face prin chimie exotică, ci prin ceva care este nou din punct de vedere conceptual.
Evidenţele din ce în ce mai serioase legate de EGVM nu vor putea fi evitate la infinit de cei care pretind că sunt în căutarea adevărului, indiferent din ce direcţie vine el.
Întrebări despre EGVM
Cele mai neobişnuite întrebări
Unele dintre cele mai comune întrebări în legătură cu EGVM sunt:
De unde ştim că acei oameni spuneau întotdeauna adevărul? Poate că ei credeau că fusese o experienţă reală, şi totuşi să nu fi fost vorba decât despre un vis sau o halucinaţie? Nu cumva experienţa lor apăruse ca efect al medicamentelor pe care le luau? De ce ar spune ei cuiva o poveste ca aceasta – care ar fi motivaţia lor? Au cerut bani în schimbul poveştii lor? N-au apărut şi tot felul de nebuni care să spună nişte poveşti aiuristice – cum le putem discerne de experienţele autentice? De ce unii au astfel de experienţe de moarte clinică, iar alţii, care suferă şi ei accidente sau boli la fel de grave, nu au? De ce oamenii au experienţe atât de variate – nu dovedeşte acest lucru că ele sunt de fapt plăsmuiri ale minţii? Cum se explică unele lucruri bizare care apar în cursul unor EGVM? Dovedesc oare aceste experienţe că există viaţă după moarte? Reîncarnarea ar putea explica unele dintre aceste experienţe? Toate aceste experienţe sunt plăcute? Nu prea pare să existe căinţă şi judecată în cadrul acestor EGVM – nu este aceasta în contradicţie cu scripturile? Îngerii fac şi ei parte din experienţele EGVM şi, dacă da, ce fac ei? Ce se poate spune despre cei care susţin că l-au văzut pe Iisus sau pe DUMNEZEU, aceasta nu arată că sunt cam confuzi?
Ce e interesant este că aceste întrebări sunt puse cel mai adesea de oameni care nu s-au deranjat să citească mult în legătură cu subiectul. Cei care s-au documentat serios sunt şi ei curioşi, dar întrebările lor sunt axate mai mult pe ce s-a descoperit. De aici şi din alte întrebări, este clar că subiectul a creat un interes substanţial în rândul publicului.
Toţi cei care au o EGVM spun întotdeauna adevărul?
Sigur că nu. Neadevărurile sunt spuse dintr-o grămadă de motive. Unii dintre cei care au avut EGVM se lasă exploataţi de comentatorii TV şi de moderatorii talk-show-urilor. Editorii profită şi ei de aceşti indivizi. În aceste cazuri, subiecţii extind uneori explicaţiile despre ceea ce au văzut şi auzit în timpul experienţelor lor. Uneori, ei chiar confundă credinţele lor pământeşti cu ceea ce au văzut sau auzit. Din păcate, câţiva chiar şi-au folosit faima lor temporară ca să-şi întărească ego-ul.
Fabricaţiile făţişe de EGVM au fost, din fericire, foarte rare, însă ele totuşi au apărut. Kenneth Ring a investigat o povestire plăcută a unei femei oarbe care a avut o EGVM. S-a dovedit că toată povestea a fost falsă. Mai există şi un alt caz foarte interesant şi foarte suspect al unui individ care a susţinut că a avut EGVM.
Din ce cauză oamenii îşi povestesc EGVM?
Oamenii intervievaţi de diverşi cercetători au venit să-şi relateze experienţele din diverse motive, dar niciunul dintre motive n-a avut vreo legătură cu banii. Motivele pentru care au venit majoritatea au fost: să se destăinuie cuiva care le ascultă cu bunăvoinţă experienţa lor; să afle despre alţii care au avut experienţe similare; să-i ajute pe alţii, împărtăşind ceea ce ştiau ei despre moarte. Majoritatea erau impresionaţi că li se acceptă relatările lor ca fiind exact ceea ce erau – o experienţă spirituală profundă – şi erau extrem de curioşi să ştie despre ceilalţi. La fel de importantă pentru ei a fost şi posibilitatea ca povestirile lor să fie publicate într-o manieră în care să-i poată ajuta pe alţii. În multe cazuri, ei au simţit că au obligaţia să depună mărturie despre ceea ce au văzut şi auzit.
Ce fel de oameni au EGVM?
Nu există răspuns definitiv la această întrebare, dar au fost studii care examinează cine anume şi ce procent din  populaţie este mai predispus să aibă EGVM. Keneth Ring a rezumat cercetările pertinente astfel: „Luând în calcul toate cercetările relevante publicate până acum şi considerând posibilitatea ca profilul lui Gallup să reflecte o valoare minimă pentru cei care pot avea EGVM, aş spune că procentul celor care ajung aproape de moarte şi trăiesc EGVM ar fi cam între 25-35%.
Studiind aceeaşi posibilitate de apariţie a EGVM, cel puţin în cadrul societăţii occidentale, dr. Ring a afirmat: „Caracteristicile demografice, cum ar fi vârsta, sexul, rasa, clasa socială, nivelul educaţional, ocupaţia şi altele, par să nu aibă nicio legătură cu apariţia EGVM. Nu am găsit nicio interrelaţie nici cu statutul marital sau apartenenţa religioasă.
De fapt, nu există nicio diferenţă dată de orientarea religioasă a omului – sau chiar de lipsa acesteia. Un agnostic sau un ateu s-ar putea să întâmpine unele dificultăţi în a explica experienţa pe care a trăit-o şi s-ar putea să o interpreteze în termeni mai puţin convenţionali decât un credincios, dar forma şi conţinutul EGVM tot nu ar fi diferite.
De ce unele experienţe sunt atât de variate?
Mulţi dintre cei care au avut EGVM au descris detaliat lumea de dincolo ca fiind remarcabilă şi foarte viu colorată. Din păcate pentru cercetător, descrierile lor nu sunt luate în considerație. Unii vorbesc de clădiri şi străzi de marmură şi aur, despre oraşe de lumină. O englezoaică povestea despre casa superbă a mamei ei din lumea spiritelor, care era înconjurată de flori de condurul doamnei. Clădirea era una din prefabricate, de tipul celor folosite ca adăposturi în Anglia, în timpul celui de-a doilea război mondial.
Unele persoane povestesc despre apariţia unei fiinţe incredibile de lumină şi iubire, care le vorbeşte. Mulţi sunt siguri că acea fiinţă este Iisus Cristos. Alţii, de obicei cei din alte religii, non-creştine, descriu acea fiinţă ca pe Marele Spirit, iar în viziunea unui ateu, era vorba de „o imagine făcută din particule de lumină care a luat formă umană”.
De ce toate aceste diferenţe? Nu ştie nimeni, există doar speculaţii că Dumnezeu ne furnizează câte o sclipire din lumea spiritelor, care să fie potrivită nevoilor noastre. DUMNEZEU ne cunoaşte mult mai bine decât ne cunoaştem noi şi dacă, în înţelepciunea Lui infinită, decide că trebuie să ne vedem bunicii decedaţi în forma unor fiinţe tinere şi strălucitoare, atunci asta vom vedea.
Ce se poate spune despre aspectele bizare din unele EGVM?
Oamenii îşi exprimă ocazional neîncrederea în legătură cu anumite elemente din cadrul EGVM, elemente care par bizare. Spre exemplu, Forrest Hansen susţine că în timpul EGVM când s-a pomenit în spaţiu, a văzut un obiect gigantic dublu-conic. El a interpretat că acel obiect ar reprezenta spectrul posibilităţilor Universului, din trecut, prezent şi viitor. Mai târziu, cel care l-a intervievat a citit relatarea lui Phyllis Atwate, care vorbea despre un eveniment similar în cadrul EGVM, cu înţelesuri aproape identice cu cele propuse de Forrest. Mulţi oameni se îngrijorează de ceea ce par a fi spirite rele care apar în unele EGVM. George Ritchie a spus că a văzut în cadrul EGVM multe fiinţe care nu ar putea fi descrise decât ca venind din iad. Howard Storm a descris şi el fiinţe bizare care l-au atacat în timpul EGVM.
Am menţionat în secţiunea precedentă că oamenii au experienţe EGVM care par să fie ajustate în mod deliberat la nevoile lor particulare. Aceasta este adevărat, dacă ţinem cont de cum se percep pe ei înşişi şi cum văd alte persoane pe care le întâlnesc în cadrul EGVM. Marea majoritate se văd pe ei înşişi şi pe alţii în formă umană, dar aceasta nu se petrece întotdeauna. Mai mult, aceste apariţii variază chiar şi când e vorba de forma umană. De exemplu, unii îşi văd rudele sub forma unor fiinţe mai tinere sau mai bătrâne decât aşa cum îi cunoşteau ei în viaţa pământească. Bunicii şi alte rude în vârstă apar de regulă într-o formă mai tânără decât îi ştia persoana, iar copiii mici apar sub formă adultă.
În mod similar oamenii se văd pe ei înşişi aşa cum obişnuiau ei să fie în perioada lor cea mai bună a vieţii, chiar dacă ei, la momentul când au trăit EGVM, ajunseseră extrem de bolnavi sau decrepiţi. De exemplu, un australian a relatat cum şi-a pipăit faţa şi trupul ca să se asigure că sunt întregi şi sănătoase şi fără defectele fizice datorate bolii fizice pe care o avea. A descoperit că poate să-şi simtă faţa şi alte porţiuni din trup şi că, pentru prima dată în viaţa lui, a putut să respire fără nicio dificultate. Braţele şi picioarele, precum şi alte porţiuni din trupul său păreau normale, doar atât că aveau parcă o strălucire. Era îmbrăcat într-un costum alb.
Este interesant când subiecţii se văd pe ei înşişi şi pe ceilalţi în forme non-umane, în timpul EGVM. Howard Storm a văzut fiinţe care apăreau ca luminiţe sclipitoare fără formă. Când Forrest Hansen a fost întrebat despre EGVM, el a spus: „Eram doar eu. Era ca un fel de... nu puteam să văd niciun trup. Era doar o experienţă strict mentală.” Phyllis Atwater s-a văzut pe sine şi pe alţii cam la fel cum a văzut şi Howard Storm acele fiinţe eterice. Ea a spus: „Pentru prima dată, m-am uitat la mine să văd ce formă aş putea avea şi, spre surprinderea şi bucuria mea, nu aveam nicio formă. Nu eram decât o scânteie de conştiinţă pură, cea mai mică scânteie de lumină imaginabilă. Asta era tot ce eram... Peste tot în jur erau luminiţe ca şi mine, milioane, miliarde, clipind, pulsând, parcă emanând dintr-o sursă necunoscută.
Sylvia a descris corpul său ca fiind de forma unei meduze, cu apendice mişcătoare. Mai târziu, în timpul experienţei, s-a văzut din nou în corp uman – atât de real, încât ea s-a gândit că trebuie să fi fost vorba de trupul ei.
Un alt aspect unic din experienţa Sylviei au fost acele bule minunate, translucide, galbene şi purpurii, pe care le-a văzut în tunel. Într-una dintre EGVM, Phillis Atwater s-a trezit că e afară din trup şi se întreba ce se va petrece. Iată ce a povestit: „Ce o să se întâmple acum? Nu e nimeni aici? Trebuie să fac ceva sau să spun ceva? Hei, oricine ai fi, ce urmează? Unde mă duc? Ce să fac?
În timp ce gândul meu genera întrebări, au început să se formeze bule în jurul meu. Din nou acele picături, de data aceasta sub formă translucidă. Erau frumoase şi îmi plăceau. Mi-am dar seama în sfârşit că bulele acelea erau gândurile mele transformate în substanţă, dar lipsite de vreo direcţie, mărime sau formă specifică.
Congruenţa remarcabilă dintre bulele pe care le-a văzut Sylvia şi experienţa lui Pyllis este tipică pentru cercetările EGVM. Ceea ce pare bizar la un moment dat, sau pentru anumite persoane, devine un element obişnuit atunci când apar mai multe informaţii. Acesta este rolul cercetărilor.
(va urma)

yogaesoteric
19 martie 2015

marți, 17 martie 2015

Arjuna, discipolul lui Krishna

de Aldolinor Teodorescu
Zei, zeițe, lumi mitice, paradisuri, confruntări epice dintre bine și rău, puteri extraordinare, iubiri legendare și nesfârșite - fascinați privim către lumi marcate de superlativ și, intuitiv, le simțim atunci realitatea profundă, la un milimetru distanță sau chiar mai aproape. Alteori credința noastră scade și credem că acestea sunt plăsmuiri ale imaginației, dar oare ce ne-am fi putut noi imagina, care să nu existe deja în mintea nesfârșită și misterioasă a lui Dumnezeu? Binecuvântați fiind, suntem conduși de o forță nevăzută pe firul plin de surprize al vieții și întâlnim ființe umane excepționale, revelații cutremurătoare și momente când, plini de umilință, ne simțim străbătuți de o forță care este una cu întregul univers. Pasiuni umane alchimizate și reîntoarse la cauza lor transpersonală, macrocosmică, surpriza descoperirii unor puncte de vedere divine, care ne arată același univers, dar acum înțeles dintr-o perspectivă mult mai largă, rezultate de care nu ne credeam inițial capabili, dar care iată, au apărut. Încurajați fiind, pornim mai departe, și chiar dacă noi abia am parcurs un mic pas, ne întrebăm cu o justificată curiozitate: Până unde se poate ajunge? Până unde au ajuns alți căutători și, mai ales, cum au făcut să ajungă acolo? Și astfel deja suntem, din plin, pe cale…
Călătoria
În călătoria noastră spirituală, inevitabil trecem printr-o serie de etape, stadii, condiții existențiale, fiecare dintre ele purtând semnul unei anumite împliniri lăuntrice, a unei completări necesare sufletului nostru, care se avântă apoi din ce în ce mai sus, aspirând astfel mereu la următoarea treaptă a apropierii de Dumnezeu.
Ajungem, pe măsura strădaniilor noastre, să amplificăm fiecare în noi calități particulare, rezonanțe din ce în ce mai înalte, care de fapt se structurează nebănuit în ființa noastră ca veritabile porți către Împărăția Tatălui Ceresc. Aspirând la o completare totală a ființei noastre, noi avansăm mai ales datorită  anumitor energii divine asupra cărora am insistat mai mult și chiar semnificativ în cursul evoluției noastre, de-a lungul diferitelor încarnări, și care aduse la maturitate în universul nostru lăuntric se constituie în adevărate „motoare”, uneori chiar foarte puternice, care ne propulsează mereu înainte, spre Dumnezeu, cu mare viteză. Astfel unii dintre noi își trezesc un curaj excepțional și explorează plini de o curiozitate nestăvilită divinele posibilități care  li se oferă în fiecare moment. Alții pot avea ca energie predominantă pe aceea a iubirii și ajung să cuprindă din ce în ce mai mult, într-un mod activ, diferitele ființe și fenomene, apropiate sau depărtate, în aura lor. Alții își trezesc în mod deosebit virilitatea (respectiv feminitatea) divină în din ce în ce mai multe aspecte ale ei, trăind o polarizare intensă și înălțătoare în fiecare moment al vieții lor. Alții învață sau se îndreaptă fulgerător direct spre Dumnezeu Însuși.
Oricare ar fi calea noastră particulară, exemplele care trec testul timpului pot reprezenta pentru noi semnificative surse de inspirație și ocazii de a ne obiectiva și a învăța. Iată în continuare câteva secvențe din viața unui discipol ale cărui atitudini și realizări pot constitui pentru noi adevărate modele pline de învățături.
Arjuna – discipolul
Arjuna a trăit în urmă cu câteva mii de ani, dar, făcând abstracție de contextul istoric, experiențele sale sunt parcă desprinse din zilele noastre.  El era cel de-al treilea fiu al familiei de regi Pandava și împreună cu Krishna, este eroul epopeii indiene Mahabharata şi este în special cunoscut datorită faptului că este cel căruia Krishna îi expune învăţăturile iniţiatice din Bhagavad Gita.
Cuvântul sanscrit arjuna înseamnă alb, clar, luminos (desemnează culoarea zilei, a zorilor şi a fulgerului în Rig Veda), numele eroului fiind un indiciu al calităţilor sale mentale şi supramentale ieşite din comun. Deși întruchipează magistral calitățile războinicului, Ksatriya, a cuceritorului de neînvins, fiind deseori celebrat ca atare, de data aceasta vom arunca o privire asupra asupra lui Arjuna-discipolul, asupra relației și atitudinii sale față de ghidul său spiritual și față de practica spirituală.  Oare ce calități l-au făcut să fie ființa umană cea mai iubită de către maestrul său spiritual Krishna, ce însușiri au atras asupra lui Grația și ghidarea divină neîncetată?
Primii ani
De la o vârstă foarte fragedă, Arjuna a fost încredințat, alături de ceilalți prinți ai familiilor regale, marelui învățător și războinic Dronachariya, pentru a fi instruit în arta mânuirii armelor, abilitate indispensabilă regilor acelor vremuri. Arjuna a ieșit repede în evidență ca fiind cel mai dedicat, cel mai sârguincios și abia apoi ca cel mai talentat dintre discipoli. Deși era abia un copil, Arjuna își servește cu asiduitate învățătorul, acesta fiind foarte impresionat de devoțiunea elevului său.
Iată câteva povestiri, care scot în evidență trezirea diferitelor calități în ființa lui Arjuna, în contextul educației pe care o primea.
Curajul și vigilența
Arjuna a depășit așteptările lui Dronachariya cu ocazia a numeroase încercări. Atunci când acesta a testat vigilența prinților creând iluzia unui crocodil care l-a atacat și l-a înșfăcat, majoritatea prinților au rămas locului înlemniți, incapabili pe moment de o reacție adecvată. Spre deosebire de aceștia, Arjuna imediat a început să tragă cu săgeți spre fiorosul animal și Dronachariya l-a felicitat pe Arjuna pentru că a trecut testul. Ca recompensă, el l-a ințiat pe Arjuna în mantra de invocare a armei divine extraordinar de eficiente numită Brahmaastra, avertizându-l pe Arjuna să nu folosească această armă prea puternică împotriva unui războinic obișnuit.
Trezirea centrilor de forță si stăpânirea asupra elementelor subtile 
Într-o altă încercare, Dronachariya a dat fiecărui prinț un vas spre a-l umple cu apă și apoi a-l returna rapid. Cel care avea să se întoarcă primul urma să primească inițierea într-o cunoaștere specială. El i-a dat fiului său Ashvatthama un vas cu gâtul larg, spre deosebire de celalalte vase, care aveau gâtul îngust, sperând că astfel acesta va umple vasul mai repede și se va întoarce primul. Dar Arjuna și-a aplicat cunoașterea unei  modalități mistice de invocare a apei, și-a umplut rapid vasul și s-a întors primul, în ciuda competiției inițial inegale.
Puterea de concentrare 
Într-o mare întrecere, Dronachariya a plasat o pasăre de lemn în frunzișul unui copac, iar apoi s-a grupat cu elevii săi de partea cealaltă a râului. El le-a cerut acestora să doboare pasărea lovind-o în minusculul ochi. Elevii erau încrezători în succesul lor, deoarece deja doborâseră animale feroce în trecut și atunci, ce provocare ar putea reprezenta pentru ei o pasăre? Nerăbdători ei așteptau să fie chemați pe rând de învățător. Primul care a luat poziție lângă Dronachariya și a întins arcul a fost Yudishthira, iar atunci Drona l-a întrebat: „Poți să vezi bine pasărea, spune-mi tot ce vezi?” Conștiincios, Yudhishthira a răspuns: „Văd o pasăre de lemn, ramura pe care stă și copacul. Văd frunzele care se mișcă și chiar mai multe păsări pe același copac. Văd râul, iarba, alți copaci, cerul…”. „Pune jos arcul și așează-te Yudhisthira”, a spus atunci Dronachariya, „tu nu o să nimerești ochiul păsării”. Următorul a fost Karna, dar și el a dat răspunsuri asemănătoare, enumerând tot ceea ce putea vedea. Din nou, băiatului i s-a zis să pună de-o parte arcul. Același lucru s-a petrecut apoi cu fiecare dintre discipoli, până când a venit rândul lui Arjuna. Dronachariya și-a reţinut un zâmbet atotștiutor în timp ce Arjuna își pregătea arcul și apoi i-a întins coarda. „Spune-mi ce vezi”, a cerut el. „Văd numai ochiul păsării” răspunse Arjuna, fără a pierde nici un moment focalizarea asupra țintei sale. „Dar nu poți să vezi copacii și cerul? Sau măcar ramura pe care stă pasărea?”, a întrebat mentorul său. „Nu învățătorule, văd numai ochiul și nimic altceva” a răspuns Arjuna, păstrând nemișcate arcul și privirea. Dronachariya a fost mulțumit de acest răspuns. A aruncat o privire semnificativă către ceilalți băieți, care rămăseseră tăcuți, și care începeau gradat să înțeleagă lecția. „Trage”, i-a zis lui Arjuna și pasărea de lemn căzu cu săgeata înfiptă direct în ochi.
„Iată puterea concentrării”, concluzionă Drona, bucuros de discipolul său.
Aspirația spirituală, dorința de cunoaștere și autoperfecționare
Într-una din zile, Arjuna și-a observat fratele Bhima mâncând în întuneric complet. Mâinile lui Bhima nu ratau niciodată gura, cu alte cuvinte ţinta. Întrebându-l cum poate să facă aceasta, Bhima i-a răspuns că mâinile au ochi. Dându-și seama că aceasta este natural posibil, Arjuna a început să se antreneze la trasul cu arcul în întuneric, reușind să își dezvolte o mare abilitate și în această privință. Când Dronachariya l-a descoperit noaptea trăgând cu arcul perfect la ţintă, el i-a spus: „Eu nu te-am învăţat să faci asta. Cum ai ajuns să realizezi acesta?” Arjuna i-a răspuns: „Este învăţătura voastră, Maestre, doar că idea mi-a venit de la Bhima.”
Vedem aici că dacă discipolul nu este dornic să înveţe, ce ar putea să facă maestrul? Iniţierea/cunoaşterea este asemenea unei seminţe. Mintea ar trebui să fie fertilă pentru ca sămânţa să rodească.
Dronachariya a fost foarte impresionat de concentrarea mentală a lui Arjuna, de determinarea și motivarea lui și i-a promis că va ajunge cel mai puternic arcaș de pe pământ. I-a dat pentru aceasta inițieri pe care nici un alt prinț nu le-a primit.
Dăruirea și devoțiunea față de maestru
După o lungă perioadă de formare la şcoala lui Dronachrarya, prinții ajunși acum la vârsta maturității, se întorc la palat. În faţa tuturor membrilor familiei regale, a oficialilor, şi a poporului, ei îşi demonstrează în arenă abilităţile pe care le-au deprins în acest timp. Înainte de aceasta, fiecare prinț se prezintă în faţa regelui Dritrirashtra şi a publicului, numindu-şi părinţii şi apartenenţa la una dintre familiile dinastiei regale. Singur, Arjuna, spre deosebire de toți ceilalţi, se identifică simplu, ca: „Discipol al lui Dronacharya”. Întrebat de către rege, dacă mai are şi o altă identitate, a răspuns: „Adoratorul se identifică după zeitatea pe care o adoră, iar aspirantul, după Ghidul său spiritual. Nu există decât o singură identificare, altfel ar apărea confuzia.”  
Integrarea în energiile timpului și spațiului
Unul dintre regii Indiei de la vremea aceea, Drupada, a organizat o ceremonie de alegere a soţului fiicei sale, frumoasa Draupadi, ceremonie numită Swayamvara. Draupadi fusese într-o viaţă anterioară o adoratoare ferventă a lui Shiva, şi se rugase acestuia pentru a primi Graţia lui sub forma unui soţ asemenea lui Shiva. Draupadi, ca urmare a puterii tapasului acumulată în vieţile anterioare, s-a născut din Foc, în cadrul unui ritual special realizat de către tatăl său.
Cu prilejul ceremoniei swayamvara, cel care avea să câştige mâna lui Draupadi trebuia să treacă un test: trebuia să ţintească din maxim cinci încercări ochiul unui peşte de aur fixat pe o roată în mişcare suspendată, dar privind în jos, la reflexia peştelui dintr-un vas cu apă, vas care era aşezat dedesubtul roţii respective. După eşecurile tuturor prinţilor pretendenţi nerăbdători să o cucerească pe frumoasa Draupadi, care nici măcar nu au reuşit să ridice arcul de pe suportul lui (semn al orgoliului de care dădeau dovadă), Arjuna a fost singurul capabil să treacă testul. După ce s-a înclinat cu umilinţă în faţa arcului, l-a ridicat fără nici o forţare. Apoi, dovedind un control perfect, Arjuna a ţintit şi a nimerit din prima ochiul peştelui. În tradiţia hindusă, peştele este, printre altele, un simbol al lui Kama, zeul dorinţei. Privind în oglindirea din apă, aici simbol al Mayei, Arjuna străpunge cu săgeata (care-l simbolizează ascuţimea lui Buddhi- intelectul discriminativ) vălul iluziei care acoperă realitatea, şi atinge astfel Adevărul.   
Din aceste perspective, nu ne mai miră că, mai târziu, Arjuna a fost ales de Krishna spre a-i deveni cel mai iubit prieten și discipol.
Numai Dumnezeu este Cel care asigură victoria
Înaintea bătăliei hotărâtoare de la Kurukshetra, cei doi oponenți, Arjuna și Duryodhana s-au gândit să ceară ajutorul lui Krishna. Duryodhana ajunge primul, dar fiindcă Krishna dormea, se așează pe un scaun la capul acestuia. Arjuna, ajuns al doilea, se așează în genunchi la picioarele lui Krishna. Trezindu-se, Krishna îl vede mai întâi pe Arjuna și în consecință îi dă acestuia posibilitatea să aleagă primul ce ajutor va dori: ori armata lui Krishna, ori pe Krishna însuși, care a decis însă că nu va pune mâna pe nici o armă. Imediat Arjuna îl alege pe Krishna, spre bucuria lui Duryodhana, care s-a ales cu o puternică armată, dar care nu știa că de fapt, astfel, rezultatul bătăliei s-a hotărât deja în defavoarea lui. Pentru Divinul Krishna, situat acum de partea lui Arjuna, era imposibil să piardă.
Realizarea voinței divine
Ajungând pe câmpul de luptă și văzând că adversarii săi sunt chiar familia sa, bunicul său, verii lui și cei dragi, Arjuna este profund afectat, își pune arcul jos și spune că inima lui nu îi permite să lupte preferând mai degrabă să renunțe la regatul său. Krishna însă îi expune atunci divina sa învățătură, determinându-l să acționeze, dar într-un mod divin integrat, inițierea din partea lui Krishna devenind imediat eficientă în el datorită calităților necesare pe care le avea deja trezite în ființă (putere de concentrare, discernământ, forță lăuntrică, hotărâre, perseverență, noblețe a inimii, capacitate de detașare și… încă ceva esențial!).
Arjuna înțelege și își asumă cu toată ființa înfăptuirea voii divine, adoptând un punct de vedere ce transcende condiționările umane obișnuite. Victoria divină a fost inevitabilă.
Puritate sufletească
Krishna se referă la Arjuna și ca Anagaha, ceea ce înseamnă Cel cu inima perfect pură, sau cel lipsit de păcate. Într-a 17-a zi a războiului de la Kurukshetra, atunci când Karna, unul dintre cei mai cruzi, nemiloși și nedrepți dușmani ai săi, era preocupat să-și scoată carul de luptă din noroi, Arjuna nu a vrut să îl omoare. Aceasta dovedește stăpânirea de sine, autocontrolul. Natura nobilă a lui Arjuna se manifestă în mărinimia de care dă dovadă în urma victoriei și în compasiunea față de adversari. El suportă toate nedreptățile Kauravasilor și totuși nu dorește deloc să-i omoare în război.
DEVOȚIUNEA
Totuși Arjuna era departe de a fi perfect. Avea un temperament impulsiv care îl împingea uneori spre acțiuni greşite și judecăți pripite. Cu o ocazie era cât pe ce să își omoare fratele pentru că acesta îi insultase arcul, apoi imediat vroia să se omoare pe el însuși, regretând impulsul său de mai devreme, de fiecare dată Krishna fiind cel care cu mult tact îl determină să se răzgândească. Și atunci, totuși ce l-a făcut pe Krishna să îl aleagă pe el, pe Arjuna, ca discipol și vas de manifestare a voii sale divine, și nu pe alți mari luptători, aparent egali sau chiar superiori lui Arjuna, cum ar fi Karna, Drona sau Bhishma, ceilalți trei mari războinici ai vremii, dar care au ajuns să lupte în bătălia finală de partea adharmei, împotriva lui Krishna și Arjuna? Diferența nu a constat în priceperea în luptă, nici în educație sau antrenament și nici măcar în principiile ferme după care au trăit toți acești luptători, ci în alegerile lor referitor la valorile lăuntrice pe care le-au îmbrățișat. Mahabharata ne arată că toți patru erau mari bărbați, dar trei dintre ei au dat greș în împlinirea a ceea ce este cu adevărat drept și divin și numai unul singur, Arjuna, a rămas ca erou admirat de toate generațiile de la el încoace. Să vedem ce putem învăța de aici.
         Karna.
Karna a fost un mare războinic, în multe privințe mai mare decât Arjuna. Deși erau egali în mânuirea arcului,  fizic, Karna era pe departe cel mai puternic dintre cei doi. Chiar și în respectarea principiilor, Karna apărea a fi mai stabil comparabil cu Arjuna. Dar în viața lui Karna a existat un punct slab care i-a devenit fatal. A pus prietenia și loialitatea sa pentru Duryodhana, regele devenit uzurpator, mai presus de orice, mai presus de bine și de rău și chiar mai presus de Dumnezeu. Deși loialitatea este o calitate esențială, în cazul în care ea trece chiar și peste chemarea directă a divinului, această loialitate de acum prost înțeleasă devine cauza unui sfârșit tragic. Karna și-a folosit toată puterea pentru a-și servi prietenul, pe Duryodhana, fără nici un gând egoist, fără să vrea nimic pentru el însuși. Totuși loialitatea sa era oarbă, lipsită de discernământ,  deconectată de valorile sufletești și spirituale, și și-a urmat prietenul orbește chiar și când acesta a început să acționeze total greșit, egoist, ceea ce l-a dus și pe el la un sfârșit tragic. Povestea lui ne avertizează să alegem cu înțelepciune, mereu numai chemarea divină.
         Bhishma
Bhishma a fost o altă ființă care nu s-a dedat nici unei acțiuni egoiste în întreaga sa viață. Era măreț, învățat și respectat. Dar și el a ajuns să lupte de partea adharmei, deci împotriva voinței divine și a avut parte de un sfârșit tragic. El practic a fost un impediment în constituirea regatului divin. De ce? Pentru că și-a pus jurământul pe care și l-a asumat, prin propria lui voință, pe un piedestal și l-a transformat în punctul central sau chiar obsesia vieții sale. Jurământul era că va urma necondiționat și va realiza voia oricui va fi regele Hastinapur-ului. Acest jurământ, pe care el a vrut să îl facă, fără o adresă precisă, nu l-a călcat pe durata întregii sale vieți, nici chiar atunci când aceasta a implicat să lupte împotriva iubiților săi nepoți, despre care știa că nu au făcut nimic rău.  A respecta un jurământ este important, mai ales în zilele noastre, când oamenii fac promisiuni pe care le încalcă a doua zi (sau chiar în următoarea secundă). Dar Mahabharata ne arată că, dacă atașamentul față de un jurământ asumat personal, te împiedică să faci ceea ce este în mod evident binele divin și te determină ca , dimpotrivă, să servești răul, un asemenea legământ, care nu este făcut față de Dumnezeu, trebuie devalidat imediat și dat ferm deoparte.
Bhishma și-a pus jurământul lui deasupra a tot, chiar și atunci când jurământul s-a transformat într-o unealtă a răului. El a desconsiderat sfatul lui Krishna de a renunța la jurământ în favoarea unui bine mult mai înalt.
         Dronachariya
Drona era în slujba regelui din Hastinapur, iar sarcina lui era să educe toți prinții regatului în arta războiului și a conducerii statului. Era considerat cel mai mare învățător al timpurilor sale. Pentru serviciile sale era plătit generos, înainte de fi angajat el fiind foarte sărac, deci era deosebit de recunoscător regelui Duryodhana. Atunci când regele acționa greșit, împotriva Binelui, Drona era perfect conștient de aceasta și chiar dacă uneori a încercat să-l oprească pe Duryodhana, el s-a pliat în fața răspunsului regelui: „Nu mușca mâna care te hrănește”.
Atunci când bătălia inevitabil a început, Drona a luptat de partea lui Duryodhana și a fost omorât printr-o succesiune de evenimente determinate de Krishna. Drona, deși era un luptător cu totul excepțional și cunoscător al moralității, și-a pus loialitatea față de angajatorul său mai presus  de voia divină. Deși știa care este binele divin, de fapt nu a avut niciodată curajul să plece și să spună regelui: „De ajuns! Ceea ce tu faci este greșit, iar eu nu te voi mai sprijini în continuare”. I-a fost prea frică de a nu fi considerat nerecunoscător.
Drona și-a pus loialitatea pentru angajatorul său deasupra poruncii divine a lui Krishna, care a urmărit să îl convingă pe Drona să nu se plaseze de partea răului din cauza loialității sale deja greșit orientate.
Revenind la Arjuna, în ciuda micilor sale defecte, Arjuna avea o mare calitate, poate chiar mai importantă decât alte calități ale sale, și care l-a distins de ceilalți făcându-l să aibă nu numai succes, ci și o soartă măreață. Pentru Arjuna, cuvintele lui Krishna, a lui Dumnezeu încarnat, erau absolute. Devoțiunea sa față de Krishna era mai presus de orice. A lăsat deoparte orice notă personală, s-a dăruit total, a urmat sfaturile și a îmbrățișat cu toată ființa sa ghidarea și astfel a beneficiat de grația indescriptibilă a lui Krishna.
Văzând spiritul său total și nelimitat de sacrificiu și hotărârea sa în restabilirea dreptății divine, divinul Krishna declară că nimeni nu îi este mai drag în această lume și că nu există ceva ce i-ar putea refuza. Afirmă chiar că nu ar putea trăi într-o lume în care să nu existe Arjuna nici măcar pentru un moment, numindu-l Purusharshava, cel mai bun dintre bărbați.
În încheiere
Având o viziune clară putem intui cu ușurință ipostazele divine în cei din jurul nostru, care le încarnează și le exprimă din plin. Dar odată ele întrevăzute, ca discipoli ai lui Dumnezeu, nimic nu mai trebuie lăsat deoparte, care ni L-ar putea aduce chiar în interiorul nostru, în plenitudinea Lui.
Diferențele cu reverberații în eternitate, în noi și în jur, sunt date de alegerile și atitudinile noastre chiar din acest moment, iar cele față de ghidul spiritual sunt întotdeauna expresia a ceea ce suntem sau devenim în cel mai profund loc al ființei noastre.
yogaesoteric
12 martie 2015

joi, 12 martie 2015

Pelasgia, leagănul civilizației românești (II)

de Daciana Matei
Nenumărate dovezi arheologice atestă existența unei civilizații foarte vechi – în urmă cu aproximativ 10.000 de ani înaintea erei noastre – care își avea zona de origine pe pământurile actualei Românii. Patrimoniul românesc abundă de monumente, opere de artă, artefacte, documente vechi ce sunt mărturii ale unei epoci pline de glorie, cu o civilizație foarte înaintată față de cea a altor populații ce existau pe Pământ în acele vremuri.

Un aspect foarte important în cadrul renașterii culturale a Vechii Europe l-a constituit evoluția scrierii arhaice spre alfabetul dacogetic de 23 de litere, dar numai în cadru inițiatic, așa cum se arată în Cosmografia lui Aethicus Dunăreanu (aprox. 370 – 435 e.n).
Dar să vedem cum s-a făcut această trecere de la scrierea arhaică la alfabetul dacogetic.
Scrisul în Vechea Europă
Scrierea veche europeană datează din perioada 5500 – 4000 î.e.n. și este cu mult mai veche decât cea sumeriană – considerată până nu demult ca fiind cea mai veche – care datează din anul 3300 î.e.n. Ea a fost răspândită în întregul spațiu ocupat de civilizația Vechii Europe. La ora actuală se cunosc aproape o sută de așezări unde au fost descoperite diferite obiecte prezentând inscripții din acea perioadă. Majoritatea acestor obiecte au fost descoperite în zonele din bazinul Dunării, Moravei și Tisei, în teritoriile de azi din România, Serbia, Ungaria și Bulgaria.
 
Primele descoperiri ce atestă această străveche scriere datează din anul 1874 când echipa Zsófiei Torma, prima femeie arheolog, antropolog și paleontolog din Romania a făcut săpături pe un deal de lângă Turdaș, lângă Alba Iulia. Diferite obiecte ceramice scoase la iveală cu acea ocazie, datând din neolitic, erau inscripţionate cu ideograme simple şi complexe. În total s-au descoperit peste 300 astfel de inscripţii. Alţi iluştrii arheologi ai anului 1880 au ajuns la aceeaşi concluzie, văzând multitudinea de obiecte inscripţionate cu o protoscriere atât de veche: populaţiile neolitice europene aveau un sistem propriu de scriere. Apoi, peste 87 de ani s-a făcut o altă mare descoperire, mult mai cunoscută în lumea întreagă: plăcuțe de la Tărtăria descoperite de către arheologul Nicolae Vlasa în anul 1961.

 
Tăblițele sumeriene au apărut cu 2000 de ani după plăcuțele de la Tărtăria, având o scriere asemănătoare acestora. În acele tăblițe sumeriene se relatează despre venirea poporului dintr-o regiune muntoasă, înconjurată de ape. Dar niciuna din regiunile învecinate Sumerului nu posedă așa ceva. Singura regiune care corespunde acestei descrieri din apropierea Sumerului este Depresiunea Transilvaniei, fiind descrisă ca o cetate naturală muntoasă înconjurată de ape. De fapt Tărtăria înseamnă Tarta-ria, adică ținut înconjurat de râuri.

Pe vasele și figurinele de la Vinca, de lângă Belgrad, descoperite de M. Vasic în anul 1908, s-au observat o serie de semne ce aduceau cu unele litere din inscripțiile de pe vasele grecești arhaice. Una dintre cele mai interesante descoperiri provenind din cultura „veche europeană” a fost făcută în anul 1969 la  Gradesnica, lângă Vraca, în nord-vestul Bulgariei. Marija Ghimbutas o descrie astfel: „un castron aproape plat, cu scriere pe ambele părţi. Faţa este împărţită de patru linii orizontale în patru registre, fiecare conţinând de la patru la opt semne. Pe spate este incizată o figură umană schematizată, alcătuită din v-uri sau triunghiuri înconjurate de semne liniare”.
Profesorul de origine iugoslavă Radivoje Pesic (1931 – 1993) a identificat 57 de litere obținute după sistematizarea semnelor descoperite pe diferite obiecte găsite în siturile arheologice de la Vinca, Turdaș și Lepenski Vir. Aceste litere, susține dumnealui, au stat la baza  alfabetului etrusc organizat din 26 de litere. Ideea întocmirii unui tabel cronologic al apariței scrisului sub forma lui pictografică și liniară i-a aparținut tot lui R. Pesic. Tabelul a fost ulterior completat de alți cercetători, pe măsura ce au fost făcute noi descoperiri arheologice.
• inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului (cca. 11 000 î.Ch)
• proto-scrierea de la Lepenski Vir (cca. 8 000  î.Chr )
• proto-scrierea de la Turdaș – Vinca (cca. 7 000  î.Chr.)
• inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca.6.200)
• scrierea de Tărtăria (cca.5 500 î.Chr.)
• scrierea de la Sumer (cca. 3 100 î.Chr.)
• scrierea proto-elamită (3 000 – 2 000 î.Chr.)
• scrierea egipteană (3 000 î.Chr.)
• scrierea proto-indiană (cca. 2 200 î.Chr.)
• scrierea cretană (cca. 2 000 î.Chr.)
• scrierea hitită (cca. 1 600 î.Chr.)
• scrierea chineză ( cca. 1 300 î.Chr.)
Opiniile unor scriitori, cercetători și cunoscători ai istoriei Vechii Europe
- I.H.Crişan afirmă în cartea sa Spiritualitatea geto–dacilor:  „Limbile indo-europene evidenţiază numeroase apropieri, în primul rând gramatical, care nu se pot explica decât printr-o unitate lingvistică genuină, o limbă comună, ce presupune o patrie comună şi un popor iniţial”.
- Sextus Rufus vorbește despre împăratul Traian ce a cucerit Dacia, care era situată pe pământul barbariei și a prefăcut-o în provincie. Aceleași referințe la limba barbară și ținutul barbar le găsim și la Herodot: „De ce limbă s-au folosit pelasgii, eu cu siguranță nu pot să afirm; dar dacă ne este permis să facem o concluziune după pelasgii ce mai există și astăzi în orașul Crestonia deasupra tursenilor (în partea orientală a Macedoniei, lângă mare) și cari locuiau odatî în regiunea numită astăzi Thessaliotis … de asemenea, dacă vom avea în vederea limba pelasgilor, cari au întemeiat orașele Placvia și Scylace din Hellespont și care locuise mai înainte laolaltă cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea că pelasgii s-au folosit de o limbă barbară. (...) În ce privește însă neamul hellenilor, aceștia încă de la începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași limbă, însă diferită de a neamului pelasg. (...) Pelasgii înșiși erau un popor de neam barbar”.
- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceleia în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei și actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
- Marcus Tullius Cicero (03.01. 106 î.e.n. - 07.12.43 î.e.n.)  afirmă că limba poporului său este o limbă barbară coruptă (Barbaries domestica). O limbă barbară înseamnă o limbă rustică, vulgară. Și Isidor din Sevilla spune că cea mai veche limbă latină a fost numită lingua prisca, adică limba bătrână.
- Marele poet roman Horațiu face următoarea afirmație în opera sa Odele: „Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”.
- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinești, adeca acei corecte, totuşi dacă vom avea a grăi oblu, limba românească e muma limbii cei latineşti.” – Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, 1812
- „Limba lor [a românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” – Antonio Bonfini, istoriograf italian la curtea lui Matei Corvin
- „Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici să poate socoti, nici crede...” – Constantin Cantacuzino
 
- Al. Busuioceanu afirmă în cartea sa Zamolxis, în urma cercetărilor făcute în arhivele mai multor biblioteci din Spania, că hispanicii din secolul al XV-lea se considerau descendenții geților.
- Miceal Ledwith, fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj afirmă următoarele: „Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească.” Această declarație șocantă pentru marea majoritate a oamenilor a fost făcută în 16 decembrie 2012.
În concluzie, putem afirma că deși romanii au cucerit doar 14% din Dacia, ei nu au reușit să învețe limba dacilor și nici nu au reușit să-i cunoască teritoriile pe tot parcursul celor 165 de ani de domnie, așa cum nu au reușit să-i romanizeze pe egipteni timp de 425 de ani, pe greci în cei 640 de ani, pe evrei în 325 de ani sau pe britanici în cei 400 de ani de domnie.
yogaesoteric
4 martie 2015