”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 2 iunie 2015

Câteva descoperiri importante realizate prin intermediul unor aparente «întâmplări», dar care s-au dovedit a fi rodul unor coincidenţe semnificative

Multe dintre descoperirile utile şi importante pentru viaţa de zi cu zi a omului modern au fost făcute aparent „întâmplător“. În realitate, însă, ele au devenit posibile prin intermediul unor fericite coincidenţe semnificative: penicilina, razele X, oţelul inoxidabil, chibriturile, plasticul etc. Totodată, o parte dintre legităţile ştiinţifice care au fost descoperite până acum sunt rezultatul unor coincidenţe pe care unii le numesc „întâmplări“, precum este cazul cu binecunoscuta lege a gravitaţiei a lui Newton. Până şi manuscrisele de la Marea Moartă au ieşit la iveală printr-un concurs de împrejurări pe care unii îl atribuie „întâmplării“, însă cei care au o anumită intuiţie şi inteligenţă realizează că este vorba şi în acest caz despre evenimente a căror cauzalitate este atât de subtilă, încât depăşeşte cadrul îngust al determinismului materialist, pentru a se înscrie în sfera conexiunilor acauzale specifice așa-numitelor sincronicităţi.
La ora actuală, o întreagă pleiadă de mari savanţi sunt convinşi că nicio descoperire importantă nu a fost, nu este şi nu poate fi rodul hazardului, al întâmplării sau accidentalului, ci ţine de domeniul coincidenței semnificative, al inspiraţiei, genialității, curiozității, perseverenței, spontaneității şi al inteligenţei, care le au permis unor fiinţe umane pline de creativitate să întrevadă misterul acolo unde alţii ar fi văzut doar o greşeală, utilitatea acolo unde alţii ar fi considerat că este vorba despre un simplu neajuns, extraordinarul acolo unde majoritatea ar vedea numai o (aparentă) coincidenţă banală.
Astfel, marele biochimist Albert Szent-Györgyi, laureat al premiului Nobel, spunea la un moment dat, în mod foarte semnificativ: „O descoperire este rodul întâlnirii dintre întâmplare şi o minte pregătită.“ La rândul lui, Louis Pasteur spunea odată: „Norocul este întotdeauna de partea minților pregătite“. Fizicianul american Joseph Henry consemna la un moment dat: „Seminţele marilor descoperiri sunt mereu în preajma noastră, dar ele prind rădăcini doar în conștiințele pregătite să le primească.“ Richard Gaughan scria şi el: „Descoperirile aşa-zis întâmplătoare sau accidentale rezultă prin convergența aspiraţiei, dorinţei şi oportunităților care apar şi sunt apoi fructificate în mod înţelept“.
Principiul lui Arhimede 

Cum s-a făcut descoperirea: Arhimede era un învăţat foarte absorbit de cercetările sale – ca de altfel mai toţi oamenii de ştiinţă talentați – care contempla îndelung sfere şi cilindri desenați pe nisip şi care uita uneori chiar şi să mănânce. Cercetările sale porneau de cele mai multe ori de la o observare atentă a naturii. Arhimede trăia la Siracuza, pe vremea când regele cetății era Hieron al II-lea. Acesta îi dăduse unui făurar o anumită cantitate de aur, ca să-i facă o coroană. Dar la urechile regelui a ajuns zvonul că aurarul a furat o parte din aur, înlocuindu-l cu argint. El l-a chemat pe Arhimede şi i-a cerut ca, fără să strice coroana, să-i răspundă la întrebarea dacă făurarul a furat sau nu din aur. Pentru că trebuia să păstreze forma coroanei, posibilitatea ca Arhimede să o topească şi să-i dea apoi o formă regulată (ceea ce i-ar fi permis apoi să calculeze cu uşurinţă densitatea metalului) era exclusă.
Arhimede nu ştia cum să procedeze. Problema îl preocupa zi şi noapte. Într-o dimineaţă, în timp ce își făcea baia zilnică, a observat din „întâmplare“ că nivelul apei se ridica pe măsură ce trupul i se cufunda în apă, moment în care și-a dat seama, într-o străfulgerare de intuiţie, că acest efect îl va ajuta să calculeze volumul coroanei, iar prin împărțirea masei coroanei la volumul ei, va putea afla densitatea metalului folosit.
În acest mod, Arhimede a descoperit totodată, prin această coincidenţă semnificativă, legea potrivit căreia un corp scufundat într-un fluid este împins, de jos în sus, de către acel fluid cu o forță egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit de acel corp. Se spune că, fericit de descoperirea pe care a făcut-o, Arhimede ar fi sărit din baie şi ar fi alergat, gol cum era, până la palat, strigând: „Evrika! Evrika!“ („Am găsit! Am găsit!“).
Se ştie că aurul are o densitate mai mare decât cea a argintului. Astfel, o coroană de aur pur dislocă mai puţină apă decât una cu aceeaşi greutate realizată dintr-un aliaj al aurului cu argintul. Testul pe care Arhimede l-a făcut ulterior cu coroana a dovedit că, într-adevăr, aurarul folosise o anumită cantitate de argint la fabricarea ei.
Utilitatea descoperirii: Preocupările ştiinţifice ale lui Arhimede sunt oglindite de scrierile care au rămas de la el. Printre ele, tratatul Despre corpurile plutitoare a supravieţuit doar parţial în limba greacă, restul aflându se într-o traducere în latina medievală. Aceasta este prima lucrare cunoscută de hidrostatică, disciplină al cărei fondator este astăzi considerat Arhimede.
Chinina
Cum s-a făcut descoperirea: Povestea descoperirii remediului antimalarie poate fi legendară, dar este una demnă de remarcat. Povestea care a câştigat cel mai mult credit relatează despre un băştinaş sud-american, bolnav de malarie, ce trăia într-o junglă aflată în munţii Anzi. Legenda spune că având febră mare şi fiind foarte însetat, el s-a aplecat şi a băut câteva guri de apă cu gust amar dintr-un ochi de apă aflat în apropierea unui arbore din varietățile de cinchona, care cresc în zona Columbiei şi Boliviei, pe pantele umede situate la 2.500 de metri altitudine. Febra indigenului a scăzut în mod miraculos, ceea ce a făcut ca tribul lui să folosească de atunci încolo scoarța arborelui cunoscut acolo sub numele de quina-quina ca remediu împotriva malariei. Aceasta era uscată, măcinată şi amestecată cu o anumită cantitate în apă, după care era băută de către bolnavi.
Nu ştim astăzi dacă această poveste este sau nu adevărată. Cert este că prima utilizare înregistrată a chininei ca remediu împotriva malariei a fost făcută într-o comunitate de misionari iezuiți din Lima, Peru, în anul 1630. Istoricii au considerat, într-un mod firesc şi plin de bun-simţ, că şamanii din triburile de indieni au fost aceia care i-au învăţat pe iezuiți să folosească acest medicament natural foarte eficient.
Utilitatea descoperirii: Până în anii ’40 ai secolului trecut, medicamentele bazate pe chinină au fost folosite pe scară largă în cadrul unor tratamente eficiente pentru stoparea înmulțirii paraziților malariei. Chiar dacă astăzi se folosesc alte medicamente, de sinteză, în acest scop, iar FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA) s-a exprimat, sub pretextul existenței unor efecte secundare, împotriva folosirii chininei, aceasta a salvat nenumărate vieţi şi este încă folosită de nativii din Peru ca relaxant muscular, care îi ajută să reziste mai bine la temperaturile joase din Anzi. Aceasta este, de asemenea, folosită ca remediu în cazurile de lupus şi artrită.
Legea atracţiei universale
Cum s-a făcut descoperirea: La un moment dat, privind pe fereastră spre grădina casei în care locuia, celebrul savant Isaac Newton (1642-1726) a surprins exact momentul în care un măr s-a desprins din pomul în care crescuse şi a căzut pe pământ. Mărul a căzut perfect perpendicular pe sol, iar Newton, străfulgerat de o inspiraţie genială şi totodată cuprins de uimire, s-a întrebat de ce merele nu cad niciodată în sus sau oblic, ci numai spre centrul Pământului. El a realizat curând că forţa de atracţie era o manifestare specifică întregii lumi materiale, şi că ea nu se limita la acel măr sau la Pământ, ci caracteriza şi Luna, de pildă. Au trebuit să mai treacă, însă, încă 20 de ani până când Newton să publice teoria detaliată a gravitației. El a vizitat, mai târziu, pomul cu pricina, care a provocat în cazul lui acea străfulgerare de geniu.
Utilitatea descoperirii: Această descoperire, ce ţine de domeniul ideilor, exprimă o legitate a fizicii pe care se bazează o bună parte din ştiinţa actuală. În 1687, Newton a publicat lucrareaPhilosophiae Naturalis Principia Mathematica („Principiile naturale ale filosofiei naturale“), în care a descris Legea atracţiei universale, forţa gravitaţională şi în care, prin studiul legilor mişcării corpurilor, a descris principiile mecanicii clasice.
Chibriturile
Cum s-a făcut descoperirea: În 1827, farmacistul englez John Walker lucra în laboratorul său, combinând într-un bol nişte substanţe pe care le amesteca folosind un bețișor. După ce a omogenizat compoziția, a observat că amestecul rămas pe vârful bețișorului se întărise. În mod instinctiv, Walker a încercat să răzuiască substanţa întărită şi, frecând-o puţin de podea pentru a o înlătura, aceasta a făcut câteva scântei şi apoi a luat foc. Încântat de descoperirea sa fortuită, Walker a început să producă mai multe astfel de beţişoare, pe care le-a pus la vânzare. Acestea se livrau într-o cutie cilindrică, în care era inclusă şi o bucată de șmirghel fin, pentru a ajuta aprinderea. Cu toate că noile chibrituri aveau un miros puternic şi nu se aprindeau chiar întotdeauna, ele au devenit cu repeziciune populare şi vestea existenţei lor s-a răspândit în toată țara. Mai mulţi oameni de afaceri l-au sfătuit pe Walker să-şi patenteze invenţia, dar acesta a refuzat, ba mai mult, a prezentat noua tehnologie mai multor inventatori. Walker considera, ca un om plin de înţelepciune, că descoperirea sa este un bun al întregii lumi.
Utilitatea descoperirii: Este suficient să ne închipuim cum era lumea înainte de inventarea chibritului pentru a înţelege cât de mult am fost ajutați de această descoperire. Odată cu această invenţie, oamenii au renunţat la cremene şi la amnar şi au avut posibilitatea de a aprinde focul cu o mult mai mare uşurinţă, oriunde şi oricând aveau nevoie. Zilnic, pe Pământ, sunt folosite miliarde de chibrituri.
Razele X
Cum s-a făcut descoperirea: În 1895, fizicianul german W.C. Röntgen realiza anumite experimente cu tuburi catodice – un fel de neoane ale vremii – studiind traseul razelor electrice care erau emanate din acestea. Într-unul dintre experimente, Röntgen a golit tot aerul dintr-un tub, l-a umplut cu un gaz special şi l-a conectat la o sursă electrică de înaltă tensiune. Făcând aceasta, el a constatat că tubul emitea o lumină fluorescentă. Urmărind să izoleze lumina normală de cea fluorescentă, Röntgen a stins lumina în laborator, a acoperit tubul cu un strat gros de hârtie neagră şi a observat prezența unei lumini fluorescente de culoare verde, ce era proiectată pe un ecran negru aflat la o anumită distanţă de tub. El a realizat imediat că acest tip de radiație luminoasă, în mod normal invizibilă, nu era cunoscută până atunci. Şi-a dat, totodată, seama că această lumină poate trece prin stratul foarte gros de hârtie neagră şi prin multe alte obiecte care se aflau în laboratorul său. Röntgen a continuat cu mult interes studiul acestei lumini neobişnuite, pentru ca, la un moment dat, punându-și mâna în faţa razelor ei, a observat că proiecţia mâinii sale pe ecranul care se afla în spate arăta un contrast între oase, care apăreau opace, şi muşchi, care erau transparenţi. Astfel, Röntgen și-a dat seama că putea să-şi vadă întregul sistem osos. Încântat de această descoperire, a chemat-o pe soţia sa şi a invitat-o să-şi plaseze palma în faţa razelor, captând de data aceasta imaginea rezultată direct pe film fotografic. Fotografia radiologică a palmei soţiei sale avea să devină la scurt timp celebră în întreaga lume, contribuind foarte mult la adoptarea rapidă a acestei tehnici de către medicină. Prima întrebuințare medicală a avut loc la mai puţin de o lună de la descoperirea lui Röntgen.
Utilitatea descoperirii: Razele X au adus un beneficiu enorm în medicină, ajutând la detectarea rapidă a oricăror fracturi şi probleme ale sistemului osos, a bolilor pulmonare, a obstrucțiilor intestinale, a pietrelor la rinichi şi a multor altor afecţiuni. Razele X sunt, de asemenea, folosite în tomografie şi fluoroscopie. Anual, sunt făcute peste 5 miliarde de fotografii cu raze X. Cu toate acestea, întrebuințarea razelor X se întinde cu mult în afara acestor domenii. Printre altele, utilizarea lor a dus la descoperirea structurii duble a ADN-ului.
(va urma)
Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanţă Costineşti 2013, publicat la editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.


Citiţi şi:
Coincidenţe şi sincronicităţi uimitoare
Miracolele tainice ale sincronicităţii
 yogaesoteric
2 iunie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu