”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 4 februarie 2015

SRI – un cumplit «dirijor» din umbră al «caracatiței» oculte care urmărește din răsputeri să acapareze în totalitate Justiția din România?


de profesor yoga Nicolae Catrina

De curând, a fost publicat pe site-ul yogaesoteric.net mesajul revelator al unui lucrător al Serviciului Român de Informații (SRI) care, la adăpostul anonimatului, urmărește să prevină școala de yoga MISA cu privire la unele acțiuni de culise ale SRI, ce se exercită în sensul influențării din culise a actului de justiție și al condamnării pe nedrept, printr-un alt abuz în justiție, a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru și, eventual, chiar și a altor yoghini și membri MISA care sunt acuzați (de asemenea pe nedrept) în dosarul – fabricat la comandă politică – ce se judecă actualmente la Secția Penală a Tribunalului Cluj-Napoca.
Așa cum știm cu toții, nu este prima oară când la redacția yogaesoteric au sosit astfel de mesaje ce s-au adeverit ulterior. Reamintim faptul, deosebit de semnificativ, că un mesaj similar a fost trimis de aceeași persoană (și în aceleași condiții de anonimat) chiar înainte de finalizarea procesului de la Înalta Curte de Casație și Justiție al profesorului yoga Gregorian Bivolaru. Atunci, spre uimirea noastră, mesajul respectiv a anticipat cu exactitate deznodământul acelui proces: condamnarea lui Gregorian Bivolaru de către „completul negru” care, în frunte cu judecătorul Ionuț Matei, nu s-a dat în lături de la nicio ilegalitate sau abuz. La vremea respectivă, am descris și am dezvăluit pe larg acele abuzuri, ce sunt cu totul incredibile pentru o țară membră a Uniunii Europene. Tocmai de aceea, având în vedere faptul că în scurt timp (mai precis, în data de 4 februarie anul acesta) urmează ca instanța să se pronunțe în procesul de la Cluj, în care mai mulți yoghini din cadrul școlii de yoga MISA au fost puși sub acuzația absurdă și halucinantă de „trafic de persoane”, avem toate motivele să acordăm acestui mesaj importanța pe care o merită.
Mesajul respectiv menționează [sublinierile ne aparțin]: „Aşa cum am anticipat în intervenţiile mele anterioare, iată că unitatea care se ocupă de cazul MISA a smuls o victorie semnificativă prin condamnarea definitivă a d-lui Bivolaru în cazul (pe atunci) minorei Mădălina Dumitru. Prin influenţarea directă a completului de judecată s-a reuşit ceea ce deja se comandase: anularea tuturor judecăţilor realizate în instanţele inferioare şi condamnarea liderului MISA într-o speţă în care nici fapta, nici victima nu există.”
Iar cu referire directă la procesul de la Cluj, mesajul precizează: „Din câte am aflat prin colegii care se ocupă de acest caz, în acest proces se exercită mari presiuni asupra completului pentru a se obţine măcar o condamnare a d-lui Bivolaru şi poate chiar a mai multor lideri ai mişcării care sunt prinşi în acest dosar.” În mod evident – mai subliniază mesajul citat – „presiunile ce se aplică în acest caz sunt foarte mari. Se dorește consolidarea imaginii de infractor a d-lui Bivolaru pentru că o nouă condamnare ar face exact acest lucru.”
Este însă foarte important să menționăm aici faptul că fostul instructor de yoga Claudiu Trandafir a avut și el, inițial, calitatea de inculpat în acest dosar. Cu toate acestea, imediat ce el s-a intors în țară (când, totodată, el a părăsit în mod oficial școala de yoga MISA), calitatea de inculpat i-a fost brusc retrasă și chiar a fost scos complet din acest dosar (și din orice formă de urmărire penală), în ciuda faptului că anterior acuzațiile la care el era încadrat erau mai numeroase și chiar mai grave decât ale celor mai mulți dintre foștii săi colegi yoghini care au rămas mai departe inculpați în dosarul respectiv! CUM A FOST OARE POSIBIL, NE PUTEM ÎNTREBA PE BUNĂ DREPTATE, CA ÎN CAZUL LUI TRANDAFIR SĂ SE ADMITĂ, IMPLICIT, DE CĂTRE INSTANȚĂ, CĂ TOATE ACUZAȚIILE LA ADRESA ACESTUIA NU AU AVUT ABSOLUT NICIUN TEMEI (TOCMAI DE ACEEA EL FIIND COMPLET SCOS DIN ACEST DOSAR), ÎN TIMP CE PENTRU TOȚI CEILALȚI DIN ACELAȘI DOSAR (ȘI CARE, REPETĂM, AU ÎN GENERAL ÎNVINUIRI CU MULT MAI PUȚINE ȘI MAI NEIMPORTANTE DECÂT ACELEA CE I-AU FOST ADUSE LUI CLAUDIU TRANDAFIR) ACEEAȘI INSTANȚĂ A CONSIDERAT CĂ EI TREBUIE SĂ FIE MAI DEPARTE INCULPAȚI?!!
În mod evident, această veritabilă „scamatorie” judiciară, ce sfidează nu doar bunul simț, ci și cea mai elementară logică, a fost realizată ca urmare a unor influențe „de culise” care au fost exercitate asupra judecătorilor (precizăm că la vremea respectivă dosarul nu fusese încă strămutat la Cluj), scoaterea lui Claudiu Trandafir din acest dosar fiind realizată tocmai din cauza faptului că el se hotărâse deja să părăsească MISA. Iar un alt aspect cu totul bizar (și totodată ilegal!) în acest caz a fost faptul că, deși Claudiu Trandafir nu mai figurează deloc în dosarul respectiv, toate acuzațiile împotriva lui fiindu-i retrase, toate proprietățile ce figurau pe numele său au rămas mai departe sub sechestru!!! 
Pentru toți cei care, fie din naivitate, fie din necunoașterea „dedesubturilor” Justiției din România, încă mai au unele îndoieli referitoare la influența directă a serviciilor secrete române (în special SRI) în tentativa de distrugere a școlii de yoga MISA și a mentorului acesteia, profesorul Gregorian Bivolaru, dovada implicării masive a Serviciului Român de Informații (SRI) în întreaga acțiune de opresiune, de persecuție, de linșaj mediatic și de încercare de distrugere a școlii de yoga MISA și de condamnare a lui Gregorian Bivolaru este oferită în mod clar și fără echivoc de ancheta Procuraturii Militare, ce a fost realizată de generalul Dan Voinea. Această anchetă, deranjantă pentru structurile puterii, a dezvăluit faptul că persoanele implicate în represiunea brutală a yoghinilor (represiune ce a început odată cu descinderile din 18 martie 2004) erau membri ai Serviciului Român de Informații, ai Ministerului de Interne, ai Institutului Medico-Legal și ai Parchetului.
Pentru noi este însă profund semnificativ faptul că raportul lui Dan Voinea precizează cu claritate: „principalul supraveghetor al școlii de yoga MISA, principalul coordonator al polițiștilor, jandarmilor și chiar al procurorilor erau anumite cadre ale SRI, care de fapt erau provenite din fosta Securitate”. „Acești ofițeri – adaugă raportul citat – au continuat să-și facă treaba la fel ca și înainte de '89, deci pe ei nu i-a deranjat nimeni. Au continuat să investigheze aceleași dosare pe care le-au construit tot ei, înainte de '89, împotriva acelorași persoane.”
Poliția politică a fost însă foarte vigilentă și a reacționat prompt la dezvăluirile deranjante ale generalului Voinea. Astfel, imediat după aceste afirmații publice ale lui Dan Voinea, atât el cât și echipa cu care lucra la acest caz au fost atenționați de anumite persoane din conducerea Ministerului Justiției și a Parchetului General asupra direcției – nedorite de ei – în care se îndrepta ancheta. Ulterior, deoarece Dan Voinea și-a continuat cu mult curaj și netulburat cercetările în scopul aflării adevărului, a fost – în mod bizar – demarată o anchetă disciplinară împotriva sa și, întrucât presiunile stranii la care era supus erau tot mai mari, el a fost în cele din urmă nevoit în final să părăsească instituția respectivă! 
Prin ancheta îndrăzneață, corectă și obiectivă pe care a întreprins-o, se poate spune că generalul Dan Voinea a fost și a rămas până în prezent singurul reprezentant al structurilor oficiale ale puterii care a dezvăluit (chiar dacă numai parțial, dată fiind graba cu care Ministerul Justiției și Parchetul General au făcut totul ca să-i „închidă gura”) gravele abuzuri, gravele discriminări și marile nedreptăți la care a fost supusă de-a lungul a peste 20 de ani atât Școala de yoga MISA, cât și profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Cu toate acestea însă, PÂNĂ ÎN PREZENT, ABSOLUT NICIO INSTITUȚIE A STATULUI ROMÂN NU A MIȘCAT NICI MĂCAR UN DEGET ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SUTELE DE ABUZURI – UNELE DINTRE ELE GRAVE – CE AU FOST SĂVÂRȘITE DE-A LUNGUL TIMPULUI, ATÂT ÎN CAZUL MISA, CÂT ȘI ÎN CAZUL LUI GREGORIAN BIVOLARU!
Chiar simplul fapt că Gregorian Bivolaru a primit azil politic într-o altă țară membră a Uniunii Europene (Suedia) este de natură să pună oricărui om ce este plin de bună credință un serios semn de întrebare cu privire, dacă nu la acuzațiile ce i-au fost aduse profesorului de yoga, măcar la erorile flagrante de procedură și la ilegalitățile uriașe care au fost săvârșite împotriva acestuia. Ca să nu mai vorbim de însăși situația în mod evident paradoxală că două instanțe din România constataseră deja, înainte de procesul de la ÎCCJ, nevinovăția lui Gregorian Bivolaru cu privire la toate acuzațiile și învinuirile care i-au fost aduse!
După cum ne amintim foarte bine toți cei care am trăit în vremurile dictaturii comuniste, sinistra Securitate veghea în chip draconic tot ce se petrecea în țară, iar teroarea politică se împletea cu cea ideologică. Atunci, ființa umană era privită doar ca o „rotiță” dintr-un mare mecanism social, într-un dispreț fără de limite pentru autenticele preocupări etice și spirituale, iar manipularea și delațiunea erau aproape omniprezente. După Revoluţia din 1989, Securitatea ceauşistă a devenit (după ce a fost în prealabil abil „cosmetizată” astfel încât să dobândească o aşa-zisă „faţă umană”) Serviciul Român de Informaţii (SRI). Prin urmare, în nou-înfiinţatul SRI au rămas cam aceiaşi oameni care activau şi înainte de 1989, la fel cum în structurile juridice au rămas cam aceiaşi procurori şi cam aceiaşi judecători care activau şi în perioada comunistă!
Toţi aceşti funcţionari publici – care sunt plătiţi (cu multă generozitate) din banii populaţiei (inclusiv ai zecilor de mii de yoghini de la MISA!) – şi-au păstrat aceleaşi mentalităţi, aceleaşi opinii şi aceleaşi prejudecăţi aberante, printre acestea persistând (la unii dintre ei) şi ura furibundă, înverşunată împotriva profesorului Gregorian Bivolaru şi a şcolii spirituale pe care el a fondat-o. Spre exemplu, nu este deloc o întâmplare că unul dintre „capii” operaţiunii „Christ” din martie 2004, procurorul Grigore-Anton Chaborschi, îl mai anchetase (împreună cu colegii săi torţionari din structurile Securităţii) pe Gregorian Bivolaru şi în vremea dictaturii comuniste! Iată de ce procurorii implicaţi în „operaţiunea Christ” – în contextul căreia „Christ” (Gregorian Bivolaru) trebuia cu orice preț să ajungă după gratii iar şcoala spirituală întemeiată de el, MISA, să fie distrusă – au căutat din răsputeri să-şi justifice această imensă acţiune (de o anvergură uriaşă, deocamdată unică – atât ca fonduri ce au fost investite în ea cât şi ca număr de oameni implicaţi, ori ca logistică etc. – pentru România post-revoluţionară) şi să arate (indiferent prin ce mijloace: inclusiv prin minciună, inclusiv prin încălcările de procedură sau chiar nenumărate ilegalităţi) că Gregorian Bivolaru… este „vinovat”!
În acest sens, Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului din România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), preciza, în urma studierii atente și profunde a cazului MISA-Bivolaru: „Raidul din 2004 al forţelor de Poliţie, a Procuraturii şi a Jandarmeriei în casele membrilor MISA a fost în mod cert o încercare de a distruge MISA. Ceea ce se petrece acum provine din faptul că cei responsabili pentru represiunea din 2004 vor să-şi acopere abuzurile pe care le-au comis – acesta este răspunsul lor la situaţia pe care ei înşişi au creat-o. Încălcarea Drepturilor Omului în cazul MISA a fost cea mai agresivă acţiune realizată împotriva libertăţii în România după anul 1989. Numărul oamenilor implicaţi şi nivelul de încălcare a drepturilor lor ne permite să susţinem aceasta. Pentru a-şi acoperi greşelile, toate instituţiile şi politicienii implicaţi au trebuit să se coalizeze împotriva adevărului, împotriva legii, împotriva procedurilor, împotriva observatorilor străini. Din acest punct de vedere se poate spune că nu putem avea un sistem de justiţie normal în România, că nu putem avea o democraţie normală în România fără a rezolva cazul MISA”.
La rândul lor, marea majoritate dintre canalele mediatice din România sunt aservite pe ascuns unor grupuri de interese profund ostile sistemului yoga și spiritualității în general. Chiar și în momentul de față, cei mai mulți dintre conducătorii acestor grupuri de interese sunt foști securiști sau ofițeri și agenți ai forțelor represive din vechiul regim comunist, inclusiv unii care au fost printre cei mai îndârjiți în direcția reprimării oricărei forme de yoga în România comunistă. Oferim, în legătură cu aceasta, un pasaj deosebit de interesant și clarificator din cartea profesorului Gabriel Andreescu, „MISA – radiografia unei represiuni”:
Specificul sistemului instituțional românesc rămâne și astăzi solida mezalianță dintre instituțiile care domină ordinea publică. Interconectarea organelor de stat dincolo de lege poate fi considerată partea de continuitate a regimului comunist în trecerea de la totalitarism la democrație; arată ce a rămas după demantelarea unui regim pentru care unitatea dintre liderii politici, Securitate și justiție reprezenta însăși esența sa.
Arborele gigantic ce leagă, prin trecut, justiția și serviciile de informații de astăzi intră în osmoză cu rețeaua foștilor ofițeri de Securitate care au putere în spațiul media. Cazul cel mai reprezentativ este cel al fostului director al Direcției 1 [a Securității], care a condus reprimarea mișcării yoga în anii '80, colonelul Gheorghe Rațiu, devenit consilier al imperiului mediatic al lui Sorin Ovidiu Vântu. Proprietarul celuilalt amplu trust mass-media, Dan Voiculescu, a fost conducătorul firmei de operațiuni speciale [a Securității], Crescent. Dacă în spațiul mediatic cei doi magnați au și interese opuse, la apărarea și valorificarea resurselor umane ce provin din fosta Securitate, fidelitățile lor nu pot fi decât comune. Această imagine de coșmar a ascensiunii oamenilor de bază ai represiunii din perioada regimului comunist în conducerea instituțiilor de putere din România rezultă din solidaritatea lor în evenimentele ce au urmat Revoluției, iar ea implică solidaritatea instituțiilor pe care le conduc. Așa se explică formidabila [lor] capacitate de a manipula opinia publică.”
Reamintim în acest context o altă dovadă elocventă a adâncii implicări a Serviciului Român de Informații (SRI) în întreaga tentativă de distrugere a școlii de yoga MISA și de condamnare a lui Gregorian Bivolaru: așa-zisele „probe” care au fost oferite prin interceptarea ILEGALĂ a unor convorbiri telefonice ale lui Gregorian Bivolaru. Astfel, deși dosarul lui Gregorian Bivolaru de la ÎCCJ avea ca obiect niște așa-zise infracțiuni de drept comun, cu toate acestea Parchetul a depus ca „probă” convorbiri telefonice interceptate în anii 2002-2003 în baza unei legi privitoare la siguranța naţională! Mai mult decât atât: procurorii (care au primit direct de la SRI aceste „probe”) au menționat chiar ei în instanță că respectivele mandate de interceptare fuseseră emise cu mult înainte de începerea urmăririi penale din acest dosar. Prin urmare, conform prevederilor legii, această probă era ilegală!!! Și este important de precizat, referitor la aceasta, că CEDO a sancționat în mod repetat România pentru situații similare, pe care le consideră ca fiind o gravă violare a dreptului la viața privată.
În fața unui astfel de abuz strigător la cer, Gregorian Bivolaru a făcut mai multe plângeri, a depus inclusiv o cerere la SRI pentru dezvăluirea persoanelor care au decis acele interceptări și a motivării acestora (altfel spus, a solicitat să i se comunice pe ce bază s-au făcut acele interceptări și, mai ales de ce, dacă au fost cu adevărat motivate de „siguranța națională”, după aceea respectivele înregistrări au fost ulterior introduse într-un dosar de drept comun). Nici până în ziua de azi însă SRI nu a oferit niciun răspuns la aceste cereri, iar toate plângerile respective au fost (contrar legilor țării) complet ignorate!
După cum au semnalat numeroși observatori atât din țară cât și din străinătate, independența Justiției este încă foarte fragilă în România, iar unul dintre cele mai importante obiective strategice al reţelelor mafiote uriașe, ce cuprind și numeroși magistrați (iar în această direcție, este foarte semnificativ că însuși George Bălan, procurorul de caz al întregii „Operațiuni Christ”, operațiune care a mobilizat un număr record de efective ale Poliției, Jandarmeriei și Procuraturii în vederea distrugerii școlii de yoga MISA și a mentorului ei spiritual, profesorul Gregorian Bivolaru, a fost ulterior dovedit ca fiind un membru activ al acestor rețele mafiote!!!) este acapararea controlului asupra Justiţiei, prin desfiinţarea, convertirea sau pervertirea unor instituţii „incomode” pentru aceste rețele, cum ar fi DNA şi ANI.
Cu toate acestea, un aspect care la prima vedere pare cu totul incredibil, el fiind totodată de-a dreptul cutremurător prin consecințele pe care le are la scara întregii națiuni este implicarea profundă și chiar coordonarea, din umbră, a „caracatiței” mafiote care controlează într-o imensă măsură justiția românească, de către Serviciul Român de Informații (SRI)! Iată spre exemplu ceea ce dezvăluia cu mult curaj, în această direcție, într-un articol publicat în „Cotidianul” în data de 19 iulie 2009, ziaristul Daniel Vighi [sublinierile ne aparțin]:
Știu din surse de la fața locului că justiția românească este și acum prizoniera serviciilor secrete. O să mă întrebați cine o ține în captivitate! Am un răspuns pe care mi l-a dat un judecător: SRI! Este inadmisibil, este josnic și umilitor ca un judecător să fie încă amenințat de spectrul noilor dosare de informator sau, mai abitir, de ofițer acoperit. Nu pot accepta ideea ca magistrații să fie cozile de topor ale serviciilor secrete și astăzi. Dacă ieri erau, pentru că așa cerea regimul comunist, astăzi menținerea lor în șerbia nimicitoare a unor vinovății există doar pentru a perpetua răul public al controlului ascuns al magistraturii românești și, implicit, al dreptății. Repet ceea ce am aflat din interiorul magistraturii, și anume faptul că se condiționează avansarea în sistem de apartenența la SRI. Sunt indignat și mărturisesc că nu am posibilitatea de a dovedi această gravă încălcare a independenței justiției, nu am nimic decât acea mărturie înfricoșată care se teme pentru scaun.
De fapt, mi se pare logic ca fostele structuri de Securitate, care au jefuit țara în anii '90, să caute prin toate mijloacele să pună sub control justiția. Astăzi putem spune că, dacă a fost cândva o revoluție, aceea s-a întâmplat cu tot cu morții ei tineri pentru ca asasinii lor să poată jefui în libertate.”
Într-adevăr, unul dintre cele mai grave aspecte ale acaparării justiției de către structurile fostei Securități îl constituie faptul că marea majoritate a vechilor colaboratori (sau altfel spus, „turnători”) la Securitate au fost menținuți în cadrul puterii judecătorești. Această situație este agravată și de faptul că nu există nici până în ziua de azi o lege clară care să stabilească incompatibilitatea dintre statutul de magistrat și colaborarea cu vechile servicii secrete comuniste. Spre exemplu, cum ar putea fi imparțial un judecător de la Curtea de Apel București care a fost dovedit că era un informator al Securității, în a judeca dosarul fostului ministru al justiției (din perioada lui Adrian Năstase), Rodica Stănoiu, de colaborator al Securității?! Este de asemeni notoriu cazul lui Ioan Ionescu, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție: în perioada 1964-1967 el a fost ofițer de Securitate în cadrul Direcției a III-a, după care a lucrat la Securitatea Municipiului București, parcurgând gradat toate treptele magistraturii, ajungând și rămânând în final la ÎCCJ, până când, recent, și-a dat singur demisia.
La toate acestea, mai trebuie să fie adăugate influențele din culise și presiunile exercitate asupra Justiției românești din sfera politicului. Implicarea insidioasă a politicului până la cel mai înalt nivel în actul de justiție este o realitate inadmisibilă, a declarat în acest sens fostul președinte Traian Băsescu, care în anul 2013 a concluzionat cu luciditate că justiția din România se află încă „la un standard minimal de activitate, comparativ cu standardele Uniunii Europene”. De asemeni, în data de 17 ianuarie 2013, mai multe agenții de știri au transmis un comunicat de presă de-a dreptul uluitor: Magistraţii reclamă în unanimitate implicarea politicului în justiţie! În cadrul acestui comunicat oficial de presă, secţia pentru Judecători ai Consiliului Superior ai Magistraturii cerea, nici mai mult nici mai puțin ca întreaga clasă politică să nu se mai implice în problemele din justiție!
La rândul ei, societatea civilă a luat în repetate situații atitudine împotriva acestor ingerințe inadmisibile ale politicului în justiție (sau altfel spus, împotriva „justiției la ordin”). Spre exemplu, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a atras atenția asupra faptului că numeroasele cazuri de blocaje și derapaje în justiție care au fost atât de mediatizate în ultimii ani probează subordonarea justiției în fața politicului și evidențiază încălcarea flagrantă a independenței acesteia. Ori, justiţia ce acţionează la ordin, pe baza unor comenzi secrete, „de culise”, nu este în realitate decât o jalnică mascaradă sau, altfel spus, o „farsă juridică”.
Tocmai pentru că sunt binecunoscute în lume problemele legate de corupţie şi gravele carenţe de obiectivitate şi de independenţă ale justiţiei din România, mai multe ţări occidentale au solicitat, după cum se ştie, pentru ca România să fie acceptată în spaţiul Schengen, crearea unui Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV) a justiţiei româneşti. De asemeni, de-a lungul timpului au fost formulate multe critici dure la adresa sistemului român de justiţie, inclusiv din partea Comisarului European pentru drepturile omului, dl. Thomas Hammarberg. Spre exemplu, referindu-se chiar la cazul Gregorian Bivolaru, Thomas Hammarberg menţiona în mesajul său oficial, care a fost adresat în data de 5 martie 2012 ministrului român al Justiţiei: „Nu există nicio îndoială că modul în care sistemul judiciar [românesc, n.n.] este administrat îl expune gravului pericol al imixtiunilor politice, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte respectarea drepturilor umane ale inculpaţilor”.
Desigur că toate aceste aspecte foarte grave nu puteau și nu pot trece neobservate de către elita intelectualității românești. Însă, așa cum sublinia recent filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu într-un articol deosebit de pertinent și de realist, există deja la dispoziția „caracatiței” cripto-securiste o puternică forță mediatică represivă și manipulatoare, care are de fiecare dată ca obiectiv distrugerea ori discreditarea oricui îndrăznește să o demaște:
Cum de i s-a răpit la noi adevărului forța devastatoare a rostirii lui răspicate? De ce, oricât de bine rostite, adevărurile nu mai pot interveni în mersul evenimentelor și au devenit «vorbe-n vânt»? Ce a făcut puterea de la noi ca să amuțească cuvintele? Două tehnici diferite. Una dintre ele presupune blocarea canalelor (televiziuni, ziare) prin care cuvintele neconvenabile ajung la urechile oamenilor. A doua, care este mult mai eficace, lasă cuvintele să circule în voia lor, dar astupă urechile oamenilor.
Prima tehnică a fost folosită cu succes în «epoca Năstase». Câţiva dintre ziariştii care înainte de 2000 erau tare vehemenţi, atunci, în epoca Năstase, au tăcut mâlc vreme de patru ani, de teama că ziarele lor nu-și vor mai primi cota din banii de reclame ce fuseseră comandate de două-trei ministere. Ce ingenios! Cu banii noştri erau mituite ziarele. Iar ziariștii care nu s-au lăsat cumpărați în felul acesta au fost intimidați și amenințați.
A doua tehnică este mai sofisticată și ține direct de metodele de intoxicare și dezinformare ale fostei Securități, adaptate la un nou context istoric. Ea are două componente: prima lucrează asupra adevărului rostit, a doua asupra emițătorului lui.
Prima componentă e bine exprimată de zicala franceză «să îneci peștele în apă», ceea ce, în cazul nostru, înseamnă: «să îneci cuvintele în cuvinte». Pe scurt, adevărul este înecat, prin tehnici de mistificare profesionistă, într-o imensă masă de minciuni. Dacă nu-l mai poți cenzura, ca înainte de 1990, dacă nu-l mai poți mitui, ca între 2000 și 2004, atunci poți să-l faci să se piardă în bruiajul public al minciunilor celor mai extravagante. Cine mai poate distinge Adevărul în qui pro quo-ul acestui travesti organizat?
A doua componentă presupune distrugerea rostitorului. Cei care formulează adevărurile trebuie discreditați ca persoane și împiedicați să devină repere. Cea mai eficace metodă e «lupta împotriva elitelor». Trebuie amuțit respectul, această calitate prin care o societate se articulează și își măsoară gradul de civilizație. Așadar: Maculați-i! Bălăcăriți-i! Scuipați-i! Și chiar așa s-a întâmplat. Astăzi avem o elită în zdrențe. Ziariști de vârf, magistrați de vârf, intelectuali umaniști de vârf – toți supuși linșajului executat de televiziuni și de ziare gestionate de foști lucrători sau colaboratori ai Securității. Ce popor e acela, care scuipă pe «aurul cenușiu» pe care-l are, cum îi plăcea lui Noica să numească mințile alese ale unei națiuni? Dar accentul culpei, aici, cade nu pe prostia celor manipulați prin prestigiul imaginii televizate și al cuvântului tipărit, ci pe cei care pun în operă manipularea, calomnia și meșteșugul linșajului. Și, desigur, pe cei care privesc toate aceste grozăvii, unii cu voluptate, alții în tăcere.
În încheiere, revenind la mesajul – îngrijorător pentru noi – care a fost trimis redacției yogaesoteric de acel cadru al SRI, considerăm că este esențial să realizăm cu toții și chiar să demascăm apoi cu mult curaj imundele manevre de culise și presiunile uriașe la care sunt supuși judecătorii onești, atunci când (întocmai precum în cazul MISA – Gregorian Bivolaru) există anumite interese chiar foarte mari pentru ca – vinovat sau nu, aceasta nu are pentru ei nicio importanță – „inculpatul” să fie condamnat cu orice preț (indiferent de abuzurile flagrante ce vor fi necesare pentru aceasta – iar cazul judecătorului Ionuț Matei, prin amploarea și chiar stridența abuzurilor pe care el le-a instrumentat în procesul lui Gregorian Bivolaru de la ÎCCJ, este deja edificator în această direcție).
Tocmai din această cauză, mesajul respectiv conchide cu multă prudență și luciditate: „Însă chiar şi în cazul în care [în pronunțarea Instanței Tribunalului Cluj-Napoca, n.n.] va învinge moralitatea şi dreptatea, vă sfătuiesc să nu deschideţi încă sticlele de şampanie pentru că această presiune asupra instanţei de judecată se va redirecţiona asupra instanţei de recurs.” 
Textul integral al mesajului ce a fost trimis redacției yogaesoteric de un angajat din Serviciul Român de Informații:
Presiuni îndârjite pentru a se obţine o altă condamnare abuzivă a lui Gregorian Bivolaru şi noi strategii pentru a diminua importanţa MISA

 yogaesoteric
2 februarie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu