”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 17 august 2014

Există ceva și mai interesant decât condamnarea lui Voiculescu la 10 ani



de Laurentiu Mihu , 08 august 2014 
Într-o atmosferă adeseori învăluită în ceață, justiția face aerul tot mai respirabil.
Iar când te uiți la vârstele și peste CV-urile magistraților care au reușit în ultimii ani ceea ce părea pe veci imposibil, simți cum sporește gradul de confort în societatea asta greu încercată.
Recuperarea prejudiciului e, însă, o mare cheie de boltă.
Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vîntu sau Dan Voiculescu (ca să-i numesc numai pe cei mai împărați dintre împărații corupției) înfundă astăzi pușcăria în baza unor condamnări definitive, ceea ce demonstrează, în primul rând, că am avut și până acum legile și instituțiile care să le pedepsească excesul de putere, dar timp de aproape două decenii ne-au lipsit acei anonimi care să aibă nu doar curajul, ci și competenețele și scrupulele profesionale pentru a-i înfrunta.
Ei bine, putem vedea acum că profesioniștii aceia - de la procurori, la magistrați, experți și ofițeri de informații – există, că numărul lor crește, iar apetitul pe care îl au pentru lucrul bine făcut a ajuns pe măsura fenomenului, cel al corupției, cu care luptă atât de temeinic.
Privită din unghiul acesta, condamnarea lui Dan Voiculescu din „vinerea albă” (cum atât inspirat i-a spus zilei de vineri 8 august 2014 colegul meu, Răzvan Chiruță) a dat nu doar semnalul consistent al ruperii de fantomele care au luat țara la pas după executarea Ceaușeștilor, dar a marcat și trecerea cu brio a testului de turnesol de către o generație nouă de servitori ai justiției și, implicit, ai societății.
Un test nu doar al competenței și curajului, ci în primul rând un test al existenței acelei mase critice de magistrați care, în contextul mai larg al reformei de succes din SRI, reușesc să reabiliteze fundamentele actului delicat de împărțire a dreptății.
Interesant și în acest caz, ca în oricare altul de o anvergură similară, este că plaja, altfel cât se poate de largă, a consecințelor cu valoare de simbol este intens concurată de mulțimea efectelor practice.
Dintre acestea din urmă aș insista aici asupra unuia singur, cel al recuperării prejudiciului.
Stabilit la circa 60 de milioane de euro, se poate spune că prejudiciul, în sine, cauzat statului de către Voiculescu este unul șocant.
Dar și mai semnificativă este perseverența cu care DNA a urmărit să aducă înapoi la buget banii sifonați timp de atâția ani.
Am văzut că s-a întâmplat asta și în cazul lui Adrian Năstase, vedem că se merge pe aceeași linie și într-un alt dosar spectaculos, cel al magnatului Ioan Niculae.
Activele imobiliare și traseele lor, conturile din România și fluxurile financiare aferente au fost, bucată cu bucată, căutate de anchetatori, astfel încât imediat după data la care s-a anunțat decizia definitivă, la nivelul Curții de Apel, să poată începe confiscarea.
Mai mult, conturile din străinătate și alte potențiale bunuri ascunse „dincolo”, prin care părintele Antenelor a devenit și un mogul transfrontalier fac obiectul unei cercetări minuțioase.
Or, în cazul lui special al lui Dan Voiculescu, este foarte posibil ca faptul de a o lua pe urmele banilor plasați în afara țăii să echivaleze cu descoperiri de senzație, unele chiar cu intime conexiuni în originile obscure ale îmbogățirii acestui turnător acru la Securitate.
Dar nu doar pentru a ne lansa exaltați în speculații cu privire la soarta conturilor lui Ceaușescu am dorit să subliniez importanța acestui capitol extrem de important – cel al recuperării prejudiciului – ci pentru a reliefa cât se poate de clar rolul-cheie al magistraților în stabilitatea și consolidarea bugetului național.
Lupta anti-corupție merge dincolo de pedepsirea cu ani de închisoare a unor oameni care se fac vinovați de furtul banilor publici. Lupta anti-corupție nu e o rudimentară răzbunare.
Din contră, lupta anti-corupție înseamnă recuperarea banilor pierduți de contribuabil la ruleta tentaculară a mafiei, iar deznodământul din dosarul ICA este și despre așa ceva.
Serviciul pe care procurorii, judecătorii, experții și ofițerii SRI care au contribuit la deznodământul de vineri 8 august 2014 îl fac țării lor merge mult dincolo de plasarea lui Dan Voiculescu după gratii.
Acest serviciu înseamnă îmbogățirera schilodului buget al României cu 60 de milioane de euro.
Într-o țară în care nivelul salariului mediu nu te lasă să mori, dar nici nu te face să simți că trăiești, într-o țară în care Guvernul nu le poate asigura bolnavilor cronici condiții omenești de gestionare a bolii, într-o țară în care crearea de locuri de muncă rămâne o poveste de adormit copii, ei bine, într-o asemenea țară recuperarea unor sume de ordinul zecilor de milioane de euro, dintr-un singur dosar de mare corupție, ar trebui însemnată cu roșu în calendar.
Gândiți-vă numai la ce se poate face cu un singur milion de euro și cred că lucrurile se vor lega ușor în mintea fiecăruia.
Din punctul acesta de vedere, lupta împotriva corupției este un bun național pe care ar trebui să-l protejăm și să-l încurajăm cu o ireductibilă abnegație.
În același timp, contracararea fenomenului căruia Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vîntu și alții de teapa lor îi dau un chip palpabil este o datorie a fiecăruia dintre noi față de noi înșine, apropiații noștri și copiii noștri.
În aceeași măsură în care ne sărăcește, corupția ne poate și arunca în haos, iar haos fără violență și sentimentul deznădeșdii nu există, indiferent de coordonatele geografice sau reperele morale la care ne-am raporta.
La fel cum slăbește bugetul când se îngrașă corupții, slăbesc și instituțiile care dau sens vieții cotidiene.
Când unul ca Dan Voiculescu pleacă din palatul său la Rahova, iar averea lui ilicită se umple de virtuozitate alimentând vistieria țării, apar premise consistente pentru eradicarea precarității din societatea în care trăim.
Prin urmare, atunci când slugile unui asemenea mogul încearcă răsturnări simandicos-lacrimogene de logică, să întrebăm aceste spirite, la rându-le corupte și moral, poate și penal, ce poate fi rău atunci când stăpânul lor super-corupt sfârșește la fel cum, la un moment dat, sfârșise statul, cu milioanele sale de contribuabili, din pricina lui?
Ce poate fi rău când conturile negre ale unuia ca Dan Voiculescu devin, prin golirea lor, albe, iar conturile goale ale Trezoreriei prin în sfârșit culoare?
Aceeași întrebare i-am putea-o adresa – de ce nu? - și premierului.
Procuroii DNA, judecătorii de la Tribunalul București și Curtea de Apel București, experții care au lucrat la dosar și ofițerii SRI care sprijinit culegerea de probe i-au oferit lui Victor Ponta șansa de a înzdrăveni bugetul și a atinge țintele propuse pentru creșterea economică.
De ce l-ar deranja, deci, deznodământul superb din dosarul ICA?
De ce l-ar deranja pe actualul prim-ministru și candidat la prezidențiale, ca și pe cei care formează azi coaliția aflată la putere încununări similare ale demersurilor făcute de luptătorii anti-corupție?
http://www.romanialibera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu