”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 8 aprilie 2014

Adamus: Un maestru este doar in trecere!



(rezumat should)

Eu sunt cel ce eu sunt, Adamus cel suveran. 

Azi vorbim despre ganduri. Ele sunt problema. Ele nu vin din minte.
Sa incepem cu un merabh. Voi sunteti in trecere pe aceasta planeta. Respirati profund! ”Eu sunt doar in trecere.” Experienta de pe aceasta planeta a fost o alegere. Puteti sa va bucurati de frumusete, de provocari. E ca si cum ati trece printr-o padure frumoasa. Va opriti sa respirati, sa vorbiti cu copacii, cu frunzele. Aici nu e acasa, nu e nici inchisoare. Sunteti in trecere doar pentru a fi in trecere, doar pentru ca puteti. Doar pentru ca sinele sa se poata vedea intr-un alt fel.
De fapt nu exista dimensiuni. Nu exista nici un guru, nici un salvator. Puteti dansa in timp ce treceti, chiar puteti pluti. Va puteti grabi daca vreti, dar nu e necesar. Mai devreme sau mai tarziu veti realiza ca sunteti in trecere. Pentru un maestru totul este despre a permite. De multe ori uitati ca sunteti in trecere. Vi se pare ca stati aici de o eternitate. E o iluzie interesanta. Cum treceti prin acest loc numit Pamant, puteti alege cum sa treceti. De ce sa nu alegeti calea dorita de voi? Un maestru doar trece. Nu exista nici o judecata din partea unui dumnezeu. E important faptul ca ati trecut si e o celebrare.

Eu, Kuthumi si ceilalti maestri va rugam sa simtiti acea cunoastere ca treceti, sa va bucurati de tot ce va ofera viata; doar treceti. Voi, sufletul vostru, aspectele voastre, doar treceti. Daca exista un cuvant pe care dorim sa vi-l spunem acela ar fi: traiti! Daca tot treceti, traiti! Simtiti esenta: traiti; suna atat de frumos. Apoi sunt celelalte parti care au trait limitat. O puteti simti, stiu asta. Pot simti acea dorinta de a trai, apoi apar acele ganduri: „dar daca?” Puteti simti A TRAI dar mai puteti simti si a trai sau a muri. Dar acum nu mai puteti trai limitat. E o dilema. E destul de rau sa negociati cu altii, dar și mai greu sa negociati cu voi…oh. Negociati daca sa traiti sau nu. A trai e un sentiment. Traiti, deschideti-va! Nu mai puteti negocia trairea cu voi insiva.
Cred ca ati vrea sa fiti suparati pe Dumnezeu. Voi mereu spuneti „slava Domnului”. De ce? (rasete). Slaviti-va pe voi. Slava Domnului ca am multe facturi.(rasete). Nu. Slava mie. As vrea sa fac un shoud numit ”dracu de dumnezeu”.(rasete). Oamenii cred ca nu trebuie sa vorbesti despre Iisus, nu poti spune ca Iisus se masturba (rasete), dar noi aici am vorbit despre asta.
Perceptia oamenilor despre dumnezeu e veche. Cele mai nebunesti lucruri pe care le-ati facut in ultimul timp s-au dovedid a fi cele mai bune. Nu va bucurati ca ati facut-o fara negociere?
Abia au trecut 3 luni de la inceputul anului, nu vi se pare ca parca a trecut o eternitate?

Acum sa vorbim despre ce se intampla cu energiile?
Asistența: compresie. Sunt mai centrat. Energiile ma trezesc la cine sunt.
Adamus: cantitatea de energie de acum nu are precedent. Poate multi o simtiti in oase pentru că e multa energie.
Asistența: îmi rupe viata.
Adamus: energiile sunt foarte intense, va pot pulveriza daca opuneti rezistenta. Somnul nu mai e o scapare. Puteti simti ca va striveste. Doar respirati si permiteti.
Asistența: accesibilitate. Permit lucruri in viata mea si acum plec in Peru ca asistentă.  
Adamus: sunt multe posibilitati acum pe care nu vi le-ati imaginat pana acum. Va pot coplesi energiile. Cum permiteti, deschideti parti din voi. Permiterea va aduce pe toti in voi, divinitatea, sufletul vostru. Va indeparta tot ce nu e al vostru, tot ce e strain.  
Asistența: cum se face ca vorbesti tot timpul despre ce mi se intampla mie?
Adamus: nu e uimitor? Permit, ma simt ca un maestru, apoi devin depresiv. Simti ca ceva din tine moare.
Asistența: sporadic.
Adamus: e intens, coplesitor, lumea se prabuseste, da, totul e aici. Sunt timpuri nebune, mai dezechilibrate ca niciodata. Multi innebunesc acum.E o epidemie acum pe Pamant, oamenii iau multe pastile pentru depresie, care pe termen lung nu functioneaza. Ne mutam in afara mentalului. Oamenii nu inteleg de unde vin gândurile. Hipnoza e la fel ca si energiile sexuale. Intr-un fel nu puteti intra intr-un efect hipnotic. Ce s-a intamplat cu zborul 370? Voi sa-mi spuneti.
Asistența: nu s-a prabusit.
Adamus: daca nu s-a prabusit, unde a aterizat?
Asistența: în alte dimensiuni. Zboara in continuare.
Adamus: ah, bietele stewardese. (rasete) Va imaginati cum toata mancarea s-a consumat, toaletele sunt pline.(rasete)
Asistența: s-a prabusit. Sistemele de ghidare au fost bruiate intentionat.
Asistența: extraterestrii au venit sa-i salveze.
Adamus: e cam nepoliticos, sa-i ia asa si sa nu-i aduca inapoi!?(rasete)
Asistența: au trecut printr-o experienta nebuna.
Adamus: ah, un maestru al evidentei.(rasete) Exista multa hipnoza pe planeta, chiar si un co-pilot poate fi programat cu ceva timp inainte printr-un telefon in care i s-a spus sa depresurizeze cabina, apoi sa-si scoata masca si sa aterizeze in ocean. De ce sa vi se implementeze virusuri in calculator? Doar pentru a vedea daca functioneaza! Nu trebuie sa va ingrijorati pentru asta.Vor mai exista situatii de genul asta. Daca intelegeti ce este un gând, puteti trece dincolo de el.
Să vorbim despre gand. Mintea e un element necesar. Mintea a fost partea de conectie intre spiritual si fizic. Mintea a permis un discernamant pe aceasta planeta. Voi, ca oameni, ati invatat discernamantul. Ati invatat ca nu trebuie sa puneti mâna pe un aragaz aprins.
Mintea permite acum corpului de lumina sa vina. Sufletul si-a impamantat o parte in corp, apoi „a tras un vânt”(rasete) si… asta e gândul.(rasete).
Exista o diferenta intre minte si gând. Gandul are limitari, anxietate, nu sunt inteligenta inalta, sunt „vânturi”.(rasete).
 Voi incepeti sa credeti ca sunteti gânduri. Vin dintr-un loc fals. Gandurile iau viața din viață. Din cauza lor negociati cu voi. E ca si cum o bășină ar negocia cu alta bășina.(rasete).
Sa simtim putin gandurile. De unde vin ele? Sa zicem ca aveti un gand emotional. Ele nu vin din creierul vostru. Nu sunt ale voastre. Sunt doar bule de aer. Originile unui gand ar fi imposibil de gasit.
Gândul copilotului a fost: aterizeaza acel avion in ocean. Nu a fost: omoara toti pasagerii. Asta arata puterea si influenta gandului.Nu e rau sa aveti ganduri, dar discerneti de unde sunt ele. Nu sunt ale voastre. Gandurile sunt cea mai mare deceptie. Cea mai mare iluzie e separarea. Iluzia ca sunteti separati de voi, de Dumnezeu, de celelalte dimensiuni.
Nu sunteti. Nu e nici o diferenta intre Edith cea umana si Edith cea divina. E doar iluzia separării. E o iluzie pe care gandurile voastre au crezut-o pentru ca le place. Nu e nici o diferenta intre aceasta dimensiune si celelalte. Simtiti toate separarile pe care le-ati crezut. Exista acea parte din voi care sta aici si care e sinele liber.
Da, separarea e puternica si credeti ca nu sunteti voi.
Permiteti! Permiterea inseamna suprasimplificare. Va permiteti pe voi insiva. Permiterea deconecteaza, dizolva. Permiteti adevarul. Si singurul adevar sunteti voi.
”Nu vreau sa trec dincolo pana nu am trait cu adevarat”. Nu puteti rupe iluzia cu o alta iluzie. Asta e makyo.
Iluzia separarii e atat de imensa incat s-a spus ca nu va disparea decat printr-un eveniment traumatizant. Eu nu sunt de acord. Nu trebuie sa aveti un eveniment tragic in viata voastra pentru a realiza iluzia separarii.
Incercati sa iesiti din separare. O puteti simti. Corpul vostru oboseste de atatea ganduri.
E amuzant sa va imaginati. E interesant pana la un punct. Aveti ganduri implicate acolo. ”Nu pot avea o casa atat de mare”. Un maestru intelege ca adevarata imaginatie merge dincolo de vizualizare, de simturi. Vizualizarea vine cu ganduri. Un maestru intelege ca daca alege ceva, gata, asta este. Nu vă ganditi, doar fiți.
Daca trebuie sa munciti, ganditi, și asta vă limitează. EU SUNT, fara negocieri. Cand un maestru vrea sa fie abundent, pur si simplu este. Gata! Sa avem o experienta a imaginarii dar fara vizualizare.
Acum ceva timp, Tobias i-a spus lui Cauldre: „gata cu cuvintele”. Si Cauldre a spus: vom scrie scrisori?(rasete). A fost greu, dar a inteles. Nu am nevoie de cuvinte pentru a simti. Esenta din acea imaginatie conteaza.
Viata inseamna libertate. Pasiunea e adevaratul vostru corp. Dincolo de gand, efort, limitare.
Va rog sa va jucati cu mersul dincolo de gand. Pe măsură ce veți permite „eu sunt”-ului sa vina in realitate, multe cai vechi se vor indeparta.
Realizati ca nu sunteti blocati aici, sunteti doar un vizitator si amintiti-va ca totul e bine in toata creatia.

SURSA: http://alessandragrigorescu.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu