..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

marți, 30 iulie 2013

Misterioasele piramide subacvatice de cristal


de Andreea Alba

La începutul lui 2012, în mass-media alternativă (care nu este controlată de marile concernuri de presă aservite sectei satanice mondiale a francmasoneriei) a răzbătut informaţia că nişte echipe de cercetători francezi şi americani ar fi descoperit o uriaşă
piramidă subacvatică în mijlocul zonei Triunghiului Bermudelor. Deşi nu avem la dispoziţie foarte multe detalii concrete, merită totuşi să precizăm că prezenţa unor astfel de edificii subacvatice în zona insulelor Bahamas este considerată de unii cercetători a fi un subiect „fierbinte”, care merită investigat. Până la ora actuală, din cauza scepticismului multor oameni de ştiinţă, descoperirile de acest gen nu s-au bucurat de atenţia mediatică pe care o merită.
Pe lângă această ştire recentă, există şi alte mărturii care au apărut în decursul ultimilor 50 de ani, aparţinând unor cercetători sau martori oculari şi care vorbesc despre existenţa unor ruine pe fundul oceanului Atlantic, din care fac parte şi misterioase structuri piramidale de cristal. Citându-l pe faimosul „profet adormit” Edgar Cayce, care a făcut unele previziuni şi dezvăluiri cu privire la faptul că spre sfârşitul anilor 1960, Atlantida va începe să fie

redescoperită undeva în zona insulelor Bimini (arhipelagul 
Bahamas), unele voci afirmă că misterioasele piramide subacvatice ar putea face parte din rămăşiţele legendarei Atlantida.

În anul 1970, câţiva savanţi americani au făcut publică descoperirea unor ruine subacvatice în jurul insuliţei Bimini, din arhipelagul Bahamas. Acestea sunt cunoscute astăzi sub numele de „drumul sau zidul din Bimini” şi se presupune că sunt vestigii ale Atlantidei.
În cercurile atlantologilor (pasionaţi de faimoasa civilizaţie a Atlantidei) se ştie că, în acelaşi an, un doctor naturopat pe nume Ray Brown din Mesa, Arizona a făcut o descoperie extraordinară, în timpul unei scufundări în zona arhipelagului Bahamas. Aflat cu încă patru persoane în căutarea unor comori scufundate pe vremea conchistadorilor spanioli, Brown afirmă că ar fi dat peste o mare piramidă de cristal, cu vârful făcut din lapis lazuli (piatră semipreţioasă de culoare albastru intens). Ray a fost invitat în anul 1980 să îşi prezinte descoperirile în cadrul emisunii televizate americane „In search of” („În căutarea”). De asemenea, în anul 1984, faimosul cercetător american Charles Berlitz l-a intervievat pe Brown pentru a-i publica mărturiile în cartea sa „Atlantida: Al optulea continent”.


Ray Brown a mărturisit că, în timpul unei scufundări, s-a îndepărtat de însoţitorii săi, iar apoi a observat conturul unei piramide în adâncurile mării, sub el. Când s-a apropiat, a fost uimit să constate că nu existau urme de eroziune sau alge în structura piramidei, iar aceasta era făcută dintr-un fel de sticlă semitransparentă, ca un cristal. În interviul acordat televiziunii americane, Brown a afirmat că piramida era inclusă în cadrul unui complex de ruine. Urmându-şi curiozitatea, Ray a intrat în piramidă, ajungând într-o mică încăpere pătrată, cu tavan în formă de piramidă. Deşi nu avea lanternă totuşi, în mod misterios, era destulă lumină în interior încât să îi permită să vadă clar încăperea. El a descris-o ca fiind curată şi luminoasă, fără alge sau alte depuneri pe pereţi. O bară groasă de metal atârna de tavan, iar la capătul său se afla un cristal roşu, cu mai multe „feţe”. Dedesubtul ei, pe podea, se găsea o piatră inscripţionată, pe care era aşezată o farfurie din acelaşi material, având gravate cu bronz două palme. Înăuntrul celor două palme se afla o sferă de cristal de cuarţ de mărime mijlocie, cu o piramidă în interiorul său. La plecare, Ray a luat cu el sfera de cristal de cuarţ aflată în cele două palme de bronz. Brown afirmă că atunci când se îndepărta de piramidă a auzit clar o voce care i-a spus „ai luat ceea ce căutai, nu te mai întoarce niciodată.” Înspăimântat, Brown nu a mai revenit vreodată în acel loc şi a aşteptat cinci ani până să facă cunoscută lumii această descoperire. Singura dovadă palpabilă a experienţei sale este sfera de cuarţ pe care a luat-o cu acea ocazie din piramida subacvatică. Atunci când aceasta este fotografiată din diverse unghiuri, imaginile din interiorul său se modifică, arătând nu una, ci trei piramide,  un ochi uman, sau o reţea de fire. La ora actuală, sfera este denumită „Ochiul lui Dumnezeu” sau „Orbul atlantean” iar Arthur Fanning, cel care o deţine în prezent, o arată tuturor acelora care vor să îi verifice autenticitatea. Se pare că în apropierea acestei misterioase sfere, acele busolei se învârt în sensul invers acelor de ceasornic.
Deşi s-au efectuat cercetări, nimeni altcineva nu a mai găsit vreodată misterioasa piramidă de cristal pe care afirmă Ray Brown că ar fi descoperit-o în anul 1970. Totuşi, în următorii ani, au mai survenit unele mărturii despre existenţa unor piramide subacvatice în regiunea arhipelagului Bahamas. Există unele voci care afirmă că energiile magnetice ale piramidelor uriaşe aflate sub apă ar fi responsabile pentru dispariţiile inexplicabile din Triunghiul Bermudelor.
Menţionări ale piramidelor subacvatice din zona arhipelagului Bahamas
În anul 1978, cercetătorul Ari Marshall a fotografiat o piramidă subacvatică din apropierea insulei Sal Cay, în zona insulelor Bahamas. El a putut vedea cu acea ocazie flash-uri de lumină, care ar fi putut fi, conform afirmaţiilor sale, emisii de energii sau gaze. Conform cercetătorului, apa din jurul piramidei nu era întunecată nici măcar noaptea.
La mijlocul anilor 1980, faimosul cercetător şi antlantolog american Charles Berlitz a condus o expediţie având ca scop studierea fenomenelor stranii de dispariţie care au loc în zona Triunghiului Bermudelor.  Spre surprinderea echipajului, cu ajutorul sonarului (dispozitiv de detectare care foloseşte unde sonore, folosit în explorările subacvatice), au putut observa la o adâncime de 400m o formaţiune a reliefului care semăna într-un mod uluitor cu o piramidă. În urma cercetărilor amănunţite, membrii expediţiei au ajuns la concluzia că acea formaţiune în relief de pe fundul oceanului este o replică exactă a marii piramide a lui Keops din Egipt. Conform declaraţiilor lui Berlitz, Armatele Navale ale SUA şi Marii Britanii deţin unele hărţi ale Oceanului Atlantic care indică existenţa unei structuri piramidale la 23° şi 26' Nord şi 79° şi 43' Vest (nordul Cubei, în largul insulei Cay Sal), la o adâncime de 1500 de picioare.
 Majoritatea mărturiilor despre uluitoarele piramide uriaşe de pe fundul Oceanului Atlantic vorbesc despre faptul că ele sunt realizate dintr-un fel de material ca o sticlă opacă sau un cristal şi nu prezintă niciun fel de asperităţi, eroziuni sau depuneri de alge. Am putea să ne întrebăm oare cum au ajuns aceste piramide pe fundul apei? Oamenii de ştiinţă îşi afirmă sceptiscismul spunând că este imposibil ca o structură din sticlă sau cristal să reziste în perfectă stare sub miile de tone de apă ale oceanului. Unele voci afirmă că este posibil ca aceste piramide să fi fost la origine construite pe uscat, reprezentând în prezent vestigii ale unei străvechi civilizaţii dispărute în urma unui cataclism, cum este spre exemplu legendarul ţinut al Atlantidei. Totuşi, după unele estimări, se pare că piramida subacvatică descoperită la începutul acestui an în Bermude nu ar avea o vârstă mai veche de 500 de ani, iar acest lucru nu face decât să adâncească şi mai mult enigma existenţei acestor piramide subacvatice din cristal.


SURSA: yogaesoteric
(pentru conf. C.M.)

luni, 29 iulie 2013

Ingo Swann clarvăzătorul care şi-a proiectat corpul astral pe Lună (1)



În anii ’70, pe vremea când lucra la Stanford Research Institute (Institutul de Cercetări al Universităţii Stanford), unde participa la cercetările psihotronice (psihotronica este o disciplină ce studiază interacţiunile psihice la distanţă şi
fenomenele extrasenzoriale, care sunt denumite şi fenomene PSI) finanţate pe ascuns de către CIA, Ingo Swann a fost contactat pentru o misiune încă şi mai exotică, de această dată de către o agenţie secretă care se pare că aparţine elitei aşa-zişilor „iluminaţi“.
După ce a realizat o şedinţă de vedere la distanţă (remote viewing ˗ este vorba de un fenomen de ubicuitate paranormală care îi permite fiinţei în cauză să fie şi să se manifeste într-un mod conştient în două locuri deodată) a planetei Jupiter pentru Stanford Research Institute (SRI) înainte ca sondele Pioneer 10 şi Voyager 1 şi 2 să ofere informaţii despre această planetă, el a cunoscut într-adevăr un misterios domn Axelrod, care avea să îi propună o anumită misiune secretă.
Personaj greu de încadrat în vreun tipar, Ingo Swann este cunoscut drept un spion psihic care a colaborat cu CIA şi cu alte agenţii guvernamentale americane în anii ’70, în particular în cadrul Proiectului „Stargate“ (numele de cod al unuia dintre subproiectele realizate de către Guvernul Federal al Statelor Unite pentru a investiga aplicabilitatea militară a fenomenelor psihice paranormale, proiect în cadrul căruia personalul militar era antrenat pentru a practica spionajul psihic), sub conducerea fizicienilor Russel Targ şi Harold Puthoff de la Stanford Research Institute (SRI). El este, de asemenea, iniţiatorul unei metode de vedere la distanţă bazată pe utilizarea coordonatelor geografice.
Impresionantele lui succese în descrierea precisă a ţintelor îndepărtate au atras atenţia unor grupuri încă şi mai oculte din cadrul serviciilor secrete şi, mai ales, au atras atenţia unei neobişnuite echipe despre care este vorba în paginile care urmează.
Vedere la distanţă pe Jupiter
Înainte de aceasta, Ingo Swann era un artist, un pictor care a plecat din oraşul natal Colorado pentru a se stabili la New York. Fiind înzestrat cu anumite capacităţi extrasenzoriale, cum ar fi cea de proiecţie în afara trupului, el a colaborat cu doctorul Karlis Osis în cadrul renumitei American Society for Psychical Research (ASPR) în anul 1972. Reuşitele lui în acest domeniu au ajuns la urechile cercetătorilor de pe Coasta de Vest şi astfel Swann a fost solicitat de către echipa de la Stanford Research Institute pentru a-i fi testate capacităţile psihokinetice şi de vedere la distanţă. Cu patru luni înainte de septembrie 1973, când NASA a început să primească primele date de la sonda Pioneer 10, ce fusese lansată cu câteva luni în urmă în scopul de a studia, printre altele, planeta Jupiter, Ingo a realizat, în simultaneitate cu un alt clarvăzător aflat la o depărtare de 3200 de kilometri, o experienţă de vedere la distanţă pe această planetă.

El a reuşit să îşi proiecteze corpul astral şi simţurile astrale pe planeta Jupiter şi să îi descrie cu acurateţe numeroase caracteristici, dintre care cele mai multe au fost ulterior confirmate: existenţa unui înveliş de hidrogen; manifestarea unor furtuni şi tornade; existenţa unor inversiuni de temperatură; configuraţia şi culoarea norilor; predominanţa culorii portocalii a acestora; prezenţa cristalelor de gheaţă în atmosferă; existenţa benzilor de cristale de amoniac şi metan, ce reflectă undele radio; manifestarea unor aurore magnifice în interiorul unor nori; existenţa unui inel planetar în interiorul atmosferei; prezenţa unor elemente şi a unor compuşi chimici sub formă lichidă (descoperirile oamenilor de ştiinţă au confirmat existenţa hidrogenului lichid); existenţa unui mare lanţ muntos – informaţie încă neconfirmată, dar care este posibil să fie adevărată căci, deşi Jupiter este format în cea mai mare parte din gaze, măsurătorile au arătat că el ar putea avea un nucleu solid de câteva zeci de ori mai mare decât Pământul.

Revelaţii
Dar aventura cu domnul Axelrod avea să fie de o altă natură. După ce a fost condus într-o bază subterană, cu cagulă pe cap, interlocutorul lui i-a cerut să realizeze o şedinţă de vedere la distanţă pe Lună. Intrigat de propunerea acestor indivizi, Swann a acceptat în cele din urmă această misiune pentru un salariu de o mie de dolari pe zi!
El a povestit această aventură în amănunt în cartea sa autobiografică intitulată „Penetration: The Question of Extraterrestrial and Human Telepathy“, editată în anul 1998. În această lucrare, Swann descrie, printre altele, colaborarea lui cu nişte indivizi din cadrul unei agenţii secrete care studia extratereştrii, experienţa sa de vedere la distanţă în cadrul căreia a observat o bază extraterestră pe faţa ascunsă a Lunii, precum şi alte experienţe extraordinare care l-au făcut să concluzioneze că există extratereştri care trăiesc pe Pământ în trupuri cu aparenţă umană.  
 

O şedinţă memorabilă de vedere paranormală la distanţă
Redăm în continuare câteva paragrafe din această carte, în care este redată experienţa sa de vedere la distanţă pe Lună.
„Aproape la doi ani după experienţa cu Jupiter, la sfârşitul lui februarie 1975, am primit un apel telefonic de la un înalt funcţionar de la Washington. Îl întâlnisem în timpul unor reuniuni mondene, când am purtat conversaţii agreabile cu el, căci manifesta un interes vădit pentru cercetările parapsihologice. Îl admiram şi îl respectam. El împărtăşea şi cu ceilalţi acest interes mai puţin obişnuit şi îndrăznea să înoate împotriva curentului acestui mare fluviu care se numeşte «opinie obişnuită», ceea ce ar fi putut nărui chiar şi cele mai bune reputaţii în acest labirint din Washington. Dar la telefon amicul meu părea mai puţin deschis decât de obicei, după cum arată conversaţia pe care o restitui din memorie:
«Un anume domn Axelrod vă va telefona, a spus el. Dacă puteţi, faceţi tot ceea ce vă cere, fără să puneţi vreo întrebare.
După un moment, am întrebat:
  ̶  Bine, dar cine este acest domn Axelrod? 
După un timp de tăcere, acesta a spus:
  ̶  Nu vă pot spune, pentru că nici eu nu ştiu. Dar este important, foarte important şi foarte urgent să acceptaţi ceea ce vă cere. Nu pot să vă spun mai mult, deci vă rog să nu mă întrebaţi. Faceţi pur şi simplu ceea ce el doreşte. Şi, orice ar fi, nu menţionaţi niciodată această conversaţie. Trebuie să vă cer, în numele prieteniei noastre, să nu menţionaţi niciodată despre mine în această poveste.»

Apoi amicul meu şi-a exprimat un vag interes pentru ceea ce făceam, după care mi-a închis practic telefonul în nas. (…)
S-a dovedit că, în pofida urgenţei pretextate, misteriosul domn Axelrod nu m-a contactat mai devreme de patru săptămâni. Iar atunci când m-a sunat, acest lucru s-a petrecut pe la ora trei dimineaţa. La auzul telefonului, m-am trezit, tresărind dintr-un somn profund, fapt pentru care la început nu-mi aminteam numele lui. Imediat ce acest aspect a fost lămurit, am purtat următoarea conversaţie:

«   ̶ Puteţi ajunge la Washington astăzi la amiază? Ştiu că timpul este foarte scurt, dar v-am fi cu adevărat recunoscători dacă aţi putea veni. Vă vom achita noi cheltuielile.
Când mă pregăteam să întreb de ce trebuie să fiu la Washington la amiază, mi-am amintit că amicul meu îmi spusese să nu pun întrebări. Deci, i-am răspuns că, într-un fel sau altul, voi lua următorul avion.
̶  Bine, a spus Axelrod, dar nu vă putem aştepta la aeroport. Cunoaşteţi Muzeul de Istorie Naturală al Institutului Smithsonian?
̶  Da, am spus.
̶  Bine, a răspuns el, imediat ce ajungeţi, mergeţi la subsol şi staţi aproape de elefantul din sala centrală rotundă. Fiţi acolo la amiază. Vă vom contacta. Faceţi exact ceea ce vă vor spune persoanele de legătură. Vă cer doar să nu spuneţi nimănui unde mergeţi. Dacă credeţi că nu puteţi faceţi aceasta, vă rog să spuneţi acum şi vom uita întreaga poveste.
Am rămas tăcut.
 ̶  Este totul în regulă? a întrebat el.
 ̶  Cred că da.
Dar nu m-am putut abţine să nu întreb:
 ̶  Cum îl voi recunoaşte pe cel care se presupune că mă va contacta?
 ̶  Staţi liniştit, vă recunoaştem noi.»

Şi domnul Axelrod a închis telefonul fără ca măcar să spună «La revedere». (…)
«Bine, am răspuns eu, spuneţi-mi atunci care este obiectivul.
După o pauză destul de lungă, Axel m-a întrebat:
 ̶  Ingo, ce ştii despre Lună?
 ̶  (Luna! Vrea să merg pe Lună!) Ei bine, ştiu că ea este un satelit mort, cu cratere şi cu munţi, dacă asta vreţi să spuneţi.
 ̶  Aţi mai fost interesat de Lună sau aţi fost acolo cu corpul astral?
 ̶  Nu. Nu m-a interesat niciodată Luna, pentru că se ştiu prea multe despre ea. Şi deci, aceasta nu ar fi o experienţă credibilă. Oamenii ar crede că m-am informat în ceea de priveşte Luna sau că am observat-o cu un telescop, sau ceva de genul acesta.
̶  Dar dacă aţi explora faţa ascunsă a Lunii?! Această faţă este întotdeauna opusă Pământului. Nimeni nu va putea să vă acuze că aţi văzut lucruri deja cunoscute
̶  Da, şi totuşi NASA a trimis misiuni în spaţiul din jurul Lunii, iar acum există o mulţime de fotografii şi date despre faţa ascunsă a Lunii.
Axel a început să râdă.
̶  Vrem să mergeţi pe Lună şi să descrieţi ceea ce vedeţi. Am pregătit coordonatele lunare, douăsprezece în total; este prea mult?
̶  Nu, nu neapărat, acest lucru depinde de nivelul de stres. Nu-mi place să fac prea mult dintr-o dată, căci risc să-mi folosesc excesiv impresiile.
̶  Bine, poate nu va fi nevoie să verificăm toate coordonatele, a spus Axel în mod misterios.
̶  Ştiţi cine este George Leonard sau aţi mai auzit vorbindu-se despre el?
̶  Nu!
̶  Sunteţi sigur?
̶  Am întâlnit sute de persoane, dar nu-mi amintesc de nimeni cu numele de George Leonard. Există un Leonard la Stanford Research Institute, dar în general nu-mi amintesc bine numele. Îmi amintesc mai bine chipurile.
Axel a început să răsfoiască un dosar, de unde a scos cinci fotografii.
̶  Cunoaşteţi vreuna dintre aceste persoane?
̶ Una dintre persoane este doctorul Karlis Osis, iar cealaltă lucrează la Stanford, dar nu ştiu care este numele său. Pe celelalte trei nu le cunosc. Îmi imaginez că una dintre ele trebuie să fie acest domn Leonard.» (…)

Am început treaba a doua zi dimineaţa devreme. Voi numi această operaţiune „Misiunea Lunară“. Aşa cum am procedat şi în cazul Proiectului Jupiter, i-am cerut lui Axel să determine poziţia Lunii în ciclul ei lunar, adică poziţia ei actuală faţă de Pământ şi Soare.
«  ̶  Luna este plină, a spus el, se află în partea opusă Soarelui şi apune chiar la vest. Te ajută aceste coordonate?
̶  Sper, am spus eu, Pământul se află deci între Lună şi Soare; ceea ce trebuie să fac este să mă îndrept direct către ea, îndepărtându-mă de Soare şi sperând o aselenizare a corpului astral pe suprafaţa Lunii.
̶  Bine, realizaţi-vă tehnica, a spus Axel zâmbind şi a apăsat pe butonul de înregistrare al magnetofonului său.»
 

SURSA: Editura Shambala, articol tipărit de Ganesha Publishing House

(C.M.)

sâmbătă, 27 iulie 2013

Facebook - arma vicleană a aşa-zişilor „iluminaţi iluminaţi” (1)


La ora actuală puţini ştiu că, dincolo de aparenţe, această reţea de socializare este în realitate o metodă perfidă de supraveghere şi colectare de date în care a fost integrată de curând până şi recunoaşterea facială digitală.
Fiecare om apreciază viteza și eficiența pe care o oferă internetul atunci când dorește să obțină informațiile de care are nevoie. Putem acum să citim presa, să aflăm prognoza meteo, să ne achităm facturile, să facem cumpărăturile, să „vizităm” cele mai îndepărtate colțuri ale lumii și, bineînțeles, să comunicăm cu prietenii noștri care se află la distanță, doar stând confortabil în fața monitorului. Dacă acum câțiva ani trebuia să așteptăm uneori chiar și o săptămână pentru a primi o scrisoare de la un prieten din străinătate, acum putem comunica în timp real cu el, indiferent dacă distanța care ne separă este de ordinul miilor de kilometri.
Totul doar din câteva „click-uri” de mouse. Epoca scrisorilor a murit! Trăiască internetul – am putea spune. Însă, așa cum ne-am convins poate și cu alte ocazii, plusul de confort își are prețul său. Am devenit prea ocupați cu navigarea pe internet pentru a mai putea vedea ce se află în jurul nostru, pentru a mai trăi în lumea reală. Interacțiunea fizică a fost înlocuită treptat cu cea virtuală. Acum putem să ne întâlnim on-line cu prietenii noștri, ba chiar să ne facem „prieteni” noi, pe care este posibil să nu-i întâlnim însă niciodată. Este ieftin, confortabil și „cool”, mai ales după apariția rețelelor de socializare.
Ce este o rețea de socializare? Conform definiției generale oficiale, ea este definită ca o structură socială formată din indivizi sau organizații, numite „noduri”, care sunt conectate prin una sau mai multe tipuri specifice de interese, cum ar fi prietenie, înrudire, interese comune, tranzacții financiare, cunoaștere, prestigiu, relații de natură sexuală sau relații între cei care împărtășesc anumite credințe comune. Neoficial, ea este un mijloc de a clasifica, a grupa și a supraveghea ființele umane, una din multele rotițe angrenate în mecanismul diabolic construit cu viclenie de secta satanică a Francmasoneriei mondiale, pentru a controla în întregime populația acestei lumi.
Una dintre cele mai cunoscute astfel de rețele de socializare este Facebook. Creat în februarie 2004 de Mark Zuckerberg, la acea vreme student la Harvard, Facebook a fost la început destinat studenților din campusul universității respective. În relativ scurt timp rețeaua s-a extins, cunoscând de-a lungul scurtei sale istorii o susținere mediatică aproape fără precedent. Rar mai găsești astăzi firme respectabile care să nu aibă încorporate în paginile lor web trimiteri la Facebook. În plus, pentru mai mult de 500 de milioane de oameni, câți s-au înscris până acum în această rețea, Facebook a devenit sinonim cu societatea însăși.
Această dezvoltare explozivă este însă bătătoare la ochi pentru un observator atent, inteligent și imparțial. Studiind istoria acestei rețele, ce a devenit peste noapte o adevărată industrie, aflăm că la baza dezvoltării acesteia se află organizații guvernamentale americane, cunoscute pentru activitatea lor în ceea ce privește colectarea de informații în numele, spun ei cu un tupeu nemăsurat, securității mondiale.
Sursa inițială de fonduri a fost cofondatorul rețelei și totodată prietenul confident al lui Zuckerberg, Eduardo Saverin, care, pentru participarea sa financiară, urma să primească 30% din venituri. A fost însă literalmente înșelat de Zuckerberg și scos de pe lista fondatorilor Facebook.
Cel care a „pompat” masiv în contul rețelei (500.000 de dolari), contribuind substanțial la dezvoltarea acesteia a fost cofondatorul și fostul director al Paypal, Peter Thiel, cunoscut membru al grupului conservator radical VanguardPAC și totodată membru consultant al unei firme numite Singularity Institute for Artificial Intelligence. De pe pagina web a acesteia, aflăm că „Singularitatea” este creația tehnologică a unei inteligențe supraumane. Nu vă grăbiți să credeți că este vorba despre un grup care caută să demonstreze existența lui DUMNEZEU sau originea divină a omului. Din paginile site-ului respectiv, știm că există mai multe tehnologii în această direcție: inteligență artificială, interfețe directe creier-computer, inginerie genetică și diferite alte tehnologii, care, dacă vor atinge un anumit grad de sofisticare, vor permite crearea unei inteligențe supraumane.
O astfel de perspectivă halucinantă dezvăluie intențiile reale ale acestui Thiel, care admite că urmărește să distrugă lumea reală, pe care el o numește „natura”, pentru a instala în locul ei o lume virtuală, iar în acest context descoperim interesul său pentru Facebook, care se dovedește a fi așadar un experiment global de manipulare în masă.
A doua rundă de fonduri (12,7 milioane de dolari) a venit din partea companiei Accel Partners, al cărei director, James Breyer (devenit al treilea membru al consiliului de administrație Facebook, alături de Zuckerberg și Thiel), a fost președinte al National Venture Capital Association (Asociația Națională de Investiții), membru al consiliului de conducere al BBN Technologies, una dintre firmele care au contribuit la dezvoltarea internetului, și totodată coleg în consiliul de administrație al In-Q-Tel (companie fondată în 1999 de CIA) cu Gilman Louie, președintele de atunci al acesteia. Una dintre preocupările cheie ale In-Q-Tel este dezvoltarea „tehnologiilor de colectare a datelor”, sarcină pe care, se pare, o realizează cu succes, profitând de pe urma credulității unor ființe naive care își încredințează practic viața acestor monștri fără scrupule.
Contractul de confidențialitate al Facebook, pe care fiecare membru al rețelei îl acceptă atunci când se înscrie în această adevărată mașină de colectare de date, prevede următoarele: „Putem folosi informații despre dumneavoastră pe care le adunăm din alte surse, inclusiv (dar nelimitându-ne la ele) din ziare, pagini de internet cum ar fi bloguri, servicii de mesagerie instant (!) și de la alți utilizatori Facebook, pentru a completa profilul dumneavoastră. Prin utilizarea Facebook, sunteți de acord ca datele dumneavoastră personale să fie transferate și procesate în Statele Unite ale Americii.” Cu această declarație, Facebook își revelează adevăratele intenții mascate abil de dezvoltatorii săi: oferă un serviciu contra obținerii de informații.
În octombie 2004, Anita Jones se alătură lui Breyer în consiliul de conducere al BBN Technologies. Este interesantă însă experiența lui Jones înainte de BBN. Ea a făcut parte din consiliul de conducere al In-Q-Tel și a fost directorul Departamentului de Cercetare și Inginerie din cadrul Ministerului Apărării al Statelor Unite. A fost totodată unul dintre consilierii Secretarului Apărării și a monitorizat activitatea Defence Advanced Research Projects Agency, DARPA (Agenția de Cercetare a Proiectelor Avansate din cadrul Apărării), organism care se ocupă cu dezvoltarea tehnologiilor avansate. Însă lucrurile nu se opresc aici. În spatele DARPA se află Information Awareness Office, IAO (Biroul de Prelucrare a Informațiilor). Scopul declarat al IAO este „colectarea și centralizarea a cât mai multe informații posibile despre toate persoanele, pentru a fi studiate cu atenție de către guvernul Statelor Unite ale Americii, cum ar fi (deși nelimitând-se la) activitatea pe internet, lista cu cumpărăturile realizate on-line, bilete de avion, închirieri de autovehicule, înregistrări medicale, pregătire educațională, carnete de conducere, facturi de întreținere, taxe și orice altă informație disponibilă.”
Cea mai recentă rundă de fonduri a fost asigurată de compania Greylock Venture Capital (27,5 milioane de dolari), al cărei membru-senior este Howard Cox, un alt fost președinte al National Venture Capital Association (NVCA), ce se află de asemenea în consiliul de administrație al In-Q-Tel, alături de Breyer.
Lucrurile par să capete contur, nu-i așa? Mai adăugăm că CIA are o pagină de Facebook prin care racolează studenți pentru ceea ce se numește National Clandestine Service (Serviciul Național Clandestin), care la ora actuală numără câteva mii de membri. De altfel, se știe că Agenția vizitează campusurile pentru a găsi recruți promițători printre studenții de colegiu. Cu Facebook acest lucru devine foarte ușor, recrutarea devenind o simplă formalitate. Ar fi simplist să credem însă că acesta este singurul motiv.
Sandeep Parwaga, un student indian în vârstă de 22 de ani, care studiază în Marea Britanie, admite că are un cont Facebook pe care îl folosește pentru a ține legătura cu prietenii săi. El a devenit conștient însă de faptul că cei care frecventează rețeaua (e valabil pentru toate rețelele de socializare) își vând literalmente viața pe nimic. „De fiecare dată văd oameni care dezvăluie tot felul de lucruri din viața lor, până în cele mai mici detalii, negândindu-se la consecințe sau, hai să spunem lucrurilor pe nume, nefiind destul de isteți și precauți să le pese măcar de acest aspect. Dictatura tehnologică a făcut o treabă «bună» în ceea ce privește spălarea creierelor și manipularea maselor. Nu vă lăsați păcăliți de această minciună... Zuckerberg nu ar fi reușit niciodată să obțină un atât de mare succes fără ajutorul CIA sau NSA”.
Sub semnul unei permanente preocupări, chipurile, pentru a satisface nevoile utilizatorilor  săi, Facebook a adus de-a lungul timpului anumite îmbunătățiri platformei sale. În 6 noiembrie 2006, Zuckerberg lansează Facebook Beacon, aplicație ce notifica utilizatorilor rețelei despre achizițiile on-line ale prietenilor lor. Serviciul a fost închis după ce 46.000 de utilizatori au reclamat această încălcare a intimității, însă, surpriză: el a fost reintrodus în mai 2011, „nou și îmbunătățit”.
În februarie 2009, Facebook anunță în acordul de utilizare a rețelei: „Avem dreptul să facem tot ceea ce dorim cu contul dumneavoastră și conținutul acestuia. Pentru totdeauna.”
În mai 2010, Facebook revine asupra anumitor setări ale normelor privind securitatea datelor utilizatorilor. Surse care scriau pentru Wall Street Journal au dezvăluit în 2010 că aplicațiile Facebook transmit informații despre utilizatorii săi (numele acestora și ale prieteni lor lor) către o mulțime de companii de publicitate și de urmărire a activității pe internet. În replică, Facebook răspunde cu viclenie: „Am luat imediat măsuri pentru a dezinstala toate aplicațiile care violează termenii din acordul de utilizare Facebook.” Însă acordul de confidențialitate a fost modificat în permanență de către staff-ul rețelei. De pildă, în 2005, acordul prevedea că „nicio informație personală pe care o trimiteți către Facebook nu va fi disponibilă pentru vreunul dintre utilizatorii rețelei care nu aparține cel puțin unuia dintre grupurile specificate de dvs. în setările de siguranță”. În 2011, acordul prevede: „Pentru materiale protejate de drepturi de autor, cum ar fi fotografii, filme video, ne acordați în mod expres următoarea permisiune, sub rezerva setărilor de confidențialitate pe care le faceți (care se schimbă adesea, fără ca utilizatorul să fie anunțat – n. red.): dreptul nonexclusiv, transferabil, sublicențiabil, neimputabil de a folosi orice material pesonal pe care îl postați pe internet în cadrul rețelei sau în legătură cu rețeaua. Această licență se încheie în momentul când veți șterge materialul sau contul, doar dacă acesta (materialul respectiv) nu se află în posesia vreunui alt utilizator care nu l-a șters.” Cei naivi pot crede în continuare în bunele intenții ale celor care se află în spatele acestui mecanism gigantic de urmărire a oamenilor.
În decembrie 2010, Facebook lansează aplicația de recunoaștere facială, pe care, în aprilie 2011 o setează ca implicită pentru toți utilizatorii săi. De altfel, Facebook a modificat de multe ori aceste setări, care sunt în mod intenționat foarte stufoase, nu pentru a-și proteja utilizatorii, ci pentru a-i descuraja să le utilizeze, aceștia preferând de cele mai multe ori să le accepte pe cele implicite.
Sistemul de recunoaștere facială permite identificarea automată din diverse fotografii care pot apărea în ziare, reviste sau oriunde pe internet, a persoanelor care figurează pe acest site. După o etapă de testare ce a avut loc anul trecut în Statele Unite, dispozitivul este deja disponibil în aproape toate țările în care a fost implantat Facebook. Este suficient acum ca o singură fotografie de-a voastră să fie „adnotată” (identificată), pentru ca orice altă fotografie în care apăreți, de pe orice rețea socială, să poată fi asociată cu această identificare, deci cu numele vostru.
O sută de milioane de imagini sunt adnotate astfel în fiecare zi, anunțând dispariția anonimatului pe internet. Funcția este activată implicit („by default”) pentru toate profilurile utilizatorilor de pe rețeaua socială. Dezactivarea sa de către utilizator necesită niște modificări complexe ale parametrilor de confidențialitate, pe care puțini utilizatori de internet le cunosc.
 Sursa:http://www.yogaesoteric.net
(C.M.) 

joi, 25 iulie 2013

Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane



Electroligarhia – ideea unor ignoranţi despre o posibilă civilizaţie controlată 
de Alex Ionescu

Electrozi plasaţi şi alimentaţi corespunzător în creier pot influenţa comportamentul. Jose Delgado descrie un plan pentru o societate civilizată utopică, electroligarhia, în care oamenii ar purta senzori electrici şi li s-ar induce diferite
Jose Delgado
stări. Activitatea electrică a creierului se reflectă în activitatea psihomentală şi reciproc. Astfel, fie prin plasarea unor electrozi la nivelul creierului, fie prin transmiterea de la distanţă a undelor electromagnetice cu frecvenţă similară celor cerebrale, se poate influenţa activitatea psihomentală – se pot modifica gândurile şi emoţiile unei persoane sau a unui grup mare de fiinţe umane. Există la ora actuală sisteme electronice sofisticate, care „vorbesc” direct minţii ascultătorului, pot altera şi interfera cu undele cerebrale, pot manipula structura electroencefalogramei şi pot implanta astfel, în mod artificial, stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Aceste sisteme subliminale nu spun persoanei să simtă o emoţie, ci o fac să simtă; implantează emoţia respectivă în mintea lor.

Creierul, un sistem care generează electricitate
În anii 1870-1880 medicul englez Richard Caton a fost primul care a descoperit faptul că creierul generează electricitate. Acesta a observat că la nivel cerebral se generează descărcări electrice mici. Caton a detectat de asemenea slabi curenţi electrici prin cutia craniană – cei care în prezent sunt înregistraţi cu ajutorul electroencefalografului. 

După trei decenii de la această descoperire, Santiago Ramon y Cajal, laureatul premiului Nobel pentru medicină şi 

Cajal
fiziologie din 1906, a descoperit neuronul – unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos. El a observat şi modul în care neuronii îşi transmit impulsurile – prin legăturile sinaptice, realizând adevărate reţele „informaţionale”.
După încă 100 de ani, Roger Traub, de la Universitatea Birmingham din Anglia, a demonstrat că neuronii se conectează unul cu celălalt, nu numai prin sinapse, ci şi prin interacţiuni directe în câmp electric. Unul din misterele oscilaţiilor electrice de la nivelul creierului este modul în care ele se sincronizează pe zone întinse, într-un mod bine corelat, formând adevărate 
câmpuri electrice de intensitate scăzută, la nivel cerebral. 
Traub

Aşadar, neuronii de la nivelul creierului nu interacţionează doar fizic unii cu alţii, prin sinapse, ci şi direct, prin frecvenţe similare de vibraţie. Fiecare dintre aceste frecvenţe unitare de vibraţie, care înglobează activitatea neuronilor pe arii întinse, sunt generate de diferitele gânduri sau emoţii care apar la nivel psiho-mental.
Cercetătorii în neurologie au obiectivat reflectarea activităţii electrice a creierului, implicit a câmpurilor electrice care se generează la nivelul acestuia, în activitatea psihomentală şi reciproc. Înainte de această descoperire, psihofiziologii americani arătaseră că o reflectare similară are loc între activitatea psihomentală şi substanţele descărcate la nivel cerebral (neurotrasmiţători şi hormoni). Aşadar, activitatea electrică a creierului, cea chimică şi gândurile/emoţiile unei persoane sunt intercorelate. Aceeaşi informaţie este oglindită în diferitele structuri ale fiinţei umane.

În 1831, Michael Faraday a descoperit faptul că energia electrică în mişcare determină magnetism, iar mişcarea 

câmpului magnetic produce curent electric. Condiţia pentru transformarea energiei electromagnetice în energie electrică este ca „receptorul” să fie acordat pe aceeaşi frecvenţă de emisie a energiei electromagnetice. Activitatea creierului, fiind şi de natură electrică, poate fi influenţată, astfel de unde şi câmpuri electromagnetice. Undele radio, care şi ele aparţin spectrului electromagnetic, pot de asemenea produce curenţi electrici la nivel cerebral, dacă frecvenţa lor este similară celei cu care impulsurile nervoase sunt transferate între neuroni.
Observând informaţiile expuse mai sus şi gândindu-ne la modul global, integrator la fiinţa umană, putem spune că este perfect posibil ca activitatea cerebrală a fiinţei umane să fie interferată, fie prin stimuli electrici aplicaţi direct creierului, fie prin câmpuri electrice sau electromagnetice sau prin unde radio de joasă frecvenţă, care să fie direcţionate către capul sau întregul corp al fiinţei. Aceste modalităţi de a acţiona pot perturba activitatea electrică a creierului şi, deci, pe cea psiho-mentală a fiinţei respective.

Implantarea cipurilor la oameni
În perioada anilor 50-60, unul din cercetătorii în domeniul stimulării electrice a creierului a fost psihologul Jose Delgado. Cel mai faimos experiment al său implica utilizarea a ceea ce el a numit un „stimoceptor”, un aparat cu radio-control care emitea curenţi către nişte mici receptori implantaţi în creierul unui animal. Delgado credea cu fervoare în capacitatea unor electrozi bine plasaţi în creier de a influenţa comportamentul şi, în cartea sa „Controlul fizic al minţii: către o societate psiho-civilizată”, el descrie un plan pentru o societate civilizată utopică, în care oamenii ar purta senzori electrici pentru a nu fi afectaţi de depresie, durere, anxietate, agresiune şi care să stimuleze plăcerea, voinţa şi intelectul. Delgado a denumit societatea sa utopică, electroligarhie.

Delgado respingea ideea liberului arbitru şi propusese ipoteza că mintea este o entitate funcţională, produsă de funcţiile electrice ale creierului; el se gândea că mintea poate fi astfel, prin intermediul anumitor instrumente electrice sau electromagnetice, manipulată şi controlată, cu scopul de a controla comportamentul populaţiei. Delgado nu avea cunoştinţe spirituale referitoare la structura subtila a corpului uman, cum este şi situaţia majorităţii oamenilor de ştiinţă din ziua de azi. Dar această viziune a lui Delgado a convenit foarte mult membrilor Noii Ordini Mondiale, adepţi ai unui control cât mai riguros al populaţiei. Iar această idee, dacă observăm cu atenţie, este materializată la ora actuală sub forma tendinţei de implementare a cipurilor (RFID). Delgado, de la mijlocul anilor 70, a fost numit directorul Centrului Ramon y Cajal, iar interesul său s-a mutat de la simpla stimulare electrică a creierului la aria largă a efectelor undelor electromagnetice, fapt care a fost primit cu bucurie de sistemul militar şi politic, ca modalitate de a-și atinge scopul – controlul populaţional absolut.

Simptome ale expunerii la o cantitate excesivă de radiaţii electromagnetice De-a lungul timpului, dorinţa de a cunoaşte cu adevărat cum anume funcţionează creierul şi psihicul uman, precum şi intercorelaţiile dintre acestea, au condus la anumite descoperiri. O parte au fost expuse pe scurt în prima parte a acestui articol. Multe dintre aceste descoperiri sunt utilizate la ora actuală de către o elită a acestei planete, cu scopul de a dobândi un control absolut asupra tuturor fiinţelor umane care există pe acest pământ.
Într-un raport al organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS), din 1981, se preciza că primele studii ale efectelor undelor radio asupra fiinţei umane s-au realizat în Polonia, Cehoslovacia şi URSS, în anii 50. Una dintre concluziile raportului era că undele electromagnetice de frecvenţă joasă pot determina dureri de cap, oboseală, slăbiciune în corp, ameţeli, modificarea stării, confuzie, perturbarea somnului (neputinţa de a dormi). În ultima vreme, observăm că aceste simptome sunt prezente la foarte multe persoane, mai ales atunci când vremea pare a fi setată după un program: ziua caniculă, seara ploaie tropicală, noaptea răcoare.

Între anii 1980-1984, au existat multe proteste ale diverselor grupări pacifiste din Anglia, cu privire la rachetele Cruise, în special la baza Greenham Common, situată în comitatul Berkshire, la 45 de mile (72 km) vest de Londra. Pe la mijlocul anului 1984 protestatarii, care se aflau în faţa bazei respective, au început să susţină că au fost iradiaţi din interiorul bazei, datorită problemelor fizice care le apăruseră şi pe care nu le puteau corela cu altceva. Simptomele acopereau o paletă largă de manifestări, de la arsuri cutanate, sângerări menstruale anormale, la dureri de cap, ameţeală, atacuri de paralizie temporară, probleme de coordonare a limbajului şi chiar, într-un caz, insuficienţă circulatorie severă, care a necesitat internare în spital. Aceste simptome, pentru cei care lucrează în domeniu şi ştiu, se potrivesc foarte bine cu problemele generate de expunerea excesivă la unde/câmpuri electromagnetice. Ministrul Apărării din perioada respectivă a negat utilizarea oricărui semnal electromagnetic periculos, dar nu a negat utilizarea undelor electromagnetice, cunoscut fiind faptul că în reglementările Marii Britanii undele electromagnetice sub 10mW/cm2 nu sunt considerate periculoase. Se pare totuşi că sunt.

Modalităţi de psiho-control Neurologul Allan Frey, 
cunoscut pentru cercetările realizate în timpul războiului 
Allan Frey
rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane, datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE), pe care o realizează acestea. Această frontieră anatomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi patogeni, pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de carbon şi anumite substanţe mici liposolubile. Multe din substanţele din mediul înconjurător, care ar ajunge la nivel cerebral în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în reţelele neuronale. Acest aspect ar putea avea un efect puternic de distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra gândirii etc. Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000, se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia neiradiată ar fi imună”.
Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al organismului au avansat atât de mult, încât în prezent există posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de organismul său. Din diferite documente a reieşit că NSA (National Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA) poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel de specific omului, ca şi amprentele digitale şi vocea. Pe de altă parte, NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri. Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite fobii, nevroze şi chiar boli să se vindece prin inducerea de la distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de către sistemele de control populaţional.

În articolul „Military use of mind control weapons” din numărul pe lunile octombrie/noiembrie 1998 al revistei Nexus Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare de la distanţă a oamenilor:

„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru: un sistem electronic sofisticat ,care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în mintea lor.”
„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad. Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992. În rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de comunicaţii, în care transportori non-aurici din spectrul foarte jos sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici. Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”
„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea accesării directe a fiecărui creier uman, prin inducerea electromagnetică a unor algoritmi fundamentali». În conținutul acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează existenţa unor algoritmi fundamentali, prin care orice transmisie senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului. Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele de comunicare contemporane. Un proces care este cuplat la banda îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz». El încheie articolul astfel: «în ultimele două decenii, un potenţial care era improbabil, dar acum este marginal fezabil, a ieşit la suprafaţă. Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale, generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi membrii acestei specii sunt scufundaţi».”
De asemenea, tot în acest articol el spune:

„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc., în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să se duplice, apoi să se stocheze aceste «amprente emoţionale» pe alt computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă unei alte persoane şi să se modifice astfel starea emoţională a fiinţe umane respective”. Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton, afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în timpul războiului din Irak”. „Secretul care acoperă dezvoltarea tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile oamenilor.”
Tentative oficiale de a limita utilizarea tehnologiilor de manipulare a minţii În ianuarie 1999, Parlamentul European a înaintat o rezoluţie în care se cerea „o convenţie internaţională de introducere a unei interdicţii globale în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor care ar putea permite orice formă de manipulare a fiinţei umane”. Obiectivul major era acela de a informa marele public despre pericolul real pe care îl constituie aceste arme pentru drepturile omului şi democraţie.

yogaesoteric
17 iulie 2005

(pentru conf. C.M.)

miercuri, 24 iulie 2013

PORTALUL

Dragi cititori, vă invit să accesați adresa de mai jos pentru a viziona un film extraordinar despre unele chestiuni de ordin ezoteric, în primul rând despre portaluri, porți de legătură între lumea noastră și univers:http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7443

Filmul are durata de 1:37:43
C.M.