”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 1 iunie 2013

Rugăciunea colectivă



(16.04.2013 de  Elena Godeanu)

Mulţi gânditori, savanţi şi căutători spirituali sunt preocupaţi de viitorul umanităţii. Gregg Braden este unul dintre investigatorii pasionaţi ai zonei de întâlnire dintre mistică şi tehnologie. Expert geolog şi proiectant de sisteme IT, el propune o viziune provocatoare asupra felului în care putem face trecerea către o eră a armoniei mondiale. Iată o sinteză a ipotezelor sale din cartea Efectul Isaia, apărută la Editura For you. Yoga Magazin te cheamă la o meditaţie asupra acestui subiect fierbinte – ce facem fiecare dintre noi pentru lumea în care trăim.
Există o ştiinţă uitată care poate pune capăt tuturor conflictelor, bolilor şi suferinţelor. Poate naşte o epocă de pace şi de cooperare între guverne şi naţiuni. Poate dezamorsa tiparele distructive ale vremii. Ne poate dărui longevitate şi sănătate perfectă. Descoperirile de ultimă oră ale fizicii cuantice decodifică această ştiinţă şi aruncă o lumină nouă asupra rolului pe care fiecare dintre noi îl are în deznodământul istoriei la care suntem părtaşi.
Margaret Paloma, profesor de sociologie la Universitatea din
Akron, Ohio, a identificat patru tipuri de rugăciune frecvent utilizate de oameni: rugăciunea-conversaţie (când Îi vorbim lui Dumnezeu cu propriile noastre cuvinte pentru a descrie stările, fericirile sau nefericirile prin care trecem), rugăciunea-cerere (când facem apel la forţele divine creatoare pentru a reuşi anumite acţiuni), rugăciunea-ritual (când repetăm o succesiune cunoscută de cuvinte, de pildă Tatăl nostru) şi rugăciunea-meditaţie (fără cuvinte).
Cercetările ştiinţifice moderne susţin, alături de înţelepciunea străveche, că există şi un al cincilea tip de rugăciune, care ne permite să ne contopim gândurile, trăirile şi emoţiile într-o unică şi puternică forţă de creaţie care poate deschide calea către vindecarea lumii. Din perspectiva fizicii cuantice, secretul pierdut al căii rugăciunii constă într-o nouă viziune asupra vieţii. O viziune care ne permite să simţim că miracolul pe care îl cerem s-a petrecut deja, iar cererile noastre au fost deja împlinite. În loc să ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce nu vrem, o alegere superioară este să ne identificăm cu ce alegem să aducem în viaţa noastră şi să trăim din această perspectivă.

Gândurile bune crează pacea
Cum reuşesc trăirile noastre interioare să aibă vreun efect asupra evenimentelor lumii exterioare? Tot ceea ce am izbuti să concepem vreodată drept Creaţie există ca o stare a tuturor posibilităţilor. Totuşi chiar dacă există componentele care pot da naştere lucrurilor, ele nu deţin întotdeauna şi elementul declanşator care să le pună în mişcare.
Este la fel ca atunci când vrem să obţinem o bomboană dintr-un vas de apă saturată cu zahăr. Putem pune în apă oricâte linguriţe de zahăr pe care îl privim cum se dizolvă şi dispare. Cu toate că nu îl mai vedem, ştim că, undeva ascuns în lichid, zahărul există.
Şi rămâne în aceeaşi stare de invizibilitate până când apare ceva şi starea apei se schimbă. Acest agent este numit catalizator, ceva care ajută la declanşarea unei interacţiuni între apă şi zahărul din pahar. Declanşatorul poate fi o simplă sfoară fibroasă introdusă în lichid. Pe măsură ce apa îmbibată cu zahăr este absorbită de sfoară, ea se evaporă, lăsând în urmă zahărul. În absenţa apei, zahărul se cristalizează într-o nouă expresie de sine, cristale strălucitoare care se supun mai mult legilor aerului, decât legilor apei.
Când trăim sentimente cu privire la lucrurile pe care alegem să le experimentăm în lume, acestea sunt precum sfoara introdusă în soluţia de zahăr. În sfera posibilităţilor de creaţie, plasăm o „matrice“ a sentimentului – ea dezvoltă o cantitate de energie suficientă pentru a permite manifestarea unei noi posibilităţi. Cheia acestui sistem este dată de faptul că universul ne oferă, în schimb, exact ceea ce sugerează „matricea“ – Universul reacţionează la acţiunea noastră. Aceasta îi spune sumei de posibilităţi unde ne-am plasat atenţia. Emoţia pe care o ataşăm matricei noastre atrage posibilitatea de manifestare a lucrului descris de ea.
Atunci când respingem cu intensitate ceva, alimentăm, de fapt, manifestarea a ceea ce nu ne dorim. Credem că eliminăm frica, însă îi dăm motiv să apară. Alternativa ne sugerează să acceptăm o viziune mai optimistă, cea a paharului pe jumătate plin – ne spun fizicienii care studiază cuantica. Aceste legi ne invită să facem alegeri într-un mod conştient şi responsabil, să ne concentrăm mai degrabă asupra experienţelor pozitive la care aspirăm, decât să ne temem de lucrurile negative pe care nu le dorim. Creaţia ne aduce consecinţa a ceea ce simţim, manifestând imaginea pe care am construit-o în mintea noastră.
Multe dintre condiţionările impuse de tradiţiile occidentale ne-au învăţat că trebuie să cerem să fie pace în anumite conjuncturi prin care trece lumea noastră. Dar astfel recunoaştem absenţa păcii şi dăm, indirect, putere stării de non-pace. Din perspectiva celui de-al cincilea mod de rugăciune, suntem invitaţi să creăm pacea planetară prin calitatea gândurilor, a trăirilor şi a emoţiilor noastre. Iar credinţa ne permite mereu să fim siguri că rugăciunile ne vor fi împlinite.

Triunghiul de forţă: minte, trăire şi emoţie
La sfârşitul anilor ‘20, fizicianul danez Niels Bohr a constatat că la nivel subatomic materia se comportă uneori ciudat, în contradicţie cu teoriile acceptate la acea vreme. Dezvoltată pe baza studierii tandemului yin-yang, teoria lui Bohr se află la baza fizicii cuantice. Cunoscută sub numele de viziunea Copenhaga, postulează că observatorul unui eveniment devine parte a evenimentului, prin simplul fapt de a observa. În lumea foarte mică a atomilor, observaţia capătă o şi mai mare semnificaţie, întrucât „obiectele de dimensiunea atomului sunt perturbate de orice încercare de a le observa“.
Faptul că ne-am considerat independenţi faţă de lumea din jurul nostru a dus la naşterea unui sentiment de separare, exprimat de atitudinea „aici“ şi „acolo“, „eu“ şi „ceilalţi“. Credem că lumea „se întâmplă“ în jurul nostru, deseori fără un motiv aparent. Dar trebuie să adoptăm perspectiva holistică a Universului, să înţelegem că fiecare faţetă a noastră şi a celor din jurul nostru provine dintr-o  sursă unică şi toate lucrează împreună – aşa am putea traduce mesajul din Copenhaga.
Rugăciunea este o conlucrare între gând, trăire plină de credinţă şi emoţie. Intrăm în comuniune cu lumea prin percepţii, simţuri, gânduri, sentimente. Din această perspectivă, fiecare moment poate fi privit ca o rugăciune, într-un sens foarte real. Astfel, în fiecare clipă a vieţii contribuim la ceea ce se petrece în jurul nostru, uneori în mod direct şi intenţionat, alteori indirect, fără a şti măcar că am avut vreun rol. Acest din urmă tip de experienţă poate fi cel mai bine descris de cei care simt că viaţa li „se întâmplă“. Sentimentele în acest caz merg de la nedumerirea provocată de naşterea unui copil până la neputinţa declanşată de pierderea tragică de vieţi omeneşti, într-un război sau o calamitate. Însă noua modalitate de rugăciune este o participare activă, care ne oferă posibilitatea de a alege rezultatele şi variantele de existenţă.

Împreună modelăm viitorul
În 1947, savantul suedez Hans Jenny a demonstrat că vibraţia crează un model predictibil în substanţa obiectului asupra căruia este proiectată. Gândurile, trăirile şi emoţiile sunt vibraţii proiectate zi de zi asupra materiei, care trezesc noi potenţialităţi şi reglează rezultatul final. Secretul este să concentrăm gândul, trăirea şi emoţia, să le unim sinergic, astfel încât modelele vibratorii să fie focalizate în aceeaşi direcţie. Cercetări recente făcute de omul de ştiinţă japonez Masaru Emoto vin în întâmpinarea acestor idei.
Când gândim, de exemplu: „Vreau să întâlnesc iubirea ideală“, structurăm un model energetic psiho-mental ce exprimă această idee. Însă trăirea şi emoţiile trebuie să se sincronizeze cu acest model pentru a da forţă dorinţelor noastre. Lipsa de rezonanţă a tuturor tiparelor – trăiri, emoţii, gânduri, etc. – tolerează prezenţa unor sentimente ascunse de genul: „Nu merit o asemenea iubire“, „Nu cred că e posibil să mai apară cineva în viaţa mea“ etc. Aceste emoţii exprimă frică şi sunt tiparele care împiedică manifestarea alegerii noastre conştiente, se pot strecura în conglomeratul dorinţelor şi conduc la spargerea modelului energetic psiho-mental iniţial.
Pe măsură ce punem la unison componentele rugăciunii, ajungem să imprimăm matricea energetică care va cataliza şi declanşa o modificare prin care vom găsi perechea ideală. Într-un mod asemănător, dar la o scară mai mare, putem face ca „muntele să se mişte” - putem pune capăt războaielor şi chiar vindeca bolile cele mai cumplite.
Rugăciunea colectivă reprezintă şansa de a crea împreună viitorul acestei lumi. Pe măsură ce schimbăm calitatea sentimentelor noastre, schimbăm frecvenţa de vibraţie şi modificăm tiparele lumii exterioare. Cercetările făcute în domeniul cuantic arată că există o legătură strânsă între forţa invizibilă a sentimentului uman şi efectele sale asupra mediului înconjurător.
La începutul anilor ‘90, Academia Rusă de Ştiinţe din Moscova anunţa descoperirea unei relaţii surprinzătoare între ADN şi proprietăţile luminii. Fizicianul Vladimir Poponin a descris o serie de experimente care demonstrează că ADN-ul uman afectează în mod direct lumea fizică printr-un câmp energetic necunoscut până atunci. Experimentele au început prin studierea tiparelor de interferenţe ale luminii în vid.
Dintr-o încăpere specială a fost îndepărtat tot aerul, şi, aşa cum era de aşteptat, lumina a creat forme aleatorii de aranjare ale franjurilor de interferenţă. Prima surpriză a apărut când mostre fizice de ADN au fost introduse în camera vidată. În prezenţa materialului genetic, interferenţele undelor de lumină au început să se redistribuie într-o formă regulată. ADN-ul a influenţat în mod evident fotonii, prin intermediul unei forţe invizibile. A doua surpriză a fost că, la scoaterea din cameră a mostrelor de ADN, particulele luminoase nu au revenit la forma iniţială – aleatorie. ADN-ul lăsase ceva în urma sa, o forţă reziduală, „o nouă structură de câmp“.
Aceste experimente sunt importante, deoarece atrag atenţia asupra faptului că există proprietăţi ale materiei care nu sunt studiate suficient. Explicaţia furnizată de cercetătorii ruşi oferă o şi mai mare credibilitate efectului rugăciunii în lumea fizică. ADN-ul a reprezentat, în acest caz, un grup pasiv de molecule. Matricea care a creat structura franjurilor de lumină a putut fi observată în mod direct – prezenţa unei forme de viaţă a modificat proprietăţile mediului, cu un efect măsurabil concret. Prin extrapolarea acestei experienţe să ne imaginăm ce s-ar putea petrece dacă introducem în mediul de mai sus o formă de ADN care să reprezinte un sentiment sau o atitudine.

Efectul de câmp al conştiinţei e real
Cercetătorii ruşi au făcut următoarea remarcă: o persoană de dimensiuni medii sub aspectul înălţimii şi al greutăţii are miliarde de celule; dacă fiecare dintre acestea deţine aceleaşi proprietăţi capabile să influenţeze lumea din jur, cât de mult este amplificat efectul descoperit de ei? Ce se petrece dacă sentimentele aleatorii care străbat celulele unei fiinţe sunt înlocuite în mod conştient cu rezultatul unei rezonanţe specifice între gând, trăire şi emoţie, sub forma rugăciunii?
Înmulţim efectele produse de o persoană cu puterea oferită de al cincilea mod de rugăciune, cu şase miliarde de oameni, cât numără astăzi populaţia globului şi începem să avem o idee despre puterea conţinută de voinţa colectivă. Este puterea prin care putem evita şi curma suferinţa care şi-a pus pecetea asupra secolului al XX-lea. Cheia constă în a lucra împreună. E cea mai mare provocare a mileniului trei.
Oamenii sunt conectaţi unii cu ceilalţi prin intermediul relaţiilor interumane – pe care noi le denumim viaţă. Deşi vedem multe trupuri pe care le considerăm străine de noi, care trăiesc vieţi independente, suntem interconectaţi printr-un sistem invizibil de care nu suntem conştienţi. Conexiunea e reprezentată de ceea ce unii au numit „mintea universală“: la un anumit nivel de conştiinţă nu suntem decât unul. şi asta ne oferă o altă mare cheie: cei mulţi pot beneficia de pe urma experienţelor a câtorva semeni de-ai noştri. Rugăciunea concentrată doar a câtorva oameni poate influenţa calitatea vieţii unei întregi regiuni. Sunt studii ştiinţifice care presupun că relaţia dintre rugăciunea colectivă şi activitatea indivizilor din zonele respective se datorează unui fenomen cunoscut ca „efect de câmp al conştiinţei“.
În ultimele două decenii s-au făcut experimente care evidenţiază relaţia dintre rugăciunea colectivă şi curba de infracţionalitate înregistrată într-un mediu urban. Aceste studii au arătat că rugăciunile pentru pace a doar unu la mie din populaţia unei zone sunt suficiente pentru ca rata criminalităţii, a accidentelor şi a sinuciderilor să se reducă. Iată că este nevoie de surprinzător de puţini oameni pentru a sădi seminţele unei mari posibilităţi.
Dacă urmăm acest raţionament, ajungem la ipoteze provocatoare. În prezent, populaţia globului este estimată la şase miliarde de oameni. Unu la mie din acest total înseamnă şase milioane de oameni. Mai mult, studiile au arătat că primele efecte ale rugăciunii colective au devenit observabile atunci când numărul participanţilor a fost mai mare decât rădăcina pătrată din unu la sută din populaţie. Într-un oraş cu un milion de locuitori, această valoare reprezintă doar o sută de oameni.

A te ruga înseamnă a acţiona
Pentru a schimba conjuncturile care permit războiul, opresiunea şi suferinţa în masă, trebuie să transformăm gândirea care a îngăduit apariţia acestor conjuncturi. Trăim într-o societate a consensului colectiv. Împrejurările care încurajează războiul şi suferinţa la scară mare reflectă elementele ce fac posibilă existenţa acestor condiţii la scară redusă. Uneori conştient, alteori nu, aprobăm ceea ce vrea grupul din care facem parte, într-un mod pe care nici nu-l bănuim. La niveluri de care s-ar putea să nu fim nici măcar conştienţi, emoţiile, atitudinile şi acţiunile pe care le adoptăm unul în raport cu celălalt, în fiecare zi, contribuie la crearea acelor convingeri şi credinţe colective, care încuviinţează războaiele şi suferinţa prezente în lume.
De exemplu, o mentalitate favorabilă războiului, de preconizare şi de pregătire în vederea unui conflict la nivel internaţional, poate surveni numai dacă permitem existenţa conflictelor în vieţile noastre personale. Pe măsură ce trăim episoade individuale în care „ne apărăm“ de relaţiile sentimentale şi interumane în general, „păcălindu-i“ pe cei de la şcoală, pe colegii de serviciu şi pe cei care reprezintă concurenţa, fizica cuantică ne reaminteşte că aceste expresii individuale ale vieţilor noastre pavează drumul către expresii similare, mult amplificate, într-un alt moment şi alt loc.
Iar asemenea concluzii sunt traduceri într-un limbaj modern a ceea ce tradiţiile spirituale avertizează de milenii.
Pentru a beneficia de pace în lumea întreagă, trebuie să aducem pacea în propriile vieţi. Din perspectivă cuantică, nu are nicio logică să ne facem cu violenţă loc printre oameni pentru a ajunge în locul unde ne-am parcat maşina şi să ne năpustim apoi, în mijlocul traficului, tăind calea altor şoferi, în drumul nostru către un miting pentru pacea mondială.
Ni se cere să regândim din temelii modul de abordare a conflictelor. Nu mai poate exista ceva de genul „noi“ şi „ei“. Nu există decât „noi“. Am depăşit condiţiile în care era eficient să ne impunem asupra altora voinţa şi ideile legate de schimbare. 




Rugăciunea nu este un act pasiv – cercetările ştiinţifice moderne sugerează că abilitatea noastră de a intra în comuniune cu forţele cosmosului, de a ne alege calea în timp şi de a determina cursul istoriei noastre viitoare poate fi singura, cea mai completă şi cea mai importantă forţă prin care lumea va fi transformată. Rugăciunea este o forţă concretă, măsurabilă şi determinată în cadrul Creaţiei. Rugăciunea este reală. A te ruga înseamnă a acţiona divin.
Ne aflăm în pragul unei epoci în care supravieţuirea speciei noastre dă semne că depinde efectiv de capacitatea noastră de a aplica ştiinţa uitată a rugăciunii. Implicaţiile pe care această ştiinţă le poate avea la scară globală sunt de proporţii uriaşe. Perioada în care trăim reprezintă, probabil, primul moment din istoria omenirii când avem posibilitatea să ne determinăm conştient viitorul.

 

Yoga Magazin 73/2011

(pentru conf. C.M.)


3 comentarii:

  1. Ce nu va place cenzurati...... Iaca ,scart !!!!! Ma gandeam ca vreti sa ne spalati creierul, caci de fapt asta faceti, cu reluari si mai vechi de vorbarii; de cand am tot intrat pe bloguri, vorbaria asta ati mai postat-o. Este desigur de amploare a realului, dar e cam.....veche. Nu o combat in speta, decat doar ca e ...de atunci. Si in plus, nu am schimbat inca dimensiunea (oare ce pile si unde ne trebuie ?) si factorul timp aici in acest maret rahat 3D opereaza, deci mai actualizati daca sunteti capabili desigur.... De multe ori m-am straduit ,sa ma stapanesc, sa nu-i invidiez pe vorbitorii cu simbrie (cred ca ...nu celesta),care ne tot impresioneaza, cu atatea "noutati" Galactice dar de fapt sunt tot un soi de vechituri. Ascensiunea este iminenta, dar nu se bazeaza pe astfel de sprijiniri,oricat ati starui in a voastra materala iluzie ca sa faceti cu ea ce ? Spuneti adevarul, nu mintiti prin omisiune comitand astfel pacate la fel de mari, ca multi dintre intunecati. Nu ma astept sa fiti verticali sa-mi treceti postarea de marunta voastra cenzura. Iubire si Lumina !

    RăspundețiȘtergere
  2. Deși sunteți complet incoerent(ă), vă public; nu vreau să mă amuz singur.
    C.M.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iubire si Lumina! Sanatate, intelepciune, ganduri bune si voiosie!
    Sa ne vedem cu bine.

    RăspundețiȘtergere