joi, 17 ianuarie 2013

AURA UMANA



Centri si corpuri subtile
Posedăm un corp fizic care e compus din organe. Chiar şi copiii ştiu asta: întrebaţi-i unde le sunt ochii, ei vă vor arăta; şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le vor arăta, de asemenea. Mai târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul are cinci simţuri (vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul tactil), având fiecare funcţii bine determinate: funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele ale gustului sau ale vederii, etc.  
Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el încearcă să profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice senzaţiile pe care le furnizează ochii, urechile, pielea, etc… Printre senzaţii, unele sunt mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult sau mai puţin intense. De exemplu, gustul: cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor produse de gust, mai ales la o masă suculentă? Sau simţul tactil… Se spune că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea ce este destul de îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi artişti, înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele mai puternice impresii graţie culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele din cazul actului sexual, care adesea îi lasă indiferenţi şi reci.  
Majoritatea oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în care includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care guvernează lumea. Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni pe care parfumurile, sunetele şi culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia cazului când este în joc interesul lor, ca în cazul animalelor, unde mirosul, auzul şi văzul sunt extraordinar de dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste simţuri pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.  
Observaţi oamenii: ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul, de a cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce? Pentru că ei nu ştiu că, pentru a cunoaşte plenitudinea, a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie într-adevăr excepţionale, trebuie să începă prin a nu mai conta exclusiv pe cele cinci simţuri. În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face experienţe absolut de neconceput pentru occidentali. În India sau în Tibet, de exemplu, anumiţi yoghini locuiesc în găuri scobite în pământ. În această obscuritate, în linişte absolută, nu există nici un fel de hrană pentru cele cinci simţuri, pe care yoghinul reuşeşte să le amorţească prin meditaţie. Iar când simţurile se opresc din funcţiune, ele nu mai absorb energia psihică destinată centrilor subtili: atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să vadă, să audă şi să simtă, să atingă elementele fluidice din regiunile superioare.  
Când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie… trebuie numai să căutăm!

AURA
Tot ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit particule, produc emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care înconjoară orice lucru, o numim aură. Evident, ea nu este vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, multă lume nici nu ştie că există. Aura este deci acest fel de halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă, luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră, e mică, ştearsă, urâtă.

Prin intermediul aurei noastre se produce un schimb neîntrerupt între noi şi forţele naturii. Toate influenţele cosmice, planetare şi zodiacale care se deversează constant în spaţiu, vin până la noi, şi după calitatea aurei noastre, după sensibilitatea sa, puritatea şi culorile sale primim o anume forţă sau nu. Aura reprezintă, deci, antenele noastre, e un aparat care captează mesaje, unde, forţe care ne vin din univers. Să presupunem acum că există în lume anumite influenţe nefaste. Dacă aveţi o aură foarte puternică, foarte luminoasă, aceste forţe nu pot trece şi ajunge la conştiinţa voastră pentru a vă atinge, a vă zdruncina, a vă vătăma. De ce? Pentru că, înainte de a vă atinge, ele trebuie, mai întâi, să întâlnească aura voastră. Aceasta este o o barieră, un zid, sau ca o vamă la frontieră, şi la această vamă se găsesc angajaţi care nu lasă să treacă nimeni, fără să verifice ce are în bagaje, în maşini. Aceşti vameşi acţionează în exteriorul conştiinţei noastre, dar ei pot să ne avertizeze. Diferenţiem funcţiile aurei, dar în realitate ele sunt legate: sensibilitatea, schimbul şi protecţia, toate se fac în acelaşi timp.

Aura este constituită din emanaţii, dar nu numai ale corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura. Aura, e mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile, şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al omului formează o aură care penetrează aura corpului fizic şi această aură a corpului fizic şi eteric ne arată sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile astral şi mental, prin activitatea lor – sau inerţia lor -, calităţile – sau defectele – lor, adaugă alte emanaţii, alte culori la aura de mai sus, dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile cauzal, budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase, alte vibraţii, mai puternice. Emanaţiile celor trei corpuri superioare formează corpul de slavă, care ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura exprimă totalitatea fiinţei – defectele ca şi calităţile – corpul de slavă este expresia vieţii spirituale cele mai intense. De aceea, corpul de slavă se manifestă numai la mari Maeştrii.  
La plante, corpul eteric adaugă vitalitatea, nevoia de a creşte şi conferă o aură mai intensă, de vitalitate mai mare decât cea a mineralelor. La animale, aura e şi mai bogată pentru că ele au deja un corp astral, corpul dorinţelor. În general, ele nu au început să-şi dezvolte corpul mental, în timp ce la unele animale, cum ar fi câinele, calul, elefantul, maimuţa… biologii găsesc un început al facultăţii de a gândi. E o gândire rudimentară, desigur, dar în vecinătatea oamenilor, corpul lor mental începe să se dezvolte, pentru că oamenii, ocupându-se de animale, iubindu-le, îngrijindu-le, contribuie mult la evoluţia lor. Cât despre oameni, ei dezvoltă corpul lor mental într-un mod prodigios; ei nu o fac tot timpul în sensul favorabil, dar cei ce ştiu să se conducă şi să-şi desăvârşească gândirea, îşi întăresc enorm aura.

Pentru ce s-au reprezentat sfinţii cu o aureolă în jurul capului? În trecut, exista o întreagă ştiinţă a culorilor care a explicat că fiecare virtute se exprimă prin intermediul unei culori particulare şi aura e formată din culorile produse de aceste virtuţi. Sfinţii au fost fiinţe de o mare puritate, care voiau să se apropie de Dumnezeu, să se topească în El pentru a-L cunoaşte şi a deveni asemenea Lui, şi în această dorinţă de cunoaştere, ei ajungeau la o anume penetrare, o anume înţelepciune şi o culoare galbenă de aur tâşnea din profunzimea fiinţei lor, învăluindu-i. Există tot felul de nuanţe de galben, de la galbenul cel fin, delicat, până la galben de aur.
Particulele emanate de un mare Maestru sunt dătătoare de viaţă, intense, luminoase, puternice. Penetrând aura noastră, aceste particule intră în structura noastră şi transformă fiinţa noastră. 
Aceia care au primit cu dragoste aceste emanaţii, vor începe, într-o zi, să gândească ca şi maestrul lor, să se poarte ca el, să devină liberi ca el. Desigur, aceasta nu se întâmplă decât după ani de zile, dar se întâmplă. Din păcate, oamenii nu se opresc niciodată asupra acestei părţi invizibile. Ei nu se bazează decât pe ceea ce le putem arăta, sau pe ceea ce pot atinge. Partea invizibilă o neglijează. Şi totuşi, e atât de importantă! Deci, decideţi-vă să lucraţi asupra aurei şi veţi înţelege multe lucruri. Când sunteţi furioşi sunteţi înconjuraţi de culoarea roşie ca focul, dar un roşu întunecos, murdar, foarte diferit de roşul trandafiriu ce corespunde dragostei. Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul cerului.

Una din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că nu poate sesiza curenţii benefici, dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem că există planete benefice şi planete malefice. Dar atunci, de ce aceeaşi planetă acţionează favorabil asupra unora şi defavorabil asupra altora? E simplu: acela care nu primeşte decât influenţele proaste nu e pregătit să le capteze pe cele bune. În realitate, toate planetele sunt benefice, dar acţiunea lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aură se găsesc elemente care nu permit ca influenţele benefice ale unei planete să intre în om, curenţii pe care această planetă îi trimit se alterează, se sparg şi produc efecte nocive. În schimb, dacă aura sa e pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele proaste, devin bune pentru el.  
Calitatea aurei noastre este cea care atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, stabilitatea, dorinţa de a cunoaşte) sau defectele sale (tristeţea, încăpăţânarea, acrimea), virtuţile lui Jupiter (grandoarea, generozitatea, bunătatea, clemenţa) sau defectele sale (ambiţia, vanitatea, dorinţa de a domina pe alţii, de a-i strivi chiar). Deci, problema care se pune pentru discipol este de a şti să lucreze asupra aurei sale pentru a primi numai influenţele favorabile ale planetelor. 

Pentru că, contrar opiniei majorităţii astrologilor, influenţele bune sau rele ale planetelor asupra unei fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele; după gradul de evoluţie a persoanei, aceste influenţe se vor manifesta diferit. De aceea se spune: “astrele predispun, dar nu dispun”.
Starea aurei, puritatea sa, limpezimea sa, depind de felul în care trăieşte omul. Dacă el se lasă pradă trândăviei interioare, dezordinii, vicilor, aura sa începe să se asemene cu o mlaştină care emană tot felul de miasme vătămătoare pe care alţii le simt. Chiar dacă nu văd nimic – mai puţin clarvăzătorii – e dificil de văzut aura oamenilor, ei simt o atmosferă apăsătoare, obscură, ca în apropierea unei mlaştini. 
În timp ce un Iniţiat, un Maestru, care timp de secole, milenii a muncit să dezvolte în el dragostea, înţelepciunea, puritatea, dezinteresul, posedă o aură imensă, în care creaturile vin să se scalde şi unde se simt hrănite, liniştite, reînprospătate, antrenate într-o direcţie divină. De aceea, discipolii pot primi multe binecuvântări din partea aurei Maestrului, dar cu condiţia să fie conştienţi, pentru că dacă nu sunt conştienţi, orice ar face Maestrul lor, ei rămân închişi influenţei lui.

O aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de asemenea, şi ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească: fără a şti pentru ce, ei se simt bine în apropierea voastră. În realitate, ei simt prezenţa fiinţelor luminoase pe care aura voastră le atrage. Entităţile celeste iubesc culorile pure, şi când zăresc o fiinţă înconjurată de această lumină şi aceste culori, ele fug spre ea, aşa cum entităţile tenebroase merg după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac respingători pentru anturajul lor. Dar oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum atrag lucrurile bune sau rele.

PLEXUL SOLAR
Sistemul nervos simpatic e compus din centrii care se etajază de la creier până la baza măduvei spinării şi dintr-o parte periferică, constituită dintr-un ansamblu de nervi şi ganglioni uniţi între ei printr-o reţea de fibre nervoase numit plexuri. Plexul solar, situat la nivelul stomacului,este unul dintre ele. Ganglionii sistemului simpatic se repartizează astfel: - 3 perechi de ganglioni intracranieni amplasaţi pe traseul nervului trigemen. - 3 perechi de ganglioni cervicali în relaţie cu inima. - 12 perechi de ganglioni dorsali în relaţie cu plămânii şi plexul solar - 4 perechi de ganglioni lombari în relaţie cu plexul solar şi, prin plexul solar, cu stomacul, intestinul subţire, ficatul, pancreasul, rinichii. - 4 perechi de ganglioni sacrali în relaţie cu rectul, organele genitale şi vezica.
Aceştia fac în total 26 de perechi. Acest număr, 26, nu este un număr oarecare. Un kabalist vă va spune că este numărul celor 4 litere ale numelui lui Dumnezeu: E extraordinar să constatăm că numele lui Dumnezeu e construit după aceleaşi legi ce conduc structura sistemului simpatic! 
Cele două grupe de 3 perechi de ganglioni intracranieni şi cervicali sunt în legătură cu lumea divină, ei corespund părţii psihologice ale naturii. Cei 12 perechi de ganglioni dorsali sunt în legătură cu lumea spirituală; ei corespund părţii fiziologice ale naturii. Cele două grupe de 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali sunt în legătură cu lumea fizică; ei corespun părţii anatomice ale naturii. Să studiem fiecare dintre aceste grupe mai în detaliu: 2 ori 3 perechi de ganglioni intracranieni: 3 este numărul Divinităţii. Este numărul Kabbalei, pentru că Kabbala ne relevă factorii, principiile care acţionează în univers. Kabbala răspunde la întrebarea “cine”: cine a creat? cine acţionează? 12 perechi de ganglioni dorsali: 12 este numărul Naturii condusă de aştri; este numărul astrologiei (cele 12 constelaţii zodiacale), care studiază influenţele corpurilor celeste, funcţiile organelor corpului cosmic. Astrologia este în legătură cu circulaţia şi respiraţia. Punctul vernal, de exemplu, retrogradează un grad la fiecare 72 de ani; ori, 72 este de asemenea numărul bătăilor inimii pe minut. Pentru respiraţie, norma este de 18 mişcări pe minut, şi 18 este un sfert din 72. Astrologia răspunde la întrebarea “când”? 2 ori 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali: 4 este numărul alchimiei, pentru că reprezintă cele 4 stări ale materiei: pământ, apă, aer şi foc. Alchimia răspunde la întrebarea “ce”? Cele 26 de perechi de ganglioni ale sistemului simpatic sunt deci divizaţi în 5 grupe. Aceste 5 grupe de ganglioni sunt legate de 5 virtuţi reprezentate de pentagramă: puritate, dreptate, dragoste, înţelepciune şi adevăr. - Puritatea este legată de cele 4 perechi de ganglioni sacrali ce constitue baza lanţului de ganglioni, pentru că puritatea este baza, fundamentul. - Justiţia corespunde celor 4 perechi de ganglioni lombari (situaţi în regiunea rinichilor, la care e legată Balanţa , simbolul echilibrului), în relaţie cu toate organele nutriţiei: stomac, ficat, intestin, etc… Din cauză că omul nu se ştie hrăni cum trebuie, echilibrul este rupt, platanele balanţei sunt dereglate şi necazurile ce urmează revelează că justiţia trebuie să intervină pentru a restabili ordinea. - Dragostea este legată de cele 12 perechi de ganglioni dorsali. Dragostea este o forţă care ne dilată (şi această dilatare se regăseşte în mişcările respiraţiei), care ne leagă de toate fiinţele, de tot universul, rezumat de cele 12 constelaţii ale zodiacului. - Înţelepciunea este legată de cele 3 perechi de ganglioni cervicali care prin intermediul nervilor cardiaci sunt în relaţie cu inima, pentru că adevărata înţelepciune vine din inimă. - Adevărul este legat celor 3 perechi de ganglioni intracranieni, pentru că adevărul este în vârf, este scopul de atins, este deasupra tuturor.
  Adevărul, înţelepciunea, dragostea, dreptatea şi puritatea ne pot pune în contact cu toate forţele armonioase din univers de la care primim binecuvântări. Fiecare virtute ameliorează funcţionarea ganglionilor şi organelor de care e legată, în acelaşi fel în care fiecare greşeală împotriva acestor virtuţi deranjază funcţionarea lor.

Există o legătură între stările psihice şi stările fizice. Tristeţea, de exemplu, acţionează asupra căilor simpatice, care, având un rol vasoconstrictor, începe să contracte sistemul arterial. Această contracţie produsă de tristeţe, împiedică deci circulaţia sângelui, şi, prin urmare, de asemenea, şi digestia, respiraţia, etc… Ne simţim, deci, comprimaţi, sărăciţi, abandonaţi. Nu e chiar aşa, dar e o impresie ce rămâne. 
Pentru a pune în acţiune, în sens invers, nervii care dilată, trebuie să apelăm la bucurie, dragoste, şi, în fiecare dimineaţă, la trezire, în loc să ne gândim: “Nu mai am bani, iubita mea mă înşeală, n-am primit scrisorile pe care le aşteptam…” trebuie, din contră, să ne străduim să avem o gândire pozitivă. În fiecare dimineaţă, trezindu-se, un adevărat discipol gândeşte aşa: “Domnule Dumnezeu, Creatorul nostru, Îţi mulţumesc că mam trezit în viaţă, sănătos, putând să respir, să merg, să cânt, să privesc, să aud… pentru că acestea sunt comori inestimabile.” Trebuie să ne sculăm bucuroşi, mulţumind Domnului. Dacă oamenii îmbătrânesc atât de repede, este din cauză că nu ştiu cum să cheme în fiecare zi bucuria.

Ceea ce perturbă mai mult plexul solar sunt manifestările dezordonate ale corpului astral: frica, furia, gelozia, dragostea pasională. Şi cum plexul solar e un rezervor de forţe, consecinţaacestor dizarmonii e o demagnetizare totală. Când simţiţi un frison sau un şoc, imediat veţi fi golit de forţe, picioarele nu vă mai susţin, mâinile vă tremură, capul vă este vid. Aceasta semnifică că plexul vostru solar şi-a epuizat forţele sale. Plexul solar poate să se golească, dar poate să se şi umple, este chiar ceea ce discipolul trebuie să înveţe: cum să-şi umple plexul solar. Vă voi da câteva metode. Fiecare arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ, şi putem sorbi aceste forţe. Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă cu spatele la el puneţi mâna stângă la spate, cu palma pe trunchiul arborelui; în acelaşi timp puneţi palma mâinii dreapte pe plexul solar. Concentraţi-vă asupra arborelui cerându-i să vă dea o parte din energiile sale: le veţi primi prin palma stângă şi le veţi ceda prin palma dreaptă în plexul vostru solar. E un fel de transfuzie de energie.

Când trăiţi un sentiment, când simţiţi în voi teama, îngrijorarea, dragostea, nu le simţiţi în creier, nici în inima fizică, ci în plexul solar. Deci, plasând inima în plexul solar, Iniţiaţii arătau că ei cunoşteau mult mai bine adevărata anatomie şi fiziologie umană decât biologii care nu văd decât ce e fizic şi material. Ei suprimă adevărata realitate a fiinţei umane, în timp ce Iniţiaţii sunt interesaţi mai întâi de această parte invizibilă şi subtilă. Aceştia din urmă posedau o ştiinţă prodigioasă, dar ţineau multe lucruri ascunse, pentru că revelarea lor ar fi fost periculoasă; atunci nu spuneau numai unele lucruri şi toţi ceilalţi trebuiau să le descopere pe celelalte.

CENTRUL HARA
Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi în India că anumiţi sadu, anumiţi yoghini au regiunea pântecului foarte dezvoltată, cu toată că nu mănâncă aproape de loc!… Şi majoritatea 

statuilor îl reprezintă pe Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec proeminent. De ce? Pentru că, la Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa, rezervele spirituale acumulate graţie exerciţilor de respiraţie. Pentru că exerciţiile de respiraţie prelungite duc la dezvoltarea acestei părţi a corpului unde se adună elemente care permit vindecarea, dezagregarea a tot ce e nociv.  

Pântecul poate fi rezultatul materialismului omului sau spiritualităţii sale. Dacă faţa sa arată că el nu se gândeşte decât la a mânca, a bea şi a dormi, evident, opulenţa sa reprezintă ceva rău: el este o fiinţă grosieră, materialistă, senzuală. Dar dacă el are calităţi ca puritatea, clarviziunea, inteligenţa, pântecul său demonstrează că el are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve vindecându-i pe alţii şi făcând multe lucruri pe care cei plăpânzi, slabi nu ar putea să le facă, pentru că nu au aceste resurse. Priviţi, de altfel, japonezii. 
Unii au un pântec enorm, dar în acelaşi timp, o mare supleţe, forţă şi inteligenţă. Aceasta, deoarece ei lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei numesc centrul Hara. Aceste centru e situat la 4 centimetri sub buric. Hara înseamnă “pântec” în japoneză, şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide deschizându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi când omul se concentrează pe el şi ajunge să-l dezvolte, devine neobosit, invincibil. Toţi acei care lucrează asupra centrului Hara se disting în viaţă printr-un echilibru extraordinar.

Cele trei divinităţi mai importante ale panteonului hindus sunt Brahma, Vishnu şi Shiva, şi se spune în Cărţile sacre că Brahma e situat în pântec, Vishnu în regiunea inimii şi a plămânilor, şi Shiva în creier. De ce tocmai Brahma, creatorul, e situat în pântec? Dacă pântecul este o regiune cu adevărat de dispreţuit, şi creierul, din contră, aşa de nobilă, Brahma ar fi trebuit plasat în creier. Ei nu, în creier e plasat Shiva, care e identificat cu distrugerea. Da, Brahma este creatorul, Vishnu, reparatorul, conservatorul, cel care susţine, menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva este distrugătorul. Şi dacă Shiva corespunde tocmai creierului, aceasta e deoarece creierul, mentalul inferior, divizează, disecă, dezagregă, este distrugătorul realităţii. El este cel care îi desparte pe oamenii şi îi induce în eroare.

FORTA KUNDALINI
Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat universul, “cea mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată trezită, ea se 

poate dirija în sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia de o mare dezvoltare spirituală, dar dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l antrenează cu o viteză vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună lumii întregi. De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. 
Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte somnuri, ea e ascunsă sub şapte învelişuri ale materiei.

Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei spinării. De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ şi legat la Lună) şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de spirale întretăiate. Curentul Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă. 
De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea forţei Kundalini. Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic. Astupând nara stângă, aspiraţi aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe… Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile noastre de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste exerciţii.

Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-şi elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă acest canal. Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el începe să activeze întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot. De aceea drumul său trebuie să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca el să poată trece rapid, fără stricăciuni pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra Sahasrara.


CHAKRELE
De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii cu aripi?… Ajunge să vedem o pictură sau o sculptură care prezintă o 
 fiinţă înaripată pentru a şti că este un înger. De ce aceste aripi? Care e sensul lor? Îngerii au cu adevărat aripi? Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o ştiinţă foarte veche privind fiinţa umană şi centrii săi subtili. Marii Iniţiaţi ai trecutului ştiau că pe spate, la nivelul umerilor, fiinţa umană posedă doi centri foarte puternici. 

Aceşti centri situaţi în corpurile eteric şi astral sunt capabili să producă turbioane care permit celui care a ştiut să-i dezvolte a se deplasa în spaţiu. În tradiţia greacă, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la călcâie, pentru că şi călcâiul posedă un centru foarte important care e de asemenea în legătură cu puterea de a se deplasa în spaţiu.
În realitate, aceşti centri subtili sunt într-un mare număr în corpul nostru. De exemplu, în timp ce contemplaţi răsăritul soarelui, absorbiţi lumina sa printr-un centru care e situat deasupra splinei. 
Soarele ne trimite energia sa care soseşte la noi sub formă de mici sfere luminoase. Acest centru absoarbe deci lumina solară şi o împarte în şapte culori ca cele ale prismei. Apoi trimite aceste şapte raze în organism, repartizându-le astfel: roşul şi oranjul spre organele sexuale, galbenul spre inimă şi plămâni, verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi; albastrul spre gât şi nas; violetul spre cap. 
Roşul poate reîmprospăta şi sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseşte roşul şi ea poate să-şi amelioreze starea concentrându-se pe această culoare.

Funcţia fiziologică a splinei este, o ştiţi, de a forma globulele roşii ale sângelui. Nu e de mirare, deci, că centrul eteric al vitalităţii e plasat chiar deasupra ei. Pentru a capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineaţa să vă gândiţi la acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, şi a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sănătatea şi vigoarea voastră.

Chakrele (în sanscrită înseamnă “roată”) sau lotuşi, sunt, de jos in sus: - la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale. - deasupra organelor genitale: Svadhishana, lotusul cu şase petale - în regiunea buricului şi al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale - în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale - în partea din faţa gâtului: Vishuda, lotusul cu şaisprezece petale - între cele două sprâncene: Ajna, cu două petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în total 96 petale - în creştetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale. În realitate el are 960 petale, iar în mijloc are o corolă de 12 petale, în total are 972 petale. Cele 12 petale din mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele două corole se învârt în sens invers.

Nu se pot găsi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru că ei sunt situaţi în corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influenţei lor. Aceşti centri subtili sunt inactivi la aproape toţi oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin trebuie să-şi trezească forţa Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, şi să o facă să urce străbătând chakrele unde ea declanşează şi eliberează puterile pe care le conţin. Forţa Kundalini e reprezentată ca un şarpe înfăşurat de trei ori în jurul său în interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. 
Când se trezeşte, e ca o flamă, un foc care începe să urce în spirală în lungul coloanei vertebrale, şi în urcare ea întâlneşte şi stimulează celelalte chakre. 
Cu limba sa, spune tradiţia, şarpele Kundalini acţionează asupra fiecărei chakre pentru a suda şi a lega diferite elemente care îi permit să se învârtă. 

O chakră e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extremă fineţe şi numai şarpele Kundalini poate regla aceste roţi şi a le pune în funcţiune. În momentul când chakra începe să se rotească, se manifestă facultăţile şi puterile care sunt legate de ea.
Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numărul de petale, adică numărul şi intensitatea vibraţilor lor, divinităţile care locuiesc în ele, şi mai ales prin virtuţile şi puterile pe care trezirea lor le conferă omului: Muladhara îi dă energie vitală; Svadhishana îi dă forţa creatoare; Manipura îi dă conştiinţa colectivă; Anahata îi dă iubirea universală; Vishuda îi dă înţelepciune; Ajna îi dă clarviziune; Sahasrara îi dă atotputernicia şi libertatea. 
Se spune că o divinitate sau Shakti locuieşte în fiecare chakră. Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la sfârşitul călătoriei sale, forţa Kundalini atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor două principii masculin şi feminin, capul şi coada şarpelui, se face într-o lumină orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme, e liber de orice constrângere.  
Hinduşii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliată. Ar dura prea mult să ne oprim asupra fiecăreia, şi mă voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata. E foarte important pentru dezvoltarea voastră spirituală să purtaţi în inimă imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii universale, pentru că acesta reprezintă această dragoste dezinteresată, atât de vastă, care trezeşte în voi inteligenţa adevărată, intuiţia. 
Cât despre cele trei chakre ale capului, iniţiatul le dezvoltă în ultima fază a evoluţiei sale, când totul în el este gata, şi toată fiinţa sa e dezvoltată armonios. Dacă vreţi o imagine pentru a înţelege mai bine aceste trei chakre, putem spune că ele seamnă cu acele aparate pe care le utilizează submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informează despre prezenţa altor vapoare din jur; şi un radio, graţie căruia se pot capta şi emite mesaje, apeluri… Ei bine, fiinţa umană e dotată cu aceleaşi aparate, cu aceleaşi antene. 

Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bulă de cristal, cu o oglindă magică. Ea are o virtute pasivă, feminină: pe această oglindă se reflectă toate evenimentele universului. Graţie ei, puteţi vedea totul, dar nu puteţi acţiona cum vreţi, nu vi se dă posibilitatea. Ea vă dă viziunea, primiţi imagini, dar nu puteţi schimba cursul evenimentelor sau forţelor. Pentru aceasta, trebuiesă ajungeţi la ultima chakră, Sahasrara, care este emisivă, dinamică, masculină, şi care vă dă puterea de a acţiona. 
Când forţa Kundalini atinge chakra Ajna, Iniţiatul are viziunea clară asupra lucrurilor, dar nu e atotputernic: rămâne încă vulnerabil, expus forţelor contrare, pendulând între bine şi rău. Iată de ce ea trebuie să meargă până sus la Sahasrara.

Când intrăm în templele hinduse, găsim aproape peste tot simbolul lingamului. Lingamul nu e altceva decât o piatră orizontală pe care se ridică o piatră verticală. Piatra orizontală reprezintă principiul feminin, în timp ce piatra ridicată vertical reprezintă principiul masculin. Toţi adepţii, bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă şi se înclină cu veneraţie în faţa acestui simbol pe care îl ornează cu ghirlande de flori, pentru că e reprezentarea generării, a fertilităţi oamenilor şi a zeilor. Lingamul e un simbol de o mare profunzime. El arată că principiile masculin şi feminin nu trebuie să fie separate ci unite. Ori, la oameni, ele sunt separate. Bărbaţii, femeile nu ştiu să găsească celălalt principiu în ei înşişi, de aceea îl caută în exterior şi se frământă pentru că nu îl găsesc, sau dacă îl găsesc, nu le aduce plenitudinea. 
Bărbaţii şi femeile nu pot găsi plenitudinea căutând în exterior, ci unind cele două principii în ei înşişi, fiind femeie şi bărbat în acelaşi timp. În acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinţă complementară, sunt compleţi: ei au înţelepciunea, forţa, puterea bărbatului şi au tandreţea, delicateţea, puritatea, sensibilitatea femeii; sunt ei înşişi simbolul lingamului, nu le lipseşte nimic, totul li se supune, pentru că ştiu să fie în acelaşi timp emisivi şi receptivi.  
Regăsim această polaritate, masculin şi feminin, în chakrele Ajna şi Sahasrara. Piatra orizontală, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care recepţionează, captează, care reflectă. Iar cealaltă, piatra verticală, e principiul masculin, e chakra activă, dinamică, cea care creează, proiectează: Sahasrara. 
Şi când Iniţiatul ajunge să unească Ajna şi Sahasrara, devine perfect, atotputernic, e ca şi Shiva, posedă lingamul viu. OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV


SURSA: http://carlakia.wordpress.com

(pentru conf. C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu