..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 29 septembrie 2012

SECERIȘUL (2)



Mesaj de la F.G.L.

(23 sept.2012; channeler Greg Giles)

(continuare)

V-am prezentat situația printr-o metaforă pentru a vă face să înțelegeți mai bine ceea ce se întâmplă și și care este rostul acestor timpuri. Trebuie deci înțeles că unii dintre voi nu sunt pregătiți pentru ascensiune. Comandamentul Ashtar s-a preocupat în mod special de întocmirea acestei evaluări [Nota C.M.: Să ne amintim că metafora cu secerișul a fost utilizată și de Sananda (Iisus), când se afla în corp fizic pe Pământ, și care este acum îndrumătorul spiritual al celor din Comandamentul Ashtar]
Ca un exercițiu pentru astăzi, vă propunem ca, într-un cadru linisțit, cu ochii închiși, să emiteți fără voce cuvântul „seceriș
” sau "recoltare", și să constatați dacă vă revine în minte ca o reverberație. Dacă după cca două minute nu ați auzit nimic, emiteți din nou acel cuvânt. Dacă nici după trei lansări nu recepționați nimic, renunțați.  Ce semnificație are recepționarea sau nu a acestui cuvânt, ca pe un ecou, nu vă vom dezvălui, deocamdată.

Descrieți la rubrica de comentarii a acestui articol, cum a decurs această experiență. 
Și în viitor vă vom face asemenea propuneri de experiențe care vă vor indica nivelul vostru de evoluție actual. Orice ați spune, asemenea exerciții vă vor fi mult mai benefice decât să vă petreceți timpul cu lansări de invective, de injurii, la adresa altora, chiar și cănd cei vizați de voi le-ar merita.
Suntem siguri că propunerea va avea succes la aceia dintre voi care sunteți dornici să cunoașteți cam pe unde vă aflați cu evoluția ființei voastre.

Am dori acum să ne referim la istoria antică a unora dintre voi.
Luați în considerare această lecție de istorie, mai ales voi, cei care ați lipsit de la unele lecții care vi s-au predat pe timpul cât vă aflați pe calea dezvoltării voastre. Nu facem nicio observație dojenitoare asupra celor care au absentat; vă invităm să luați situația ca atare.
Lecția numărul unu din istoria vostră.
Sunteți toți ființe mari și puternice, destul de înțelepte și nu lipsite de experiență, care ați venit aici, la, să le spunem, cursuri de vară, după ce ați intrat în vacanța mare. Ați dorit să folosiți acest timp dintre doi anii școlari într-un mod cât mai benefic pentru ființa voastră.
Nu sunt niște cursuri neapărat intensive, dar sunt predate de alți profesori, care folosesc alte metode.
Vestea cu adevărat bună este că după aceste cursuri, mulți dintre voi nu vor trebui să revină la vechea școală, chiar dacă ar fi într-o clasă superioară. Programul de instruire va continua, desigur, dar la un alt  nivel, unul superioar, aceasta pentru că procesul de învățământ nu va înceta niciodată. Mereu veți avea alte experiențe de făcut, alte situații de rezolvat, alte niveluri de expertiză de atins. Și, desigur, pentru fiecare nivel veți avea alți profesori. Întreaga noastră călătorie este o scoală a devenirii noastre, care să ne permită noi și bogate acumulări pe care să le punem la picioarele Tatălui care ne-a creat, atunci cînd vom reveni ACASĂ.

Suntem siguri Greg, canalul nostru, înțelege acest lucru, și pentru că expresia lui favorită este: "Suntem profesori unii altora și studenți care învățăm unii de la alții." Greg nu va uita niciodată aceste cuvinte, pentru că ele i-au fost rostite de către o persoană foarte specială pentru el. Cine a fost acea persoană? Ei bine, vom spune că această persoană este un prieten care l-a cunoscut de-a lungul multor încarnări. Este unul dintre prietenii săi cei mai vechi și cei mai apropiați. Ne referim la un prieten actual cunoscut de Greg ca purtând numele de Nathan. În alte vieți purta alte nume, desigur.
Mulți dintre voi considerați că numele vostru (n.m, de botez) este o alegere a celor doi părinți sau a rudelor. Nu este deloc așa: numele pe care-l purtați vi l-ați dat singuri, înainte de a vă naște (Nota C.M.: atunci când ne-am elaborat programul vieții viitoare. Nu-i mai puțin adevărat că aceia care urmau a ne fi părinți și-au dat consimțământul, la nivel de suflet, atunci când au acceptat să ne fie părinți). Ca entități încarnate, părinții care vă procreaseră, și care vă așteptau, au fost „inspirați să „aleagă” acel nume.
Din toată această povestioară, trebuie să rămâneți cu concluzia că cel care sunteți astăzi, ați fost “proiectat” chiar de către voi și că atunci când ați venit pe lumea, în această încarnare, ați venit “la punct fix”, nu la întâmplare.

Deci, de ce ați ales numele pe care îl aveți astăzi sau cele pe care le-ați avut de-a lungul vieților anterioare? Vă asigurăm că numele pe care le-ați ales au avut motivații foarte specifice și foarte speciale, unele dintre ele avînd semnificații care decurg din identitatea voastră adevărată.
Numele vă poate ajuta să aflați cine sunteți voi cu adevărat. În unele cazuri, numele vostru vă poate dea indicii asupra încarnărilor anterioare. Greg, canalul nostru, cu siguranță înțelege acest lucru, el dându-și seama despre aceasta cu cu mult timp în urmă,  cânde a început să caute indicii în viața lui, în diferite locuri, începând cu numele său propriu.
Da, și suntem siguriGreg va împărtăși cu voi modul în care fiecare puteți căuta și identifica asemenea indicii din viața voastră actuală. (Nota C.M.: Pe blogul spirituletern.blogspot.com am postat de câteva zile primul articol, din seria celor promise de Greg, despre acest subiect).
Greg a scris chiar o carte pe acest subiect. Cartea lui Greg se numește "Marea vânătoare universală de comori -
The Great Universal Treasure Hunt ", un titlu foarte inspirat și drăguț, carte la care a muncit câțiva ani buni și pentru care a depus un efort considerabil. Am cerut lui Greg să nu publice această carte pentru publicul larg, deoarece anumite capitole conțin unele secrete pentru care lumea voastră nu este, deocamdată, pregătită să le cunoască.
Însă, anumite capitole din cartea sa pot fi publicate și asta a început el să facă, în această perioadă. Știm că această permisiune îl va face fericit, deoarece el știe că menirea lui este să-i servească pe alții.

Suntem siguri că Greg știe exact ce poate fi piblicat acum și ce nu, din această carte. Din acest motiv, selecția materialului publicabil o va face singur, fără consultarea noastră. Evident, va veni, nu peste prea mult timp, sperăm, clipa când și capitolele secretizate să poată fi publicate, fără restricții.
Oricum, partea care nu se publică acum conține unele adevăruri șocante care, după ce le veți afla, vă vor schimba complet viața. Înțelegerea va fi atât de profundă încât marea majoritate dintre voi va înceta imediat cu atitudinea de ură, de minciună și înșelătorie.
Lui Greg îi spunem că și noi i-am citit cartea, chiar dacă nu a deschis-o pentru noi. Știați asta? Cu siguranță am făcut-o! El spune: "Cum ați reușit asta, că doar eu am ascuns-o atât de bine în locuința mea?! "  De fapt, el știe că noi avem posibilitatea să o citim oriunde ar ascunde-o. De aia el râde acum. Da, am făcut-o, Greg, am citit cartea și am găsit-o fermecătoare, foarte precisă și foarte amuzantă, în unele locuri. Ai o memorie foarte bună, Greg, un stil foarte viu de a descrie, mai ales ceea ce ai văzut în acea seară specială; știi, desigur, la ceea ce mă refer.

SURSA: http://ascensionearth2012.org
 (C.M.)

Greg Giles
Nota blogger: La cererea unor cititori, dau cateva date autobiografice ale lui Greg:

Sunt o sămânță stelară, întrupare a razei indigo, fac canalizare directă pentru Federația Galactică a Luminii și pentru familia mea din stele, reprezentată în Comandamentul Ashtar, unde există o comunitate de ființe aflate în dimensiunea 11, venite din sistemele solare Tauri C, Amanda, Arisa, Rona, Jella, Morgana, Sophia, Germana, Capella, Jackie, Romana, Angela, Patricia, Anthony, Gifta, Maria, Mercula, Pierca, Ramulete, Augusta, Chevron, Thomas, Uritel. 

M-am încarnat în această viață pe Pământ cu scopul de a-mi continua evoluția și având misiunea de a ajuta planeta și lumea ei să ascensioneze pentru a se regăsi cu comunitatea galactică, cărea-i aparține.”


vineri, 28 septembrie 2012

SECERIȘUL (1)



Mesaj de la F.G.L.

Greg Giles

(23 sept.2012; channeler Greg Giles)

Dacă în imaginația voastră puteți crea un tablou de o perfecțiune și frumusețe extraordinară, în care să vă regăsiți pe voi, famila, prietenii voștri, animalele și păsările, copacii și florile pe care le iubiți, aveți toate șansele să le vedeți materializate în realitatea voastră viitoare. Dați frâu liber imaginației voastre unde lacuri și ape curgătoare îmbogățesc peisajul, unde valurile oceanului vă îmbie să înotați. Toate acestea vor veni în realitatea voastră viitoare, dacă le doriți cu adevărat. Faceți, începând de astăzi, dragilor, acest exercițiu de imaginație care va fi un act de creație prin voință. Vă propunem ca prin imaginație să începeți să creați lumea pe care v-o doriți. În această operă de materializare a gândurilor voastre, vă vom da și noi o mână de ajutor.

În curând, posibilitatea de a vă crea noua voastră lume, printr-un act de voință, va deveni o posibilitate palpabilă. Veți fi uimiți și încântați când veți constata că puteți crea aproape orice vă doriți, orice vă imaginați și orice ați visat vreodată. (Nota C.M.: Evident, pentru aceasta este nevoie ca aceia care vor putea crea să aibă un înalt grad de responsabilitate). Aceasta va fi metoda generală prin care vă veți crea Noul Pământ.  
Ștergeți în fiecare zi imaginile din tabloul lumii a 3-a în care ați existat până acum și înlocuiți-le cu minunatele imagini ale lumii în care doriți să trăiți.
Nu va fi un exercițiu inutil. Ușor, ușor, veți putea face ca vechea voastră lume să dispară și în locul ei să apară noua lume. Faceți din acest exercițiu un hobby care să vă pasioneze și să vă relaxeze. În acest mod, veți putea trăi emoții mai bogate, mai înălțătoare.
Da. Ceea ce faceți în serviciul altora este o componentă foarte importantă și necesară pentru noua voastră lume, pentru că aceasta atitudine este temelia noii voastre societăți. Acestea sunt rădăcinile arborelui noii voastre case.

Este importantă atitudinea serviciului altruist pentru ceilalți, cei care nu sunt familia și prietenii voștri sau oamenii față de care vă simțiți îndatorați.
Noi dorim ca voi să vă imaginați un asemenea model de conviețuire, ca făcând parte din viața voastră. În viitorul destul de apropiat, veți putea crea o lume bazată pe asemenea principii.
Ce ați putea face, de exemplu, pentru alți semeni de-ai voștri, pe care îi stiți doar din vedere și cu care nu ați relaționat niciodată? Să spunem că o asemenea persoană execută niște lucrări de construcție a unei case. Dacă v-ați oferi să-i dați o mână de ajutor, consumând din timpul vostru liber, cum credeți că ar fi părimită oferta voastră?

Dragilor, noua voastră lume va fi destul de diferită de ceea ce ați cunoscut până acum. Simțimmulți dintre voi sunt interesați să știe mai multe despre acele timpuri și dacă ei, ca persoană fizică, vor mai apuca acele zile.
Vă vom spune că foarte mulți dintre voi veți trăi și veți locui în aceste locuințe, la a căror construcție veți folosi tehnologiile pe care noi vi le vom pune la dispoziție. Cum vor arăta aceste case? Superb! Ele vor fi uluitoare.
Așa cum am mai explicat și cu alte ocazii, o mare parte dintre voi, cei aproape opt miliarde de ființe umane aflate pe Pământ, veți alege să reveniți la locurile voastre de origine, adică pe planetele de unde, cândva, ați plecat, pentru a avea vieți pe Pământ. Călătoria o veți efectua cu  niște nave spațiale gigantice (una dintre ele aflându-se chiar acum în atmosfera planetei voastre).

Unii dintre voi nu veți avea timp să vă obișnuiți cu noile voastre case, cu noul vostru mod de viață, pentru că alte schimbări veți alege, cum ar fi cea a revenirii pe planeta voastră de origine. Am să vă spun că nu vă doresc să vă simțiți dezamăgiți deloc din cauza acestei plecări destul de pripită, nu. Gândiți-vă o scurtă vacanță de vară, o vacanță departe de viața trepidantă, plină de corvezi și trudă ar fi un preludiu înainte de a vă contina călătoria în dimensiunile mai înalte ale acestui univers. Mulți dintre voi simt deja emoție și anticiparea acestui mare eveniment.

Acum, mulți dintre voi vă intensificați pregătirile pentru ascensiunea în dimensiunile superioare ale acestui univers. Cunoașteți, desigur că acesta este principalul motiv pentru care noi ne aflăm aici.
Nu spunem că toți vă pregătiți de ascensiune, dar spunem că și cei care nu și-au programat ascensiunea trec printr-un proces de transformare în care, deasemenea, asistența noastră este utilă.
Aceștia vor avea la dispoziție mai mult timp pentru a se bucura de noile locuințe pe care le vor construi și la care vor primi sprijinul arhitecților și constructorilor noștri.

Specialiștii noștri au o mare experiență în acest domeniu deoarece au proiectat și costruit locuințe pentru multe civilizații ale acestui univers, pe parcursul a milioane de ani. Ce părere aveți despre asta? Credeți că CV-ul nostru este convingător? Aveți încredere în noi, că vă putem proiecta și construi case frumoase și de o arhitectură minunată cu care nu v-ați mai întâlnit până acum? Vă aștepăm comentariile. Este important să știm că aveți încredere în noi, în cuvântul nostru și în tehnica noastră de vârf.
Așa, ca să ne lăudăm și noi un pic, vrem să vă asigurăm că acele civilizații din univers, cărora le-am construit locuințe, sunt foarte încântate de ele și, până acum, nu ne-au reclamat nicio... defecțiune!
Nu peste mult timp, mulți dintre voi vor fi dintre cei fericiți pentru noua locuință. De altfel beneficiarii acestor case vor face parte , în marea lor majoritate, din echipele noastre mixte de lucru.
Ne bucurăm că mulți dintre voi ați dat dovadă de multă credință și determinare de-a lungul existențelor voastre anterioare și în cea actuală, chiar și atunci când a trebuit să traversați situații tragice. Ați arătat credința în fața tragediei, a înfometării, a bolilor, în fața armatelor invadatoare și, da, chiar în fața morții.  Chiar și după moarte, esența voastră, sufletul, s-a purtat cu demnitate și credință. De ce? De ce ați crezut și ați dovedit că sunteți atât de puternici?

De ce există atât de mulți dintre voi care cred în ceea ce le transmitem, în legătură cu comtinuarea călătoriei lor? Pentru că aveți în ființa voastră un fel de dovadă a autenticității acestor fapte și lucruri, care vă reamintesc, ceea ce face ca mesajele noastre să găsească ecou în sufletul vostru. Pentru cei cu care aceste mesaje nu rezonează, înțelegerea lor este confuză și misterioasă, și aceasta îi face să creadă că nu au fost transmise sau că au fost deformate.
Din cauza acestei neîncrederi apare suspiciunea că ați fost păcăliți cu un anume scop.
Uneori, credeți că acel eveniument, acea întâmplare, v-a fost dată pentru a vă testa credința.

Voi ați modelat, ați construit și ați testat, în experiențele pe care le-ați făcut, situații dintre cele mai dificile.
Acum avem o veste bună pentru voi: ați încheiat cu succes acest program de antrenament riguros și sunteți gata să vă încercați puterile pe care le-ați căpătat prin credință, pentru a putea duce mai departe această credință. Felicitări! Ați trecut testul dur la care ați acceptat să vă supuneți. Ați demonstrat întregului univers că deși nu vi se garantase nimic, voi ați crezut că până la urmă totul se va transforma din iluzie în realitate.

Cei care ați crezut că încrederea dovedită de ceilalți era nejustificată, că erau doar niște fraeri, când se supuneau unor sacrificii, în loc să facă ceea ce făceați voi, adică să-și trăiască materialitatea momentului, beneficiind de tot ceea ce puteau lua de la viață în mod facil, s-a dovedit, până la urmă, că nu ei ci voi ați ratat testul. Ne pare rău să vă facem cunoscut că nu ați trecut acest examen. Va trebui să vă refaceți experiențele, să luați totul de la capăt în timp ce aceia care s-au străduit, adică „fraerii” vă lasă în urmă și înaintează glorios spre linia de sosire, unde multă lume îi așteaptă pentru a-i felicita.  

Unii dintre voi începeți abia acum să înțelegeți că ați greșit când ați crezut că viața poate fi trăită oricum, fără responsabilitate pentru esența voastră divină. Abia acum realizați că instigarea, bârfa, ura, minciuna, lipsa de iubire, de înțelegere și de compasiune nu au fost cele mai bune alegeri pe care le-ați făcut pentru propria voastă ființă.  
Culturile semănate în credință și-n iubire au crescut frumos și bogat la cei care au avut grijă de ele. A venit timpul recoltatului și mulți se vor bucura de roade, dar alții se vor căina că nu prea au ce secera. Noi am venit să vă ajutăm la strângerea recoltelor pe care să le puneți în hambare. Ce mult ne bucurăm când vedem ce recoltă minunată au obținut unii dintre voi!
Cei care nu prea aveți ce culege, trebuie să vă arați și să semănați din nou ogorul, hotărâți ca de data aceasta să aveți mai multă grijă de ceea ce crește pe el.
Unii aveți recolte mai bune dar încă nu s-au copt și, pentru aceasta, va trebui să mai așteptați. Plantele cresc pe ogorul vostru bine, nu sunt năpădite de neghină, însă le trebuie mai mult „soare”, mai multă „ploaieși mai multă grijă din partea voastră. Așa că secerătorii vor pleca și vor reveni când recolta va fi coaptă și gata de adunat.

(C.M.)

miercuri, 26 septembrie 2012

Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (XXI)


Dan Bozaru

Scandalul LIBOR a erupt în toată presa financiară internaţională. În timp ce directorii executivi ai marilor bănci implicate sunt arestaţi şi caută să se justifice printr-o retorică penibilă, investitorii contemplă sideraţi colosalele procese care au fost deja intentate împotriva acestor instituții bancare. Astfel, ei speră să mai recupereze ce se poate din pierderile astronomice pe care le-au înregistrat după ce au fost înşelaţi de duplicitatea consilierilor financiari pe care i-au angajat pentru a le administra fondurile uriaşe.
Jurnaliştii financiari scriu despre existenţa unei pieţe a datoriilor din derivatele bancare de 400 de trilioane de dolari, în condiţiile în care tranzacţiile internaţionale totale sunt estimate la doar 78 de trilioane de dolari. Doar acest simplu „amănunt” ne-ar putea face să realizăm minciuna şi dedesubturile afacerilor bancare murdare, orchestrate de „elita” masonică în detrimentul omului de rând. Ţările din BRICS au demarat ample proceduri de audit şi de investigare financiară împotriva comunităţilor bancare naţionale. De fapt, media financiară internaţională a raportat deja faptul că marile Bănci Internaţionale au dat practic faliment. Toate aceste bănci au fost implicate într-o vastă conspiraţie de înşelare a publicului, inducând idei false despre câştig, pentru a atrage astfel banii investitorilor. Toate dovezile sunt acum disponibile, iar scandalul capătă proporţii din ce în ce mai mari pe zi ce trece. 
În momentul de faţă se poate spune că s-a atins „punctul de la care nu mai poate să existe întoarcere” pentru bancherii masoni, care au otrăvit fără milă viaţa omenirii în ultimii 300 de ani. Dezvăluirile finale pe care David Wilcock le face în remarcabilă sa investigaţie intitulată Tirania Financiară reprezintă în acest sens mărturia fundamentală împotriva sistemului masonic de asuprire financiară a omenirii. Frauda bancherilor internaţionali este atât de mare, încât ea cuprinde absolut toate tipurile de mijloace bancare pentru investiţii (stocuri, obligaţiuni, fonduri mutuale, derivate, ipoteci, împrumuturi etc.). Toţi banii din lume, fie că sunt reali sau doar nişte simple cifre într-un calculator au fost manipulaţi astfel încât să creeze cea mai mare fraudă financiară din istoria omenirii. Valoarea acestei fraude se ridică astfel la aproape 800 de trilioane de dolari, prin afectarea unui volum uriaş de investiţii.

Pe 19 septembrie 2011 s-a petrecut însă un lucru „straniu” în cadrul lumii financiare: trei cercetători de marcă (Ştefania Vitali, James B. Glattfelder şi Stefano Battiston de la Chair of Systems Design din Zurich, Elveţia) au prezentat lumii o lucrare ştiinţifică riguroasă, bazată pe un solid aparat matematic şi pe surse inatacabile, prin care demonstrează într-un mod precis, exact şi la obiect faptul că întreaga lume este în realitate controlată de o vastă reţea interconectată a unei groaznice cabale, un fel de „directorat” care îşi ţese în mod corelat plasa financiară mortală în jurul omenirii. Lucrarea sintetică de 36 de pagini poate fi studiată aici: http://arxiv.org/PS_cache/arxiv/pdf/1107/1107.5728v2.pdf şi ea a fost publicată în prestigioasa revistă ştiinţifică New Scientist (http://www.newscientist.com/article/mg21228354.500-revealed--the-capitalist-network-that-runs-the-world.html).
Ironia sorţii face ca cei trei cercetători să provină chiar din „capitala” mondială a secretului bancar, care este oraşul Zurich.
Impresionanta bază de date care a fost folosită de echipa de cercetători a cuprins 37 de milioane de companii şi investitori individuali de top din 194 de ţări, însă ea nu a fost disponibilă până în urmă cu câteva zile. Studiul a demonstrat în mod matematic că toate aceste firme şi investitori se raportează de fapt la un singur nucleu (sau „nod”) restrâns de 1318 companii, care deţin 20% din bogăţia sau profitul întregii lumi. Ceea ce este cu adevărat uluitor e faptul că, deşi aceste companii ar trebui – cel puţin teoretic – să se afle în competiţie una cu cealaltă, ele împart de fapt profiturile împreună sau, cu alte cuvinte, se „deţin” una pe cealaltă. Cei mai importanţi „jucători” ai nucleului extrem de strâns al acestor corporaţii bancare sunt deja cunoscuţi în întreaga lume: Goldman Sachs, JP Morgan Chase, Lehman Brothers, Morgan Stanley, Bank of America, Merrill Lynch, Citigroup, UBS, Deutsche Bank şi Barclays. Acestea sunt cele mai importante organisme bancare ale lumii şi ele ar trebui să se afle în competiţie una cu cealaltă; de fapt, cei mai mulţi dintre angajaţii lor sunt siguri că acesta este adevărul, dar în realitate fiecare dintre aceste bănci le deţine pe celelalte. David Wilcock foloseşte aici o metaforă inspirată, asemănând situaţia cu trucul unui magician care determină asistența să privească într-o anumită parte, în timp ce el îşi săvârşeşte „magia” fără să fie văzut şi se bucură mai apoi de aprecierea şi uralele tuturor. În acest caz, iluzia este că dacă investeşti în una dintre aceste bănci, te aştepţi să faci mai mult profit decât dacă ai fi investit în oricare dintre celelalte, dar în realitate nu este deloc aşa: toate aceste bănci lucrează mână în mână şi, indiferent în care dintre aceste companii investeşti, banii tăi vor merge la toate. Situaţia este asemănătoare cu cea din cazinouri, unde jocurile sunt de obicei astfel aranjate sau măsluite, încât să fie îndeplinit mereu dictonul: „casa câştigă întotdeauna”.
Faptul că cele 1318 de companii bancare deţin 20% din toţi banii care există în lume arată existenţa unui monopol, încălcând astfel legislaţia în vigoare. Tulburător este însă faptul că, pe lângă cele 20 de procente pe care le deţine, „nucleul” de 1318 companii controlează de asemenea 60% din stocurile celorlalte mari companii ale lumii. Aceasta înseamnă că 80% din veniturile lumii merg doar într-o singură direcţie (adică spre cele 1318 companii), iar restul de 20% din avuţia lumii aparţine unor state străine, care au reuşit cumva să reziste presiunii formidabile a sistemului economic şi financiar impus de cabala satanică a bancherilor masoni. Cu 80% din economia lumii în mâinile unui grup satanic organizat, totul este controlat şi stăpânit în mod malefic. Cine mai poate spune acum că este vorba despre o „teorie a conspiraţiei”?
Partea şi mai interesantă este că din totalul celor 1318 companii ce alcătuiesc „nucleul” economic al lumii, doar 737 deţin cu adevărat cele 80 de procente ale bogăţiei întregii lumi. În particular, s-a observat şi demonstrat că „actorii la vârf” ai celor 737 de companii au de zece ori mai multă putere şi influenţă în rândul celorlalte companii decât ei ar avea în mod normal, corespunzător avuţiei pe care o deţin.

Acest „nucleu” al răului, această reţea centrală de afaceri interconectate este ermetic „închisă”; nimeni nu ştie şi nu vorbeşte despre ea. După cum scriam, ironia sorţii a făcut ca elveţienii să fie primii în istoria omenirii care să descopere acest adevăr în mod ştiinţific, care a rezultat efectiv din datele procesate şi care este absolut de necontestat. Până acum câţiva ani nu au putut fi studiate decât mici eşantioane naţionale din activitatea economică a lumii, însă acum – odată cu crearea programului de date Orbis 2007 – s-a putut demonstra şi prezenta arhitectura reţelei internaţionale a companiilor, în paralel cu calculele ce arată puterea de control şi influenţă a fiecăreia dintre ele. Volumul de calcul a fost uriaş, iar procesarea datelor a durat luni de zile. 
Surprizele nu s-au oprit însă aici. Analizând problema şi mai în profunzime, echipa elveţiană de cercetători a descoperit că din rândul celor 737 de companii bancare principale se distinge o „super-entitate” foarte bine camuflată, formată din 147 de mari corporaţii, care împreună deţin 40% din bogăţia întregii planete. Acest aspect a fost foarte greu de descoperit şi nu ar fi fost posibil fără o putere gigantică de calcul a computerelor, fără aplicarea teoriei haosului şi fără o tehnologie foarte avansată, care ajunge chiar până în pragul a ceea ce putem numi inteligență artificială
Ne putem întreba ce domenii acoperă cele 147 de companii care deţin 40% din bogăţia lumii. În studiul menţionat, la pagina 6 se precizează că 75% din „super-entitatea” ce face parte din „nucleul” economic al lumii reprezintă instituţii financiare. Cele care se află în vârf includ băncile Barclays, JP Morgan Chase & Co., Merrill Lynch, UBS, Bank of New York, Deutsche Bank şi Goldman Sachs. Mai mult decât atât, echipa ştiinţifică ce a efectuat studiul respectiv a furnizat la pagina 32 a lucrării o listă cu primele 50 de corporaţii ale lumii, care deţin puterea financiară pe Pământ.
Având în vedere toate aceste aspecte, se pune întrebarea: care sunt implicaţiile existenţei acestui „nucleu” economic pentru stabilitatea financiară globală? Studii recente au arătat că atunci când o reţea financiară este foarte strâns conectată, ea generează un risc potenţial, deoarece atunci când lucrurile nu merg bine, întreaga reţea se prăbuşeşte prin contagiune, aşa cum s-a petrecut în cazul băncii Lehman Brothers, în 2008. De asemenea, remarcabil este că această reţea interconectată („nucleul” economic) nu a fost documentată niciodată până acum; cu alte cuvinte, ea s-a sustras oricăror studii sau observaţii, acţionând mereu din umbră, dar în cunoştinţă de cauză şi în mod corelat.

În centrul acestei cabale financiare a răului se află însă Rezerva Federală a Americii, care oficial a luat naştere în 1913; „urmele” sale pot fi identificate însă mult mai devreme, chiar înainte de 1700. Ideea a fost aceea ca sistemul financiar să fie „cedat” unui consorţiu internaţional de bancheri masoni. Astfel, guvernul american a început să împrumute bani de la aceşti bancheri, plătindu-le apoi cu dobândă sumele respective. Rezerva Federală, fiind o firmă privată, poate tipări orice cantitate de bani doreşte (de pildă, după 2008 ea a tipărit şi infuzat în băncile ei private un capital suplimentar în valoare de 26 de trilioane de dolari, fără să aibă permisiunea de a face aşa ceva). 
Rezerva Federală se află la baza întregii crize financiare mondiale şi a dezastrului economic actual; de la înfiinţarea ei la începutul secolului trecut, dolarul s-a devalorizat cu 96%. Vestea bună este că ea va fi investigată de Şerifii Federali ai Departamentului de Justiţie al SUA, datorită eforturilor neobosite depuse de senatorul Ron Paul, care a reuşit să treacă legea exact pe data de 27 iunie, în aceeaşi zi în care Drake a anunţat începerea Operaţiunii Green Light şi, de asemenea, în ziua în care s-a lansat scandalul LIBOR în ziarul londonez The Telegraph. De altfel, Rezerva Federală este însăşi „inima” cartelului de bancheri internaţionali care au manipulat de ani de zile rata dobânzii LIBOR.
Numele „venerabililor” din „elita” masonică la vârf (cum ar fi, de pildă, Rothschild) nu pot fi găsite printre cele ale conducătorilor marilor corporaţii din cele 147 firme principale ale lumii, însă ele se ascund în spatele acestora. De exemplu, Banca Angliei este sinonimă cu numele Rothschild, pentru că această familie o deţine încă dinainte de anii 1800. Interesant este că, odată cu izbucnirea scandalului financiar LIBOR, Banca Barclays trădează pe oricine pentru a se salva, inclusiv pe Rothschild-zi, care sunt „stăpânii” lor. Astfel, ea a mărturisit faptul că Banca Angliei este de fapt cea care a sfătuit-o să „umfle” rata dobânzii LIBOR. Panica s-a instaurat în rândurile Consiliilor de Administraţie a marilor bănci şi corporaţii implicate, însă deja acum nu se mai poate face nimic; toate dovezile „sunt pe masă” şi la dispoziţia întregii lumi, iar sfârşitul marilor bancheri masoni şi a sistemului financiar corupt este foarte aproape.
O mare parte dintre bancherii și oamenii de afaceri de mare succes -  chiar și cei neștiutori și oarecum novici în dedesubturile tranzacțiilor masonice – resimt în perioada actuală o frică și o angoasă din ce în ce mai mare, care se datorează unor „programe” subconștiente ce au fost impuse de sistemul financiar și economic al lumii. Astfel, în loc să se bucure de progresul fulminant al omenirii ce va urma foarte curând, paradoxal ei se tem de faptul că aceste transformări inerente în viața socială și economică pe Pământ îi vor lăsa „descoperiți”, fără nicio posibilitate de a mai exercita ceea ce știu ei cel mai bine: manipularea banilor (care adeseori este frauduloasă), furtul sau delapidarea unor fonduri imense, felurite tipuri de înțelegeri oneroase în cadrul perfectării afacerilor, diverse intrigi și interese obscure care le dau senzația de „persoane importante” ce dețin puterea, viața așa-zis „trepidantă” a diferitelor întâlniri, mese sau ședințe de afaceri etc. Toate acestea le conferă sentimentul unei false identități, a unei false imagini de sine și al unui fals scop în viață. Foarte curând, însă, nimic în această direcție nu va mai fi valabil. Întregul lor sistem de valori se va nărui în totalitate. Această perspectivă îi îngrozește realmente pe cei mai mulți bancheri, politicieni și oameni de afaceri, deoarece atunci ei pur și simplu vor fi debusolați; modul lor de gândire, concepțiile, raportarea față de semeni, integrarea în societate, într-un cuvânt: ideologia lor de viață va trebui să sufere transformări fundamentale. Toate acestea nu vor fi ușor de gestionat și mulți dintre cei vizați vor trebui să treacă, în cele mai multe dintre cazuri, prin furcile caudine ale disperării, neputinței, neștiinței și fricii față de noua paradigmă a existenței, cu care ei vor trebui să se confrunte.     

Aşa cum Islanda a refuzat să mai plătească datoriile faţă de bancheri şi, mai mult decât atât, a intentat procese împotriva acestora, arestând chiar multe personalităţi din domeniul bancar şi politic, acum Africa de Sud (membră a grupului de țări BRICS) a deschis un gigantic proces prin care anulează toate datoriile pe care cetăţenii ei le aveau la bănci. De asemenea, ea a demarat o amplă investigare a acţiunilor bancherilor împotriva intereselor clienţilor lor. În SUA, Departamentul de Justiţie tocmai a depus o cerere la Înalta Curte împotriva a patru mari bănci americane prin care declară împrumuturile acestora către populaţie ca fiind neconstituţionale şi frauduloase. 
De-a lungul anilor, bancherii masoni au acţionat într-un mod malefic împotriva populaţiei, care a suferit enorm de pe urma acestor furturi şi privaţiuni. Aceşti indivizi s-au insinuat adânc în toate domeniile de activitate şi au creat dependența acestora de fondurile băneşti pe care ei le pun la dispoziţie. În realitate, această dependenţă nu reprezintă decât o sclavie care în unele cazuri – cum ar fi „relaţia” între guvernul american şi Rezerva Federală a Americii – a dus o întreagă naţie în pragul colapsului. Motivul principal al acţiunii lor a fost acela de a sărăci populaţia lumii şi de a dobândi puterea şi controlul total asupra ei. Îndepărtarea acestui „cancer financiar” va dura un anumit timp şi va trebui făcută cu răbdare, hotărâre, curaj şi putere din partea tuturor acelora care doresc un nou Pământ şi o nouă viaţă - liberă, pură, luminoasă şi prosperă. În ultimii doi ani, mai multe zeci de specialişti americani în finanţe au realizat o muncă asiduă (la unison cu alţi experţi în finanţe din alte state), adunând dovezi şi corelând toate aspectele, astfel încât în prezent s-a ajuns la faza în care totul este pregătit pentru a fi revelat şi expus întregii lumi; altfel spus, s-a ajuns la faza în care sistemul financiar masonic se va prăbuşi. El va fi înlocuit cu noul sistem economic mondial, care a fost conceput astfel încât să exprime echilibrul şi armonia în tranzacţiile comerciale. 
De fapt, pentru lumea financiară problemele au început să apară încă din anul 2007, însă manipularea rapoartelor de credit a lăsat impresia că instituţiile bancare internaţionale sunt încă foarte puternice. S-a creat astfel o vastă alianţă internaţională între conducerile băncilor principale ale lumii, pentru a induce impresia stabilităţii şi siguranţei; totul în scopul amânării colapsului financiar inevitabil la nivel mondial, pe care marii bancheri internaţionali ştiau că nu au cum să-l evite. La un nivel foarte profund, în chiar fieful „elitei” satanice mondiale, colapsul financiar mondial reprezenta un plan demult gândit, pentru a crea astfel haosul economic în lume, pentru a determina izbucnirea Celui de Al Treilea Război Mondial şi pentru a instaura astfel Noua Ordine Mondială. În această idee era necesar ca toţi banii să fie la un singur jucător. Planul a căzut, intenţiile satanice au fost dejucate, iar în acum impresia generală este aceea că bancherii fug care încotro pentru a-şi scăpa pielea.

Deşi nu este legat direct de aspectul financiar, domeniul militar depinde şi el în mare măsură de acesta. Armata trebuie plătită, iar facilităţile militare, precum şi logistica şi tehnologia militară sunt cele mai scumpe din lume. Cei care lucrează în domeniul financiar au fot educaţi în spiritul „haitelor vrăjmaşe”, pentru care lucrurile nu pot fi decât albe sau negre. Astfel, în mentalitatea lor oamenii nu pot fi decât buni sau răi; la bursele de valori şi în afaceri acest lucru înseamnă că cei care sunt cu noi sunt „băieţii buni”, iar cei care sunt împotriva noastră sunt „băieţii răi”. Fireşte, această concepţie satanică a fost impusă de-a lungul generaţiilor de către sistemul corupt şi mincinos al „elitei” masonice, el însuşi având la bază fundaţia putredă a înşelăciunii, necinstei şi lipsei de omenie. 
Lumea a devenit astfel o „junglă” a luptei pe viaţă şi pe moarte, conform concepţiei care a prins viaţă în „tranşeele” burselor şi afacerilor capitaliste: noi şi ei, prieteni şi duşmani, „viaţă” şi „moarte” în afaceri. Chiar dacă militarii ar fi mai îndrituiţi să gândească în acest mod, deoarece aceasta este însăşi natura activităţii lor, totuşi în mod paradoxal exact din rândurile lor s-a structurat cel mai însemnat procent al facţiunii benefice ce acţionează pentru eliberarea omenirii de sub tirania cabalei criminale a masonilor. Sursele indică faptul că, după ultimele estimări de la sfârşitul săptămânii trecute, procentul „băieţilor buni” de la Pentagon a crescut la 70-75%. Aceasta are o importanţă fundamentală în vederea înfăptuirii cu succes a transformărilor viitoare pe planeta noastră.

Chiar dacă mulţi nu înţeleg încă semnificaţiile tuturor acţiunilor şi evenimentelor care se petrec în lume, totuşi trebuie spus că ele contribuie la înaintarea planului divin foarte complex ce a fost prevăzut pentru planeta noastră în aceste timpuri de răscruce. Aceste evenimente se vor intensifica tot mai mult în zilele şi mai ales în săptămânile care vor urma. Începând din luna octombrie, planeta noastră va începe să experimenteze noi stări existenţiale, atât la nivel geodezic, cât şi la nivel social, politic, economic etc. 
În perioada imediat următoare oamenii de ştiinţă vor anunţa faptul că întreaga planetă a înregistrat modificări masive ale modelelor ei energetice fundamentale, care au fost măsurate şi înregistrate în ultimii ani. Aceste modificări de natură energetică la nivel planetar se datorează expansiunii colosalei energii care provine din centrul galaxiei şi care inundă din ce în ce mai mult planeta noastră şi întregul sistem solar. Transformările care sunt aşteptate de populaţia globului nu se vor petrece însă după modelul filmelor de la Hollywood, ci ele vor progresa gradat până când se va ajunge la situaţia decisivă a unei transformări radicale a paradigmei vieţii pe Pământ. 
Aşa după cum putem constata, la început aceste transformări sunt aproape imperceptibile. În această categorie intră, de pildă, modificarea subtilă - dar cu toate acestea foarte puternică - a percepţiei maselor de oameni privitoare la instituţiile bancare; manifestarea gradată şi fragmentată a amplitudinii dezastrelor pe planeta noastră, graţie monitorizării şi asistenței tehnologice pe care civilizaţiile extraterestre benefice (mai ales Federaţia Galactică a Luminii (FGL)) ne-o acordă; interesul crescut al unor lideri ai lumii de a se preocupa din ce în ce mai mult de binele popoarelor pe care ei le conduc şi nu pentru a servi interesele cartelurilor ce formează cabala criminală masonică. Aceste transformări subtile reprezintă rezultatul nenumăratelor acţiuni, iniţiative şi înţelegeri care au fost făptuite în ultimii ani de către reprezentanţii ET şi aliaţii lor de pe Pământ, în cooperare cu membrii organizaţiilor secrete pentru eliberarea societăţii umane de sub tirania cabalei masonice. 

Pe măsură ce lucrurile evoluează şi omenirea se apropie de anumite momente-cheie de natură cosmică, aceste transformări – care la început au fost subtile - se vor accentua tot mai mult. Populaţia planetei a început cumva să înţeleagă faptul că vremea „Iluminaţilor” a trecut şi că aceştia trebuie să plece pentru totdeauna. Persoanele care actualmente ocupă funcţii importante de răspundere (cum ar fi generalii din facţiunea militară pozitivă de la Pentagon, Şerifii Federali şi înalţii ofiţeri din organismele de securitate internaţională, unii experţi financiari şi din alte domenii importante ale vieţii societăţii etc.), care au capacitatea de a acţiona în sensul îndepărtării „elitei” satanice a masonilor din pozițiile-cheie pe care ei le ocupă în administraţia şi conducerea lumii, realizează tot mai mult în ultima perioadă că drumul de acces spre acest deziderat este acum deschis şi, ca atare, ei au început să acţioneze în forţă. Astfel, următoarea notificare pentru Operaţiunea Green Light va fi cea majoră şi de atunci înainte totul va căpăta o altă turnură pe Pământ. Acest moment este aproape. 
Sursele au informat că în urmă cu câteva zile a avut loc o întâlnire între delegaţii umani ai facţiunii benefice de pe Pământ şi reprezentanţii ET ai FGL, pentru o primă evaluare a progreselor în planul general de acţiune şi, de asemenea, pentru a stabili direcţiile principale de acţiune în viitor pentru binele planetei şi al omenirii. În conformitate cu informaţiile primite, întâlnirea a avut loc pe una dintre navele principale ale FGL din spaţiul cosmic din apropierea Pământului şi s-a încheiat într-un deplin consens între ambele părţi. Federaţia Galactică a Luminii deja a început să acţioneze pentru îndeplinirea primului punct din planul stabilit de comun acord, care vizează o manifestare uluitoare şi din ce în ce mai pregnantă a navelor FGL pe cerul planetei noastre, în vederea pregătirii Primului Contact. Prezentăm în continuare mai în detaliu anumite etape ale planului iniţial al Primului Contact, care a fost expus în articolele anterioare.
Mai multe echipe de legătură, formate din fiinţe ET aparţinând rasei umane - care provin însă de pe alte planete ce fac parte din FGL - vor realiza gradat acţiunea de pregătire a acestui contact esenţial între omenire şi civilizaţiile ET benefice. La început, aceste echipe vor face o serie de prezentări universale; pentru aceasta au fost planificate două tipuri de programe. Primul dintre ele vizează acţiunea unor mici unităţi de două până la şase nave (OZN-uri), care vor ateriza în anumite locuri, permiţând astfel populaţiei să le observe; reprezentanţii FGL chiar vor ieşi din aceste nave pentru a vorbi cu populaţia şi a o informa despre tehnologia acelor OZN-uri şi despre menirea lor în acel loc şi pe planeta noastră. Al doilea program se referă la posibilitatea de a vizita uriaşele nave-mamă ale FGL, care se află în spaţiul cosmic, în apropierea Pământului. Înaintea aterizărilor în masă se vor efectua de asemenea zboruri masive ale navelor mici de recunoaştere pe cerul planetei.
Un alt punct important al planului de realizare a Primului Contact al omenirii cu civilizaţiile ET benefice – al cărui actor principal, într-o primă fază, va fi Federaţia Galactică a Luminii – este oferirea unor tehnologii novatoare şi a unor dispozitive aferente acestora oamenilor de pe Pământ, ce vor transforma din temelii tot ceea ce noi cunoşteam până acum, toate capacităţile noastre de transport, de alimentare cu energie şi de comunicaţie. Pe lângă acestea omenirea va cunoaşte noi modalităţi de purificare şi dezvoltare a mediului înconjurător, ceea ce îi va permite să repare răul imens pe care l-a produs acestei planete într-un timp atât de scurt. 
  
 Reprezentanţii Federaţiei Galactice a Luminii ne vor iniţia de asemenea într-o nouă modalitate de comunicare, un fel de eră post-Internet, care va fi mult mai uşoară şi mai captivantă decât reţeaua actuală a Internetului mondial, atât din punctul de vedere al socializării şi al informării, cât şi din punctul de vedere al entertainment-ului. Vom deţine astfel aparate simple şi uşor de utilizat pentru a obţine instantaneu aproape orice tip de informaţie dorim; de asemenea, acele dispozitive ne vor permite să contactăm gratuit orice persoană de pe planetă. 
Cheia acestor transformări extraordinare o va constitui saltul la un nivel mult superior al tehnologiei, prin comparaţie cu cel actual, care va implica computere organice. Datorită lor, fiecare persoană va putea fi recunoscută în mod automat pretutindeni în lume, grație frecvenţei sale unice de vibraţie, care îi este particulară. Spre deosebire de calculatoarele actuale, cele organice vor interacţiona cu procesele noastre mentale, furnizându-ne perspective holografice tridimensionale care conţin date, imagini etc. De pildă, sistemul comercial se va baza pe un sistem telepatic 3D, care va fi holografic şi color.
Comunicarea dintre oameni va avea, cel puţin la început, anumite caracteristici aproape „magice” pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu virtuţile tehnologiei avansate sau cu unele aspecte iniţiatice, care ţin de legile de funcţionare ale mentalului şi ale Universului. Astfel, oricine va dori să comunice cu o altă persoană va trebui doar să vizualizeze acea persoană şi microcomputerul lui personal o va contacta. Acest sistem de comunicare va include de asemenea un translator universal, precum şi un sistem special de apelare, care va fi strâns legat de „semnătura” noastră unică ca frecvenţă de vibraţie.
Pe de altă parte, fiecare familie va deţine un dispozitiv ce converteşte energia luminii în materie, astfel încât nimănui nu-i va mai lipsi hrana sau îmbrăcămintea; acele dispozitive vor materializa aceste necesităţi ale vieţii noastre şi ele vor constitui de fapt faimoasele replicatoare despre care am amintit în articolele precedente. Nimeni nu va mai suferi de foame, de sete, de lipsa unui adăpost, ori de mijloacele de trai, care în scurt timp vor deveni chiar abundente, graţie minunatelor programe de realizare a prosperităţii la nivelul întregii omeniri, asistate de experienţa și tehnologia avansată a civilizaţiilor ET benefice.
De asemenea, tehnologia transportului va suferi modificări fundamentale. Vom începe să călătorim cu o generaţie de mijloace de transport care se bazează pe o cu totul altă tehnologie decât am fost noi obişnuiţi până acum. Vehiculele noastre personale de transport vor levita la o mică înălţime de la sol şi vor fi capabile să circule cu viteze de până la 800 km/h. Avioanele, aşa cum le cunoaştem în prezent, vor dispare din activitatea comercială şi de zbor, fiind înlocuite cu dispozitive care vor funcţiona pe baza unei tehnologii magnetice speciale, acest fapt corelându-se perfect cu anunţul recent făcut lumii întregi de Fundaţia Keshe, pentru luna septembrie a acestui an. Viteza acestor nave de transport pasageri şi mărfuri va fi de 10-50 de ori mai mare decât cea a avioanelor de linie actuale, permiţând atingerea oricărui punct de pe glob în doar câteva minute. Alternativ, vor fi puse la dispoziţie şi anumite dispozitive de teleportare, pentru realizarea unor deplasări de urgenţă sau a celor care implică distanţe foarte mari, ce depăşesc spaţiul terestru. Federaţia Galactică a Luminii va asista de asemenea omenirea în construirea unui sistem complex şi automat de „autostrăzi” aeriene. 

În paralel se va demara un amplu program de practici medicale, pentru a alinia tehnologia modernă a medicinii cu tehnologia extrem de avansată a FGL în acest domeniu. În legătură cu astfel de aspecte, FGL va pune la dispoziţia savanţilor de pe Pământ tehnologia care va face posibil transferul unei cantităţi enorme de date ştiinţifice şi de altă natură direct la nivelul cortexului cerebral, economisind astfel un timp preţios. Bazele medicinei vor fi astfel fundamental reorientate şi înţelese de pe principii reale, profunde şi holografic implicate.
Totodată, omenirea va începe să înţeleagă minunile „inteligenţei artificiale”; graţie dispozitivelor extraordinar de avansate care ne vor fi puse la dispoziţie de civilizaţiile ET benefice din cadrul principalelor Confederaţii Galactice, vom fi capabili să refacem în mod gradat mediul ambiant şi să „vindecăm” planeta pe care am îmbolnăvit-o printr-o exploatare dementă şi egoistă.
În ceea ce priveşte producţiile de serie sau construcţiile, acesta va fi unul dintre obiectivele importante pe care FGL şi-l va asuma cu multă responsabilitate. Graţie unor dispozitive tehnologice extrem de avansate, vom putea elimina sau ridica în doar câteva zile orice construcţie pe Pământ. De asemenea, industria manufacturieră va fi retehnologizată şi automatizată în întregime în doar câteva zile. Vom fi astfel capabili să ne construim mai apoi singuri casele de locuit exact aşa după cum vrem şi să planificăm colectiv caracteristicile oraşelor în care dorim să locuim. Zonele rurale vor fi redate pe deplin naturii, fiind plasate lângă păduri şi pajişti mirifice. Datorită replicatoarelor de hrană, îmbrăcăminte şi altor necesităţi ale traiului, dependența de agricultură şi industrie va fi complet eliminată.

În toate aceste procese transformatoare care vor avea loc în viitor, nu trebuie să uităm nicio clipă că tehnologia reprezintă de fapt un mijloc care ne este pus la dispoziţie de conştiinţă, pentru a ne crea un mediu cât mai plăcut posibil. În felul acesta, pentru omenire se vor pune bazele de trecere de la o societate planetară, la o societate galactică.
Pentru realizarea cu succes a acestui ţel, avem nevoie să conlucrăm în mod armonios cu fiinţele extraterestre benefice care ne asistă pline de iubire şi de înţelegere. În momentul actual, obiectivul principal al FGL este acela de a asista într-un mod rapid şi eficient o tranziţie militară, politică şi economică la nivelul întregii lumi, pentru a pregăti astfel marea translaţie a omenirii la un nivel superior de vibraţie a conştiinţei. În acest scop, au fost deja pregătite uriaşe sume de bani – provenite din fondurile colaterale despre care am scris în articolele anterioare – pentru a fi distribuite îndată ce se realizează înlocuirea sistemului actual financiar cu noul sistem de tranzacţionare. În această privinţă, totul este pregătit şi aşteaptă: fondurile, reţelele de bănci şi recipienţii financiari. FGL şi Consiliul Andromeda (CA) au contribuit de asemenea în mod decisiv la forţarea unor demisii şi arestări esenţiale ale unor membri ai cabalei masonice, ce împiedicau sau amânau realizarea unor etape importante ale planului general. Acţiuni asemănătoare au fost realizate şi în ceea ce priveşte unele modificări importante în structurile guvernamentale ale unor state de pe suprafaţa Pământului. Pentru omul obişnuit, evenimentele respective au părut integrate în cursul normal al lucrurilor, dar ele au avut fiecare însemnătatea lor particulară şi, văzute de la un nivel mult mai înalt de percepţie şi de planificare, ele contribuie - ca nişte cărămizi esenţiale, ce sunt aşezate sistematic una peste cealaltă - la edificarea marii „construcţii” a libertăţii ce va triumfa în curând pe planeta noastră. Multe documente şi înţelegeri au fost deja semnate şi parafate, astfel încât în curând multe dintre guvernele lumii vor demisiona sau se vor reforma din temelii. ONU va fi reorganizat integral, iar lumea va cunoaşte un set complet nou de reguli de comportament, pe care va trebui să le respecte. Astfel, vechile paradigme păguboase vor fi pentru totdeauna abandonate. Corporaţiile şi cartelurile vor dispare, la fel ca şi uzinele electrice de alimentare cu energie a oraşelor.

Prof Yoga, Dan Bozaru

SURSA: yogaesoteric
23 iulie 2012
(Pentru conf. C.M.)

duminică, 23 septembrie 2012

Mesaj de la Montague Keen



9 septembrie 2012
Veronica și Monty

Ceea ce ați observat în ultimul timp este linia de demarcație dintre bine și rău, guvernele luând decizii care vă afectează pe fiecare dintre voi. Este timpul ori să luați atitudine, ori să vă lăsați conduși ca oile la tăiere. Deciziile care se iau sunt prea importante pentru a fi lăsate la cheremul politicienilor corupți. Voi nu vreți un război mondial care ar avea ca rezultat sacrificarea absurdă a milioane de ființe umane pe conștiinta voastră. Acest plan de război este ultimul lor efort pentru a obține controlul complet asupra planetei voastre. Asta vă doriți? Este timpul ca voi, sclavii, să vă gasiți curajul, să realizați cine sunteți și să vă exercitați dreptul vostru că ființe umane pe planeta Pământ. Cei răi nu lasă nici o piatră neîntoarsă în calea lor pentru dominația planetară. Ei nu aparțin lumii voastre. De asta ei fac atât de multe eforturi pentru a o modifica, astfel încât să se potrivească felului lor de a fi. Ei nu acceptă să se transforme, pentru a se adapta lumii voastre, ci vor să modeleze lumea voastră caracteristicilor lor.Voi toți ați stat cu mâinile în sân și i-ați privit cum au preluat controlul asupra civilizației umane. Acest lucru a fost făcut pe ascuns. Ei nu s-au grăbit pentru că nu au vrut ca ‘’oile’’ să se trezească și să vadă ce fac. V-au păcălit astfel încât să credeți că aveți dușmani, folosind tehnici ingenioase de spălare a creierului. Cum au mai râs de voi atunci când ați crezut fiecare minciună – în întregime! Singurul lucru care nu l-au putut anticipa a fost trezirea lumii că se întâmplă o mare  înșelăciune.
Noi, cei în spirit, vă ajutăm să vedeți și singuri, să deschideti ochii și să observați clar cum ați fost manipulați de către câțiva care vor să controleze masele. Voi sunteți majoritatea și ați decis acum, că nu mai vreți să fiți tratați ca niște sclavi; pentru că sunteți capabili să vă conduceți planeta pentru binele tuturor, nu numai pentru binele unora, așa cum se întâmplă acum. Oportunitățile apar pentru ca voi să faceți asta. Vi se arată calea de urmat.
Arma lor sunt banii. Dar, în curând nu veți mai avea nevoie de banii lor.  Au fost creați de ei ca un mijloc de a vă controla, și asta a funcționat până acum.
Oamenii cinstiți acționează pentru o lume mai bună și corectă pentru toți. Voi vă recuperați puterea de la uzurpatori. Odată ce ați luat decizia de a acționa, totul va fi făcut clar și veți fi sprijiniți. Oamenii de pe alte planete sunt în așteptare: urmăresc și așteaptă să vă vină în ajutor. cu tot ceee ce ați putea avea nevoie.
Uitați-vă spre cer și îi veți vedea. De ce credeți că guvernele voastre folosesc dârele morții? Pentru a vă bloca vederea, precum și pentru a bloca energia minunată care radiază spre voi din cer.
Sunteți în cea mai grozavă aventură imaginabilă și, pentru acesta, sunteți cu toții bineveniți. Din păcate, unii sunt încă blocați în gândirea specifică dimensiunii a treia, în care tentația banilor este primordială. Aceștia sunt speriați căvor părăsi cursa.
Planurile noastre, pe de altă parte, continuă așa cum este prevăzut. Suntem siguri că vom avea succes. Fiecare pas este ghidat, și într-o zi, veți înțelege de ce s-a procedat în acest fel.
Niciodată nu a mai fost atât de mult rău în lumea voastră, așa cum este acum. Trebuie avut grijă pentru a fi totul corect. Acționați numai atunci când sunteți îndrumați. Asigurați-vă că sunteți înconjurați doar de oameni în care aveți încredere; dacă aveți vreo îndoială, trebuie să acționați ca atare, căci multe depind de acțiunile voastre. Este timpul ca toți oamenii buni și cinstiți să se unească în iubire și adevăr.
In curând, bastioane ale răului vor fi dezvăluite și toată lumea le va putea vedea. Ei vor fi înlăturați de pe Pământ pentru totdeauna. Nu puteți ține un măr putrezit în coș, pentru că le ve strica și pe celelalte. Curățarea planetei voastre a început. Nu vor mai exista ascunzători pentru acele creaturi malefice care au distrus atat de multe. Nu va mai fi permis să se ascundă în vizuinile lor subterane. Nu vor mai fi bineprimiți pe Pământ: subteran sau la suprafață. Vor fi înlăturați pe măsură ce timpul lor se va sfârși.
Asteptați-vă să cunoașteți semeni din alte părți ale lumilor care nu vă sunt familiare. Amintiți-vă că divizările pe baza religiei și raselor au fost armele folosite de Cabală pentru a ascunde adevaratul vostru dușman. Ei au întors ființe umane contra altor ființe umane, în timp ce asupritorii preluau controlul. Trebuie să recunoașteți că le-a mers.      Ei s-au gândit că tot ceea ce au de făcut este să aștepte până când momentul preluarii va sosi. Cât de aroganți au fost să creadă că le va fi permis să preia planeta și să folosească ființele de pe Pământ pentru scopurile lor personale!                                                                     
Minciunile lor nu mai sunt acceptate fără a fi analizate. Ei se îngrijorează acum în legatură cu ceea ce va face omul de pe stradă, când va realiza ce rău i s-a făcut. Nu vor trebui să mai aștepte mult. Ei sunt cei care au manipulat totul pentru a vă inșela și controla. Ei au scris “Cărțile sfinte” pentru a vă controla mințile; ei au scris o istorie care nu este adevărată și v-au creat o stare de confuzie.
Există țări înțelepte care acum vor să știe adevarul. Acestea cercetează ele insele adevarul. Noi le vom îndruma. Intotdeauna să vă aduceți aminte ce am spus atunci când am trecut în starea de spirit: NIMIC NU ESTE CEEA CE PARE. Totul este exact pe dos. Voi sunteși sufletul nu corpul vostru; corpul este doar un vas care conține sufletul . Ați avut multe trupuri de-a lungul timpului, unele foarte diferite de ce aveți astăzi. Sufletul vostru are parte de multe experiențe diferite de viață. Voi veți începe să va aduceți aminte diferitele vieți și experiențe care vă face persoana care sunteți astăzi.
Concentrați-vă pe adevăr și lumină și căutați unirea tuturor celor care vor să trăiască în pace si armonie pe Pamant. Creați în mințile voastre lumea pe care o doriți în viitor. Sunt multe lucruri pe care nu le pot divulga acum.
Nu vă putem spune toate planurile noastre, pentru că dușmanii noștrii ar lua măsuri. Un mare pas trebuie făcut și va fi făcut. Suntem pregatiți.
Draga mea soție are atat de multe lucruri de făcut! Ea vede într-adevăr imaginea de ansamblu. O înconjor cu iubire și sunt alături de ea întotdeauna. Iubirea este ceea ce o conduce să urmeze îndrumarea mea și să aibă încredere în judecata mea, în probleme legate de misiunea noastră pe Pămant. Când oamenii se unesc în iubire, totul este posibil. Este timpul să spuneți adio trecutului, viitorul este al nostru.
Ai încredere în tine, draga mea.
Adoratorul tau, Monty

Sursa: http://galacticchannelings.com

Website:
The Montague Keen Foundation
(C.M.)

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (XX)



Dan Bozaru

Este necesar să ne integrăm corect în fluxul evenimentelor şi să înţelegem de pe o poziţie matură aspectele principale ale situaţiei actuale în lume. Drake şi alţii ca el au depus o muncă laborioasă în ultimele luni şi au consumat multă energie psihică în dorinţa de a informa întreaga lume în legătură cu evenimentele ce vor urma foarte curând. „Ratarea” unor termene de realizare a acestor evenimente nu-i poate deranja decât pe cei care încă refuză să înţeleagă în profunzime situaţia prin care trece omenirea în prezent. 
Probabil că elementul principal în această ecuaţie foarte complexă, ce descrie conjunctura actuală în lume este blocarea mijloacelor de informare în masă de la a ne oferi informaţii viabile, pertinente, astfel încât să cunoaştem în fiecare moment care este pulsul real al evenimentelor ce au loc pe glob. Mass-media este extrem de coruptă şi încă foarte mult controlată de „Iluminaţi”; ea este folosită tocmai pentru a difuza ştiri false, pentru a manipula opinia publică şi pentru a face jocurile „elitei” satanice a masonilor, în dorinţa lor malefică de a controla destinul acestei planete şi al omenirii. Datorită acestui blocaj inadmisibil, mass-media ascunde cu bună ştiinţă faptul că „Iluminaţii” şi cabala lor criminală au pierdut lupta, au fost deja înfrânţi şi că acum ei urmăresc doar să provoace un cât mai mare rău în urma lor. Astfel, cei mai mulţi oameni sunt prinşi în plasa ignoranţei şi a manipulării, care se reflectă mai ales în sentimentele lor predominante, generate de ideile false şi de tendinţele pesimiste; aceste sentimente sunt frica şi nesiguranţa

Frica faţă de necunoscut, mânia, frustrarea, suspiciunea, toate se unesc pentru a clătina încrederea şi speranţa omului de rând, făcându-l să fie şovăitor, să gândească eronat şi să acţioneze în mod egoist. Dacă el ar cunoaşte datele reale ale problemei şi dacă ar avea acces la informaţiile corecte asupra situaţiei de facto care există în lume, ar constata că nu există niciun motiv pentru a fi cuprins de frică; ar înţelege atunci cu întreaga sa fiinţă că armele cele mai puternice pe care le are în lupta împotriva „elitei” satanice a masonilor sunt iubirea şi credinţa nestrămutată în victoria binelui.

Multe elemente ale planului general de acţiune ce se desfăşoară în prezent pe planeta noastră rămân încă ascunse, nu le putem „vedea” direct; cu toate acestea, fiecare zi aduce cu ea miracole extraordinare care se adună pentru a construi astfel victoria finală a umanităţii împotriva răului şi asupririi la care am fost supuşi mii şi mii de ani. Nu câştigăm nimic atunci când alegem să fim ironici sau neîncrezători, nu devenim mai buni atunci când ne credem mai inteligenţi decât cei care luptă efectiv pentru această victorie, nu ne aducem nicio contribuţie atunci când aşteptam pasivi marea transformare. Toate acestea, alături de frică şi dorinţa de răzbunare reprezintă emoţii inferioare, care sunt comune planului fizic (3D). Omenirea a fost blocată atât de mult timp în cuşca densă şi rigidă a energiilor materialităţii (3D), încât ea a uitat pur şi simplu ce înseamnă libertatea. Consecinţa imediată a acestui fapt este că oamenii au ajuns să reacţioneze mecanic, în loc să aleagă modul în care să se comporte sau să gândească. 

Cei care se lasă antrenaţi în „febra arestărilor în masă a masonilor” se abandonează în realitate unor emoţii negative ce includ nerăbdarea, răzbunarea, ura, violența etc., în loc să opteze pentru sentimente minunate de iubire, compasiune, apreciere a eforturilor care sunt făcute în vederea rezolvării situaţiei dificile în care ne aflăm, de bucurie şi speranţă pentru cel mai mare dar pe care umanitatea l-a primit vreodată, darul libertăţii şi al ascensiunii spirituale a fiinţei, fără a renunţa la trup. Haosul creat de energiile negative pe care umanitatea le-a angrenat şi agitat până acum s-a ridicat la suprafaţă şi urmează să fie transmutat la un nivel superior de vibraţie, într-un proces sublim ce este numit ascensiune spirituală. Momentul pe care l-am aşteptat atât de mult cu toţii şi la care am visat până acum nu este doar la uşa noastră, ci el a pătruns deja în casă şi aşteaptă să fie recunoscut. Pentru mulţi oameni, el a început deja să acţioneze în timp real, aducându-le convingerea că ei sunt deja liberi.

Desigur, această libertate nu se poate obține doar rămânând simpli spectatori ai evenimentelor. După cum ştim deja, ele tind să se precipite tot mai mult, prin dezvăluirile care apar, prin scandalurile uriaşe din lumea politică şi financiară şi mai ales prin arestările membrilor cabalei criminale a masonilor, care devin din ce în ce mai dese. În această „regie” complicată, „Evenimentul” anunţat de Cobra şi de Mişcarea de Rezistenţă va însemna declanşarea „la vedere” a tuturor acţiunilor care până acum au fost ţinute în stand-by
Varianta ideală care a fost expusă este următoarea: curând planeta noastră va intra în zona unei emisii energetice foarte puternice, care a izvorât din centrul galaxiei încă de acum multe mii de ani. Acest flux de energia colosală şi foarte elevată va fi preluat de reprezentanţii civilizaţiei pleiadiene, va fi dirijat spre reprezentanţii Mişcării de Rezistenţă de la suprafaţa planetei noastre, iar aceştia vor contacta atunci oficialii militari ai facţiunii benefice de la Pentagon; după aceea se va putea considera că Operaţiunea Green Light a fost cu adevărat lansată şi din acel moment totul se va desfăşura foarte rapid, exact şi în forţă, acţiunile fiind asistate de civilizaţiile ET benefice care ne ajută.

Totuşi, nu trebuie să uităm că aceasta este varianta ideală şi că în realitate oamenii sunt fiinţe cu liber arbitru, iar modul lor de acţiune nu poate fi prevăzut cu exactitate. În decursul timpului, atât pleiadienii cât şi alte civilizaţii extraterestre benefice s-au convins că planurile de cooperare cu populaţia Pământului nu sunt deloc uşor de făptuit. Chiar şi în interiorul facţiunii pozitive a generalilor de la Pentagon există persoane care au propriile lor interese şi agende mai mult sau mai puţin ascunse, fără ca prin aceasta ele să fie neapărat malefice. Aceasta a condus nu de puţin ori la anumite conflicte în cadrul grupului militar respectiv şi a îngreunat planurile de realizare a eliberării omenirii de sub controlul cabalei criminale a masonilor. Cu alte cuvinte, facţiunea pozitivă a generalilor nu este încă un grup unit şi armonios, deoarece încă nu s-a stabilit în mod ferm o strategie comună şi nici nu s-au armonizat toate intenţiile celor reuniţi în acest plan. Aşa cum era de aşteptat, elementele individuale egotice s-au amplificat şi aceasta nu a putut fi decât în folosul „Iluminaţilor”, amânând anumite evenimente ce ar fi trebuit să aibă loc încă de acum câteva luni. Mai mult decât atât, la începutul acestui an au existat probleme chiar şi în rândul Organizaţiei Dragonului Alb din Asia. În cursul negocierilor de colaborare pe care Mişcarea de Rezistenţă le-a avut cu membrii acestei organizaţii, a reieşit faptul că unii dintre aceştia doreau în realitate să-şi însuşească mari sume de bani din fondurile ce ar fi apărut disponibile odată cu modificarea sistemului financiar mondial. Prin urmare, slăbiciunile omeneşti se manifestă chiar şi cadrul acestor structuri ezoterice, la unii dintre membrii lor, însă ele nu reuşesc totuşi să perturbe înaintarea fermă a evenimentelor în direcţia translaţiei conştiinţei omenirii pe un nivel superior de vibraţie al acesteia.

„Evenimentul” care va fi generat de Sursă (centrul galaxiei noastre) va constitui „declicul” pentru toate celelalte evenimente ce vor începe să se desfăşoare într-o succesiune uimitoare, dintre care cel al Primului Contact cu civilizaţiile ET benefice va fi cel mai important. La nivelul „administraţiei” galactice a situaţiei pe Pământ s-a stabilit ca acesta să fie realizat în prima fază de către pleiadieni şi siriusieni, mai ales datorită faptului că ei sunt foarte apropiaţi ca trăsături şi comportament de fiinţele umane de pe planeta noastră; în acest fel vor fi evitate anumite reacţii necontrolate de spaimă sau de respingere din partea populaţiei în ceea ce priveşte alte rase de fiinţe din cosmos.

Primul Contact va implica aterizări în masă ale navelor pleiadiene şi siriusiene în zonele cele mai importante de pe glob. Procesul va implica de asemenea colaborarea cu mai multe fiinţe umane, ce vor fi selectate în prealabil de către reprezentanţii Federaţiei Galactice a Luminii în vederea uşurării contactului umanităţii cu aceştia. Ele vor fi contactate înainte de aterizarea publică a navelor extraterestre, li se vor prezenta dovezi de netăgăduit, iar mai apoi grupurile respective de persoane vor contacta mass-media şi vor aduce la cunoştinţa întregii lumi aceste dovezi clare şi concrete ale prezenţei civilizaţiilor extraterestre, care doresc realizarea contactului cu omenirea. Scopul acestei acţiuni va fi acela de a pregăti mentalitatea infantilă a majorităţii oamenilor în ceea ce priveşte existenţa fiinţelor extraterestre şi a OZN-urilor, iar acest lucru va fi făptuit prin intermediul programului amintit, când se vor prezenta dovezi fizice ce nu vor mai putea fi negate de nimeni. 
Înainte de realizarea aterizărilor în masă ale navelor extraterestre (în special ale celor pleiadiene şi siriusiene) va fi aranjat un contact diplomatic la nivel galactic între reprezentanţii Federaţiei Galactice a Luminii şi cei ai rasei umane de pe Pământ. Mai apoi, umanitatea va avea posibilitatea să voteze pentru a-şi exprima în mod liber dorinţa în legătură cu realizarea Primului Contact dintre ea şi alte rase de fiinţe extraterestre benefice. Deşi am mai amintit despre acest plan în unul dintre articolele anterioare ale seriei, totuşi am considerat necesar să scriem încă o dată despre el, pentru a pregăti într-o anumită măsură conştiinţa celor care încă se mai simt cuprinşi de nelinişte şi îndoială, datorită ignoranţei şi a unor impulsuri egotice care le macină fiinţa.

Chiar dacă acest clip se bazează pe informaţiile oferite acum 20 de ani de Barbara Marciniak (în anul 1992), totuşi mesajul lui este cu atât mai potrivit pentru timpurile pe care le trăim şi prefigurează în mare parte evenimentele deosebite pe care omenirea le va trăi în curând.
Deşi foarte multe fiinţe umane de pe planeta noastră se află actualmente într-o stare de mare ignoranţă cu privire la realitatea existenţei civilizaţiilor extraterestre şi mai ales a faptului că acestea joacă în prezent un rol activ în evenimentele ce se desfăşoară pe Pământ, totuşi atunci când planul expus mai sus va începe să fie realizat, mass-media va prezenta în mod corect întreaga situaţie. Practic vorbind, Primul Contact va începe atunci când cele mai importante guverne ale lumii vor face aproape simultan o serie de anunţuri despre prezenţa civilizaţiilor ET benefice, care se află atât pe planeta noastră, cât şi în apropierea ei, în spaţiul cosmic, informând astfel omenirea despre existenţa principalelor Confederaţii Galactice care contribuie la ajutorul şi asistența populaţiei Pământului. Îndată ce aceste anunţuri vor fi făcute, Federaţia Galactică a Luminii va începe să efectueze zboruri în timpul zilei cu mari nave (OZN-uri), acompaniate de anunţuri despre cine sunt ei şi care este motivul prezenţei lor aici, pe planeta noastră. Aceste acţiuni foarte importante, care se vor desfăşura gradat pentru a evita panica în rândul populaţiei, vor disipa neîncrederea şi îndoiala oamenilor, care au fost alimentate zeci de ani de propaganda urii impusă de „Iluminaţi”. 

Tocmai de aceea am specificat faptul că informarea liberă, lipsită de orice influență malefică şi de controlul satanic al familiei Rothschild va constitui cea mai importantă redută câştigată împotriva cabalei criminale a masonilor, deoarece atunci mass-media va informa populaţia cu exactitate asupra evenimentelor care vor avea loc. Astfel, ea va raporta despre existenţa civilizaţiilor extraterestre şi va prezenta dovezile ce îi vor fi puse la dispoziţie; va vorbi despre energia liberă şi despre dispozitivele tehnologice care, deşi au fost inventate cu mult timp în urmă, totuşi sunt tăinuite de cabala criminală de zeci de ani, astfel încât omenirea să nu se bucure de binefacerile lor extraordinare; şi, de asemenea, va prezenta adevărul istoric despre rasa noastră şi despre civilizaţiile care au existat până acum pe Pământ. 

Unii oameni sunt îngrijoraţi de reacţia populației atunci când fiinţele extraterestre vor umbla printre noi, considerând în mod penibil că aceea va fi o perioadă dificilă pentru omenire. Adevărul este că perioada critică este de fapt cea de dinaintea efectuării arestărilor în masă – adică cea în care ne aflăm în prezent – şi nu cea în care se vor petrece aterizările navelor extraterestre, pentru că atunci mass-media va fi deja „recuperată” de umanitate din mâinile „elitei” satanice a masonilor. Acest lucru îi va determina pe oameni să coopereze din ce în ce mai mult, pentru că ei se vor simţi mult mai în siguranţă şi se vor convinge că ştirile sunt prezentate, după atât de mult timp, la adevărata lor valoare şi importanță. Cu alte cuvinte, „deprogramarea” fiinţelor umane se va realiza atunci într-un ritm accelerat, iar aşa-zisa „spălare pe creier” efectuată în prezent de sistemul manipulator ce a fost impus în mod satanic de „Iluminaţi” va fi repede şi eficient înlocuită cu o adâncă înţelegere a situaţiei şi a necesitaţilor pe care ea le impune. Aceasta se va petrece însă doar atunci când omenirea va vedea cu adevărat dovada arestării cabalei criminale, când îi va vedea pe liderii lor de vârf judecaţi şi condamnaţi, când faptele lor vor fi dezvăluite în detaliu întregii lumi, iar intenţiile lor malefice vor fi expuse în totalitate. Un exemplu elocvent de prezentare liberă şi lipsită de frică a situaţiei actuale în Europa, care totodată reprezintă un apel sincer, direct şi chiar dramatic la necesitatea acţiunii şi transformării imediate a sistemului corupt şi satanic impus de cartelurile de interese malefice ale cabalei criminale a masonilor, este cel al doctorului Rath, care s-a adresat poporului german şi naţiunilor Europei în luna martie a acestui an.

 Atunci când populaţia globului va cunoaşte efectiv binefacerile dispozitivelor de free-energy care vor împânzi peste puţin timp planeta, când ea va putea să vadă artefacte ale fostei civilizaţii din Atlantida şi va afla despre istoria extraordinară a strămoşilor noştri; când toate acestea vor începe să se petreacă şi să fie prezentate într-un şuvoi aproape neîntrerupt, oamenii vor începe să creadă cu adevărat că lumea s-a transformat şi că de atunci înainte ei vor avea acces la un nivel mult superior de gândire şi de acţiune. Toate acestea nu sunt nici vise, nici imaginaţii şi nu constituie nici aşa-zise „teorii ale conspiraţiei”. Toate acestea sunt elemente care vor avea loc întocmai în perioada următoare şi ele vor constitui trambulina unor mari transformări ce vor avea loc foarte curând la nivelul întregii omeniri.
Evident, cabala criminală a masoneriei va urmări în continuare să dividă credinţa celor mulţi, să presare intrigi şi să manipuleze opiniile celor care sunt săraci cu duhul sau mai slabi de minte. Ea va urmări astfel să orchestreze opoziţia unei anumite categorii de oameni împotriva mişcării spirituale ce cuprinde tot mai mult întreaga planetă. Să sperăm însă că populaţia va da dovadă de inteligența necesară pentru a se păstra pe o poziţie neutră, evitând tentaţia demoniacă de a intra în dispute cu privire la natura sau veridicitatea evenimentelor, ori în alte „lupte” fără sens care tind să agite spiritele, coborându-le vibraţia. Acesta este modul indirect şi pervers prin care „Iluminaţii” atrag o parte din populaţia ignorantă a globului, orientând-o către o fundătură fără orizont. Suspiciunea este o reacţie emoţională care nu are nimic de a face cu discernământul mental, perturbând în schimb analiza lucidă a faptelor şi elementelor care există.

Anumite îndoieli vor mai exista până când va deveni evident că acţiunile întreprinse de forţele facţiunilor benefice în ceea ce priveşte arestările în masă sunt înspre binele oamenilor. „Elita” masonică va continua să mai opună o anumită rezistenţă (acest lucru se poate constata şi în prezent), care se va manifesta mai ales prin ştiri false, prin dezinformarea populaţiei, ori chiar prin crearea unor situaţii de diversiune a atenţiei opiniei publice. Totuşi, deja încrederea populaţiei în ştirile principalelor posturi de informare publică internaţionale (CNN, FOX NEWS etc.) a scăzut dramatic până la uimitorul procent de aproximativ 20%, ceea ce înseamnă o lovitură năucitoare şi un vot de blam dat cabalei criminale şi metodelor ei manipulatorii. Această situaţie demonstrează pur şi simplu că omenirea a început să se trezească şi că ea nu mai este dispusă să fie înşelată şi minţită, aşa cum s-a petrecut în ultimii 70 de ani.

În categoria rezistenţei din umbră, a minciunii şi a manipulării informaţiei de către mass-media internaţională şi mai ales de către cea americană putem să includem, de pildă, extraordinara şi totodată aparent inexplicabila furtună ce a lovit capitala Americii, oraşul Washigton DC, pe 29 iunie, la două zile după anunţul făcut de Drake în ceea ce priveşte declanşarea operaţiunii Green Light. Acea furtună teribilă a determinat autorităţile guvernamentale să declare starea de urgenţă în oraş (http://earthsky.org/earth/state-of-emergency-in-washington-dc-following-last-nights-storm). Cotidianul Washigton Post a considerat furtuna respectivă ca fiind una dintre cele mai distrugătoare furtuni din istorie (http://www.washingtonpost.com/blogs/capital-weather-gang/post/derecho-behind-washington-dcs-destructive-thunderstorm-outbreak-june-29-2012/2012/06/30/gJQA22O7DW_blog.html); se ştie însă că ea a reprezentat efectul direct al utilizării instalaţiilor de tip HAARP pentru influenţarea condiţiilor meteorologice (mai multe detalii despre aceste aspecte pot fi citite aici: http://www.miraclesandinspiration.com/news_weatherwars.html). 

Putem menţiona apoi atentatul atroce din Aurora (Denver, Colorado – SUA) de acum două zile (http://globalgrind.com/news/aurora-shooting-14-dead-and-50-wounded-denver-movie-theater-the-dark-knight-premiere-video) şi manipularea în acest fel a opiniei publice în favoarea votului decisiv de pe 27 iulie pentru legea interzicerii deţinerii de arme de către cetăţenii americani, aspect la care ne-am mai referit în unul dintre articolele anterioare. Odată ce această lege ar fi votată, americanii nu ar mai putea opune niciun fel de rezistenţă acţiunilor militare opresive din partea cabalei criminale, atunci când aceasta vor urmări să impună Legea Marţială în vederea instaurării Noii Ordini Mondiale.
Pe de altă parte, atentatul din Burgas (Bulgaria) de acum trei zile pare să fie şi el o verigă dintr-un plan mai larg şi ascuns al „Iluminaţilor”, de a aprinde în sfârşit „focul” războiului nemilos în Orientul Mijlociu (cu Siria sau Iranul); el se leagă de atentatul nereuşit asupra lui Hillary Clinton de acum două zile din Israel (legătura este dată de faptul că Serviciile Secrete din Bulgaria sunt antrenate de Serviciile Secrete ale Mossad-ului (Israel)), pe fondul unor tensiuni politice din ce în ce mai mari în această ţară. Astfel, uciderea Secretarului de Stat american, Hillary Clinton, ar fi dus la escaladarea situaţiei cu Iranul, care ar fi fost direct învinuit şi acuzat pentru acest atentat, ceea ce ar fi atras SUA în războiul sus-amintit, împlinind astfel o veche dorinţă a Israelului. Anunţul despre atentatul asupra lui Hillary Clinton a fost brusc cenzurat la postul de radio Al-Alam din Israel şi la agenţia de ştiri Reuters; niciunul dintre aceste două mijloace de informare în masă nu au mai dat după aceea niciun fel de lămuriri asupra subiectului, probând încă o dată (dacă mai era nevoie...) incredibila laşitate, corupţie, frică şi manipulare care există actualmente în mass-media internaţională. Detalii despre aceste aspecte, precum şi posibilele legături cu formidabilele ameninţări teroriste care se prefigurează la apropiatele Jocuri Olimpice din Londra pot fi citite aici: http://www.veteranstoday.com/2012/07/18/breakingunconfirmed-sec-clinton-assassination-attempt-in-israel
La toate acestea se adăugă de asemenea atentatul din Damasc (Siria) de acum trei zile, când ministrul sirian al Apărării a fost ucis (împreună cu alţi doi oficiali de rang înalt ai guvernului sirian), iar zvonurile neoficiale afirmau că însuşi preşedintele Bashar al-Assad ar fi fost rănit, ceea ce s-a infirmat la câteva ore după aceea: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2175871/Syria-Embattled-Assad-spotted-Damascus-British-born-wife-escapes-Russia-amid-fifth-straight-day-clashes-rebels.html

Astfel, „elita” satanică face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a crea focare de conflict bazate pe elemente false, pentru a determina o atitudine violentă în rândurile populaţiei şi pentru a instiga astfel la lupte şi chiar la un război mondial, prin intermediul unor complicate manipulări şi jocuri diplomatice. După cum am precizat într-o analiză anterioară, acest război devastator ar crea – în conformitate cu intenţiile satanice ale „Iluminaţilor” – conjunctura favorabilă pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale. Există multe clipuri video în legătură cu acest aspect, însă ne permitem să sugerăm aici cel pe care îl considerăm poate cel mai sintetic, bine realizat, informat şi chiar dramatic film în legătură cu acest subiect; problema este analizată în detaliu pe surse clare, prezintă adevăruri şi filmări tulburătoare ale unor evenimente marcante ale omenirii, ori ale manifestărilor cabalei criminale (în special ale întâlnirilor grupului Bilderberg etc.) şi analizează pertinent (cu dovezi video cât se poate de clare) acţiunile „elitei” satanice a masonilor împotriva omenirii, legate de instaurarea Noii Ordini Mondiale. 
Totuşi, destul de curând se va ajunge la un punct când lucrurile nu vor mai putea fi ascunse sau ignorate în niciun fel. Suntem foarte aproape de acest moment, iar ceea ce se petrece în prezent cu scandalul financiar LIBOR, în care un mare număr de bănci (şi în special Barclay) au manipulat dobânzile schimburilor interbancare, reprezintă o dovadă vie în acest sens. Aşa după cum am arătat, acesta este cel mai mare scandal financiar din istoria omenirii şi, din felul în care el evoluează, poate să însemne scânteia care va aprinde rugul neiertător pentru cabala criminală şi pentru sistemul financiar mondial corupt, pe care ea l-a impus. În conformitate cu ultimele informaţii oferite de David Wilcock, Şerifii Federali de la Departamentul Justiţiei al SUA întocmesc în prezent ultimele acte de acuzare; este greu de imaginat imensa „caracatiţă” a corupţiei, lăcomiei şi manipulării care este implicată în acest scandal. Cercetările laborioase au început în urmă cu trei ani şi ceea ce se poate spune este că adevărata revelaţie a scandalului abia acum urmează să fie dată publicităţii. Mai multe detalii despre această pot fi citite în articolul documentat din revista Rolling Stone: http://www.rollingstone.com/politics/blogs/taibblog/libor-banking-scandal-deepens-barclays-releases-damning-email-implicates-british-government-20120704.

Arestările în rândurile celor implicaţi în afacerea LIBOR abia au început, iar mass-media occidentală este şi ea la fel de vinovată de tăinuirea informaţiilor sau de acoperirea lor în legăturile cu investigaţiile şi sesizările care au fost făcute despre acest scandal. Metoda utilizată a fost cea clasică, a „distrugerii” imaginii sociale şi profesionale a celui care dorea să prezinte adevărul, un fel de „închis gura cu pumnul” de către ceilalţi oameni (plătiţi sau nu pentru aceasta); nimeni nu doreşte să fie considerat nebun sau psihopat la locul de muncă şi nimeni nu doreşte să fie concediat pentru că rosteşte adevărul. Acestea au fost principalele mijloace de acţiune ale cabalei criminale a masonilor: ameninţările, corupţia şi asasinatul. Poate tocmai de aceea revista Time Magazine denumeşte la modul figurat scandalul LIBOR ca fiind „crima secolului”, într-un articol senzaţional: http://business.time.com/2012/07/09/libor-scandal-the-crime-of-the-century/?iid=tsmodule#ixzz20AKJzB8l. Chiar şi aşa, acest scandal apare ca fiind doar nişte „firimituri” pe lângă ceea ce începe să iasă la iveală din operaţiunile efectuate de Banca Rezervei Federale a Americii, care a intrat de curând în audit.

Prin urmare, din ce în ce mai multe dovezi vin să probeze faptul că, în ciuda eforturilor disperate ale canalelor principale de ştiri din întreaga lume pentru a ascunde în continuare acţiunile demente ale „elitei” masonice - ce implică mai ales corupţia şi manipularea cu care ea a otrăvit populaţia globului -, totuşi în prezent au loc anumite evenimente pe care le-am putea numi istorice, chiar dacă ele încă nu sunt cunoscute de publicul larg. Ele dovedesc, dincolo de orice urmă de îndoială, că foarte curând va avea loc o transformare fundamentală de concepţie şi de acţiune la nivelul întregii lumi, care va implica în primul rând sistemul financiar şi economic, în paralel cu sistemul de informare în masă (mass-media), cu mediul ştiinţific, ecologic etc.

Implicarea civilizaţiilor extraterestre benefice este în prezent cea mai activă din ultimele mii de ani; reprezentanţii acestor civilizaţii aşteaptă un moment favorabil pentru a declanşa marele plan al operaţiunii Disclosure. Acesta este din ce în ce mai aproape, determinat de multiple aspecte care se conjugă: colosalul val de energie foarte elevată ce provine din centrul galaxiei ne cuprinde tot mai mult, învăluind planeta noastră cu o intensitate ce se amplifică de la o zi la alta; transformările câmpului magnetic al Pământului, al Soarelui şi ale celorlalte planete ale sistemului nostru solar sunt evidente, iar acestea vor provoca la un moment dat anumite mişcări de natură geodezică; ecosistemul planetar este aproape de colaps, datorită influenţei industriale nocive din ce în ce mai mari; fiinţele din tărâmul interior al Shambalei sunt de asemenea dornice să ne ajute pentru a realiza acest mare salt în evoluţia noastră ca rasă de fiinţe inteligente, cu un destin minunat în această parte a Creaţiei. Întreaga zonă a galaxiei în care ne aflăm pare să conlucreze pentru a ajuta Pământul să realizeze cu deplin succes ascensiunea spirituală care va avea un prim punct de inflexiune pe 21 decembrie 2012.

Prof. Yoga Dan Bozaru
Sursa: yogaesoteric
21 iulie 2012 
(Pentru conformitate C.M.)