”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 14 decembrie 2012

”POTRIVEALĂ”



      Poporul meu contemplativ 
 A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.

                   Că el, oricum, din post în post,
            E învăţat s-o ducă prost
        Şi hărăzit sa fie trist...
                  
M-apucă plânsul, deci exist!
              Sunt un român nehotărât,
      Ţin bunăstării de urât,
   Eternităţii de prepuţ
                  Şi dau mereu din lac în puţ,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan

La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor
secături,
         Care declară c-ar avea
        În grijă, sărăcia mea
,
                      Spetindu-se în mod frecvent  
                  S-o guverneze mai ”atent”,
                     Şi mai decent, şi mai frumos,
             Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez...
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,


    Cu mierte fierte şi răbdări, 
 Supus continuei prădări
 Care îmbracă forme noi,
 Până la taxe pe gunoi,
 Şi pe tuşit, şi pe băşit,

        Încât mă-ntreb ce-oi fi greşit
În eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor…
Făcut, anume, să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi –


    Deştepţi, puternici şi frumoşi, 
Întregi la minte şi la trup –
           De-mi vine, Doamne, să mă rup,   
                          În câte părţi e necesar,
                          Numai s-ajung să mai şi sar

                          Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând şi cu cârligu-n bot…


   Sunt un român meditativ
Predestinat, fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
   Să fiu stimat măcar în cer
     Şi protejat de nişte sfinţi,
                   Când simt că-mi ies de tot din minţi.
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era, cândva, al meu,
Cum, Doamne, să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur, ca un birjar ?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum


      Prea multe glume mi se fac
       Şi eu, ca blegul, rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat
     De câte-un sincer Goliat,
  Lăsat să fure de pe-aici
     Pământ, şi apă, şi gagici,
      Şi miere, şi căcat, şi unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui, anume, să mă plâng,
Eu, cel netot şi cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.


              Sunt un român intransigent,
         Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat, pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care, încă, fac apel
Toţi purtătorii de drapel,


           Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung în criză de idei.
    
Nu-mi place să invoc nimic
               Din ce-i prea mare sau prea mic,
               Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit

De toată vara dogorit,
 De toată iarna rebegit,
             Să nu-mi mai ardă să tot strig,
   Să-mi vină zeii-n ajutor,
             Când mi se strică vreun motor
    De la maşina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,

De-aceea, poate, nici nu pot
            Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
 Când mi se face să vorbesc,
       Despre cum sunt şi ce gândesc.


p.s. - nu știu dacă in intregime ii aparține domnului  Țărnea!
(Preluare, C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu