..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 noiembrie 2012

Un mesaj de iubire și de lumină de la vegana Lozet, din Comandamentul Ashtar



(19 oct.2012; channeler Konstantinos)

Konstantinos: Buna ziua, dragi prieteni! Mult după miezul nopții, am decis să intru în starea de meditație, după care, mi-am exprimat dorința de a comunica cu cineva din Comandamentul Ashtar, care ar avea vreun mesaj de canalizat prin mine. Preventiv, pentru a evita legături telepatice nedorite, am cerut protecția Athanghelului Mihail. În această situație, mă folosesc și de puterea unor cristale. În faza următoare, am vizualizat o sală și câteva cifre, iar în fața mea a apărut, stând în picioare, o ființă care era dispusă să

Konstantinos
comunice cu mine. Inițial, nu am putut desluși dacă aceasta era un bărbat, o femeie, un androgin, o ființă umană sau umanoidă. După puțin timp, totul a devenit mai clar și am avut imaginea unei femei frumoase cu care am încercat să comunic. La început a trebuit să mă folosesc de pendul, dar, după câteva încercări, ne-am acordat frecvențial. 
Mi-a comunicat că numele ei este Lozet și că este de pe Vega. Mai târziu, i-am schițat și portretul. La o oră după ce m-am trezit, am primit mesajul de mai jos. Am realizat atunci o transmisie foarte puternică și clară încât tremuram de emoție. Energia ei era atât de minunată! Iată mesajul de care vă invit să vă bucurați!
Lozet: Transmit un salut tuturor oamenilor și tuturor celorlalte creaturi din regatele aflate pe Gaia, dar și Gaiei. Tot respectul și admirația mea pentru această lume. Desigur, nu mă refer la înițiatorii conflictelor militare, la cei corupți, cei care provoacă înfometarea altora, cei care produc poluarea de orice fel a 
Lozet
sistemului vostru planetar sau la cei care torturează animalele. Chiar dacă, în unele situații, există o motivație pentru unele dintre aceste fapte, nu înseamnă că eu sunt de acord cu astfel de comportamente, de care n-ar trebui să bucure pe nimeni. Nu! 
Eu și toate echipajele Comandamentului Ashtar vă onorăm și vă admirăm curajul de a fi ales să vă încarnați în dimensiunea a 3-a, a dualității. 
Eu sunt Lozet și exist energetic în dimensiunea a 6-a. Locul meu de origine este steaua Vega, din constelația pe care voi o numiți Lyra. În lumea voastră se găsesc unele surse care conțin informații despre Vega și locuitorii săi.

Structura specială a pielii noastre și culoarea închisă se explică prin necesitatea de a ne proteja de acțiunea puternicelor raze ultraviolete care se regăsesc în lumina naturală pe care o primim pe planetă. Așadar, avem pilea de culoare închisă, suntem, cum spuneți voi, bruneți, părul este negru, și prezentăm unele mici deosebiri față de rasa umană. Eu și alte ființe din lumină, avem capacitatea de a ne controla structura moleculară proprie, care ne permite să ne schimbăm culoarea părului, de exemplu, în diferite nuanțe (cel mai adesea alegem culoarea alb sau culoarea platinei. Ca să dau un exemplu, culoarea părului meu nu se întâlnește la alți vegani. M-am singularizat, ca să mă exprim astfel. Nu, nu sunt caracteristici dualiste pentru a le putea compara în niciun fel. Ne bucurăm de varietate, dar acest lucru nu înseamnă că ne identificăm cu trupurile noastre.

Abilitatea de a vă schimba structura fizică va fi unul dintre multele lucruri pe care le veți dobândi și voi. Multe tehnologii admirabile, dintre care o mică parte va fi oferită destul de repede lumii voastre, vor apărea atunci când Spiritualitatea și Știința se vor recunoaște reciproc și vor colabora strâns. 

Acestui canal (channeler) i s-a transmis ieri telepatic imaginea unui dispozitiv unic care arată ca o centură. Această centură este capabilă să absoarbă o parte din Esența Iubirii deținătorului, pe care o poate transmite prin concentrarea gândului către altă persoană, aflată oriunde. Se procedează astfel: echipați cu centura specială, pe care o putem încărca la voință cu energia iubirii noastre, prin concentrare, ne putem imagina că emitem această energie prin catarama centurii către o persoană anume (vezi figura). 

Cel vizat va primi acea energie, care-i va crește sentimentul de calm și siguranță.

Dispozitivul nu va fi nicidecum un mijloc prin care să se încalce voința liberă a cuiva. Asemenea dispozitive sunt utile pentru netezirea asperităților dintre indivizi și creșterea nivelului de acceptare reciprocă. Ele nu provoacă daune de niciun fel și nu poate impune voința cuiva împotriva altei persoane. Acestea, și multe alte lucruri, veți putea primi în dar de la frații voștri din univers, atunci când va avea loc reuniunea noastră. Va fi o zi măreață și plină de fericire, atunci când populația Pământului va fi integrată în Federația Lumilor din Lumină. Din acel moment, nu va mai exista noțiunea de plictiseală căci infinite posibilități de cunoaștere vi se vor deschide, în relația cu lumile universului.

Voi, care doriți să urmați Transmigrația, nu vă temeți pentru profesiile actuale, pentru că în Noua Eră nu se va mai pune problema supraviețuirii ci doar cea a iubirii, bucuriei și abundenței. De exemplu, oamenii de știință, cu o inimă deschisă, vor avea posibilitatea să se adapteze noilor domenii ale cunoașterii științifice, diverselor teme de cercetare și experimentare. Muzica, arta, grija față de ecosistem, serviciul echipajelor Galactice, care sunt niște forțe ce asigură liniștea și înțelegerea pe largi zone ale universului pentru ca viața, oriunde ar fi ea să nu poată fi perturbată de nimeni, vor fi dor câteva dintre domeniile de interes. Veți avea posibilitatea de a vă folosi gândirea, diversele tehnologii, capacitatea de creație, inventivitatea în extrem de multe domenii. Veți putea materializa la voință lucruri care vă sunt utile sau care vă distrează. Va dispărea noțiunea de concurență, dar va crește mult responsabilitatea, pentru actele și acțiunile fiecăruia.

Simțurile voastre vor fi sporite și percepția colaborării și chiar contopirii cu Sinele vostru Superior va fi permanentizată. Vă veți putea folosi de toate avantajele stării de multidimensionalitate. Veți trăi nu cu grija supraviețuirii ci pentru a vă îmbogăți cunoașterea și a vă bucura de tot ceea ce vă poate oferi viața. Și tot ce veți co-crea va avea viață pe care Divinitatea o va învesti cu Duhul Său. Viață vor avea nu doar copiii voștri ci și tot ceea ce veți mai crea cu mintea, cu sufletul sau cu brațele. Cred că știți deja că navele noastre spațiale moderne sunt niște realizări tehnice care au viață, au simțuri, raționează și interacționează cu noi și cu mediul. Pot lua decizii și se comportă exact ca o ființă vie, rațională. Scopul esențial al transformărilor prin care treceți voi și sistemul vostru planetar, inclusiv Gaia, ca entitate individulă, este de a vă crește capacitatea de co-creare la nivelul deținut de cele mai evoluate civilizații din univers.

Noțiunea de popor și dialecte vorbite vor fi rezolvate de la sine, atunci când comunicarea se va face telepatic. Cei care vor dori să mai utilizeze vorbirea o vor face doar ca un moft, ca o plăcere de a-și aminti de cum era cândva în dualitate.

Noua voastră lume va începe să apară mai pregnant, mai întâi in SUA, ca urmare a unor confruntări politice care vor avea un impact puternic asupra societății. Vor apărea paralelisme între vechea societate, Vechea lume și Noua lume, și din asta va avea de câștigat noua societate, în care se vor proba noile principii și concepții de viață, care vor avea un impact determinant asupra ființelor umane. Destul de repede va dispărea omul ignorant, retrograd, conservator și cârcotaș. Toate aceste transformări vor fi accelerate și prin munca plină de dăruire care se desfășoară în Comandamentul nostru. Desigur, mereu va fi importantă munca Lucrătorilor în Lumină de pe planetă.

Dragilor, mă simt onorată că am putut transmite acest mesaj prin intermediul canalului nostru uman. Vă iubesc în mod egal pe toți, dragii mei frați și surori de pe Pământ, și aștept cu nerăbdare să colaborăm și să lucrăm împreună pentru binele nostru, al tuturora.

Primiți, vă rog, lumina mea și a celor din Comandamentul Ashtar. Pacea și armonia să fie mereu cu voi!

Lozet.

SURSA: http://awakeningtothedivine.wordpress.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu