”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 12 august 2012

O CALE DE URMAT


 (Spicuiri)

MAREA REFORMĂ ISLANDEZĂ DIN 2008 - o revoluţie despre care presa tace.

Data publicarii: 26.04.2011
Am primit pe mail un rezumat al unui articol apărut în Spania, despre veritabila revoluție din Islanda. La știri bineânțeles că nu a ”transpirat” nimic, căci nu se dorește ca modelul islandez să se propage.
În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic.O revoluţie împotriva puterii care i-a adus pe islandezi la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani? Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu? Iata pe scurt, istoria evenimentelor:
2008.
Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.
2009
. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoaca demisia primului-ministru şi a membrilor guvernului, in bloc.
Continuă situaţia economica nefavorabila. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre GB şi Olanda avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze sa le plateasca lunar pentru următorii 15 ani la 5,5% interese.
2010
. Oamenii ajung să iasa în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că se va consulta poporul. La referendumul, organizat în luna martie 93% din voturi au fost impotriva acestei legi.
- Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin, şi toti bancherii implicati, pleaca din ţară.
- În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze.
- Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care si-au depus candidaturile, pentru care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane.

Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011, prezinta un proiect de constituţie bazat pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară. Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative. Aceasta este scurtă istorie a Revoluţiei Islanda:
- demisia guvernului în bloc,
- naţionalizarea băncilor,
- un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice,
- închisoare pentru cei responsabili pentru criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni.

S-au menţionat aceste lucruri în mass-media europeană? S-a comentat cu privire la acest lucru in talksourile politice? S-au văzut imaginile de la evenimentele la televizor? Bineînţeles că nu.
Cetăţenii islandezi au fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se impotriveasca intregului sistem şi sa ofere o lecţie de democraţie intregii lumi.

Sursa: Rapcea.ro
România poate să urmeze modelul economic şi democratic islandez
Editorial | 29-12-2011

Neoconservatorii şi neoliberalii americani care au dus lumea post-capitalistă la dezastru, prin promovarea unui capitalism financiar de tip Caritas, bazat pe împrumuturi şi speculaţii de brokeraj, încearcă să ne inducă teoria falsă că există un singur fel de economie de piaţă, coordonat de multinaţionalele şi băncile lacome. România, prin marionetele sale politice finanţate de guvernul american şi mângâiate pe creştet ca handicapaţii de ambasadorii SUA, a intrat într-o sarabandă a împrumuturilor şi spre faliment. Copiii noştri vor trăi în sărăcie şi vor plăti penalităţi la uriaşele dobânzi din împrumuturi la rechinii financiari de pe Wall Street şi la slugile lor de la Casa Alba. S-a dovedit că profesorii de economie de la Harvard sau Yale erau pe statele de plată ale multinaţionalelor, corporaţiilor şi agenţiilor de brokeri pentru a le preda studenţilor un singur model de capitalism, cel financiar şi bancar, în beneficiul câtorva magnaţi internaţionali. Adevărul este că există şi un alt tip de capitalism, cel adoptat de Islanda. Un articol recent publicat pe PressEurop dezarticulează teoria unui singur gen de economie de piaţă: „Respingând prin referendum salvarea băncilor şi rambursarea datoriei externe a ţării, islandezii au arătat că este posibil să scape de legile capitalismului şi să-şi ia în mâini destinul, se bucură un istoric spaniol. 
Se ştie de la Oscar Wilde încoace că o hartă fără insula Utopia este o hartă care nu merită efortul. Totuşi, faptul că Islanda a trecut de la fetiţa cea frumoasă a capitalismului târziu la un proiect de democraţie reală, ne sugerează că o hartă fără Utopia nu este doar nedemnă de privirea noastră, ci şi o înşelăciune din cauza unei cartografii defectuoase. Farul Utopiei, că o vor sau nu pieţele, a început să emită semnale slabe de avertizare restului Europei.
Islanda nu este Utopia. Se ştie că nu pot exista regate de libertate în imperiul necesităţii capitalismului târziu. Dar este recunoaşterea unei absenţe dramatice. Islanda este dovada că nu capitalul deţine întregul adevăr despre lume, chiar şi atunci când aspiră să controleze toate hărţile de care dispune. Prin decizia ei de a frâna roata tragică a pieţelor, Islanda a stabilit un precedent care poate ameninţa cu ruperea coloanei vertebrale a capitalismului târziu. Deocamdată, această mică insulă, care face ceea ce se spunea că este imposibil pentru că este ireal, nu pare să se plece în faţa haosului, deşi o face în linişte. Câte informaţii avem despre Islanda şi câte despre împrumuturile pentru Grecia? De ce Islanda se găseşte în afara unor medii care ar trebui să ne spună ce se întâmplă în lume? Până acum, a fost un patrimoniu al puterii definirea a ceea ce este real şi ce nu, ceea ce se poate gândi şi realiza şi ce nu. Hărţile cognitive folosite pentru a ne cunoaşte lumea au ţinut întotdeauna spaţii ascunse în care rezidă barbaria care susţine domeniul elitelor. Aceste puncte oarbe ale lumii sunt însoţite deobicei de eliminarea opusului lor, insula Utopia. Și a scris-o Walter Benjamin: orice document de cultură este în acelaşi timp un document de barbarie. Aceste elite, ajutate de teologi şi economişti, au definit ce este real şi ce nu. Ceea ce este realist, în acord cu această definiţie a realităţii, şi ceea ce nu este şi prin urmare este o aberaţie a gândirii pe care nu trebuie să o luăm în consideraţie. Adică, ceea ce trebuie să facem şi să gândim şi ce nu. Dar s-a făcut în acord cu fundamentul puterii şi al violenţei sale: temutul concept al necesităţii. Este necesar să se facă sacrificii, spun ei cu un gest plin de nelinişte. Fie ajustarea, fie catastrofa inimaginabilă. Iar capitalismul târziu şi-a expus logica într-un mod pervers hegelian: tot ce este real este în mod necesar raţional şi invers. În ianuarie 2009, poporul islandez s-a revoltat împotriva arbitrarităţii acestei logici. Manifestările pacifice ale mulţimii au provocat căderea cabinetului conservator al lui Geir Haarde. Guvernul a căzut în sarcina stângii în minoritate parlamentară care a convocat alegeri în aprilie 2009. Alianţa Social-democrată a primului ministru, Jóhanna Sigurðardóttir, şi Mişcarea Stânga-Verde şi-au reînnoit coaliţia guvernamentală cu majoritate absolută. În toamna lui 2009 s-a început prin iniţiativă populară redactarea unei Constituţii prin intermediul unui proces de adunări ale cetăţenilor. În 2010, guvernul a propus crearea unui consiliu naţional constitutiv ai cărui membri trebuieau să fie aleşi la întâmplare. Două referendumuri (al doilea în aprilie 2011) au respins plata către bănci şi plata datoriei externe. Și în septembrie 2011 fostul prim-ministru Geeir Haarde a fost trimis în judecată pentru responsabiliatea sa în timpul crizei. Să uităm că lumea nu este o tragedie greacă, în care roata destinului sau a capitalului se învârte fără să ţină cont de raţiunile oamenilor, înseamnă să negăm realitatea. Înseamnă să ignorăm că această roată este mişcată de fiinţe umane. Tot ceea ce ne putem imagina ca posibil este tot atât de real precum ceea ce pieţele ne spun că este realitatea. Posibilitatea şi imaginaţia, recuperate în Islanda, ne învaţă că ele sunt tot atât de adevărate precum necesitatea pantagruelică a capitalismului. Trebuie doar să ascultăm acest apel ca să descoperim capcana în care se doreşte să credem. Nu există altă alternativă, pretind ei. Oare vreunul dintre cei care ne anunţă sacrificii s-a deranjat să verifice harta lumii?”


Islanda e condusă prin referendumuri şi adunări populare de tipul străvechiului „thing” scandinav – întrunirea tuturor bărbaţilor - care hotărăşte soarta naţiunii. Islandezii au avut curajul să se rupă ombilical de FMI şi Banca Mondială şi să refuze modelul capitalismului falimentar american. Ei i-au băgat la puşcărie pe guvernanţii, care au făcut împrumuturi pe spinarea poporului şi au aplicat, ca slugile, interesele multinaţionalelor şi coorporaţiile străine. Islanda e un model economic şi democratic de urmat şi pentru
ţara noastră. Cine le dă dreptul conducătorilor actuali să amaneteze viitorul copiilor noştri cu împrumuturi uriaşe, care le plătesc românii săraci? Poate a venit vremea ca România să fie condusă în urma unor referendumuri sau consultări populare, cum era în istorie: sfatul ţării în evul mediu sau marea adunare naţională la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918. Să luăm exemplu Braziliei şi Argentinei, care au refuzat dictatul FMI şi Băncii Mondiale şi acum sunt în rândul economiilor cele mai dezvoltate din lume. Marionetele politice de la Bucureşti trebuie să plătească pentru incompetenţa lor indusă de 20 de ani în interesul multinaţionalelor şi marilor puteri străine. Islanda demonstrează că se poate un altfel de capitalism şi o democraţie participativă.
Ionuţ Ţene

MODELUL ISLANDEZ. Referendumul şi atitudinea cetăţenilor

Cetăţenii islandezi au respins prin vot, la începutul lunii aprilie, un nou plan al autorităţilor de la Reykjavik de a plăti eşalonat Marii Britanii şi Olandei pierderile de nu mai puţin de 4 miliarde de euro suferite de aceste ţări din cauza prăbuşirii sistemului bancar islandez, crah survenit în 2008.
Rezultatele parţiale ale acestui referendum indică o victorie cu 58 % a celor care au răspuns "nu" la intenţiile Guvernului. "Oamenii au ales cea mai proastă opţiune", este reacţia premierului Islandei, Johanna Sigurdardottir.

"Nu plătim greşelile băncilor"
Planul era ca Islanda să plătească cele 4 miliarde într-o perioadă de 30 de ani, între 2016 şi 2046, cu diferite dobânzi - 3,3 la sută pentru Marea Britanie şi 3 la sută pentru Olanda.
Însă islandezii s-au opus, aşa cum au făcut-o şi la referendumul similar organizat în martie 2010, cu diferenţa că tabăra opozanţilor a fost zdrobitoarea atunci, numărând 93 % din totalul voturilor. Structurarea propusă islandezilor anul trecut urmărea plata datoriei între 2016 şi 2024, cu o dobândă de 5,5 la sută.
Dar majoritatea votanţilor a considerat că nu trebuie să plătească pentru greşeşlile unei bănci şi că o asemenea reparaţie financiară faţă de Marea Britanie şi Olanda ar atârna mult prea greu pe bugetul islandezilor. Conducerea de la Reykjavik a transmis că, în situaţia dată, nu va mai încerca un al treilea referendum. 

Lupta continuă în justiţie
Subiectul este însă departe de a fi încheiat pentru că autorităţile din Marea Britanie iar Olanda ameninţă cu acţionarea Islandei în justiţie în faţa unei curţi internaţionale.
Insula nordică riscă foarte mult în condiţiile date. Aderarea la Uniunea Europeană devine improbabilă, la fel ca şi posibilitatea finanţării datoriilor prin credit extern. 

Scandalul "Icesave"
Necazul a început în 2008, când banca islandeză Landsbanki - care deţinea conturi de economii în Marea Britanie şi Olanda sub numele "Icesave" - a dat faliment. 400.000 de britanici şi batavi - cu economii cumulate de circa 4 miliarde de euro - au rămas fără bani şi au fost compensaţi de guvernele naţionale.
Sub presiunea diplomatică exercitată de Marea Britanie şi Olanda, parlamentul islandez a votat o lege care prevedea despăgubirea celor două ţări. Însă preşedintele Olafur Ragnar Grimsson a refuzat să o semneze, ajungându-se astfel la primul refedendum, cel din 2010.
Atitudinea cetăţenilor islandezi vizavi de această problemă nu este însă o surpriză într-o ţară în care un partid condus de un actor, Jon Gnarr, a reuşit, în 2010, să câştige alegerile locale din capitala Reykjavik, devenind primar al capitalei. Aşa cum nu ar fi de mirare ca fermitatea lor să aibă, în final, câştig de cauză. 

Sursa: Romania Libera
-------------------------------------------------------------------------------
Acum doi ani, vulcanul Eyjafjallajökull, din Islanda îşi proiecta cenuşa asupra mass-mediei din întreaga lume. Perturbările din traficul aerian erau monitorizate zilnic. În schimb un alt eveniment cu totul remarcabil, legat de mica ţară nordică nu lăsa nicio urmă în pleiada ştirilor negative.
Prin măsuri nemaiîntâlnite în alte ţări, Islanda reuşea să depăşească criza economică, dând în acelaşi timp dovadă de o înţelegere profundă a democraţiei şi de respect faţă de proprii cetăţeni.
Înainte de criză, băncile locale elaboraseră un sistem financiar prin care fuseseră atraşi patru sute de mii de depunători din Olanda şi Marea Britanie, contra unor dobânzi destul de consistente. Datoria acumulată de bănci faţă de aceştia se ridica la patru miliarde de euro.
... mare ar fi bucuria noastră ca cenuşa islandeză să acopere pentru totdeauna modelele celor lipsiţi de principii ...
Odată cu declanşarea crizei economice mondiale din 2008, principalele bănci din Islanda au început să se clatine puternic. În scurt timp a avut loc naţionalizarea lor. PIB-ul Islandei a scăzut cu peste 6%, moneda naţională s-a prăbuşit, iar bursa şi-a încetat activitatea.
În 2009 sub presiunea străzii, primul ministru a demisionat şi au fost convocate alegeri anticipate. Situaţia economică era critică. A fost propusă o lege prin care populaţia Islandei urma să plătească datoria de patru miliarde de euro menţionată mai sus într-un interval de cincisprezece ani cu o rată a dobânzii de 5,5%. Oamenii au ieşit din nou în stradă.
În ianuarie 2010 preşedintele a refuzat ratificarea acestei legi şi a anunţat că va consulta populaţia printr-un referendum. În martie 2010 un covârşitor procent de 93% s-a opus achitării datoriilor private de la buget. Guvernul a pornit o investigaţie pentru a determina cine se face responsabil de declanşarea crizei. Mulţi bancheri şi directori de calibru au fost arestaţi. O parte au reuşit să părăsească ţara, dar sunt căutaţi prin Interpol.
Islanda a beneficiat de un acord stand-by cu FMI-ul în valoare de 4,6 miliarde de euro. Pe acest fundal se punea problema rescrierii constituţiei de către cetăţeni. Vom reveni cu detalii asupra acestui eveniment. Au mai fost luate şi alte măsuri de gestionare a crizei, cum ar fi „acordul 110%”, în urma cărora Islanda începea o creştere economică sănătoasă, care se estimează că va continua.
Prin refuzul statului - consimţit prin referendum naţional - de a forţa populaţia să plătească datoriile făcute de marile bănci, Islanda a respins reţeta impusă de marile imperii financiare care au ajuns să domine o bună parte din lume prin subminarea autorităţii statale. Este profund injust ca datoriile făcute de cineva să fie plătite de altcineva, respectiv de populaţia unei întregi ţări.
Datorită lăcomiei scăpate de sub control, marile bănci forţează din ce în ce mai mult ajutor din partea statelor, din ce în ce mai slabe, ajutor care vine neîntârziat. Cu alte cuvinte, două entităţi de natură diferită şi cu puteri diferite discută şi cad la înţelegeri, dar pe banii altcuiva. Lucrurile nu se opresc aici. Redresate prin bani publici, băncile deseori îşi împrumută salvatorii cu dobânzi din ce în ce mai mari. În minţile tot mai copleşite de sărăcie, datoriile private încep a fi identificate cu cele publice, iar cu cât se persistă mai mult în greşeală, haina naturalului ne învăluie mai tare.
Dar macro-reţeta este mult mai periculoasă, ea instaurând treptat o justiţie deviată. A apărut în ultimii ani un principiu destul de straniu, anume „Too big to fail” în traducere: Prea mare pentru a cădea. Fără să necesite vreo explicaţie, dacă este lăsat să funcţioneze, poate genera un întreg codex de legi strâmbe. Băncile trebuie să funcţioneze ca toate celelalte societăţi comerciale. Cele care se administrează în mod corect merită să supravieţuiască. Dar în ceea ce le priveşte pe cele menţionate mai înainte, cu riscul de a folosi cuvinte demodate, falimentul este singurul care poate opri mânjirea unor principii corecte. Iar Islanda pare că a înţeles perfect acest lucru.
Există de asemenea un concept, acela al răspunderii politice, care acoperă adevărata responsabilitate a unora dintre cei aflaţi la putere, care ar fi de natură juridică. Vom şti oare vreodată dacă nu cumva crizele sunt provocate? Îi vom şti pe cei responsabili? Le vom şti scopurile? Greu de spus. Dar Islanda înţelege din nou, făcând un prim pas şi aducând pe cei vinovaţi în faţa justiţiei. De la bancheri corupţi până la un fost premier.
Nu ştim dacă pentru Islanda, termenul de revoluţie este cel mai potrivit, dar acela de model, cu siguranţă că este. Unul care merită propagat şi care sperăm să ocupe mai multe pagini în viitor. Şi mare ar fi bucuria noastră ca cenuşa islandeză să acopere pentru totdeauna modelele celor lipsiţi de principii.

Pentru conformitate C.M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu