”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 30 ianuarie 2012

MESAJ DE LA INALTUL CONSILIU DIN ORION (1)


(18 January 2012; channeler: Karen Doonan)

Dragii noștri, suntem aici cu voi, în acest moment, și vedem cum tot mai mulți umani încep să simtă şi să înțeleagă sensul schimbărilor care au loc în societatea voastră.

Karen
Noi suntem Înaltul Consiliu din Orion și venim să vă asistăm și să vă susținem eforturile de a ancora din ce în ce mai multă lumină, pe măsură ce eliberați energiile care nu vă mai servesc.
Deoarece energiile pe care le asimilați încep să crească din ce în ce mai mult, vă cerem să vă răspândiți lumina și cunoașterea și către cei încă netreziți, sau care nu au ajuns să înțeleagă prea clar sensul transformărilor ce au loc în lumea voastră. Acestora le este împosibil să realizeze ceea ce se întâmplă cu planeta pentru că încă mai mărșăluiesc în bezna necunoașterii și a iluziei.

Suntem aici pentru a-i ghida pe cei care s-au trezit deja și au atins un nivel care le permite o înțelegere clară și o percepție a fluctuațiilor energetice care se produc în sistemul vostru planetar.

Cei treziți și angajați în procesul de ascensionare știu acum că înaltele energii aflate pe planetă produc schimbări importante în comportamentul, simțirea și gândirea oamenilor. Ei au posibilitatea să aprecieze cum se cuvine impactul produs de aceste energii și să înțeleagă mai corect modalitățile prin care spațiul energetic din ființa lor, rămas gol după eliberarea vechilor energii, poate fi umplut cu noile energii de frecveță mai înaltă, energii care vor permite schimbări în conștiință.

Se discută mult despre ascensiune şi încă și mai mult despre procesul de transformare la care este supusă structura ființei umane.

Viteza şi profunzimea cu care au loc aceste procese sunt particularizate pentru fiecare ființă umană, pentru fiecare individ. Aici, nimic nu se ia la grămadă, nimic nu se produce dacă nu se depune efortul necesar, nimic nu vine de la sine. Este adevărat că fiecare poate fi ajutat într-un fel sau altul, dar trebuie să existe și deschiderea necesară pentru a primi acel ajutor. Refuzul, închistarea, neîncrederea în proces, lipsa de angajare, pot compromite total sau parțial reușita acțiunii de înălțare. Și, în această privință, noi ne-am asumat sarcina de a ajuta la accelerarea trezirii oamenilor și la înțelegerea că voi sunteți ființe cu destinație multidimensională.

Noi nu suntem aici pentru a judeca pe cineva pentru alegerea pe care o face ci pentru a ajuta lumea voastră să înțeleagă mai complet și mai corect adevărurile universale. Fiecare dintre voi poate fi sigur că i se va respecta liberul arbitru, alegerea pe care o face, indiferent dacă aceasta servește sau nu binelui său cel mai înalt. Noi doar vrem să vă atenționăm că ar trebui să vă ascultați ceea ce vă spune inima, nu mintea.

Vă stăm la dispoziție pentru a vă ghida, dacă ne veți cere ajutorul. Vă aflați acum pe planeta voastră pentru a vă îndeplini o misiune, folosind opurtunitatea care s-a creat la acest sfârșit de ciclu cosmic. Unii dintre voi ați cerut să veniți acum pe Pământ și pentru a-i ajuta pe alții să se trezescă și să facă cele mai bune alegeri.

Mulţi dintre cei care au ales să vină pe Pământ în această viață umană pentru a se dedica exclusiv trezirii altora, după ce-și vor fi terminat programul, vor face pasul înapoi, în ceea ce privește nivelul lor de elevare spirituală. Acest fapt provoacă confuzie în rândul multor oameni care au ales acest mod de dăruire pentru ceilalți, ei neînțelegând lipsa de apreciere a sacrificiului pe care l-au făcut în folosul altora.

Deşi apreciem și înțelegem de ce ați făcut această alegere, noi vă spunem că ar fi trebuit să nu neglijați responsabilitatea pe care o aveați asupra propriei voastre evoluții. Vechile energii au făcut pe mulți dintre voi să experimenteze stări de frustrare incompatibile cu sistemul noilor energii.

Aceia dintre voi care încearcă să preia sarcinile celor dragi, pentru a le ușura viața și înaintarea, vor constata că efortul lor a fost aproape inutil, deoarece ceea ce au de făcut ceilalți nu are valabilitate dacă fac alții în locul lor. [Nota C.M.: Cu o exprimare plastică, nu te încărca cu bagajul altuia, indiferent cât de bune îți sunt intențiile. Lasă-l să și-l care singur, dar ajută-l, dacă este necesar și vrei să faci o faptă bună, în alt mod: oferă-i apa, hrană, adăpost, ține-i umbrela, încurajază-l, indică-i un drum mai puțin accidentat, împărtășește-i din experiența ta etc. Dacă-i duci tu bagajul, nu-l vei ajuta să evoluieze, să învețe din propria experiență, din propriile-i greșeli. Când a plecat la drum trebuia să ia cu el atât cât știa că poate duce și nici să se mai încarce cu alte poveri pe traseu. Din acest motiv, faptul că i-ai cărat tu bagajul, nu vă avantajează pe niciunul dintre voi. Pentru ce să fii răsplătit? Pentru că i-ai întârziat evoluția făcându-l să creadă că-l așteaptă mai-binele, chiar dacă nu a transpirat suficient și nu și-a învățat lecția?]

Dragii noștri, singurul mod de a vă deplasa convenabil prin noile energii, noile dimensiuni, este să vă folosiți Sinele. Mulți dintre voi sunt frustrați că lucrurile nu au mers în conformitate cu ordinea lor cronologică, adică în concordanță noțiunea de timp utilizată în dimensiunea a treia, în care umanitatea a stat izolată atât de multă vreme. Trebuie să vă spunem că, deocamdată, mai sunteți încă singura civilizație din sistemul vostru solar supusă constrângerilor dualității. Măsurarea așteptărilor voastre după cronologia timpului liniar vă crează aceste frustrări. Programul ascensiunii voastre are la bază alt mod de apreciere, cu valabilitate universală.

Nu vi se pot oferi informații exacte, care să corespundă timpului vostru liniar.

Vă rugăm să vă reamintiți, dragilor, că în calitatea voastră de semințe stelare ați ales cândva a vă întrupa pe planeta Pământ, unde existența în dimensiunea a 3-a v-a pus probleme serioase de adaptare. Necesitatea de a vă sincroniza cu planeta gazdă a fost una primordială, atât de severă încât mulți dintre voi nu ați reușit nici până acum să vă adaptați. Pentru a înţelege planeta pe care trăiți în prezent ar fi trebuit să încercați să colaborați cu ea și să-i aflați necesitățile, care decurg din existența sa ca entitate individuală și neconfundabilă. Cum ați fi putut cunoaște ce este mai bine pentru planetă, dacă nu aţi întrebat-o cum apreciază acțiunile voastre și ce impact au ele asupra ei? Voi ați pornit de la ideea greșită că, printr-un proces de gândire, rasa umană poate cunoaște toate răspunsurile care privesc viața planetei.

Experienţele prin care ați trecut în viețile pământene anterioare au fost mai mult sau mai puțin originale, dar cu cea actuală, în care trebuie să faceți salturi importante de la vibrații joase la unele mult mai înalte, caracteristice dimensiunilor 4 și 5, rasa umană nu s-a mai întâlnit niciodată. Ni se cere să explicăm de ce acest salt impune modificări în profunzimea structurală a planetei și ființei umane? Pentru a se înălța, planeta trebuia să să se purifice de toată negativitatea cu care s-a încărcat pe parcursul existenței sale, negativitate care i-a scăzut periculos frecvența de vibrație.

Este ușor de înțeles că orice modificare de structură și compoziție la care este supusă planeta, va atrage necondiționat schimbări ale structurii ființelor din sistemul planetar, pentru a se păstra și întări sincronizarea, adaptarea la noile condiții.

Ascensiunea este un proces care se desfășoară într-un anumit interval de timp, pentru a nu se produce cataclime care să spulbere complet viața de pe planetă. Înaintarea graduală mai are ca scop și dorința Pământului de a fi însoțit de cât mai multe ființe umane pe care le-a ocrotit și până acum.

Eforturile de curățare a planetei au pornit când nivelul energetic al planetei ajunsese foarte jos. Cantități colosale de energie luminoasă divină au fost pompate planetei pentru a o putea readuce pe linia de plutire. Cunoașteți, probabil, că acea stare deplorabilă a fost depășită și că astăzi planeta este aproape vindecată. La aceasta ați contribuit și mulți dintre voi, care ați ancorat și stabilizat energiile de înaltă frecvență primite din univers, o parte dintre ele trimițându-le, la rându-vă, planetei.

Dacă planeta și-a încheiat pregătirile pentru a face saltul în dimensiunea a 4-a, nu același lucru se poate spune despre o bună parte dintre voi, cu toate că, așa cum am mai spus, planeta și-a temperat procesul de ascensionare, pentru a aștepta și pe cei întârziați. Așteptarea planetei are însă o limită impusă de alinierile astrale, momentul cel mai favorabil fiind în luna dec. 2012. Puțin timp a mai rămas. Cei care mai au de lucru la propria lor ființă ar trebui să se grăbească, dacă vor să călătorească cu Mama Gaia.

SURSA: www.crystalline-sanctuary.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu