LUNA, fiica cea mare a Pământului (1)

(Carte dictată de Domnul prin channeling lui Jakob Lorber)      

A - Câteva date despre Lună,  furnizate de ştiinţă.

Inainte de a arata ce i-a dictat Domnul lui Lorber (1800-1864) despre Lună, să menţionăm câteva date rezultate ale cercetării oamenilor de ştiinţă despre acest corp ceresc.

Jakob Lorber

Luna este de cca 50 de ori mai mică decât Pământul şi se află la o distanţă medie de 384.000 km.(departarea maxima faţă de Pământ este de 405.508 km iar cea minimă- perigeul - 363.300 km.). Masa ei este de 7,349 x 10 la puterea 25 g, densitatea medie este de 3,34 g/cmc, iar acceleraţia gravitaţională la suprafaţă este de 1,62 m/s la patrat, adică de cca 6 ori mai mică decât acceleraţia gravitaţională a planetei noastre (care este de 9,81 m/sec la patrat).

Perioada de revoluţie siderală este de 27 zile, 7 ore, 43 min.şi 11 sec, în timp ce luna sinodica prezintă un interval de 29 zile, 2 ore, 44 min.şi 2,9 sec. (Luna siderală este perioada dintre două treceri consecutive ale satelitului prin dreptul aceleiaşi stele fixe, iar Luna sinodică este intervalul după care se repetă fazele lunii, de la Lună Nouă la primul pătrar, Lună Plină şi ultimul pătrar).

Planul orbitei lunare este încliat faţă de planul eclipticii cu 5 grade şi 9 min.

Perioada de rotaţie fiind egală cu cea de revoluţie, Luna arată Pământului mereu aceeaşi faţă, emisfera vizibilă sau apropiată (nearside) şi invizibilă sau îndepartată (farside).

Din cauza mişcării lente de rotaţie, ziua şi noaptea lunară sunt echivalente cu două săptămâni terestre.

Din cauza mişcării sale de balansare în jurul axei sale (libraţie), de 6 – 7 grade, de pe Pământ, este vizibil mai mult de jumătate din Lună, şi anume 59%. 

 Să mai menţionăm că în momentul când Luna este în conjuncţie cu Soarele, vom avea Luna Nouă iar cad Luna este în opoziţie cu Soarele, discul său se vede în intregime, Luna fiind total luminată (neumbrită de Pământ) şi ne aflam în faza de Luna Plină.

Acţiunea câmpurilor gravitaţionale ale celor două corpuri se manifestă la distanţe precis determinate, zona neutră, unde atracţia lor devine egală (punctul Lagrange), plasându-se la 38.000 km.faţă de Lună şi 345.000 km faţă de Pământ.

 B- Luna descrisă de Domnul în dictările către Lorber.

  1-Natura şi menirea Lunii.

Când am vorbit despre Pământ, am facut precizarea că în rolul său feminin acesta a dat fiinţă multor copii (comete, corpuri de diverse mărimi, mici stele căzătoare considerate de pământeni ca venind din cosmos etc). Aceasta nu exclude faptul ca există multe corpuri, şi fragmente care vin din cosmos şi care, din cauza forţei gravitaţionale a Pământului, sunt atrase de acesta şi cad pe planetă (sau se dezintegrează în atmosferă, înainte de a atinge scoarţa terestră).

Aşadar, planeta noastră a dat fiinţă multor corpuri mai mici sau mai mari pe care le-a expulzat în spaţiul atmosferic, pe traiectorii diferete şi la înălţimi diferite, în final, în marea lor majoritate, ele revenind pe Pământ.

Această activitate continuă şi în zilele noastre si constă, în general, din mici particule sau corpuri expulzate din anumite zone ale planetei.

Copilul cel mai important şi cel mai mare născut de Pământ este LUNA, devenită satelitul natural al planetei noastre. Locul său de naştere este situat cam în mijlocul Oceanului Pacific, în zona Polineziei, insulele franceze Society (la cca 15 grade lat. Sud si la 157 grade long.Vest).

Ca şi în cazul tuturor sateliţior naturali ai planetelor, şi Luna i-a fost daruită de Creator Pământului cu un scop bine definit şi anume pentru COLECTAREA (recuperarea) PUTERII MAGNETICE emanată de Pământ, şi restituirea acestei substanţe (prin fenomenul de reflexie) Pământului, în funcţie de necesităţi.

Excentricitatea pronunţată a orbitei lunare faţă de Pământ este o consecinţă a nevoilor de recuperare a magnetismului în diferite perioade.

Planetele mai mici nu au nevoie de o lună a lor căci dispun de munţi înalţi care recupereaza atâta energie magnetica cât este necesară planetei respective (cazul planetelor Venus, Mercur, Pluton). In schimb, planetele mai mari au nevoie de mai multe luni (sateliţi naturali), în funcţie de cantitatea de energie magnetică emanată şi reflectată.                         

La fel ca şi pe Pământ, pe Lună există fiinţe umane şi alte creaturi ; acestea există însă pe partea nevazută a Lunii de pe Pământ. De fapt, pe nici un satelit natural al vreunei planete, nu se afla fiinţe pe partea vizibilă de pe planeta respectivă, şi nici aer, apă şi celelalte ingrediente necesare vieţii organice.

Partea nevazută a Lunii este un continent solid, spre deosebire de semisfera observabilă care este mai mult fluida (amorfă) şi acoperită cu un strat, o pojghiţă solidă. Părţile cele mai întărite ale acestei semisfere sunt sub formă de coline, în timp ce depresiunile sunt formate din nişte deschizături în formă de nişe şi de cratere. In unele dintre aceste crăpături există aer atmosferic (!), incapabil să scape, el putand fi confundat cu apa.

In ce priveşte colinele şi craterele mai puţin adânci, acestea nu conţin aer atmosferic ci doar eter, la fel ca şi spaţiul liber dintre Soare şi planete. Cu toate acestea, partea văzută a Lunii, deşi nu este populată de fiinţe organice, are fiinţe de natură spirituală care provin din umanii care au trăit pe Pământ dar care au fost obsedaţi de aspectele lumeşti, materiale, ale vieţii şi nu au avut o viaţă spirituală.

Aceste suflete vor avea nevoie de multă vreme pentru a începe să înţelegă că preocupările lumeşti, materiale, duse la extremă, nu aduc beneficii evoluţiei lor. Ghizii lor spirituali îi vor ajuta să renunţe la asemenea obsesii şi să înţeleaga ce trebuie făcut pentu ca în vieţile următoare să nu mai greşească.

După o vreme îndelungată, când încep să înţeleagă că preocupările lor lumeşti nu aduc beneficii, şi , mai ales dacă se lasă conduşi de ghizii spirituali care se ocupă de ei, celor care doresc să scape de pe Lună li se permite să atingă o stare mai înaltă de libertate.

Cei care au progresat cel mai mult se vor încarna pe partea opusă Lunii, unde viaţa se desfaşoară în condiţii demne de toată mila. Acolo ei trebuie să se lupte nu numai cu frigul şi bezna, dar şi cu perioade de căldură însuportabilă (Noaptea pe Lună durează 14 zile pământeşti, şi tot atâtea ziua). La sfârşitul fiecărei nopţi lunare, frigul este tot atât de pătrunzător ca la Polul Nord al Pământului.

In schimb, începând de la amiaza şi până la sfârşitul zilei lunare, devine atat de cald încât nici o fiinţă organică nu suportă să rămână la suprafaţa astrului.

Locuitorii umani de pe partea opusă a Lunii, la fel ca şi restul creaturilor vii de acolo, nu traiesc la suprafaţă. Ei sunt nevoiţi să rămână închişi în locuinţele lor subterane timp de o jumătate de zi dar şi o jumătate de noapte (în total, 28 zile pământene).

Nu există case sau oraşe, locuinţele lor fiind de fapt nişte nişe individuale săpate în adancurile solului lunar, în peşteri şi crevase.

Pe Lună nu există copaci fructiferi, ci doar rădăcinoase, cum sunt cartofii, morcovii, sfecla etc, la fel ca pe Pământ.

Aceste plante sunt sădite la începutul unei zile, iar la sfârşitul ei, sunt deja coapte şi bune de recoltat. Când se lasă seara, oamnenii ies afară din caverne şi recoltează plantele, pe care le duc în locuinţele lor subterane, pentru a se hrăni cu ele în timpul nopţii şi al zilei următoare.

In ce priveste animalele, pe Lună nu există decât un singur tip de animal domesticit, un fel de oaie, care reprezintă pentru cei de pe Lună cam ceea ce reprezintă renul pentru cei din nordul extrem al Pământului.

In râuri şi lacuri, care sunt numeroase, dar în interior, nu la suprafaţă, există multe specii de animale acvatice.Exista, deasemanea, în jurul acestor lacuri diferite păsări micuţe (cam cât o vrabie), precum şi o sumedenie de insecte şi alte animale care trăiesc în subsol.

Domnul zice : ,, Aveţi grijă să nu deveniţi locuitori ai acestui satelit nenorocit, căci această şcoală a vieţii, cu lumina ei palidă, nu este altceva decât o închisoare cumplită. Este mult mai convenabil să mori de 14 ori într-o singura zi pe Pământ decât să trăieşti o singură zi pe Lună, căci locuitorii lunari se afla într-o stare mult mai cumplită decât cei îngropaţi în cimitirele de pe Pământ, care măcar, nu ştiu că sunt îngropaţi.
Locuitorii lunari trebuie sa trăiască total conştienţi în mormintele lor, fiind de multe ori îngropaţi de vii în locuinţele lor subterane, din cauza prăbuşirilor de teren sau inundaţiilor frecvente’’

(Din cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA apărută la ed.Vydia în 2003)

 Pentru conformitate

(C.M.)