”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 7 aprilie 2011

PĂMÂNTUL, a treia planetă de la Soare (11)


(continuare)

34- Prima regiune a atmosferei terestre.
Jakob Lorber
Este vorba de zona de la suprafaţa planetei în care trăiesc plantele, animalele şi omul. În acest plan, lumea spirituală se amestecă cu cea fizică.
Indiferent despre ce entitate este vorba, în ea se regăseşte cu necesitate un centru unificator al tuturor elementelor sale spirituale. Acest centru este spiritul primordial al entităţii, esenţa adevarului din ea, scânteia născută din Creator. Spiritul atrage cu putere tot ceea ce ţine de esenţa  sa,  prin rezonantă. Oricât de dispersate ar fi aceste scântei ale iubirii divine, ele vor fi atrase întotdeauna de centrul cărora le aparţin. Deasemenea, ele îşi asumă atribute diferite în funcţie de centrul de care sunt atrase, fără a-şi pierde natura esenţială. Fiecare centru spiritual preia din multitudinea infinită de elemente şi principii spirituale numai ceea ce îi este strict necesar, la fel cum o sămânţă nu preia din pământ, din aer, sau din apă decât acele elemente minerale şi subtile de care are nevoie pentru a germina şi pentru a se dezvolta ca o plantă matură şi aparţinând speciei sale.
Ar mai trebui spus aici că, deşi pare neverosimil, orice cuvânt şi orice gând reprezintă un centru spiritual în sine şi cp fiecare cuvânt sau gând este o creaţie ce-şi capătă viaţă şi identitate, fără a putea fi distrus vreodată. Inţelegem acum mai bine cât de importante sunt gândurile şi cuvintele şi că cei care le emit poartă o mare responsabilitate faţă de caracterul şi însuşirile creaţiilor lor pe care le lansează în univers, uneori cu destulă iresponsabilitate. Căci, repetăm, gândurile şi cuvintele (energia cuprinsă în ele) sunt entităţi vii, care îşi vor dezvolta o viaţă a lor independentă şi veşnică, dar ale căror însuşiri vor depinde totdeauna de zestrea primită la naştere.

Vom vorbi acum despre spiritele guvernatoare ale regiunii inferioare a atmosferei terestre. Pentru o mai bună înţelegere, vom face o comparaţie plastică. Într-o unitate mare de producţie, pentru o funcţionare corectă şi rentabilă, toată activitatea este coordonată pe o scară a erarhiilor, pe compartimente de producţie şi proiectare conduse de responsabili de activităţi din ce în ce mai cuprinzătoare, pornind de la  cel mai de jos responsabil de activitate până la directorul general sau preşedinte de companie. Aceşti responsabili sunt centri de activitate de unde se primesc instrucţiunile şi materialele de lucru. Tot aşa şi în ordinea spirituală. Inteligenţele astrale dispersate nu ar reuşi decât întâmplător să îşi recunoască centrul spiritual către care să se îndrepte şi în jurul căruia să graviteze. Dar, chiar dacă ar reuşi toate spiritele să se aşeze în jurul centrului lor spiritual, tot nu s-ar putea ’’construi’’nimic căci întegrarea lor şi acţiunile pe care urmează să le desfăşoare trebuie coordonate de cineva. Este ca şi când pe un teren pe care urmează să se construiască o casă se aduc toate materialele şi se face o gramadă mare. Deşi este tot ce trebuie, casa nu există căci lipseşte constructorul care să le aşeze în ordinea cuvenită, conform unui plan arhitectural.
Fiecare particulă are propria sa inteligenţă dar asta nu este suficient pentru ca elementele să se unească într-o fiinţă umană completă, căci aceste elemente nu au cunoaşterea, priceperea şi energia de ansamblu pentru a crea fiinţa totală. Pentru a realiza şi desăvârşi opera este nevoie de un maestru.  
Particulele inteligente din care este alcătuit sufletul nu se vor integra niciodată de la sine in ordinea corectă. Ele trebuie ajutate de ghizii spirituali care cunosc această ordine. In regiunea inferioară a planetei există mulţi ghizi, mulţi maiştri, supremul lor maestru fiind Dumnezeu /Creatorul a carui voinţă o îndeplinesc.

35- Activitatea spiritelor în interiorul Pământului.
Descrierea pe care am facut-o Pământului natural a arătat că în calitatea sa de fiinţă organică vie, Pământul se hrăneşte cu lichide nutritive pe care le distribuie prin diferitele sale organe către suprafaţă, eliminând deşeurile nedigerabile prin Polul Sud, sub formă de excremente. Hrana Pământului pare materiala în ochii omului, dar, la fel cum este fiinţa Pământului şi întreaga materie, ea este în realitate pur spirituală, fiind compusă din nenumărate spirite şi elemente spirituale. Cele benefice pătrund singure în interiorul Pământului, în timp ce cele malefice sunt întemniţate acolo. Cu cât aceste spirite se află mai adânc în interiorul Pământului, cu atât mai rele sunt ele.

Pentru închegarea unui suflet sunt folosite elementele cele mai pure, în timp ce pentru costruirea unui corp fizic este permisă şi folosirea unor elemente mai grosiere şi cu grad de puritate mai mică. Aşa se explică de ce este necesară descompunerea în pământ a cadavrelor celor moţi, căci corpul trebuie să putrezească pentru a elibera toate particulele în vederea regenerării lor, după care vor începe ascensiunea către sufletul al cărui corp îl constituiseră înainte de moartea trupului fizic (Revin, desi am mai spus-o şi în alt loc, mormântul în care se înhumează un cadavru trebuie să nu fie sofisticat, din materiale care nu putrezesc repede ci din lemn nelăcuit şi de esenţă slabă care să asigure putrezirea lemnului cât mai repede, uşurând, deci, şi intrarea în descompunere a cadavrului).

36- Activitatea lui Dumnezeu se realizează pin intermediul spiritelor.
În sine, materia nu poate exista, căci ea nu reprezintă decât o simplă aparenţă, o anume forma de energie concentrată. Faptul că un obiect, o fiinţă are o formă precisă şi anumite atribute, denotă că energia din care este alcătuit are şi o anumită inteligenţă. Omul a învăţat să-şi confecţioneze anumite unelte, dar materia din care sunt ele alcătuite nu poate fi produsă de el. Să analizăm, de ex. un păianjen. In el vom regăsi două inteligenţe combinate. Prima ar fi cea care-i permite să recunoască hrana de care are nevoie, şi pe care o utilizează în două scopuri : pentru susţinerea naturii sale cu ajutorul substanţelor nutritive şi pentru producerea materialului din care îşi ţese plasa. Cea de a doua inteligenţă este arta cu care îşi confecţionează această plasă.
Comportamentul lui arată, dincolo de orice îndoială, că păianjenul dispune de un anumit grad de inteligenţă, pe care oamenii de ştiinţă o numesc în mod greşit instinct. Aici este vorba de două chestiuni diferite : una se referă la posesiunea unei anumite abilităţi, iar cealată la îndeplinirea unei anumite sarcini cu ajutorul acelei abilităţi.
Ghidarea de care păianjenul are nevoie provine de la spiritele superioare, care-l învaţă, de pildă, când şi unde trebuie să înceapă să-şi construiască plasa, adică să-şi pună în aplicare talentul cu care a fost înzestrat. Dacă n-ar exista această ghidare, păianjenul fie nu ar ţese deloc fie nu s-ar mai opri din ţesut (ca un robot). De peste tot se pot lua asemenea exemple.

37- Impresiile pe care le lasă materia asupra sufletului şi spiritului.
Dacă vom examina lumea plantelor şi animalelor, ba chiar şi a mineralelor, vom descoperi pretutindeni o inteligenţă independentă, dar şi o constrâgere. Inteligenţa poate fi recunoscută nu numai prin caracterul pe care-l imprimă ea fiinţei (chestiuni care interesează pe un psiholog), ci şi după impresia pe care o lasă diferitele obiecte asupra minţii fiinţei umane. Dar, pentru ca această percepţie să fie posibilă trebuie cu necesitate ca omul să dispună de un anumit nivel de inteligenţă ; asta nu se poate produce decât dacă toate inteligenţele elementelor sale componente au fost trezite şi s-au reunificat.
O vibraţie care lasă o anumită impresie asupra sufletului uman nu poate fi moartă. Mai mult, ea trebuie să fie dublată de o inteligenţă, pentru a putea face o impresie asupra contrapărţii sale corespondente, creând în ea o reprezentare care să poată fi contemplată de suflet. Aceasta dovedeşte că, în realitate, în lumea fizică nu există nimic care să fie cu adevărat mort.
Ceea ce oamenii numesc ,,moarte’’(din cauza ignoranţei lor) nu este decât o tranziţie de la o formă mai puţin evoluată la una superioară, ceea ce, în fapt, înseamnă saltul de la un număr mai mic de inteligenţe la unul mai mare. Stiţi cum este asta ?  Imaginaţi-vă o infimă particulă luminoasă care abia de poate fi observată. Reuniţi apoi o mulţime de asemenea particule; rezultatul va fi că lumina va creşte proporţional şi va putea fi observată de la distanţă. Este, deci, o chestiune de cantitate, de număr.
Aşa este şi cu particulele de inteligenţă. O pietricică mică oricât de frumoasă ar fi nu poate impresiona la fel ca o stâncă formată din acelaşi material. Dacă stânca ar fi moartă cu adevărat, nu ar impresiona sufletul, nu ar trezi admiraţia privitorului. Si apoi, să ne amintim că tot ceea ce există este parte din Creator, căci, altfel, de unde ar fi putut aparea ? Si dacă este aşa, cum am putea afirma că un mineral, o piatră este ceva mort?  Dialectic, ar trebui să admitem că anumite părţi din Dumnezeu/Creatorul sunt moarte, ceea ce esta absurd.
Concluzia logică, şi care exprimă singurul adevăr, este că pietrele sunt şi ele înzestrate cu o inteligenţă care-şi găseşte echivalentul în sufletul uman. Aşa dar, orice obiect, orice fiinţă care emană energia sa inteligenţa sa vie, făcând o anumită impresie asupra sufletului uman, trezeşte un ecou în inteligenţa acestuia, care are aceleaşi caracteristici; şi invers: obiectul sau fiinţa respectivă primesc şi ele o anumită impresie a atributelor umane şi inteligenţei libere a omului.

Bibliografie: cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA, aut. Jakob Lorber, ed. Vydia, 2003
Pentru conformitate,
 (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu