..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

joi, 27 ianuarie 2011

Hilarion- Mesajul pentru săptămâna 23-30 ian.2011


(23 ian. 2011; Channeler: Marlene Swetlishof)

Hilarion
Iubiţii mei,
Intraţi acum în perioada când vi se oferă infinite posibilităţi de manifestare în realitatea  viselor şi dorinţelor voastre. Vă amplificaţi abilitatea de anticipare a ceea ce urmează să apară în viaţa voasră ca urmare a caracteristicilor energiei care se trimite acum pe Pământ.
Încercaţi să vă conectaţi la aceste energii prin amplificarea sentimentului că vă expansionaţi în afara fiinţei voastre, în mediul înconjurător ale cărui limite le extindeţi din ce în ce mai mult.

Îmaginaţi-vă cum, în această zonă extinsă, Corpul vostru de Lumină străluceşte, răspândind o lumină caldă şi pură.
Nu aţi atins gradul optim de curăţire a fiinţei voastre de vechile energii, procesul acesta este în desfăşurare; că este aşa o dovedeşte faptul că progresiv, în fiecare zi, vă simţiţi tot mai liniştiţi, mai încrezători, mai plini de viaţă.
Ştiu, mulţi dintre voi vor susţine că, dimpotrivă, starea de recesiune în care vă aflaţi vă amplifică neajunsurile şi neîmplinirile, aşa că, de unde mi-a venit mie ideea că este din ce în ce mai bine !? 
Dragilor, dezbrăcaţi haina nemulţumirilor pe care aţi îmbrăcat-o de ceva timp şi judecaţi obiectiv starea voastră actuală. 
Sunt convins că dacă veţi analiza cu onestitate ceea ce se întâmplă în general şi ceea ce vi se întâmplă vouă, personal, veţi putea constata că:
- situaţia generală nu mai este extrem de grea (mai ales din punct de vedere econimic),
- au început să apară semne ale redresării în diverse ramuri economice,
- s-a făcut (sau este pe cale) mai multă lumină în justiţie,
- actele de corupţie sunt scoase din ce în ce mai mult la suprafaţă,
- cercetările celor necinstiţi se amplifică,
- deşi actele de crimă organizată nu au scăzut, sunt tot mai mulţi cei descoperiţi,
- începe să se se facă dreptate, şi să se refacă scara valorilor, dureros inversată în ultimii ani,
- deşi cu multe dificultăţi, legile după care este condusă societatea sunt schimbate cu altele mai bune, 
- veniturile încep să fie redistribuite corect celor merituoşi, acolo unde este necesar, făcându-se corecţiile de rigoare etc.
Tote acestea, şi altele, arată că vă îndreptaţi spre normalitate.
Desigur, totul abia a început să se reaşeze pe bazele sănătoase ale Noii Energii, există multă nemulţumire, mai ales din partea celor cărora li se ia (din ceea ce de fapt, de la început,  nu aveau dreptul).

Cei nemulţumiţi reuşesc, în unele cazuri, din păcate, să-i solidarizeze şi pe cei care, în fiinţa lor înţeleg că tendinţa este spre bine nu spre mai rău.
Apoi, sunt destui cei care, pentru a-şi apăra interesele meschine şi a-şi masca necinstea, devin foarte vocali şi acuză, dezbină colectivităţile, crează piste false, încearcă să creeze dezordine incitând la revoltă etc. pentru ca, la adăpostul acestor diversiuni, să-şi consolideze, sau măcar să-şi conserve puterea şi influenţa.

Din acest motiv, vă rog ca înainte de a vă declara ataşamentul pentru o cauză anume, filtraţi cu atenţie ofertele, care, este foarte probabil să vă îndemne să vă faceţi singuri rău, pe termen mediu sau lung.
Anul acesta este unul în care filtrul gândirii trebuie să lucreze non-stop, pentra a nu lăsa să treacă „impurităţile”. 
De unde puteţi şti dacă ceva este bun sau rău? Nu-i nicio filozofie ca să aflaţi.
Dacă ceea ce intenţionaţi sau vi se propune să faceţi:
- este cinstit, moral şi nu trebuie ascuns de colectivitate,
- este ceea ce doriţi voi cu adevărat, neinfuluienţaţi de alţii,
- vă ajută în elevarea voastră spirituală, corespunzând celui mai inalt interes al fiinţei voastre,
- vă aduce linişte şi împăcare,
- nu lezează interesele legitime ale celorlalţi,
- i-ar fi pe plac şi lui Dumnezeu să facă,
 atunci, puteţi face fără grijă.
Dacă oricare dintre aceste cerinţe nu poate fi îndeplinită, refuzaţi să daţi curs acelei acţiuni.

Noi aducem laude spiritului uman atât de încercat şi rezistent, hotărât să contribuie cu tot ceea ce poate la propăşirea unei lumi drepte şi înalt spiritualizată. În forul vostru interior, aveţi o capacitate extraordinară de a iubi şi a ierta. Fiţi curajoşi şi pe viitor, căci încercările nu s-au încheiat! Fiţi îndrăzneţi, căci mai aveţi multe de înfăptuit. Fiţi optimişti, încrezători în destinul vostru, căci nu sunteţi singuri în ceea ce faceti! Voi co-creaţi alături de Creator.

Rezervaţi-vă în fiecare zi căteva minute de linişte, în care să binecuvântaţi Pământul , Mama voastră care v-a iubit totdeauna, indiferent cât bine sau rău i-aţi făcut. Vizualizaţi o lumină violet care vă cuprine pe voi şi pe cei din jur, extinzându-se tot mai mult pentru a înconjura întreaga omenire, întreaga planetă. Trimiteţi oamenilor, întregii creaţii iubirea voastră fără condiţii. Voi nu aveţi idee cât de mult contează asemenea meditaţii şi binecuvântări.
Când vreţi să începeţi aceste binecuvântări şi meditaţii, ne puteţi cere şi nouă să fim alături de voi. Asta va amplifica efectul acestor momente asupra a ceea ce v-aţi propus să faceţi.
Înainte de a începe o activitate, faceţi consacrarea acelei acţiuni, cerând lui Dumnezeu-Tatăl să o primească şi să o binecuvânteze.(Iată o formulare: ”Doamne Dumnezeul meu, îţi dăruiesc Ţie această lucrare, care să mă ajute pentru….. Binecuvânteaz-o! Facă-se voia Ta! Amin!")

Dragii mei, va veni o vreme când fiinţa voastră şi tot ceea ce vă înconjoară va fi curăţat de orice energie întunecată, care nu vă mai foloseşte. Atunci va fi, cu adevărat, Raiul pe Pământ iar îngerii se vor plimba printre voi, la vedere.
Pentru ca acea zi să vină cât mai curând, pregătiţi-vă corpul şi sufletul!
Suntem mereu la dispoziţia voastră.

Pe săptămâna viitoare,
Sunt Hilarion

SURSA: www.therainbowscribe.com
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu