”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 28 noiembrie 2010

VEHICULELE ALIENS DEPĂŞESC VITEZA LUMINII

O comunicare a lui Adran Dvir, ca urmare a contactului său cu echipele medicale Aliens.

Am solicitat Entităţilor Aliens care lucrau în clinica din apartamentul meu, să-mi spună din ce galaxie vin şi de cât timp au nevoie pentru a ajunge pe Pământ.
Am primit răspunsul că ei vin dintr-o galaxie îndepărtată, deplasarea luându-le două săptămâni.
Un calcul simplu arată că o asemenea distanţă nu ar putea fi străbătută chiar dacă nava lor spaţială s-ar deplasa cu viteza luminii.
Mi-au răspuns că nava lor se deplasează cu o viteză superioară vitezei luminii, mai exact, viteza vehiculuilui este de cca 500.000 de ori mai mare decât viteza luminii (care este de 300.000 km/sec), pe care ştiinţa noastră o consideră imposibil de depăşit.
Ei afirmă că viteza luminii, pe care noi o considerăm o limită de nedepăşit, este ridicol de mică şi imposibil de utilizat în deplasări intergalactice.
În galaxia lor, viteza cu care se deplasează o rază de lumină este deasemenea limitată însă la o valoare mai mare, diferită de cea cunoscută de noi.

Un factor restrictiv în ce priveşte deplasarea vehiculelor lor spaţiale îl constituie materialul din care sunt construite (un oţel special).
Există, afirmă ei, civilizaţii din alte universuri care dispun de materiale mult mai rezistente, utilizabile, practic, pentru orice viteză.
Primordial este că Universul are adevărate ‘’autostrăzi ‘’ care permit deplasări cu viteze inimaginabil de mari. Odată ce te înscrii pe o asemenea ‘’autostradă ‘’, energia necesară deplasării navei spaţiale este minimă în timp ce viteza este colosală.

Energia consumată de către navă este importantă doar până când ajungi în universul în care există acea cale de rulare şi la ieşirea din acel univers, până la punctul de destinaţie (în cazul lor, Pământul).
Aceasta ar explica de ce OZN-urile observate de pe Pământ, dispar pur-şi-simplu la un moment dat, de parcă s-ar fi evaporat. Acel moment corespunde cu trecerea dintr-un univers în altul.
Însă, din discuţiile numeroase şi destul de lungi pe care le-am avut cu Aliens, am realizat că mintea omenească, raţionamentul nostru, sunt insuficiente în multe cazuri pentru a accepta o explicaţie pertinentă, dat fiind faptul că multe dintre legile noastre pământene nu mai au aplicabilitate în alte galaxii sau universuri.(Aş dori să vă amintesc că eu am un background tehnic suficient, deşi nu sunt un om de ştiinţă).

Din discuţiile avute cu unii dintre componenţii echipei medicale ET (în special cu dr.X3), am înţeles că adesea, pentru a se înscrie pe traiectoria Pământului, navele lor întâmpină unele dificultăţi create de ’’găurile negre’’pe care le întâlnesc în cale. Asemenea situaţii nu sunt însă, pentru echipajele lor, probleme insurmontabile.

SURSA : http://adriandvir.tripod.com
(C.M.)

Către cei care vor să-şi asculte inima.


De la Adama

(2010, Channeler Ray Dawn)
Hello, aici este Adama, si vreau să mă adresez vouă, pământenilor.
Tot ce se întâmplă acum pe acest tărâm este întoarcerea la natural, la firesc, la Eden.

Suntem aici de eoni şi am contribuit la obţinerea rezonanţei muncind ca toţi să atingă rezonanţa cu natura lor divină.
Nu puneţi la îndoială că acest lucru; a fost planificată de la început această desfăşurare a evenimentelor la care sunteţi martori acum.
Spiritele Lemuriei aşteaptă şi se bucură pentru fiecare izbândă a voastră care contribuie la creşterea luminii în întreaga omenire. Este adevărat că ceea ce semeni aceea vei culege, iar ei, care şi-au petrecut multe vieţi pe Pământ, aşteaptă acum să se bucure de o recoltă bogată, pe măsura eforturilor depuse în vieţile pe care le-au petrecut pe această planetă. 

Este alegerea voastră să faceţi ca visul de milenii al lemurienilor să se împlinească, în sfârşit, şi ei să revină în trup pe meleagurile pe care le-au părăsit cândva, intempestiv.
Eu comunic cu sufletele tuturor celor care gândesc cu dragoste şi iertare la cei care au dispărut cândva.
Acest timp este copt pentru schimbare, simţiţi aceasta?  
Este timpul iertării şi al acceptării.
 
Suntem aici, în Mt. Shasta, dar ne regăsiţi şi în inimile voastre, dacă ne căutaţi cu iubire şi acceptare. Ne puteţi găsi dacă veţi plonja în profunzimile inimii voastre
Toţi am învăţat din lecţiile trecutului, pe care nu trebuie să-l condamnăm. Sufletele noastre ştiu unde am rătăcit cărarea şi cunosc că a venit momentul să putem reveni la Planul Iniţial. Nu vă speriaţi de timpul care ne trebuie pentru a reveni pe cărare, căci pentru Univers, aceasta înseamnă doar o clipire din ochi. Noi, Maestrii Ascensionaţi, Ierarhia Spirituală şi Federaţia Lumilor am lucrat constant pentru înălţarea acestei planete, chiar dacă am făcut-o fără a ne evidenţia munca şi strădaniile.
                                           
Mereu am ţinut legătura cu spiritul vostru încurajându-l să continuie munca de creştere spirituală a sufletului, de ridicare a conştiinţei. A sosit momentul bilanţului şi popularizării acestuia.
Mulţumim fiecăruia dintre voi pentru serviciile neobosite aduse, pentru tot ceea ce aţi făcut şi continuaţi să faceţi şi în această perioadă a bilanţului plin de bune rezultate. Folosiţi-vă abilităţile de a utiliza toate înaltele frecvenţe, care vor permite ca planeta şi viaţa de pe ea să revină la ordinea firească a fericirii şi bunăstării tuturor.
Vă rugăm să aveţi răbdare şi să nu încercaţi a vă impune cu forţa voinţa de trezire a celor încă adormiţi. Fiţi activi dar plini de iubire şi înţelegere pentru ei, căci şi voi aţi trecut prin această etapă, până să ajungeţi la nivelul de conştientizare actual.  Noi vă vom fi aproape şi gata să vă ajutăm, atunci când veţi invoca sprijinul nostru.

V-aţi înscris pe calea sigură a regenerării şi nu faceţi această călătorie singuri. ’Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide ‘’. Vă amintiţi acest îndemn ?
Priviţi cu atenţie în profunzimile fiinţei voastre şi veţi afla cunoaşterea voastră interioară. Ridicaţi-o la suprafaţă pentru a-şi străluci lumina care-i va ajuta şi pe alţii să scape de întuneric! Acestă oportunitate bate acum la uşa fiecăruia dintre cei treziţi şi ar fi bine dacă nu aţi lăsa să treacă pe lângă uşa voastră, fără a-i deschide. Primiţi-o şi folosiţi-o cu discernământ.
Reşedinţa noastră este plasată într-un domeniu de frecvenţă ridicată, şi aceasta face ca întâlnirile cu voi, cei care ne căutaţi, să se producă într-un ritm alert, spre beneficiul revelării adevărului.
Fiţi cine sunteţi voi cu adevărat!
 
Dorinţa noastră este ca fiecare dintre voi să reuşească să conştientizeze realitatea împărăţiei noastre. Nu trebuie să faceţi ceva extraordinar, pentru a putea înfăptui aceasta, este suficient să permiteţi cu toată fiinţa voastră ca acest fapt să se producă.
Ca să acceleraţi procesul, invocaţi-mi prezenţa şi eu voi fi acolo pentru a vă asigura întreaga mea asistenţă, în modalitatea cea mai adecvată.
Ne-ar plăcea să fim de ajutor, fiecăruia dintre voi şi lumii voastre, în general. Aceste vizite în spirit v-ar ajuta să vedeţi amplasamentele noastre, felul cum ne organizăm viaţa şi activităţile şi, prin aceasta, aţi putea găsi unele modele care vi s-ar potrivi să le aplicaţi în viaţa voastră, dacă veţi considera util.
Suntem una cu voi, în duh şi tărie, suntem prietenii şi familia voastră. Mulţi dintre voi au reşedinţa în lumea noastră, deşi, în marea majoritate a cazurilor, voi nu conştienţizaţi acest fapt. Veţi începe, progresiv, să vă amintiţi…

Toate posibilităţile vi se deschid. Iubirea eternă şi imuabilă vă stă la dispoziţie pentru ca eternitatea să vă accepte permanenţa.
Încă odată : suntem aici pentru fiecare dintre voi acum, în aceste momente de bilanţ şi de înalţare ; ‘’sunaţi’’ la noi şi cereţi-ne asistenţa ; vom fi prompţi şi vă vom deschide. Ştiţi că noi putem fi simultan în multe locuri. Nu vă vom lăsa să aşteptaţi.
Vă mulţumim şi transmitem dragostea noastră fiecăruia dintre voi, iubiţi fii ai Mamei Pământ.

Fie ca vibraţiile luminii, iubirii si iertării să vă însoţească!
Mulţumesc!                                                                                                                      
Adama
(C.M.)




joi, 25 noiembrie 2010

ŞTIŢI SĂ RESPIRAŢI CORECT?

Mesaj de la Uriel

(21 November 2010, Channeler Jennifer Hoffman)

Respiratia este cea care susţine viaţa şi fiecare respiraţie împinge viaţa mai departe. Fără suflare nu există viaţă. Tot ce este viu pe Pământ respiră. Nici plantele n-ar putea trăi fără să respire.

În fiecare respiraţie se regăseşte un flux de energie în mişcare şi, prin aceasta, se menţine legătura cu tot ceea ce există. Cînd vă ţineţi respiraţia, mişcarea energiei este blocată şi în acele clipe abia aşteptaţi să respiraţi din nou. Cât timp vă puteţi opri respiraţia? Destul de puţin, desigur.

Viaţa înseamnă mişcare şi transformare. Ciclurile creşterii au fost astfel programate încât fiinţele să poată evolua corespunzător cu necesităţile lor specifice.
Într-un ciclu complet există şi momente de non-mişcare, de stagnare a energiilor, adică momente în care evoluţia este stopată.

Trecând acum la o scară mai mare, se poate spune că în viaţa fiecăruia dintre voi pot exista perioade de stagnare, de blocare în ceea ce doriţi să faceţi. În acele perioade în care vă simţiţi sleiţi de putere şi fără voinţă, fluxul vieţii voastre este mai mult sau mai puţin blocat. Vă puteţi reveni dacă alegeţi să vă schimbaţi ritmul şi profunzimea respiraţiei.

Aşa cum respiraţia voastră vă susţine viaţa, alimentându-se din această sursă energetică infinită, realităţile care vă înconjoară sunt creaţiile voastre făurite în perioadele de curgere energetică, de deblocare. Atât respiraţia voastră cât şi creaţiile voastre pot fi în sau înafara respiraţiei lui Dumnezeu căci aţi fost învestiţi cu puteri nelimitate în co-crearea lumii sau în suspendarea evoluţiei creaţiei.
În actul respiraţiei, amintiţi-vă că nu vehiculaţi doar aer ci manipulaţi o nelimitată putere care susţine viaţa. Apoi, când respiraţi, conştientizaţi şi faptul că ciclul vostru respirator se alimentează din respiraţia lui Dumnezeu.
În energiile care intră şi ies din fiinţa voastră, atunci când respiraţi, se află impregnate gândurile, emoţiile şi credinţele voastre, din momentele actului respirator. Astfel că orice aţi crea, poartă indubitabil semnătura voastră ca fiinţă umană creatoare.

Aveţi dreptul şi abilitatea de a folosi puterea respiraţiei voastre cu discernământul care vă poate asigura un act creator al unei alte realităţi, una aşa cum v-o doriţi. Conştientizând actul respirator, vă puteţi accelera evoluţia şi creşterea frecvenţei voastre de vibraţie.
Cu dragoste, Uriel

 SURSA: http://lightworkers.org
(C.M.)

miercuri, 17 noiembrie 2010

REALITATEA UFO


De Adrian Dvir

Universuri paralele
Sunt unii oameni de ştiinţă preocupaţi de posibilitatea existenţei universurilor paralele. Aceasta ar însemna că în afara universului nostru tridimensional ar exista si alte universuri paralele cu al nostru.
ET mi-au confirmat că într-adevar aceasta este realitatea. Universurile paralele pot avea trei sau mai multe dimensiuni diferite. OZN-urile observate de pe Pământ provin de obicei din universul nostru, dar exista şi mulţi alţi ET care vin din universuri paralele si care viziteaza Pământul. Cu aparatura convenţională pe care o avem noi, oamenii, nu îi putem vedea pe aceştia. Acest avantaj dă posibilitatea fiinţelor  ET să umble printre noi nestingheriţi şi fără grija că ar putea fi văzuţi. Atât ei, echipamentul lor şi navele lor spaţiale sunt invizibile pentru majoritatea oamenilor. Trebuie precizat că ei nu vin pe Pământ pentru a face rău, pentru a răpi pe careva dintre noi etc. ci pentru a ne cunoaşte ca specie şi a ne ajuta. Ei susţin că multe sunt cazurile în care intră în spitale şi ajută, făra ca oamenii să cunoască acest fapt, la tratamentul şi vindecarea multor bolnavi umani.

ET mi-au explicat că există un spaţiu absolut care are un numar infinit de dimensiuni si în care timpul nu mai operează. In acest spaţiu absolut, energia care există ia forme diferite de materie. Fiecare formă de materie are o geometrie, dimensiuni si parametri fizici proprii (înclusiv valori diferite pentru viteza luminii). Nu există interacţiune între două forme de materie ceea ce face ca fiecare formă şi structură a  materiei să definească un univers separat care nu interacţionează cu celelalte universuri.
Însă originea spaţiului absolut şi a energiei le este necunoscută până şi inteligenţelor ET. Ei presupun că spaţiul şi energia nu au avut un început, au existat din totdeauna.
Informaţiile de mai sus le-am obţinut în lungile dialoguri purtate cu diferiţi ET.

Centrala Telepatică a ET
Majoritatea ET comunică mai mult telepatic decât prin vorbire. Aceasta este o abilitate naturală pe care ei o practică si o îmbunătăţesc de când sunt copii, in acelaşi fel cum noi învăţăm să citim si să scriem.
ET folosesc o Centrală Telepatică pentru a ajuta comunicării, în acelaşi fel în care noi folosim centralele telefonice.
Centrala Telepatică acţionează şi ca un centru de comandă  precum şi ca o bibliotecă centrală de informaţii. Fiecare suborganizaţie îşi are propriul centru telepatic. Eu sunt conectat la Centrul Telepatic Medical. Există multe centrale telepatice care sunt conectate într-un gigantic sistem de comunicare ce se întinde pe mai multe galaxii. Timpul necesar de contactare între galaxii este mult mai scurt decât cel folosind unde electromagnetice, singurul cunoscut pe Pământ. Pentru sistemul de comunicare ET între galaxii este necesar un timp de numai câteva săptămâni, comparativ cu mii de ani necesari în cazul folosirii undelor radio cunoscute de noi.
Centrala Telepatică funcţionează si ca un translator universal între civilizaţii ET diferite, care au limbi diferite si moduri de gândire si comunicare diferite.

După câte am înţeles, calculatorul Centralei Telepatice care face traducerea, mi-a construit un profil al personaliţii si posibilităţilor mele lingvistice. Traducerea include suprapunera definiţiilor si problemelor cunoscute mie. Odată, când am pus o întrebare complicată, computerul care traducea mi-a comunicat că nu am cunoştiinţele de bază, aşa că nu poate să-mi traducă raspunsul la nivelul înţelegerii mele.

Primele mele comunicări cu centrala s-au făcut prin intermediul unui operator ET. Aceşti operatori ET au o educaţie înaltă şi vaste cunoştiinţe în multe domenii. Mai târziu am aflat că vorbesc cu Alexander, echivalentul ET al unui robot electronic (electronic answering machine). Alexander vorbeşte ca un om dar de fapt este un robot cu program şi inteligenţă artificială. El mă transferă, deobicei, la medicul de gardă, dacă am o problemă medicală, ori la bibliotecă, dacă am o întrebare de domeniul general. Biblioteca Centrală Telepatică este un program pe un calculator sofisticat, care procesază întrebarea mea şi prepară un răspuns pe măsură înţelegerii mele. Presupun că un studiu amănunţit al dialogurilor mele cu robotul de răspuns al Centralei Telepatice ar scoate în evidenţă o interesantă tehnică de programare. 

Comunicarea cu Centrala Telepatică este de obicei iniţiată de mine într-o modalitate formală dar, uneori, se întimplă ca să am o întrebare presantă în minte şi atunci comunicarea cu centrala are loc fără să ştiu de aceasta. Răspunsul pur si simplu îmi apare în minte. ET mi-au explicat că Centrala Telepatica acţionează ca o extensie a cunoştiinţelor individuale.
S-a întimplat odată că ET au primit prin Centrala Telepatică un semnal SOS de la mine. Mesajul spunea ca sunt bolnav si că le cer ajutor urgent. Au venit la mine în grabă si m-au găsit dormind. M-au întrebat cum mă simt si le-am răspuns telepatic ca mă simt bine.
In ziua următoare nu mi-am amintit nimic. ET mi-au explicat că toată comunicarea şi alarmarea o facuse subconştientul, fără conştientizarea mea.

Străinii galactici. Sistemul de comunicare
I-am întrebat pe ET de ce programul pământean "SETI" (pentru intercepţia transmisiilor radio extraterestre) nu a dat până acum niciun rezultat.
Fiinţele ET au râs şi mi-au explicat că undele electromagnetice sau de comunicare radio reprezintă o tehnologie arhaică de care ei abia dacă-şi mai amintesc. Ei au spus că undele radio sunt prea lente pentru a fi utilizate în comunicarea la distanţă. Un mesaj radio are nevoie de mii de ani pentru a ajunge la o altă galexie.

Străinii utilizează mijloace de comunicare mult mai rapide. Sistemul lor de comunicare se bazează pe particule mai mici decât fotonul. Aceste particule noi nu le-am putea măsura sau pune în evidenţă, ele aparţin unui univers diferit, unul dintre multele universuri paralele care există şi unde viteza luminii este depăşită.
Tehnologia Aliens asigură o comunicare permanentă între diferitele staţii amplasate în diverse galaxii. Fiecare staţie este deservită de grupuri de tehnicieni şi foloseşte ca sursă de energie centrale nucleare.
Un alt Alien mi-a spus că sistemul lor de comunicare se bazează pe ceea ce ei numeau "val Tetric", caracterizat prin putere foarte scăzută dar frecvenţe extrem de înalte, comparabile cu ceea ce se găseşte în structura atomilor, sau chiar mai mici. Ei au spus că fiecare particulă generează propriul ei nivel de zgomot. Acest zgomot produce perturbări în circulaţia navelor spaţiale destinate distanţelor foarte lungi, la viteze de deplasare extraordinar de mari, deplasări care se realizează cu un consum de energie neglijabil. Aceste fluxuri sunt similare cu câmpurile telepatice.

Pentru identificarea şi menţinerea unor legături telepatice, ET utilizează dispozitive de marcare pentru persoanele care prezintă interes pentru ei.Aceste dispozitive sunt fabricate din materiale specifice, care au o masă moleculară cristalină şi forme specifice. Aceste dispozitive au rol de recepţie-emisie a unor semnale bazate pe sistemul "Tetric ".

SURSA : http://adriandvir.tripod.com
(C.M.)

marți, 16 noiembrie 2010

MESAJUL LUNII NOIEMBRIE 2010

De la Arhan. Mihail.
(28 October, Channeler Michelle Coutant)

Dragilor,
În aceste vremuri magnifice de mare schimbare, amintiţi-vă mereu că noi suntem aici cu voi.
Cei din tărâmurile mai înalte sunt aici cu voi in fiecare moment de acum. Niciodată noi nu v-am părăsit.
Iluzia introdusă de vibraţia celei de a 3-a dimensiuni vă face să credeţi că uneori aţi fost abandonaţi. Atunci când vi se pare că dragostea din inima voastră sacră se diminuiază, respiraţi profund şi asta vă va ajuta să reveniţi în centrul fiinţei voastre, în inima voastră. Întoarceţi-vă la această iubire, preaiubitilor.
Dacă rămâneţi centraţi pe inima voastră, vă veţi asigura echilibrul şi veţi fi conectaţi la Sinele vostru Înalt, Sinele vostru Dumnezeu. Cu ajutorul inimii voastre, veţi stabili şi păstra cele mai profunde conexiuni cu entităţile tărâmurilor înalte care nu vor întârzia să vă sprijine în realizarea dorinţelor voastre.
Noi toţi UNA SUNTEM. Noi suntem TOT CEEA CE ESTE.
Creşterea conştientizării şi stabilirea legăturilor de frecvenţă înaltă cu fiinţele de lumină se realizază prin tehnici de meditaţie.
Când vă simţiţi pierduţi şi când constataţi că ceea ce doriţi obţineţi cu mare greutate, cu luptă, deconectaţi-vă pentru câteva minute de lumea în care trăiţi şi intraţi în meditaţie. Aceasta vă va ajuta să stabiliţi legătura cu Sinele vostru Înalt care vă va înspira în găsirea celor mau bune soluţii şi vă va linştii mintea.
Acum, dragii mei, pregătiţi-vă să efectuaţi câteva respiraţii profunde. Poate prinde bine dacă veţi aprinde o lumânare sau/şi veţi asculta o muzică liniştitoare. În chideţi ochii şi începeţi să respiraţi adânc şi fără grabă. Aduceţi în conştiinţa voastră sentimente de iubire şi imagini frumoase care să vă calmeze.
Trimiteţi în jurul vostru iubire, frumuseţe, armonie, unitate şi conştientizaţi cum aceste stări de plenitudine se întorc în fiinţa voastră încărcându-vă cu sentimentul unei iubiri desăvârşite pentru întreaga creaţie.
Acum, permiteţi Minţii voastre Sacre să se contopească, să se extindă şi să devină una cu Inima voastră Sacră.
Imaginaţi-vă cum Inima şi Mintea voastră Sacre se contopesc formând o singură unitate. Contopiţi imaginar Mintea voastră conştientă şi Subconştientul vostru cu Mintea voastră Superioră şi cu Inima voastra Sacră.
Respiraţi profund şi permiteţi ca această unificare să fie difuzată în întreaga voastră fiinţă.
Iar acum, dragii mei, extindeţi Inima Sacră si Mintea voastră, contopite într-o singură unitate, în spaţiul care vă înconjoară şi dincolo de el, expansionându-vă tot mai mult. În timp ce respiraţi profund, dăruiţi extensia Minţii şi Inimii voastre Sacre Mamei Pământ şi întregii creaţii de pe planetă.
Respiraţi profund şi extindeti-vă conştiinţa în întregul vostru sistem solar. Imaginaţi-vă cum conştiinţa si iubirea voastră cuprind planetele din sistem şi călătoresc pînă la soare. Imaginaţi-vă cum sunteţi întâmpinaţi de fiinţele fiecărui astru cu iubire şi afecţiune, cu imensa bucurie a unei întâlniri din totdeauna dorită. Imaginaţi intâlnirea voastră cu Helios şi Vesta, Logosul Solar pe care, cu ochii sufletului îi vedeţi în forma lor eterică.
Trăiţi sentimentul că totul este constiinta, totul este dragoste.
Luaţi-vă la revedere de la gazdele voastre şi continuaţi-vă călătoria spre centrul Galaxiei unde-l veţi întâlni pe Melchior, Logosul Galactic, care vă aşteaptă să vă îmbrăţişeze.

Încercaţi să conştientizaţi unitatea voastră cu cei pe care i-aţi vizitat. Pulsul inimii voastre este racordat acum la pulsul întregii galaxii.

Respiraţi adânc şi continuaţi să vă extindeţi contiinţa şi iubirea până în centrul Universului unde vă aşteaptă cu multă dragoste Melhisedek, Logosul Universal. Sunteţi plini de dragoste, de bunăstare şi de fericire şi simţiţi că faceţi parte din întregul Univers cu care vă contopiţi. Inima voastră pulsează în acord cu inima Universului.

Aţi ajuns la marginile Universului vostru şi continuaţi să vă extindeţi în toate universurile, în întegul Cosmos. Cosmosul vă oferă inefabila bucurie şi lumină a lui Mahatma.
Simţiţi divina Lumină a Prezenţei EU SUNT. Îngerii şi arhanghelii vă privesc şi vă primesc nemărginită iubire. Maestri ascensionaţi vă sunt acum aproape. Tot aşa şi membri Înaltului Consiliu al Luminii.
Fluxul iubirii voastre cuprinde acum întreaga creaţie. Realizaţi acum cu claritate că Totul este UNUL, o singură Inimă, o singură Minte, totul face parte din TOT CE ESTE. Totul pleacă şi revine la SURSĂ.
Aţi regăsit puterea, curajul, perseverenţa, înţelepciunea, pacea, armonia, şi mai presus de toate, dragostea necondiţionată ... ..
Vă încălzesc cele 12 Raze, vă încălzeşte iubirea necondiţionatăa Inimii / Minţii Sacre, Sursa Dumnezeu.
Respiraţi şi reveniţi încet acasă, mişcaţi degetele de la mâini şi de la picioare şi înţelegeţi că aţi făcut o vizită Cosmosului din care fiinţa voastră este parte inseparabilă.
Noi, cei din tărâmurile superioare suntem aici lângă voi, pentru a vă asista în creşterea voastră în conştiinţă.
Permiteţi-ne să vă ajutăm.
Eu sunt Arhanghelul Mihail şi v-am spus acest adevăr.
Toată dragostea şi urările de bine!
Mihail

SURSA: www.transformingradiance.com
(C.M.)

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

REÎNCARNAREA ŞI VIEŢILE TRECUTE


De la Campul Unificat

(Channeler Magenta Pixie).        

Reincarnarea, asa cum o percepeti voi - in ciclul mortii si renasterii - este un concept corect atunci cand priviti problema tridimensional. Timpul liniar va arata ca ati purtat in trecut o alta haina umana, numita ''viata trecuta'' si, daca aveti al treilea ochi deschis, puteti privi ''inainte'' pentru a vedea ce va deveni ''sinele în viitor''. In realitate, aceste vieti nu sunt trecute sau viitoare, ci ele exista intr-un singur moment ca parti multidimensionale ale propriului sine, incarnat intr-un corp diferit (si totusi, similar) pamantean. Exista multe nivele ale ''reincarnarii'' care explica orice concept din ''afara timpului'' atunci cand cineva isi trezeste sinele spiritual si obtine un loc in taramurile inalte. La un asemenea stadiu, el devine capabil sa-si conduca moartea in mod constient, pentru a experimenta un transfer al memoriilor nasterii, alegand urmatorul ADN al vehiculului pamantesc din sufletul sau total. 

Daca obtineti maestria asupra elementelor si a corpului pamantesc, puteti conduce sufletul de grup in urmatoarea incarnare, proiectand memoria impreuna cu sufletul. Acest gen de reincarnare inseamna ''voi sunteti aceeasi persoana'' care ati fost inainte dar intr-un alt corp, voi continuati pe calea pe care ati fost si atunci cand obtineati cunoasterea in acea viata ; voi, de fapt, re-invatati ceea ce ati stiut inainte. Asta se intampla cu multi dintre cei cunoscuti ca fiind ''lucratori in lumina'' sau ''seminte stelare'', care traiesc pe Pamant in acest timp, cand cunoasterea va este atat de inlesnita.
Cea mai sigura metoda de a obtine direct transferul mortii catre o noua nastere este ca atunci cand faceti trecerea sa fiti intr-o stare de binecuvantare pura, parasindu-va corpul fizic in liniste si impacare.Toata ''frica'' trebuie eliminata pentru ca transferul mortii catre o noua nastere sa se produca repede si cu gratie. In acele momente (cand urmeaza sa ‘’ vă daţi duhul’’), invocati prezenţa celor dragi care, deasemenea au obtinut cunoasterea taramurilor inalte – (sufletele celor morti n.m.) astfel incat ei sa va poata oferi din energia lor. Puteti, deasemenea, cere sa va insoteasca spiritele formelor cosmice cum ar fi piramidele, cristalele si pietrele sacre, care va pot asigura o trecere sigura si directa dintr-un canal eteric in altul (dintr-o dimensiune in alta n.m.).
Amprenta genetica va fi diferita, dar nivelul electric si memoria vor fi aceleasi si vă asteptă sa fie ''activate'' cat mai repede. Creierul uman este pregatit pentru activarea memoriei care are loc cam la interval de trei luni. Atingerea altor dimensiuni ale existentei prin disciplină spirituala, va chema activarea memoriilor. 

Al doilea gen de reincarnare este cel in care sufletul inca nu a obtinut maestria spirituala la nivelul necesar, pentru un transfer direct de la moarte catre nastere. Acest suflet, dupa ce stă puţin ''timp'' (asa cum il percepeti voi), isi reevalueaza deciziile karmice facute in viata sa, intelegand cat de mult s-a indepartat sau s-a apropiat de amprenta sa originala divina. Amintiti-va ca cei care raman aproape de propria amprenta originala divina au obtinut maestria spirituala si deci si transferul direct din moarte catre nastere, daca atingerea maestriei spirituale a facut parte din programul acelei vieti.
Aceste suflete vor fi apoi ''reciclate'' (sau  ''schimbate'')....cu o parte indepartata si alta adaugata (inca un concept incorect, pentru ca nimic nu poate fi adaugat sau indepartat din intreg. Ştim că pentru umani, decrierea acestui concept este dificila).
Oricum, cunoasteti ca procesul este natural si se desfasoara in liniste. Constiinta inalta va conduce sufletul individual pe calea reincarnarilor pana cand ACEL SUFLET se va reuni cu UNU. 

INDIVIDUALIZAREA sufletului se atinge prin constientizarea procesului de reincarnare si a transferului direct din moarte catre nastere. Sufletul  INDIVIDUALIZAT s-a ''separat'' de intreg, ca esenţă, desi. în realitate, nimic nu poate fi mai departe de adevar. Cand ''sufletul'' se INDIVIDUALIZEAZA, se apropie de sufletul de grup (sufetul colectiv n.m.) mai mult ca niciodata. 
Calea fiecarui ''suflet'' este INDIVIDUALIZAREA. 
Voi faceti asta eliberand in totalitate conceptul din mintea umana ca voi NU SUNTETI UN INDIVID si ca sunteti, de fapt, o parte din TOT CE ESTE. Cand astea se intampla, voi deveniti soferul vehiculului, nu pasagerul. Deveniti o fiinta care il realizeaza pe Dumnezeu, DEVENITI PROPRIUL VOSTRU DUMNEZEU. 
Apoi, exista si conceptul ''timpului'' si diversele ''linii ale timpului''. 

Sufletul INDIVIDUALIZAT isi incepe calatoria de la moarte catre nastere constient, aliniindu-se cu sinele sale multi-dimensionale-alternative. TOATE sinele alternative trebuie sa fie constiente unele de altele in clipa parasirii corpului, astfel incat transferul constient de la moarte catre nastere sa aiba loc. Aceasta constientizare a unui sine alternativ este obtinuta prin maestrie spirituala si emotia energiei iubirii neconditionate. Cand TOATE sinele infinite polarizate pozitiv urmeaza îndeaproape amprenta originala divina incarnata, toate vor ajunge la acelasi punct in timp, pentru ca transferul mortii catre nastere sa aiba loc. Orice sine alternativ care si-a parasit corpul, nefiind in concordanta cu planul divin, cu amprenta originala divina incarnata, va fi automat luat impreuna cu celelalte sine alternative catre noul vehicol.

Sistematizat, vom zice ca :   
- toate sinele polarizate negativ raman in ne-materie, ceea ce voi cunoasteti ca ''spirit'' sau ''taramul astral'',  
- toate sinele polarizate pozitiv raman sa conduca vehiculul sufletului inainte (in materie, n.m.).
- sinele multidimensionale polarizate negativ, care oglindesc pe cei din sufletele de grup polarizate negativ, nu coincid cu sufletele umane polarizate negativ, care traiesc pe Pamant. Aceste suflete lucreaza cu ''energia opusa'' si pot fi numite ''lucratorii intunericului''. Ei, deasemenea, obtin abilitati directe in intervalul existential moarte-nastere, fiind inzestrati cu memorie, dar urmand calea spirituala opusa luminii. 
- sinele multidimensionale polarizate negativ care oglindesc sufletul de grup pozitiv, si care raman in taramul anti-materiei, au forta negativa, dar, in esenta, sunt din ''lumina'', in masura in care ele reflecta incarnarile pozitive pe pamantul tridimensional.
In timp ce poartă o incarcatura negativa, ele sunt, de fapt, ''fiinte pozitive'' si sunt necesare pentru cresterea umanului incarnat.
Aici se aplica o lege a Fizicii, Legea contrariilor (pentru a se pastra echilibrul, forţei aplicate intr-un sens i se opune o contraforta egala si de sens contrar).
Pozitivul si negativul sunt EGALE SI IN LUMINĂ, cand s-a individualizat un suflet provenind dintr-un suflet colectiv cu incarcatura pozitiva. Acestia sunt ''lucratorii in lumina'' incarnati pe Pamant, cei care mentin incarcatura electrica a iubirii in ADN-ul lor. Pozitivul si negativul sunt EGALE SI IN INTUNERIC, cand s-a individualizat un suflet provenind dintr-un suflet colectiv cu incarcatura generala de polaritate negativa. Acestia sunt ''lucratorii in intuneric'' incarnati pe Pamant, cei care poarta incarcatura electrica a fricii in ADN-ul lor.
Incarcaturile electrice mentinute de catre lucratorii in lumina si de lucratorii in intuneric sunt doua TIPURI OPUSE DE ELECTRICITATE (de forţe electrice n.m) pe care canalul vostru uman nu le cunoaste. Ceea ce cunoasteti este ca particulele elementare apartinand fiecarei categorii au o comportare si deplasare contrarie una faţăde alta. Cei care au abilitatea de a aduce la suprafaţă date din memoria vietilor trecute, isi pot aminti momentul si scena iesirii din vehiculul anterior. Asta pentru că ''vehiculele voastre din vietile trecute'' există in acelasi moment in care existaţi si voi. 
Cand veţi înţelege cu adevarat conceptele ciclului moarte-renastere, veţi realiza ca a face o ,,calatorie in timp'' reprezinta ceva natural si extrem de uzual (la majoritatea oamenilor, in vis). ''Masina timpului'' este chiar corpul vostru (mai bine zis, ADN-ul vostru). 
Aceste concepte pot fi toate explicate de legile Fizicii. Cand oamenii de stiinţă vor explica la nivelul intelegerii generale, ''Teoria Campului Unificat'', atunci, toate astea vor deveni clare. 
NOI, cei care comunicam acum prin acest channel, SUNTEM CAMPUL UNIFICAT.
Cand oamenii de stiinta vor explica '' Teoria Campului Unificat'', vor explica si fenomenul fizic care stă la baza acestei teorii, si atunci va fi simplu de înţeles ce-i acela un medium, clarvederea si ''channeling-ul'', fenomene considerate astazi ca fiind inchipuiri ale unor minţi atipice, desi ele pot fi total explicate stiintific.

Suntem Campul Unificat si am incercat ca aceste adevaruri sa vi le prezintăm cu umor.
(C.M.)

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

DESPRE ENERGIE

De la JESHUA (2010, prin Judith Coates)

Preaiubitilor, voi vorbi cu voi despre energie.
Imaginati-va pentru un moment o sfera de orice marime. Noi vom lua in considerare o sfera de 30 cm. ca exemplu, dar ea poate fi atat de mare cat doriti voi. In interiorul acestei sfere exista multe puncte interconectate prin energia lor, astfel incat, aparenta este de sfera densa, solida. 

Cu adevarat, intre fiecare punct de energie exista mult spatiu, confirmat si de catre oamenii vostri de stiinta. In universul vostru exista mai mult spatiu decat obiecte materializate sub diverse forme mai dense de energie. Voi ati adus sfera si toate punctele din interiorul ei. Voi ati spus ca sfera experientei este infinita, ceea ce inseamna si ca producerea de sfere are o deschidere fara bariere. Totusi, realitatea voastra intelege si accepta limitele si spune ca totul trebuie sa aiba un inceput, un mijloc si un sfarsit. Fiecare cutie trebuie sa aiba laturi. Dar eu va vorbesc despre energia infinita. Voi interactionati in orice punct cu sfera infinita si deoarece distanta de la un punct la altul este perceputa ca o linie, voi vedeti aceasta ca fiind un timp liniar si cosiderati ca se poate vorbi despre vieti trecute, vieti viitoare, viata prezenta, legaturi prezente etc.". Eu afirm ca, totusi, totul se intampla in acelasi timp, care reprezinta un non-timp. Acum, in aceasta realitate care sperie mintea putin, pentru motive de siguranta, voi doriti sa stiti :" Cat de departe este granita pana la care pot merge, inainte de a cadea? Eu doresc o granita undeva, astfel incat sa ma stiu in siguranta, in interiorul acelei granite". Va garantez ca voi sunteti intotdeauna in deplina siguranta. Cand motivarea timpului, asa cum l-ati construit in aceasta realitate, va fi fost indeplinita - cu alte cuvinte, in momentul in care veti realiza ca nu sunteti ingraditi de timp - timpul nu va mai exista. Inainte de incarnare, voi ati fost de acord ca (in calitatea voastra de energie) veti interactiona cu alte puncte energetice in ceea ce se numeste grup de suflete, in ceea ce pare a fi alte grupuri de suflete. Cei care sunt in rezonanta unul cu altul, din punct de vedere al nivelului vibrational, au fost de acord ca vor veni si se vor regasi unul pe altul, necontand unde sau in ce zona geografica sau tara sau locatie se vor afla. 

Exista o chemare care va indeamna undeva sa va intalniti cu prietenii grupului de suflet cu care ati fost de acord ca va veti incarna in acelasi timp. Voi ati facut asta din nou si din nou, de multe ori, astfel incat ati putut juca impreuna, v-ati putut sustine unul pe altul, facilitand miscarea inainte, spre iluminarea colectivului. Deci, inca o data, ati fost de acord ca, indiferent unde va locui corpul fizic, va veti regasi ca energie cu toti ceilalti care s-au trezit si au simtit profund in inima lor ca viata umana este buna, dar ca asta nu este tot. Acesta nu este mesajul lumii, ci este mesajul Adevarului. Ca particula de energie, voi nu puteti sa ajutati, ci sa atrageti ca un magnet alte energii care iau forme diferite. Voi ati construit asta in realitatea voastra deoarece ati dorit sa jucati sub diferite aparente, diferite experiente si apoi sa le analizati. Adesea acestea au fost judecate intr-un mod negativ.

Incepeti prin a va numara binecuvantarile. Priviti in jur chiar acum si vedeti toate binecuvantarile pe care le-ati avut in experienta voastra. Priviti partea pozitiva a oricarui lucru. Daca nu vedeti partea sa pozitiva acum, rasuciti-l. Spuneti :" O.k, asta este experienta. Iata cum arata ea pentru mine acum. Acum o voi vedea in mod diferit.". Priviti-o din toate unghiurile. Daca nu apare chiar acum, cautati pana gasiti binecuvantarea din ea ; aceasta nu se va ascunde de voi. Voi ati magnetizat-o. Voi ati adus-o catre voi. Voi sunteti creatorul a orice experimentati; de aceea voi sunteti maestrul. 
Nu exista nimic, nici o conditie, nici un lucru, nici o experienta care sa fie mai puternica decat voi. Voi sunteti maestrul lor. De-a lungul vietilor, din cauza tristetii de a fi departe de Acasa si inafara Iubirii, voi v-ati intarit sentimentul de a va simti fara valoare. Adevarul este ca voi sunteti foarte puternici. Numai cei mai puternici, numai maestri, pot cheama catre ei ceea ce este mai dificil si mai provocator.
Sa aprofundam subiectul. Doar maestrii ar avea curajul sa spuna :" O.k, sa incerc aceasta experienta. As dori sa cunosc aceasta experienta din interior spre exterior ; nu doar sa privesc ca altcineva experimenteaza ; doresc sa o cunosc din interior". Si atunci, dorinta este indeplinita si voi ati putea experimenta provocari diverse, care sunt, in fapt, binecuvantari, daruri.

Voi sunteti intr-o infinita sfera de energie care functioneaza neintrerupt, care creaza fara intrerupere, trecand de limitari. Cand incepeti sa realizati cat de puternici sunteti, exista o libertate care apare, o libertate pe care lumea nu o cunoaste, o libertate care spune :" Nu trebuie sa ma ingrijorez despre ce imi aduce ziua, pentru ca eu stiu ca totul va fi bine. Lumea cunoaste doar un set de paradigme care au fost traite iar si iar si au fost completate. Trebuie inteles ca lumea cunoaste doar ceea ce deja a fost experimentat. Dimineata, cand va treziti si afirmati :" Aceasta zi este un dar. Aceasta zi este a mea. Eu am creat aceasta zi pentru mine insumi", atunci, va luati libertatea de a trai intr-o noua paradigma a bucuriei, a sigurantei in cunosterea ca voi niciodata nu ati parasit Acasa cu adevarat. V-ati extins ca o banda de cauciuc, poate, intr-o realitate care crede ca ar putea fi altceva decat iubire, si aceasta banda poate reveni in locul Iubirii, locul numit Acasa. Permiteti-va sa vedeti corpul ca fiind energie, pentru ca, intr-adevar asta si este. Pare ca acesta are limitari dar, cu adevarat, voi sunteti energia care se misca permanent in jurul corpului. Chiar daca credeti ca stati pe un scaun sau intinsi pe pat, acea energie din voi se misca intotdeauna, luand diferite forme. Cateva dintre aceste forme le mentineti pentru un timp. Alte formatiuni isi continua miscarea in alte formatiuni. 

      Voi faceti un miracol prin aducerea corpului in forma pe care o stiti constient ca fiind corpul vostru. Este un miracol ca voi o purtati moment de moment iar cand va treziti dimineata, din nou va plasati concentrarea asupra corpului. Inainte de a se trezui, corpul vostru se misca in jur, ca energie care este, fiind amorf si fara forma. Daca cineva intra in camera, vede, totusi, forma (corpul). De ce? Pentru ca se asteapta sa vada acea forma, asa cum a vazut-o mereu.
Adevarul este ca, voi sunteti energia care se misca tot timpul. Fiecare parte a corpului se misca. In timp ce va vorbesc, chiar acum, exista sinapse in creierul vostru care se aprind, se inchid, permitand mesajului sa fie preluat intr-un anumit mod. Fiecare muschi, fiecare organ din corp se misca ca si executa schimbari, formandu-se si reformandu-se. Voi stiti asta de la oamenii vostri de stiinta care studiaza anatomia si functionarea corpului. Stomacul si intestinele sunt foarte ocupate tot timpul, procesand hrana.

Inima pompeaza sangele. Ea se contracta, se destinde, se odihneste, din nou se contracta etc. Intr-adevar, voi sunteti o minge de energie plina de mobilitate, modelata intr-o forma care sa va fie utila existentei pe planeta, capabila sa interactioneze si sa reactioneze. Voi va schimbati si va preschimbati permanent, chiar daca procesele care se desfasoara in voi nu va mai preocupa in mod constient.
Daca nu v-ati vazut un prieten de cativa ani si va intalniti cu el dupa 10 sau 20 de ani, constatati ca si-a schimbat mult fizionomia. Cum s-ar fi intamplat asta daca el ar fi fost un corp rigid? O forma rigida, ar trebui sa fie intotdeauna aceasi forma. Cateodata nici macar nu il mai recunoasteti. As dori sa intelegeti cat de maleabil, cat de schimbabil este corpul vostru. Ce a determinat aceste schimbari profunde? Poate va surprinde, dar , in primul rand, schimbarile le-au provocat gandurile.Desigur, sunt si alti factori, dar gandurile sunt de departe cauza principala. Ati auzit ca gandurile creaza realitatea voastra. Cu adevarat, asta este ceea ce se intampla. Calitatea gandurilor este determinanta. Cel care este convins ca viata este o pemanenta lupta pentru existenta, ca a reusi inseamna a-i invinge pe ceilalti, atunci, sa nu se mire ca nu mai este iubit, ca nu prietenii l-au parasit si ca figura lui a capatat trasaturi aspre, dure. Cel care insa se trezeste dimineata cu buna dispozitie, dorinta si curiozitatea de a afla ce i-a pregatit aceasta noua zi, va simti ca are mai multi prieteni, ca totul ii merge din plin.

Treziti-va maine dimineata cu zambetul pe buze, asa, fara motiv, si imaginati-va ca veti trai o zi minunata. Va garantez ca veti avea, cu adevarat, o zi minunata.
Perioada pe care o traiti, voi, fiinte umane, este un dar minunat care merita sa fie traita
din plin. Cand voi realizati ca nu lumea v-a facut, ca voi ati facut lumea, atunci ea nu mai are nici o putere asupra voastra. Voi sunteti cel care v-ati construit pe voi. Si daca voi sunteti constructorul vostru si nu va place ceea ce experimentati, schimbati scenariul, faceti alta alegere! Daca ceea ce doriti sa schimbati este de mai mare anvergura, incepeti cu primul pas, fara a va grabi si fara a va stresa.Important este sa incepeti si sa continuati! Nu va speriati de marimea problemei pe care v-ati propus s-o rezolvati.

ATITUDINEA CONTEAZA CEL MAI MULT. Urcusuri si coborasuri vor exista, inevitabil, dar, dincolo de un deal, urmeaza totdeauna o vale. Neabatandu-va de la calea voastra, veti ajunge acolo unde v-ati propus. Nu faceti din viata voastra un concurs, o intrecere cu altii. Singurul lucru pe care trebuie sa  nu-l pierdeti este dorinta de a ajunge acolo unde v-ati propus. Tot ceea ce faceti, faceti-l cu buna dispozitie, cu placerea de a-l face. Unealta voastra cea mai pretioasa este bucuria.

Toate activitatile, toate schimbarile (de locuinta, de hrana, de parteneriate, de servicii, de imbracaminte etc) sunt, pana la urma, schimbari de energie. Starea voastra nu este una solida, rigida. Aceasta este una din minunatele libertati care vine odata cu constientizarea ca, ceea ce exista in acest moment, intr-o anumita forma sau conditie, indiferent ce este, poate fi schimbat prin orice cale doriti sa o faceti. Fiecare are dreptul sa faca alegeri si nimeni nu are dreptul sa-l judece pentru aceasta. Toate caile duc ACASA, la Dumnezeu, si niciuna nu este gresita. Desigur, unele cai sunt mai directe si mai drepte, altele mai intortochiate, dar, pana la urma, toate duc in acelasi loc. Calea pe care ti-o alegi tu nu este neaparat buna si pentru celalat. Unii mananca vegetale, altii carne, alti de toate.
Daca tu iesti in aceasta viata vegetarian, nu-l certa pe cel care consuma carne, caci s-ar putea ca tu, intr-o viata anterioara sa fi consumat carne iar celalat sa fi fost vegetarian. Tot astfel se poate vorbi despre sistemul de credinte, de gradul de cultura, de sexualitate etc. Important este sa va amintiti mereu ca voi toti, si fiecare in parte, sunteti ENERGII. ENERGII DIVINE. Tuturor energiilor le este caracteristica MISCAREA. (Energia potentiala si energia cinetica, din fizica noastra, au aplicabilitate la nivelul 3D n.m.)

Nimic nu este vreodata stabil, cu exceptia Iubirii. Permiteti-va sa traiti in bucurie. Permiteti-va sa va treziti dimineata razand; radeti de cat de prostuti ati fost cu o zi inainte, ca v-ati ingrijorat de indiferent ce a fost si spuneti :" Eu vad diferit acum, ieri nu vedeam prea clar lucrurile’’. Radeti de ignoranta voastra de ieri, de prostia voastra de ieri, caci astazi este o noua zi iar voi sunteti o noua fiinta; voi vedeti lucrurile diferit.
Cand va luati libertatea de a fi diferiti de ceea ce ati fost ieri, aceasta atitudine va apropie mai mult de ACASA.

A fost o schimbare in energia vechii paradigme si voi ati terminat cu aceasta. Vizualizati sfera infinita de energie, punctele de lumina, punctele de energie, legaturile dintre aceste puncte si cum lucreaza ele intotdeauna impreuna.
Vizualizati-va corpul ca fiind energie, mereu schimbandu-se, miscandu-se, foarte fluid si acceptati ca nu lumea v-a construit pe voi. Voi sunteti in schimbare. Voi sunteti Energia care creaza tot ceea ce este forma si non-forma.

SI ASA SA FIE !

Sursa: http://www.oakbridge.com
(C.M.)

marți, 2 noiembrie 2010

ZIUA DE DUPĂ MAREA SCHIMBARE


De la MAESTRUL KIRAEL
(2009, Channeling prin Kahu Fred Sterling)

KIRAEL: Marea Schimbare in Conştiinţă înseamnă intrarea într-o nouă lume, într-o nouă dimensiune. Pentru a intra în această nouă lume sau dimensiune, voi trebuie să practicaţi meditaţia pentru a echilibra emisferele dreaptă şi stângă ale creierului, astfel încat iubirea voastră să crească. Lucratorii in Lumină vor fi forţa conducatoare a schimbării în noua dimensiune.
Faceţi orice este necesar pentru a fi pregatiţi în momentrul Marii Schimbări în Conştiinţă. Cine nu va reuşi să se pregătească pentru a intra în a 4-a dimensiune, va pleca de aici. Ce înseamnă asta? Ei bine, nu toţi cei circa 6 miliarde de oameni, existenţi acum pe această planetă, vor trece prin schimbare. Cei care nu vor fi pregătiţi să treacă, se vor întoarce Acasă, la Creator, sau in alte sisteme planetare.

Majoritatea celor care trec prin Schimbare vor experimenta "cele 3 zile de întuneric", timp în care veţi fi adormiţi si Pământul va trece prin centura fotonică.
Voi intrebaţi :" De ce trebuie sa trec prin cele 3 zile de întuneric, si ce se va întampla cu mine in acest timp?"
Trecerea prin "cele 3 zile de întuneric", va fi cel mai uşor mod de a urca in a 4-a dimensiune. In acea scurtă perioadă, în care veţi dormi, veţi primi mai multa lumina în corpul vostru. Când va veţi trezi, veţi descoperi ca v-aţi transformat, căpătând unele abilităţi în plus, de ex. veţi constata că atunci când veţi face un salt veţi avea o stare de plutire, revenirea pe sol facându-se nu imediat (asa cum cunosteati) ci în cca. 15 secunde. Constatarea vă va produce o stare de puternica emoţie si bucurie.Veţi dori să împartaşiţi bucuria voastră cu cei pe care-i veţi întâlni. Mulţi dintre ei vor fi înca debusolaţi, derutaţi si chiar buimăciţi. Aceştia nu vor înţelege despre ce doriţi să le vorbiţi si nu vă vor inţelege entuziasmul.

Mulţi dintre umani nu vor trece prin acel somn de trei zile ci vor rămâne treji tot timpul, fiind martorii îngroziţi ai distrugerilor ce se vor produce în dimensiunea a 3-a: prăbuşiri de clădiri, surpări de terenuri etc. In fapt, ei vor fi asistat la saltul planetei şi al omenirii de la dimensiunea a treia la dimensiunea a 4-a.

Aşadar, cei conştienţi de iminenţa Schimbarii (adică cei care vor face trecerea în 4D) vor avea acel somn de trei zile, timp în care fiinţa lor se va transforma. La trezire veti vedea un Pamant liniştit, calm, si plin de lumină; veţi vedea pomi plini de viaţă, şi, în general, o natură mult mai primitoare, mai îmbietoare.

Nici unul dintre voi nu ştie acum dacă va trece prin Schimbare sau dacă va rămâne în viaţa grea a dimensiunii a 3-a. Cert este că Schimbarea se va produce în timp ce oamenii vor fi încă pe planetă. Chiar si aceia dintre voi care aţi fost în conştiinţa Lemuriană nu aţi experimentat Schimbarea în modalitatea în care se va produce acum.

Eu am venit pe Pământ ca un paznic al acestei Mareţe Schimbări în Conştiinţă, din cea de a 7-a dimensiune. Eu, şi toţi maeştrii coborâţi pe Pământ acum, suntem aici pentru a asista la aceasta Schimbare. Deci, bucuraţi-vă de calatorie !

Intrebare : Cum ne putem pregăti pentru această schimbare în conştiinţă?

KIRAEL : Meditaţi pentru a ajuta să vă schimbaţi paradigma într-o nouă călătorie dimensională şi pentru a primi răspunsuri la întrebările voastre.
Schimbarea va avea loc in fiecare sector de viaţă de pe această planetă. Dacă rămâneţi in spaţiul, timpul si conştiinţa Galaxiei Căii Lactee si a planului Pământului, nu veţi fi capabili să vedeţi noua dimensiune.
Dacă meditaţi, veţi câştiga ceea ce aveţi nevoie pentru a merge înainte şi veţi vedea a 4-a lumină.
Simţurile voastre se vor rafina si diversifica. Simţul olfactiv se va extinde, veţi percepe gusturi pe care nu le-aţi avut niciodată înainte ; veţi simţi lucruri pe care nu le-aţi simţit înainte şi veţi vedea lucruri pe care nu le-aţi mai văzut. Ochii voştri vor fi atât de puternici, încât veţi fi capabili să priviţi direct soarele fără ochelari de protecţie. Veţi vedea razele de soare, petele şi exploziile din Soare, cu ochiul liber.

Intrebare : Eu simt un îndemn, un dor de a merge Acasă la Creator dar şi o nevoie de a fi aici pentru a-mi face munca. Este timpul sa merg Acasă sau este timpul să-mi încep munca?

KIRAEL: Acel dute-vino pe care îl simţi provine de la forţele tale angelice. O mulţime de îngeri sunt aici gata să te asiste in călătoria ta în planul Pământului. Lumea îngerilor este o forţă care te inconjoară acum. Se pare ca tu doreşti să mergi Acasă şi să faci Schimbarea pe partea cealaltă de voal. Dacă mergi Acasă, la Creator, probabil te vei întoarce pe planetă pentru a face parte din această calatorie sau vei face parte din forţele angelice solaritale, galactice etc. Aceste forţe sunt deja programate să vină în planul Pământului, în vederea Schimbarii. Rămânând in corpul tău fizic pe timpul Schimbării, poate nu vei avea cea mai uşoara perioadă din viaţă, dar, dacă vei trece prin programul celor 3 zile de întuneric, vei beneficia de gloria reală a acestei Schimbări. Iţi va placea ceea ce vei vedea când te vei trezi. Te vei uita la corpul tău si vei observa ca degetele ţi-au devenit mai lungi, iţi vei simţi corpul mai viguros, mai puternic, si vei constata ca hainele ţi-au ramas cam mici. In apropierea ta vei sesiza un contur energetic vag definit. Privindu-l mai atent, vei constata ca este o forma angelică animată, delicată care exprimă bunătate. Deodată, acel contur va deveni un Elven de 3 metri. Vei fi şocat si vei exclama:" Oh, Dumnezeule, cred ca sunt drogat !". Fiinţa angelică pe care o vei vedea în faţa ta, va fi călătorit prin timp pentru a fi prezentă lângă tine în acele momente de profunde transformări şi trecere la o dimensiune superioară.

Revenind la întrebarea ta, sfatul meu ar fi să  încetezi a mai lupta cu nevoia de a părăsi acest plan al conştiinţei, pentru a-ţi începe schimbarea. Poţi face asta aici, dacă devii activ in acumularea de informaţii din domeniul ezoteric şi slujind cu abnegaţie trendul transformării actuale. Deci, renuntă la dorinţa de a merge Acasă. Tu esti necesar aici, pentru a fi parte din Schimbare. Desigur, oameni vor mai muri în fiecare zi din diverse cauze: boli, accidente, etc. Nu-ţi propune să fii unul dintre ei. Schimbarea se va produce.  
Lumina si informatiile vor fi descarcate in voi, pe durata acelei scurte perioade de intuneric si de adormire.Vă veţi trezi mai deştepţi, mai luminoşi si capabili să plutiţi sau să faceţi lucruri care vi se vor parea miraculoase.

ROLURI DIFERITE PE DURATA SCHIMBĂRII
Intrebare : Eu simt ca  nu mai aparţin acestei dimensiuni. Ce îmi cauzează acest sentiment?

KIRAEL : Realitatea ta este mai potrivita cu energia post-schimbarii. Corpul tău fizic deja se schimbă si tu poţi vedea schimbarile, daca iţi priveşti corpul acum. Când ai pus întrebarea, discursul tau a fost dificil de înţeles, deoarece prea multă putere  primeşti prin legătura ta nevazută. Tu eşti o prezenţă galactică. Prin asta, eu nu vreau să spun ca eşti o fiinţă de pe alta planetă. Eu spun ca vei aparţine acestui Pământ, abia după perioada post-schimbare. Tu deja iţi extinzi corpul şi mintea şi iţi aduci concentrarea in aceasta lumină, încercând să iţi clarifici ceea ce se înâmplă. Tu eşti un om de ştiintă în viaţa ta pământească şi eşti un ofiţer al ştiinţei dintr-o altă energie galactică, din afara planului Pământului. Ai venit aici pentru a face această călătorie, folosind energiile ştiinţifice predispuse, dar lumea nu este încă pregatită pentru tine. În această Mare Schimbare, vei fi una din cele mai concentrate energii si vei fi conştient de aceasta.

Intrebare : Ca gardian pentru această Mare Schimbare, plantezi seminţele pentru a crea o experienţă pozitivă pe durata procesului schimbării?

KIRAEL : Ca gardian al acestei Mari Schimbări în Conştiinţă eu fac tot ce pot mai bine pentru a vă aduce atâta informaţie câtă este posibilă, pentru a vă ajuta să vă vindecaţi si să eliberaţi frica, în pregătirea pentru această schimbare.
Se poate spune ca eu am sădit seminţele pentru a crea o experienţă pozitivă a Schimbării. Eu nu sunt singurul gardian, aşa cum bine ştiţi. Mulţi au fost pe această planetă înaintea mea si mulţi vor fi aici după ce energiile mele vor pleca.

VIAŢA DUPĂ SCHIMBARE

Intrebare : După Schimbare, cu ce ne vom hrăni? Ne vom prepara din nou mâncarea? Cum va arăta corpul meu? Ce fel de haine vom avea?

KIRAEL: Va trebui sa va gatiţi hrana, deoarece veţi fi la nivelul unu al procesului 4 dimensional. Ceea ce veţi găti nu va fi ceea ce gătiţi în mod normal acum. Meniul va fi diferit de cel actual si compus din ceea ce nu v-aţi fi gândit niciodată că ar putea fi comestibil.
Hrana va fi gustoasă şi o veţi mânca încet. Ca volum, o masă va încapea în interiorul palmei voastre. Cele 6 simţuri vor fi activate profund.

Noile voastre corpuri vor începe sa fiinţeze încă din prima zi de după "cele 3 zile de întuneric". Totuşi, imediat dupa trezire este forte posibil să nu sesizaţi schimbări profunde ale corpului ; ele vor deveni evidente însă în scurt timp. Braţele, picioarele si gâtul vostru vor deveni mai lungi (trunchiul va fi ultima parte care se va lungi). Nu veţi mai avea păr, pentru o perioadă de timp. Cat despre îmbracamine, veţi constata că v-a rămas cam mică sau s-a modificat si ea în mod miraculos, in cele 3 zile, materialul, ca textura, provenientă, croiala fiindu-vă complet necunoscute. Veţi avea dorinţa ca în fiecare zi să faceţi o baie zdravănă.

NOI PERSPECTIVE ASUPRA GHIZILOR SI ASPECTELOR

Intrebare : In cea de a 4-a dimensiune, îmi voi vedea si auzi echipa mea de ghidare?

KIRAEL : Da, va trebui sa vă descurcaţi cu multe energii când veţi trece prin procesul schimbării. Va veţi vedea si auzi ghizii. Când intraţi în cea de a 4-a dimensiune, channeling-ul va fi mult mai eficient şi mai lesne de realizat. Veţi căpăta energii şi din dimensiunile superioare 5,6 si 7, energii pe care veţi şti cum să le interpretaţi şi să le gestionaţi.

Intrebare : Ce se va întâmpla cu aspectele noastre pe durata Schimbării?

KIRAEL : O persoană medie care trece prin Schimbare are deja doua aspecte, in planul Pământului sau în alt tărâm sau în ambele. Să zicem că aveţi două aspecte: unul este în Africa si unul în China. Când are loc Schimbarea, aspectele voastre îşi vor descărca energiile în corpul vostru fizic. Voi veţi dobândi inţelepciunea şi cunoaşterea acestor entitaţi, aspecte ale voastre care au trăit până atunci independent si fără să se cunoască între ele. Contopirea va avea loc în cele trei zile de întuneric si de somn. Va trebui sa fiţi capabili să vă acomodaţi cu aceste energii. Aceste aspecte vor descărca în fiinţa unică în care se vor regăsi, informaţiile adunate prin experienţa lor.

ÎNCHEIERE

Multe călătorii diferite vă vor fi disponibile după Schimbare, dar frica nu va mai fi una dintre acestea. În călătoria mea starea si sentimentul fricii este inexistent. Este timpul pentru ca si voi să scoateţi frica din călătoria voastră. 
Începeti acum ! Acceptaţi toate lucrurile luminoase, toate provocările, si eu voi fi acolo.           Veţi vedea.

Sursa: http://lightworkers.org
(C.M.)